1,132 matches
-
am întrebat/ pe Anselmus: o fi fost/ Fiara? Un Diablero? Dimineața/ pe lîngă ape oamenii plătiseră/ mulți bani ca să vadă proporția aceasta" (13 ianuarie 2006). De unde un hieratism, o înțepenire solemnă, o ceremonioasă stagnare a discursului cufundat într-o vechime paradigmatică, într-un clasicism numeral. Istoria e dată la o parte deopotrivă cu devenirea biografică a ființei: "M-am trezit destul de tîrziu/ afară ceața era veche/ pînă și lui Anselmus// i se întîmpla ceva/ cu ființa morții// numai acolo în Samos
Reveria conceptelor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9992_a_11317]
-
Bă, peșoacă, ia vin încoace, chemă Din Vasilescu în șoaptă și, când copilul se apropie, Din Vasilescu îi arătă ceva sub podișcă. Bagă tu mâna acolo, îi spuse, și dă-mi niște pământ de-ăla galben.” Repetând parcă un gest paradigmatic, Din Vasilescu ținea în mână un bulgăre mare de pământ moale și galben pe care îl frământa în joacă. Plasat într-o altă ipostază a creatorului, Din Vasilescu se propune ca fiind artistul a cărui „joacă”, jocul secund, imită gestul
Ilie Moromete și dublul său by Mircea Moț () [Corola-journal/Journalistic/4580_a_5905]
-
excelență autoreflexiv. Radu Petrescu, Costache Olăreanu și Mircea Horia Simionescu, protagoniștii Școlii de la Târgoviște, împreună cu afinii lor, vor scrie nenumărate astfel de texte (romane, jurnale, proze scurte, călătorii fanteziste, dicționare fictive). Romanul Nesfârșitele primejdii poate fi luat ca un text paradigmatic pentru un întreg gen literar al postmodernismului românesc. Nici Mircea Horia Simionescu însuși, maestru al parodiei și al metaficțiunii, nu va scrie ceva mai bun în acest gen, deși a mai publicat alte romane de același fel, cu o virtuozitate
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
justificativă, extrem de interesantă din punct de vedere istoric, nu însă și literar. Dispariția accidentală și prematură a autorului ("cu păcatele încă în floare", cum spune Shakespeare) a contribuit la adîncirea sa în uitare. Există o morală la povestea acestei vieți paradigmatice, cu valoare aproape de apolog? E imposibil să nu existe! Fără a adopta postura facilă de apărător cu orice preț al idealului etic absolut, nu putem să nu constatăm în ocurență sterilizarea unui mare talent în contact prea intim cu dictatura
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
lumi fictive sau chiar posibile și de a reține în descrierea lor aceleași aspecte ocultate vederii comune virtuale" (p. 19). Structura studiului evidențiază organizarea judicioasă a obiectivelor, a observațiilor și a ideilor în trei secțiuni: o morfologie generală, o tipologie paradigmatică, exemplificată de William Blake, și, în al treilea rând, ca aplicație, o tipologie derivată, decelată în literatura română în patru variante distincte, grupate câte două: o diadă a vizionarismului primar, cu tipul mitic eminescian și tipul religios arghezian, și o
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
p. 158. 28 Cf. Dania Marinov, op. cit., p. 2-12 et passim. 7 Oricum, mult asemănător lui Origen 30, Sfântul Grigorie postulează că lucrarea Cântarea Cântărilor posedă niveluri mai profunde de înțeles, dincolo de intriga literală. Înțeleasă corect, funcționează ca un text paradigmatic pentru transmiterea atât a cunoașterii filosofice, cât și a celei teologice: „Din nou, Cântarea Cântărilor (τò ᾎσμα τῶν ᾀσμάτων) ne este prezentată ca ghid pentru toate tipurile de filosofie și cunoaștere a lui Dumnezeu (Φιλοσοφίας τε καì θεογνωσία)”. Sfântul Grigorie
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
pe jumătate savant, la studiul elementar al formelor anatomice, Hans Mattis Teutsch revine în forță, la începutul deceniului cinci, cu o iconografie surprinzătoare și, aparent, nouă. Nudul, masculin ca structură somatică generală, dar asexuat în particular, de fapt un nud paradigmatic și androgin, este reperul absolut al acestui moment. Surprins în atitudini impozante și hieratice, văzut în egală măsură din spate, din față și chiar din profil, acest personaj încremenit într-un eroism inefabil și nondiscursiv pare a fi un elogiu
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
așa cum vom vedea pe parcursul acestui studiu, folosește simboluri și strategii pe care le va utiliza și în proză, ceea ce ne demonstrează unitatea și coerența creației sale. Dintre toate textele aș dori să remarc nuvela "La țară", dat fiind caracterul său paradigmatic pentru obiectul lucrării de față. Protagonista acestei nuvele începe prin a critica abandonarea formelor tradiționale de viață cu următoarele fraze: "Părăsirea ei nu era firească, dictată de legile drepte ale naturii, ci de interese și logici circumstanțiale, perisabile" (PT 49
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
Tonitza, îl "anulează" pe primul prin radicalizarea/detașarea imaginii compuse. Dacă așa par a sta lucrurile într-o devenire organică, nu mai sînt defel asemenea în cazul altor două figuri proeminente, de data asta ale sculpturii: Paciurea și Brâncuși. Binom paradigmatic în ocolirea "anulărilor". Dacă lumea ar fi evoluat în gustul lui Paciurea, probabil că Brâncuși n-ar mai fi fost ce este azi pe plan mondial. Ar fi rămas în formula, oricum novatoare, a unui emul rodinian (paciurian, de ce nu
Brâncuși și Paciurea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11506_a_12831]
-
sinteza propune, pentru prima parte, o abordare a atitudinilor antieminesciene, din cele două centre, bucureștean (Hasdeu, Pantazi Ghica, Gellianu-Anghel Demetriescu, Petre Grădișteanu, Gherea), și cel transilvănean (Al. Grama, Aron Densușianu), pentru ca partea a doua, mult mai elaborată, să avanseze structuri paradigmatice mult mai largi, cu o aplicată metodă de catalogare și clasificare (critică estetică, semănătoristă, impresionistă, critica formei și a configurației). Răspunsul istoricului literar pentru prima categorie avansează ideea unei situări pe poziții false a interpretărilor cutărui critic (ex. determinismul, factorul
Centenar Dimitrie Popovici - Receptarea lui Eminescu by Cornel Munteanu () [Corola-journal/Imaginative/14651_a_15976]
-
Biblioteca pentru toți”, în 1996 - pătrunzătoare, elevată, angoasant de completă - nu mai lasă, parcă, nimic de spus altui comentator! Criticul găsește că un distih din culegerea Vis planetar, 1964, „Cântând își deschidea poetul / hotarele destinului” : „va căpăta retrospectiv o valoare paradigmatică. «Cântecul» nu e aici doar o potențare a biografiei, ci o cale de acces în misterele fundamentale ale existenței și, implicit, ale Creației. Poezia lui Cezar Baltag este una turmentată de întrebări și de idei, obsedată de rosturile lumii și
Profil Cezar Baltag by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13366_a_14691]
-
Întrebarea fără răspuns este de ce, contrar legii tribului și a cutumei, tatăl îl preferă adesea primului său născut pe cel mai mic dintre fii. În Biblie, această ciudată preferință urcă până la Avraam, o regăsim la Isaac și îi aflăm ilustrarea paradigmatică în Iosif, cel de al doisprezecelea copil, din treisprezece, câți a avut Iacob de la două neveste și de la două sclave. Folclorul din multe țări preia această preferință care a dat mereu naștere unor conflicte familiale sfârșite tragic. Nu l-au
Fusta by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/6132_a_7457]
-
din neputință și nihilist din oboseală, așa cum nu o dată a fost denunțat artistul ultimului secol, ci al unei mari conștiințe artistice, al unei sensibilități înalte, al unei rigori la limita pozitivismului și al unei puteri de devoțiune aproape mistică. Prezență paradigmatică pentru spiritul și aspirațiile veacului nostru, personalitatea lui Klee este profundă fără a stîrni angoase și exemplară fără să compromită, precum devastatoarele incendii, șansele celorlați: ale celor mai mult sau mai puțin apropiați în spațiu și în timp. III. Constantin
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]
-
ca aspect, dar universal ca putere de exprimare, îi era oferit, după cum se părea, de către logica formală. Apărută ca alternativă la metafizica tradițională, la ceea ce este dincolo de cunoașterea naturii și mai presus de ea, nouă filozofie a avut ca reper paradigmatic stilul și științificitatea logicii simbolice. ș...ț Așa stînd lucrurile, o gîndire chibzuită și neaventuroasă va discerne și va alege din instrumentarul filozofiei prezente instrumentul adecvat. Va prefera, de exemplu, să folosească cu prozaică precizie busola logică în locul orientării după
Profesionistul Mircea Dumitru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10350_a_11675]
-
și există alții, ca Nicolae Breban, care înclină spre "eterna reîntoarcere", spre rememorarea "repertorială", spre "manifestarea concretă a repetiției" și spre "figurile" ei, spre arhetipuri. în oricare din aceste două variante, afilierea regresivă presupune - în termenii lui Jakobson - activarea funcției paradigmatice și o desfășurare pe axa verticală ori - conform lui Lotman - modelul cultural semantic. Numeroasele și convingătoarele analize pe care le face Monica Spiridon demonstrează faptul că memoria culturală și conștiința descendenței se imprimă la toate nivelele textului, de la stratul diegetic
O reeditare by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/16535_a_17860]
-
Constantin vorbește la un moment dat despre aceasta când spune că râdem cu un ochi și plângem cu un altul, privind prin cei ce vin la cei care se duc. Un moment de excelență al filmului, aș îndrăzni să spun paradigmatic, este oferit tot de Elena care îi povestește nepoatei sale ceea ce în termeni de specialitate am putea numi un mit. Mitul, povestea se află înscrisă într-un covor acoperit de flori, probabil un obiect de zestre. Fata întreabă cum se
Constantin și Elena by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7716_a_9041]
-
Mariana Marin, Bogdan Ghiu, Marta Petreu, Marian Drăghici și Ioan Es. Pop) sunt analizați pe larg și totodată centripet, autorul alegând antologii reprezentative ale lor, din care să poată desprinde nu atât evoluția poetului, cât repertoriul lui tematic și rădăcina paradigmatică. Dacă pot introduce o nuanță confesivă în acest teren al subiectivităților suprapuse, să spun că modalitatea critică a lui Dan Cristea, viziunea și metodologia cu care parcurge și resemantizează operele, îmi sunt extrem de familiare. Sunt și ale mele, într-o
Eul care tot scrie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8575_a_9900]
-
a timpului ciclic, în spirală, pluridirecțional, formulă antinomică aceleia exprimată de principiul sonatei ca formă ideală de manifestare a timpului liniar, istoric, unidirecțional. Variațiunea și sonata sunt, astfel, nici mai mult nici mai puțin decît călătorii într-un timp subiectiv, paradigmatic exprimat, date fiind limitele conștiinței noastre auditive. Kundera știe foarte bine acest lucru, dezvoltînd totodată un raționament pe cît de rafinat, pe atît de inedit: , Simfonia (gen în care forma de sonată este chintesență și summum, n.n.) ilustrează o epopee
Variațiunile Kundera by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11192_a_12517]
-
centrifuge, a determinat, se pare, o evoluție cvadrifazică a fenomenului sonor: de la faza primordială, de unison (cînd exista, probabil, o unică lume muzicală, ancestrală), trecînd prin faza sintonică (mai multe lumi sonore, ce se armonizau în baza unui model mitologic paradigmatic), faza subordonării (un anume limbaj a devenit cu timpul hegemonic), și pînă la faza atomizării de azi (cînd asistăm la pulverizarea limbajelor muzicale). întreaga babilonie stilistică din creația muzicală contemporană este redevabilă tocmai acestei dispuneri cvadrifazice a istoriei fenomenului sonor
Vulnerabilități by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12190_a_13515]
-
decît pe fundalul "trudei mărunte" de zi cu zi, a unei tradiții urmărite în pașii ei mici, nu doar în salturile spectaculoase. Ceea ce promite Dolezel cu acest studiu, deci, este o a analiza a continuității istorice că background a schimbărilor paradigmatice majore, astfel încît poetica să îi apără cititorului că un proiect intelectual coerent și consecvent, dincolo de fracturile survenite în diverse momente în devenirea să istorică. Cartea în sine este mai mult și în același timp mai puțin decît o împlinire
Naftalină si lavandă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18108_a_19433]
-
laolaltă cu reminiscențe de lectură. Și dacă există cu adevărat acel inconștient al speciei umane la care se referă Jung, nu văd de ce n-ar exista și o imaginație colectivă și istorică populată sau bântuită de situații și de personaje paradigmatice. În biografia intelectuală a fiecăruia dintre noi, se pot ascunde un Hamlet, o Anna Karenina, un Jean Valjean, o Alice în țara minunilor sau, de ce nu, o Berezina ori un Gulag. Dacă Tournier a mărturisit că e dator acestei imaginații
Marquezianul Thomas Mann by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6146_a_7471]
-
luciferic al personajului din Domnișoara Christina, care fusese semnalat anterior de Al.Ciorănescu într-un articol apărut în 1990 în Synthesis, defuncta azi revistă a Academiei. În profunzimea textului micului roman, lectura antropologică - în linia lui Gilbert Durand - și repetarea paradigmatică a conflictului erotic irezolvabil dintre o pământeană și un increat, un nemuritor deci, duce nu doar la semnalarea câtorva paralele izbitoare, ci chiar la o cheie de interpretare a însuși poemului eminescian. „Împrăștiind aluzii intertextuale la Luceafărul în tot romanul
Eminescu în lecturi Contemporane by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2408_a_3733]
-
în ficțiune. Ca să fie fraudă, ar trebui ca Don Quijote și Emma Bovary să considere, precum Llosa, că literatura e o minciună adevărată, nu un adevăr mincinos. Dar dacă ar fi fost așa, nici unul, nici cealaltă n-ar fi ajuns personajele paradigmatice păstrate în memoria literaturii universale. Ce ar fi însemnat Cavalerul de la Mancha, dacă nu confunda literatura cu viața? Sau mica burgheză normandă, dacă nu credea cu toată ființa ei în realitatea ficțiunilor romantice pe care le-a devorat? Să revenim
La ce folosește literatura by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6010_a_7335]
-
triumful formei sînt în egală măsură resimțite drept poveri. Care ar putea fi "concluzia" acestui tip de lirism închinat finalului cosmic? Escatologia care șterge semnele axiologice ale ființelor și lucrurilor induce o anume "gratuitate". E la mijloc acea viziune, cultivată paradigmatic, la noi, de un Tudor Arghezi sau de un Ion Caraion, care nu se mai simte atașată de o lume care a trădat ființa prin nici un soi de obligații. Nici o finalitate nu intră în jocul său care indică o transcendență
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]
-
democrație. Teritoriul criticii e dominat de un articol polemic (și programatic), dedicat de Codrin Liviu Cutitaru teoriei critice între tradiție și inovație, "A Study of Great Expectations". Pledoaria este în sensul depășirii stadiului revolut al impresionismului literar, a cărui expresie paradigmatica ar fi oferită de cronică literară, în favoarea construcției teoretice de rigoare universitară. Și totuși, raportul dintre cronică și construcția teoretică nu e neapărat dihotomic - dovadă o oferă o tradiție ilustra, de la E. Lovinescu până astăzi. "Discuțiile", cea de a doua
Identitate and Alteritate by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/18003_a_19328]