799 matches
-
să fie de acord cu plata unui tribut față de Statul Papal. Domnia Hohenstaufenilor în Sicilia a luat sfârșit după invazia Angevinilor din 1266 și executarea lui Conradin, ultimul moștenitor masculin al dinastiei, în 1268. În 1266, conflictul dintre Hohenstaufeni și Papalitate a condus la cucerirea Siciliei de către Carol, duce de Anjou. Carol de Anjou a creat în Albania un protectorat pentru Regatul Siciliei: în 1272 el a fost încoronat ca rege al Albaniei. El chiar manifesta intenții de cucerire a Constantinopolului
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
păgânii din Prusia Baltică, care au trăit în teritorile adiacente terenurilor sale; după războiul de frontiera, provincia lui Konrad a suferit în urma invaziilor prusace. Pe de altă parte, prusacii vechi au fost supuși spre creștinizare (s-au purtat cruciade de către papalitate) însă eforturile au fost ineficiente. Ordinul teutonic a depășit repede autoritatea și s-a mutat dincolo de zona acordată de Kondrad (Chełmno sau Kulmerland). În următoarele decenii, au cucerit zone mari de-a lungul coastei Mării Baltice și și-au stabilit statul
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
și Iordan au depus eforturi pentru a-și extinde dominația către nord, în Latium și Abruzzi. Ei au constituit singura contrapondere față de puterea crescândă a normanzilor din dinastia Hauteville, care la acea vreme cucereau Calabria și Sicilia. În acest context, papalitatea s-a orientat către principii de Capua, cărora le-a solicitat sprijinul, astfel încât Richard și Iordan au devenit susținători ai papilor, intervenind chiar în alegerea acestora. Prin forța armelor, ei au impus pe papa Grigore al VII-lea. În 1077
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
a încheiat cucerirea Siciliei, ca și eliminarea bizantinilor din Peninsulă. Între 1092 și 1098, familia Drengot a fost alungată temporar din Capua de către cetățenii longobarzi. După revenirea la putere, dinastia și-a continuat declinul. Ea a continuat să fie protectoarea papalității, însă fără prea mult succes. Membrii săi au fost nevoiți să se supună ducelui de Apulia, pe atunci și rege al Siciliei, din familia Hauteville. Robert al II-lea de Capua s-a răsculat împotriva acestuia și și-a petrecut
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
fost nevoiți să se supună ducelui de Apulia, pe atunci și rege al Siciliei, din familia Hauteville. Robert al II-lea de Capua s-a răsculat împotriva acestuia și și-a petrecut restul vieții căutând, cu ajutorul împăratului occidental și al papalității, să își reia principatul, însă fără succes. El a murit în 1156, iar puterea familiei Drengot a fost definitiv înfrântă. Cei cinci frați și urmașii lor: Rainulf Trincanocte, conte de Aversa, a fost fiul unui nepot al lui Asclettin conte
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
secole, procesul a fost o reușită în cele din urmă, Polonia devenind un stat cu o populație majoritar catolică. După mai multe decenii de la botezul lui Mieszko I, Polonia a intrat în categoria statelor europene nou întemeiate și recunoscute de papalitate și de Sfântul Imperiu Roman. Unii istorici asociază acest eveniment cu crearea statului polonez. Înainte de convertirea la creștinism, Polonia a fost o țară păgână. Svetovid era unul dintre cei mai răspândiți și mai venerați zei păgâni din Polonia. Creștinismul a
Creștinarea Poloniei () [Corola-website/Science/327754_a_329083]
-
fie aplicată de către stat, fiind în opoziție cu credințele populare, declanșând chiar și o revoltă în anii 1030 (deosebit de intensă în anii de 1035-1037). Cu toate acestea, până în acel moment Polonia și-a câștigat recunoașterea ca stat european, atât din partea papalității cât și dinspre Sfântul Imperiu Roman. În comparație cu alte provincii poloneze, răspândirea creștinismului a fost mai lentă în Pomerania, unde a pătruns semnificativ abia în jurul secolului al XII-lea. Clerului autohton i-au trebuit trei sau patru generații ca să apară, fiind
Creștinarea Poloniei () [Corola-website/Science/327754_a_329083]
-
mâinile mongolilor. Henric nu a așteptat ajutorul promis de conducătorii din vest și a început să-și concentreze trupele supraviețuitoare din Polonia Mică și din Polonia Mare în Liegnitz. Conducătorii din Europa, mai mult interesați în luptele dintre Imperiu și Papalitate, au ignorat cererile de ajutor ale lui Henric. Singurele trupe străine care s-au alăturat au fost cele ale regelui Wenceslau I din Boemia și forțele combinate ale unor cavaleri templieri francezi. Bătălia de la Liegnitz, în care Henric a fost
Henric al II-lea cel Pios () [Corola-website/Science/330649_a_331978]
-
naționale poloneze, în care toate cultele creștine, inclusiv otodocșii estici (foarte numeroși în Marele Ducat al Lituaniei și Ucraina), să fie uniți. După 1555, Sigismund al II-lea care a acceptat ideile lor, a trimis un emisar la Papa, însă papalitatea a respins diversele postulate calviniste. Laski și alți câțiva savanți calviniși au publicat în 1563 Biblia de Brest, o Biblie poloneză tradusă complet din limbile originale, fiind o inteprindere finanțată de Mikołaj Radziwill cel Negru. După 1563-1565, toleranța religioasă deplină
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
a doua zi dimineață. Când cavalerii maghiari au ajuns, ea le-a spus totul în limba lor maternă astfel încât nimeni altcineva să nu descopere adevărul, iar aceștia au părăsint Neapole pentru a-l informa pe regele Ungariei. Ea a informat papalitatea despre crimă, precum și alte state din Europa, iar cercul de prieteni ai Ioanei erau considerați cei mai suspecți. Pe 25 decembrie, Ioana a născut primul copil. Când a făcut public faptul că intenționează să se căsătorească cu unul dintre verișorii
Ioana I de Neapole () [Corola-website/Science/330877_a_332206]
-
femei din timpul ei, prin putere și caracter". Un poet necunoscut din secolul al XIV-lea a adus un omagiu reginei printr-un poem: Imaginile existente dezvăluie faptul că ar fi avut părul blond și pielea albă. Ioana a sprijinit papalitatea Avignon în timpul Schismei Apusene și s-a aliat cu Franța, adoptându-l pe Ludovic I de Anjou, un fiu mai mic a lui Ioan al II-lea al Franței, în calitate de moștenitor al ei. Franța și Clement al VII-lea s-
Ioana I de Neapole () [Corola-website/Science/330877_a_332206]
-
(n. cca. 1295, Romă - d. 3 iulie 1348, Avignon) a fost un cardinal romano-catolic în timpul papalității de la Avignon și a fost un descendent al celebrei familii Colonna, care a jucat un rol important în istoria Italiei. să născut la Romă în jurul anului 1295 iar fratele său, Giacomo, devenit un episcop. El a fost numit Cardinal de către
Giovanni Colonna () [Corola-website/Science/330354_a_331683]
-
1334, în care Papă Benedict al XII-lea a fost ales și cel din 1342, în care a fost ales Papă Clement al VI-lea. În timpul conclavului din 1342, el a fost șeful cardinalilor italieni care au dorit întoarcerea sediul papalității la Romă. În același an, 1342 a fost numit protopop al Bazilicii Sf. Ioan din Lateran. El a fost, de asemenea, canonic al Catedralei Bayeux în Franța și prevost al Catedralei Mainz din Germania. A avut o educatie bună, care
Giovanni Colonna () [Corola-website/Science/330354_a_331683]
-
Franței, inițial având sprijin milanez, împotriva Sfântului Imperiu Roman, Spaniei și unei alianțe italiene conduse de papa Alexandru al VI-lea. Papa Inocențiu al VIII-lea, în conflict cu regele Ferdinand I din cauza refuzului acestuia de a plăti taxele față de papalitate, îl excomunică pe Ferdinand printr-o bulă papală pe 11 septembrie 1489. Apoi, Inocențiu a oferit regatul de Neapole regelui Carol al VIII-lea al Franței, care a avut o cerere asupra Neapolelui prin linia Angevină. Inocențiu mai târziu s-
Războiul italian din 1494-1498 () [Corola-website/Science/329236_a_330565]
-
-lea în favoarea armatei cunoscută pentru jafuri. Viteza avansului francez, împreună cu brutalitate atacurilor lor asupra orașelor, au lăsat celelalte state italiene în stare de șoc. Ludovico, realizând cererea lui Carol asupra Milanului, de asemenea, nemulțumit de anexarea Neapolului, a apelat la papalitate. Papa Alexandru al VI-lea a fost implicat într-un joc de putere cu Franța și diferite state italiene în încercările sale de a asigura feude laice pentru copiii săi. Papa a format o alianță împotriva hegemoniei franceze în Italia
Războiul italian din 1494-1498 () [Corola-website/Science/329236_a_330565]
-
protestant, anticipând Pacea de la Augsburg din 1555. Învestitura unui fief(feudă) protestantă, Ducatul Prusiei era mai bine pentru Polonia din motive strategice decât un fief catolic a Ordinului teuton din Prusia, supus în mod oficial Împăratului Sfântului Imperiu Roman și Papalității. Ca un simbol de vasalitate, Albert a primit de la regele Poloniei un drapel cu blazonul prusac. Pe pieptul vulturului negru prusac de pe blazon s-a pus o litera "S" (de la Sigismundus) și o coroană în jurul gâtului ca simbol al supunerii
Omagiul Prusac () [Corola-website/Science/329251_a_330580]
-
mult găsirea unui soț pentru mătușa sa. Cu toate acestea, în 1184 Constanța a fost logodită cu Henric (viitorul împărat Henric al VI-lea de Hohenstaufen), iar cei doi s-au căsătorit doi ani mai târziu, la 27 ianuarie 1186. Papalitatea, de asemenea adversară a imperialilor, nu și-ar fi dorit să vadă regatul din sudul Italiei (la acea vreme, unul dintre cele mai bogate din Europa) în mâinile împăraților germani, însă împăratul Frederic I Barbarossa l-a presat pe papa
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
anume posesia împărătesei, în schimbul legitimării sale de către papa Celestin al III-lea ca rege al Siciliei. În ceea ce îl privește, papa spera ca, prin asigurarea unei libere treceri a Constanței către Roma, Henric ar fi fost mai bine dispus față de papalitate. Totuși, soldații imperiali au reușit să intervină înainte ca împărăteasa Constanța să fi ajuns cu bine la Roma, după care s-au întors în siguranță dincolo de Alpi. Henric se pregătea deja să invadeze Regatul Siciliei pentru a doua oară, când
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
a acestuia, Berta de Savoia. Soțul ei fusese rege al Germaniei din 1087 și al Italiei din 1093. Cu toate acestea, în cadrul conflictului dintre Henric al IV-lea și papa Urban al II-lea, Conrad s-a poziționat de partea papalității și împotriva tatălui său. La puțină vreme după conciliul de la Piacenza, Conrad a jurat credință lui Urban al II-lea la Cremona și a servit drept "strator" al suveranului pontif, conducând calul papei, ca gest simbolic de umilință. Căsătoria lor
Constanța de Sicilia (d. 1183) () [Corola-website/Science/328598_a_329927]
-
înfrângerea lui Willem de Olanda și a aliaților renani ai acestuia. Atunci cand Frederic al II-lea a murit în același an, el apucase să treacă Sicilia și Germania, ca și titulatura regală de Ierusalim, asupra lui Conrad, insă lupta cu papalitatea a continuat. Fiind înfrânt de către Willem de Olanda în 1251, Conrad a hotărât să invadeze Italia, în speranța de a recupera bogată stăpânire a tatălui său, și unde fratele său vitreg, Manfred activă că vicar. În ianuarie 1252, Conrad a
Conrad al IV-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/328649_a_329978]
-
al III-lea al Angliei (1253). Conrad a fost excomunicat în 1254 și a murit de malarie în același an la Lavello, în provincia Basilicata. Mai întâi Manfred, iar apoi fiul său minor Conradin de Hohenstaufen, au continuat lupta cu papalitatea, desi fără succes. Rămasă văduva, Elisabeta s-a recăsătorit cu Meinhard, care în 1286 va deveni duce de Carintia. Odată cu moartea lui Conrad din 1254 a început "interregnum"-ul, în timpul căruia niciun conducător nu a reușit să obțină controlul decisiv
Conrad al IV-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/328649_a_329978]
-
pus Cracovia pe lista Patrimoniului Mondial. În același an, la 16 octombrie 1978, arhiepiscopul din Cracovia, Karol Wojtyla, a fost ridicat la rang papal ca Papa Ioan Paul al II-lea, primul papa ne-italian în cei 455 ani ai papalității. Populația Cracoviei a crescut de patru ori de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. După prăbușirea imperiului sovietic și, ulterior, după aderarea la Uniunea Europeană, firme de offshore de IT din alte țări au venit în Polonia și Cracovia. Orașul
Istoria Cracoviei () [Corola-website/Science/329406_a_330735]
-
ziua de Rusalii din 1609 și mai 1610. Nereușind să-l întâlnească pe Henric al IV-lea și aflând de decizia regelui de a invada cele Șapte Provincii Spaniole, François a interpretat decizia regelui ca o declarație de război împotriva papalității. Decis să-l oprească pe Henric al IV-lea, care voia să spele rușinea înfrângerii de la Cateau-Cambrésis, a hotărât să-l ucidă pe rege. Cu câteva săptămâni înainte de crimă, Ravaillac a furat un cuțit dintr-o pensiune. S-a răzgândit
François Ravaillac () [Corola-website/Science/330989_a_332318]
-
odată cu pierderea regelui războinic care nu a avut copii, Alfosno I al Navarei și Aragonului în 1134, succesiunea a căzut în dispută. În testamentul său neobișnuit, Alfonso a lăsat regatele combinate unor ordine a curciadelor, care neutraliza în mod efectiv papalitatea să-și execite vreun rol în selectarea potențialilor candidați. Nobilimea a respins imediat testamentul, iar Aragonul îl favoriza pe fratele mai mic al lui Alfonso, Ramiro. Nobilimea din Navara, fiind sceptică față de Ramiro și de temperamentul său care necesita o
Garcia Ramirez al Navarei () [Corola-website/Science/331465_a_332794]
-
la Provence, Alfonso a redus ușor rezistența rămasa și și-a făcut intrarea triumfală în Napoli, pe 26 februarie 1443, ca monarh al unui regat pacificat. În 1446, el a cucerit Sardinia. Alfonso, prin depunerea în mod oficial a domniei sale papalității, a obținut acordul de la Papa Eugen al IV-lea cum că Regatul Napoli trebuie să mergă la fiul său nelegitim, Ferdinand. El a murit în Castel dell'Ovo, în 1458, în timp ce planifica cucerirea Genovei. La momentul respectiv, Alfonso a fost
Casa de Trastámara () [Corola-website/Science/331455_a_332784]