809 matches
-
folosit un procedeu grafic de rezolvare a problemei, fiind dat un triunghi oarecare. El construiește, pornind de la baza care îi este dată, un dreptunghi care are două laturi egale cu înălțimea triunghiului. Jumătate din suprafața acestui dreptunghi este soluția căutată. (Papirusul Rhind, probl.51 ). Scribii știau să calculeze suprafața unui trapez (Papirusul Rhind, probl.52 ), ceea ce implică că ei știau să calculeze și suprafața triunghiurilor. Cel mai mare succes al egiptenilor în domeniul geometriei este, incontestabil, calculul suprafeței cercului. Procedeul de
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
triunghi oarecare. El construiește, pornind de la baza care îi este dată, un dreptunghi care are două laturi egale cu înălțimea triunghiului. Jumătate din suprafața acestui dreptunghi este soluția căutată. (Papirusul Rhind, probl.51 ). Scribii știau să calculeze suprafața unui trapez (Papirusul Rhind, probl.52 ), ceea ce implică că ei știau să calculeze și suprafața triunghiurilor. Cel mai mare succes al egiptenilor în domeniul geometriei este, incontestabil, calculul suprafeței cercului. Procedeul de calcul constă în a scădea 1/9 din diametru și a
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
Figura care însoțește enunțul problemei arată că de această dată egiptenii au obținut rezultatul printr-un procedeu grafic: cercul este înscris într-un pătrat și scribul pare să fi calculat cu aproximație, folosind cele 4 triunghiuri rezultate din înscrierea cercului.(Papirusul Rhind, probl.50) În papirusurile lui Ahmes, care constituie cea mai veche lucrare matematică, se aproxima: De aici rezulta valoarea lui π ca fiind 4×(8/9)² ≈ 3.160493..., deci cu o eroare cu puțin peste 0,63%, ceva mai
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
arată că de această dată egiptenii au obținut rezultatul printr-un procedeu grafic: cercul este înscris într-un pătrat și scribul pare să fi calculat cu aproximație, folosind cele 4 triunghiuri rezultate din înscrierea cercului.(Papirusul Rhind, probl.50) În papirusurile lui Ahmes, care constituie cea mai veche lucrare matematică, se aproxima: De aici rezulta valoarea lui π ca fiind 4×(8/9)² ≈ 3.160493..., deci cu o eroare cu puțin peste 0,63%, ceva mai puțin exactă decât cea a
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
influența unui zeu al Lunii și a fost supusă unui exorcism. Crizele de epilepsie sunt menționate în Codul lui Hammurabi (c. 1790 înaintea erei noastre) ca motiv pentru care un sclav poate fi returnat și banii recuperați de la vânzător, iar papirusul Edwin Smith (circa 1700 înaintea erei noastre) descrie cazuri de convulsii epileptice. Cea mai veche documentație detaliată a bolii în sine se găsește în "Sakikkū", într-un text medical babilonian cuneiform datând din 10671046 înaintea erei noastre. Acest text descrie
Epilepsie () [Corola-website/Science/321693_a_323022]
-
piatră gravată Babiloniană îi avertiza pe cei care aveau dureri interne să evite consumul de ceapă timp de 3 zile. Scorbutul - boala care apare din cauza aportului insuficient de vitamina C, a fost descris pentru prima dată în 1500 î.Hr. în Papirusul Ebers. Potrivit lui Walter Gratzer, un chimist biofizic britanic, studiul nutriției a început în cursul secolului al VI-lea î.Hr. În China a luat naștere conceptul "Qi", spiritul sau "aerul", care în Europa Occidentală a fost numit mai târziu "pneuma." Alimentele
Nutriție () [Corola-website/Science/317376_a_318705]
-
olandeză, "tartufo" - italiană, "tartuf" - croată etc. Primele întrebuințări ale trufei au apărut încă de acum 4000 de ani. Anticii considerau că trufele au puteri magice și au fost folosite ca aliment, afrodiziac și medicament. Regii babilonieni consumau trufe înfășurate în papirus și prăjite pe jar, iar faraonilor le erau nelipsite de la masa delicateselor. Romanii le considerau afrodiziace puternice, Iulius Cezar era pasionat de gustul trufelor pe care le consuma zilnic. Autorul roman Apicus, în "Cartea a VII-a", propune mai multe
Trufă () [Corola-website/Science/321777_a_323106]
-
vezi sănătos”, făcând aluzie la funcțiile sale terapeutice. La fel, în „ Profețiile lui Neferti”, melancolicul Sneferu- un rege real transformat în personaj literar- este vindecat prin „expresii frumoase și cuvinte alese”. Melancolia este, de asemenea, un motiv-cheie in poveștile din Papirusul Westcar, în care Sneferu este vindecat la vederea unei femei frumoase, goale, care cânta. În proporție egală, melancolia, literatura, și erotismul contribuiau la „amuzarea inimii”.Textele literare erau în general concepute pentru a fi citite cu voce tare. În această
Originile literaturii egiptene () [Corola-website/Science/321927_a_323256]
-
cea a lui Hadrian. Tunica militară era asemănătoare cu cea civilă și a rămas îmbrăcămintea obișnuită a soldaților romani până la începutul secolului III d.H. Aceasta era, de obicei, strânsă cu o centură care ajungea până la genunchi. O copie a unui papirus din Egipt menționează furnizarea de îmbrăcăminte și o păturică pentru armata din Capadoccia de către țesătorii din Philadelphia (modernul Alașehir). În acest document apare și o tunică cu lungimea de 3 coți și jumătate (1,55 metri), largă de 1,4
Îmbrăcămintea în armata romană () [Corola-website/Science/321453_a_322782]
-
noi harți (din care 3 au fost create pentru multiplayer) și 5 noi eroi (fiecare fiind prezentat in câte una din primele 5 campanii). Se mai adaugă 5 noi conservatoare (câte unul pentru fiecare rasă) din care se pot cumpăra papirusuri cu vrăji specifice rasei (nu există vrăji pentru rasa Bastion (engleză Stronghold), rasa orientată spre atac și apărare), un Castel Întunecat (engleză Dark Castle), in care se pot pune creaturi sau eroi și două tipuri de Coliseum-uri, Putere (engleză Might
Heroes of Might and Magic IV: The Gathering Storm () [Corola-website/Science/322527_a_323856]
-
câte se pare, de la cuvântul ebraic „afik” („אפיק”) care înseamnă „albie”, „pârîu”, „vad”. În epoca elenistică localitatea se numea „Pegai”, adică „Izvoare”, denumire grecească care s-a conservat în numele satului arab palestinian din apropiere, Fadja. Localitatea Pegai este pomenită în Papirusurile lui Zenon din vremea lui Ptolemeu al II-lea Philadelphus. O altă denumire elenă folosită în timpul romanilor era Arethusa. Josephus Flavius amintește ca în „Antichitățile iudaice” că în acest loc, nu departe de Gazara si Joppe (Jaffa) au avut loc
Tel Afek (Antipatris) () [Corola-website/Science/328920_a_330249]
-
Moise se decide să îi dicteze fratelui să Aaron Creația universului. Din păcate, cele 15,2 miliarde de ani pe care acesta le are în minte se dovedesc un interval prea mare pentru a putea fi cuprins în canitatea de papirus de care dispun cei doi, așa încât, în cele din urmă, Moise se vede nevoit să înghesuie întreaga Creație în șase zile. Povestirea a fost scrisă la cererea editorului H. L. Gold și a apărut în numărul din octombrie 1957 al revistei
Vântul schimbării () [Corola-website/Science/325373_a_326702]
-
egipteni au fost, se pare, primii care au fabricat o unealtă specială pentru confecționarea sforilor. Sforile găsite datează dintre anii 4000-3500 î.e.n. și sunt fabricate din rogoz. În antichitate de asemenea s-au fabricat și sfori din curmal, in, iarbă, papirus, mătase și păr de animale. Cu ajutorul sforilor s-au putut clădi grandioasele monumente și clădiri ale vechilor egipteni. În jurul anului 2.800 î.e.n. sforile au început să se fabrice în China iar în scurt timp s-a extins tehnica în
Sfoară () [Corola-website/Science/325417_a_326746]
-
plutește pe apă). Sforile se folosesc în toate domeniile de activitate dar un rol deosebit îl au în: Sforile se fabrică atât din fire naturale cât și din cele sintetice. Cele naturale pot fi alcătuite din fibre vegetale (in, cânepă, papirus, rogoz, rayon obținut din celuloză etc), lână, păr, mătase iar cele sintetice din polietilenă, aramide, polipropilenă, nylon. Există împletituri realizate din fire metalice asemeni sforilor care se numesc șufe.
Sfoară () [Corola-website/Science/325417_a_326746]
-
nu doreau ca să se răspândească cultura și să-și piardă privilegiile, de aceea cu trecerea timpului scrierea cuneiformă nu s-a simplificat, ci dimpotrivă, s-a complicat și mai rău în anumite momente. Scribii egipteni sau "sesh" obișnuiau să refolosească papirusurile, conștienți de valoarea acestora. Ei ștergeau unele texte mai mult sau mai puțin bine, așa zisele "palimpseste". Cele mai multe texte care au supraviețuit din antichitate sunt astfel de manuscrise șterse și rescrise. Scribul punea pe genunchi papirusul desfăcându-l din sulurile
Scrib () [Corola-website/Science/325886_a_327215]
-
sesh" obișnuiau să refolosească papirusurile, conștienți de valoarea acestora. Ei ștergeau unele texte mai mult sau mai puțin bine, așa zisele "palimpseste". Cele mai multe texte care au supraviețuit din antichitate sunt astfel de manuscrise șterse și rescrise. Scribul punea pe genunchi papirusul desfăcându-l din sulurile legate și aranjate cu grijă, apoi își înmuia penelul (o tulpină de trestie macerată la vârf) într-un mic vas cu apă pentru a dilua cerneala sau culorea preparată din elemente naturale prin adăugarea gumei de
Scrib () [Corola-website/Science/325886_a_327215]
-
personaj pare să fi fost adăugat după celelalte, ca și, lucru destul de curios, barba lui Darius, care este un bloc de piatră independent, fixat cu știfturi și cu sârmă de fier. O traducere în aramaică a inscripției face parte din papirusurile aramaice de la Elephantina. O altă traducere în aramaică a fost găsită la Sakkarah/Saqqarah în Egipt, iar versiuni akkadiene au fost găsite în Babilon. Prima mențiune istorică a inscripției a fost făcută de istoricul și medicul grec Ctesias, care îi
Inscripția de la Behistun () [Corola-website/Science/327459_a_328788]
-
înainte de traducerea făcută de Ironim între 390-405 d. Hr. Sacrificarea mieilor făcea posibilă scrierea. Suportul material al copiei este pergamentul, adică o piele (de obicei de oaie sau de miel) special prelucrata pentru scris. În aria Mediteraneană suportul a fost papirusul egiptean. În urma unui conflict comercial între regii elenistici ai Egiptului și regii din Pergam, un rege al Pergamului, Eumenes al II-lea a introdus obiceiul. Pergament vine de la urbea Pergam din Asia Mică. În Evul Mediu au existat în Europa
Appendix Probi () [Corola-website/Science/323074_a_324403]
-
circa două sute de ani mai vechi ca papucul omului zăpezi Ötzi care a fost găsit în Alpi și care are o vechime de 5300 ani. Vechii egipteni foloseau ca încălțăminte un fel de papuci realizați din palmier sau scoarță de papirus. Grecii antici își realizau încălțămintea din plută care era legată de picior cu ajutorul unor șnururi din piele, încălțăminte care se numea "kothornos". Există o foarte mare diversitate de încălțări, dar se pot cataloga astfel: În anul 2005 producția mondială de
Încălțăminte () [Corola-website/Science/324216_a_325545]
-
cea curentă. Argila a rămas materialul preferat pe care se scria datorită și garanției de păstrare pe care o oferea. Nu există dovezi că într-o epocă mai târzie s-a încercat trecerea de la scrisul pe argilă la scrisul pe papirusuri. Tot timpul cât a fost folosită cuneiforma s-au înregistrat doar pe argilă texte administrative, religioase și economice. Stilizarea cuneiformei era semnul unei societăți împărțite între cei care pot citi și cei care nu știu a citi, sarcina de a
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
în toate domeniile vieții civile, fiind forma obișnuită de scriere în perioada ptolemaică și romană. Piatra din Rosetta care a fost folosită la descifrarea hieroglifelor conține același text în demotică, hieroglifică și în greacă. Din cauza posibilităților pe care le oferea papirusul, plantă care creștea din belșug în mlaștinile Nilului, egiptenii nu au fost nevoiți să realizeze o schematizare mai accentuată a hieroglifelor așa cum s-a întâmplat cu cuneiformele mesopotamiene care erau zgâriate pe tăblițele din argilă. Folosirea ușoară a scrierii cu
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
belșug în mlaștinile Nilului, egiptenii nu au fost nevoiți să realizeze o schematizare mai accentuată a hieroglifelor așa cum s-a întâmplat cu cuneiformele mesopotamiene care erau zgâriate pe tăblițele din argilă. Folosirea ușoară a scrierii cu cerneală pe sulurile de papirus a dus la folosirea complicatelor hieroglife pe toată durata civilizației egiptene antice, hieroglife uneori asemănătoare cu benzile desenate din zilele noastre. Plinius cel Bătrân, în opera sa "Naturalis Historia", a descris prelucrarea papirusului de către egipteni: pentru a se obține hârtia
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
a scrierii cu cerneală pe sulurile de papirus a dus la folosirea complicatelor hieroglife pe toată durata civilizației egiptene antice, hieroglife uneori asemănătoare cu benzile desenate din zilele noastre. Plinius cel Bătrân, în opera sa "Naturalis Historia", a descris prelucrarea papirusului de către egipteni: pentru a se obține hârtia, măduva plantei era extrasă și împărțită în mai multe fâșii foarte subțiri. Aceste fâșii se suprapuneau în două straturi, unul orizontal și celălalt vertical. Se obținea astfel un fel de împletitură care era
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
eventualele asperități erau nivelate cu ciocanul. Fragmentele, odată lipite împreună, alcătuiau o fâșie lungă din care se obțineau foi cu diferite lungimi. Foile, în funcție de necesități și pentru a putea fi folosite, erau rulate. Scribii egipteni (sau "sesh") obișnuiau să refolosească papirusurile, conștienți de valoarea acestora. Ei ștergeau unele texte mai mult sau mai puțin bine, așa zisele "palimpseste". Cele mai multe texte care au supraviețuit din antichitate sunt astfel de manuscrise șterse și rescrise. Scribul punea pe genunchi papirusul desfăcându-l din sulurile
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
sesh") obișnuiau să refolosească papirusurile, conștienți de valoarea acestora. Ei ștergeau unele texte mai mult sau mai puțin bine, așa zisele "palimpseste". Cele mai multe texte care au supraviețuit din antichitate sunt astfel de manuscrise șterse și rescrise. Scribul punea pe genunchi papirusul desfăcându-l din sulurile legate și aranjate cu grijă, apoi își înmuia penelul (o tulpină de trestie macerată la vârf) într-un mic vas cu apă pentru a dilua cerneala sau culorea preparată din elemente naturale prin adăugarea gumei de
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]