7,370 matches
-
Premierul Emil Boc i-a acuzat, miercuri, pe parlamentarii opoziției că au plagiat proiectul Codului Muncii asumat de Guvern în varianta proprie de act normativ, prin copierea a 76 de prevederi care, paradoxal, sunt criticate chiar în moțiunea de cenzură depusă la adresa Executivului. El a susținut că proiectul de modificare a Codului Muncii promovat de opoziție preia prin copiere 76 prevederi din forma asumată de Guvern, precum creșterea perioadei de probă la angajare
Emil Boc acuză USL că a plagiat textul moțiunii de cenzură () [Corola-journal/Journalistic/26944_a_28269]
-
15 decembrie 2010 petrolul să fie tranzacționat la circa 90 dolari. „Față de aceste date, nici în acest caz nu se justifică creșterea de circa 20% a prețului la pompă“, este concluzia Guvernului. De asemenea, este menționată și o situație considerată "paradoxală", arătând că, în cursul anului 2009, prețul net al cotațiilor a evoluat de la 470 dolari/tona benzină, la începutul anului, la 850 dolari/tona, la sfârșitul anului, iar prețul la pompă în România a crescut cu circa 50 bani/litru
Raport oficial: Preţul carburanţilor a fost majorat nejustificat, în 2010 () [Corola-journal/Journalistic/27210_a_28535]
-
în Numele trandafirului, am avea o imagine destul de clară a diferențelor dintre Răsăritul și Apusul creștin. Amintesc din distribuția eroilor (al căror eroism rămâne, de multe ori, de neînțeles), numiți atât de frumos „nesfinții sfinți”, două figuri extraordinare, excentrice și chiar paradoxale. Unul este „primejdiosul părinte Natanail”, vistiernicul Mănăstirii Pecerska, care „de obicei, purta pe umeri un săculeț de pânză de in, iar în el avea tot ce voiai - și pesmeți, dăruiți de vreo băbuță, și un milion de ruble”. Cu un
Sfinții de zi cu zi by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2722_a_4047]
-
pe care Goebbels, ministrul Educației și Propagandei, le dorise eliminate din toate muzeele și colecțiile germane. Cu alte cuvinte, de ce n-au fost ascunse vederii de vreme ce erau considerate periculoase pentru spiritul și morala nazistă. Între pictorii interziși în acest fel paradoxal era Emil Nolde, membru al partidului nazist și din opera căruia Goebbels poseda câteva acuarele. Expoziția din 1937 a fost doar începutul „purificării estetice”. Îi vor cădea victime în anii următori Picasso, Matisse, Klee, Gauguin și numeroși alții. Care nu
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2723_a_4048]
-
schimbătoare ale geo-spiritualității vestice sau sudice ale României din veac. Ezotericul Cezar este mai sub stanțial decât exotericul orto dox ce avea să-i înăsprească asupririle ultimei vârste. Poate fi eșecul unei paradigme, sau de fapt răsăritul încă crepus cular, paradoxal, al uneia înnoi toare, sofianice, în cea a Fiului, cel născut ci nu făcut? * La celălalt capăt, Cioran și Eugen Ionesco, palid instabil imitați de Paler, vociferează. Iar Eminescu (totuși, Emi novici!) străluce și năluce acolo, invizibil ziua, si rotindu
Eseu despre mistica artelor sau maieutica psihedelica. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/93_a_118]
-
această fază de început a carierei literare a lui Mircea Cărtărescu, ceea ce reprezentaseră, cu aproape jumătate de secol în urmă, Ion Barbu și Arghezi pentru Dimov: modelul. Maestrul pe care fiecare mare artist îl pastișează involuntar la începuturile sale artistice. Paradoxal, cumva, este că astăzi discipolul este mult mai celebru decât maestrul. Prin urmare, ca să revenim la subiect, nu doar „notația cotidianului în registru prozaic și bufon, histrionismul, patosul sarcastic, beligeranța ludică și arlechiniada”, nu doar „ironia, fantezismul și libertatea asociației
Posteritatea lui Leonid Dimov by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2603_a_3928]
-
bătrâne de Radu Țuculescu, de pildă), într-o blândă plutire inconștientă sau într-o beție dionysiacă a simțurilor. Erotismul dezlănțuit devine principalul drog al traversării istoriei, iar curvăsăria o marcă omniprezentă, metaforă simbolică a perversiunii sistemului politic. Însă, în mod paradoxal, grație acestei perspective literaturizante, în cartea lui Nicolae Stan perversiunea comunismului se îndulcește, așa cum desfrânarea învățătoarei Mioara (v. scena acuplărilor succesive cu cei doi bărbați) se transfigurează poetic într-o nouă pagină de Cântarea Cântărilor. De aceea, nu pot să
Un roman al interstițiilor by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2614_a_3939]
-
ci de un bunic devenit legumă (solidă compoziție a lui Ion Besoiu revenit, cu autoritate, pe platouri), din nou cuplul Piștereanu-Condeescu rătăcit într-un amor imposibil, dar căruia filmul lui Florin Șerban îi asigură parcă mai mult relief în situații paradoxale. Scenariul conectează penibil clișee peste clișee, culminând cu fata bună care se sacrifică pe altarul prostituției pentru ca numai așa e fericită în dragoste, făcând bani pentru adoratul său, iar dialogul, care începuse bine, derapează în obscenități, și acestea clișee tratate
LOVERBOY, o premieră românească la Cannes () [Corola-journal/Journalistic/26393_a_27718]
-
Familia Regală a fost absentă din palat, cea mai dureroasă perioadă nu a fost aceea în care palatul a stat gol, neatins (1948-1990), ci perioada în care a fost transformat în hotel-restaurant și exploatat uneori primitiv (1990-2001). Uneori istoria este paradoxală, greu de înțeles. Gesturile cele mai nepotrivite față de Coroană și față de Stat vin, din când în când, nu de la dușmani, ci de la cei mai buni dintre noi. Este un adevăr pe care l-am învățat temeinic în acești zece ani
Zece ani la Palatul Elisabeta. Reîntoarcerea Regelui () [Corola-journal/Journalistic/26400_a_27725]
-
păstreze muțenia, în virtutea unei convenții pe care autorul o impune atât de firesc, încât aproape că nici spectatorul n-o mai sesizează. Această asumată lipsă de sunete, care va fi întreruptă abia în final de sintagma “Cut”, da, în mod paradoxal, mai mult relief portretelor, constrânge pe actorii, lipsiți de cuvinte, să-și transfigureze trăirile. Numai din când în când transpare, prin muzică sau zgomot, ecoul vag al unui hohot de râs sau al unui geamăt îndepărtat. În felul acesta, inadaptabilitatea
CANNES 2011 - „Artistul“, tăceri şi nostalgii de film mut în zarva croazetei... () [Corola-journal/Journalistic/26441_a_27766]
-
Adrian Mureșan În 1973, când publică Le plaisir du texte 1, Roland Barthes se afla - dintr- odată - la foarte mare distanță de „tovarășii de drum” de la gruparea Tel Quel, unde făcuse până atunci figură tutelară. În mod paradoxal, discursul teoretic al Noii Critici ajunge să fie subminat din interior. Cum se explică, acest - aparent - defazaj al lui Barthes față de tonul general al criticii momentului? Cum ajung să se înscrie ocolirea programată a dogmelor metodologice, inclusiv cele de el
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
de valoare era nu doar o nucă prea „tare” pentru establishment-ul critic românesc de atunci, dar și o întreprindere mult prea periculoasă. De-a lungul întregului său studiu, Barthes împrumută postura comodă a cititorului, elaborând un plan superior și paradoxal al recrutării cititorilor apostoli. Aceștia din urmă trebuie „cuceriți”, seduși, fascinați, iar forța de atracție trebuie să vizeze ideea corporalității: „Textul pe care-l scrieți trebuie să-mi dea dovada că mă dorește”. Care va fi această dovadă? Scriitura, bineînțeles
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
Barthes, și un inovator al teatrului european, precum Jerzy Grotowski. Societatea Prietenilor Textului, pomenită de Barthes, își poate lua drept correspondent faimosul Teatru-Laborator al regizorului polonez, și el proclamator al supremației corporalității în teatru, adept al aceleiași logici de tip paradoxal și al aceluiași tip de gândire negativă, apofatică și convertită pe parcurs în gândire afirmativă. Dacă Barthes caută să sustragă textul din tirania „limbajelor” („Cum poate un text, care face parte din limbaj, să fie în afara limbajelor”? 3) și declară
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
parcă total indiferent (în fond ironic) cu care Ionel Ciupureanu face un inventar al lucrurilor neverosimile. Avem a face cu o simulare a impersonalizării. Autorul are aerul a se regăsi într-o instanță străină de sine, singura care, în chip paradoxal, pare a-i surprinde identitatea lirică. Ca și cum și-ar pune sie însuși o capcană în care intră cu voluptate, „într-un oraș părăsit/ într-o zi într-un vis// într-o pădure astupată de brațe/ lingîndu-și adevărata durere” (Amiază închipuită
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
de aviație Dragoș Rambela, după ce a fost omorât în bătaie, torționarii l-au băgat în cuptorul în care se ardea cărămida. A doua zi, din falnicul comandor rămăsese o găleată de cenușă. Șirul mărturiilor este impresionant, prezentarea chinurilor este sfâșietoare. Paradoxal este faptul că toți temnicerii-călăi primesc, în continuare pensii substanțiale, mai mult decât sfidătoare, mor în liniște acasă, sunt conduși la cimitir de către un sobor de preoți, în acorduri de fanfară, cu gardă militară, ca marii eroi ai neamului românesc
Infernul concentraționar din închisoarea Târgşor. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_408]
-
Cezar Ion, care a fost inițial președinte al comisiei electorale, demisionând în ultima clipă pentru a se înscrie în cursă, avea o nouă șansă de a intra între cei 5 membri titulari ai Comisiei. Evident, prin retragerea uneia dintre câștigătoare. Paradoxal, el trebuia să ia mai puține voturi decât în primul tur, ca să ajungă pe locul 8 (regulamentul complicat a fost stabilit în deceniul trecut, când miza acestor alegeri era redusă). Culmea, deși au votat toți membrii echipei portocalii, în frunte
Omul lui Culcer nu a ieşit nici în turul doi al alegerilor pentru Comisia de Etică din TVR () [Corola-journal/Journalistic/27528_a_28853]
-
ripostă, de rezistență a personajului principal: „numai cei care luptă trăiesc”; „liniștea nu e pentru aceste vremuri”, „înțeleg că nu-ți place regimul, dar ai putea mima puțină înțelegere (...) Măcar tu ești sincer. Nu te vei îmblânzi niciodată”. Relația ambiguă, paradoxală, relativizantă dintre victimă și fostul torționar transformă scenariul epic într-un teritoriu etic al iertării și al justificării morale, al sancțiunii și al opțiunii existențiale, romanul asumându- și, în mare parte, o astfel de dialectică a iluziei și adevărului, a
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
durere, tristețe, absența obișnuitului. O cugetare, aparent formulată în trecere: Între cuvânt și obișnuit e aproape o identitate, prin ceea ce au comun, adică irealizabilul în concret. Obișnuitul e îndepărtat, ascuns, surghiunit, e principiul. Ingeniozitatea unor proiecții în imaginar și legăturile „paradoxale” între cuvinte au un reazem aparte în amintirile formulate din preajma Munților Parâng. Bănuiesc că numai așa, Ioan Lascu conștientizând intelectualizarea „prea altfel” a exprimării din prima parte, în partea a doua, cu precădere la „inedite”, textele sunt mai domoale și
În vizorul modernității permanente by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/2753_a_4078]
-
pe care o au pentru copiii crescuți de homosexuali. Pentru autori legalizarea căsătoriilor homosexuale nu e subiectul de cea mai imediată importantă. Îngrijorarea lor principala este că revoluția sexuală și instituționalizarea relațiilor homosexuale i-au transformat pe copii în victime. Paradoxal, acești copii au fost folosiți în mod ipocrit pentru a convinge oameni de bună credință să agreeze cu legalizarea căsătoriilor homosexuale, inclusiv judecătorii și parlamentarii. Cartea lui Lopez și Edelman este și o carte de pionerat. Și din această perspectivă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92485_a_93777]
-
suntem cei care din lăuntrul sufletului nostru trăim pentru a dispărea cu amărăciunea unei inimi de lut ,,pe pământul unde focul și cenușa conviețuiesc.’’ (Să mergem - p. 16). Din acest punct de vedere, lumea este privită prin ochii timpului care, paradoxal indică ideea de trecere lentă și nu rapidă așa cum o percepem noi astăzi, în special datorită simpaticului personaj, melcul, al cărui timp oricum nu contează. Argumentarea este aceea că urmele lui sunt lucioase și nu se șterg ușor. Tocmai această
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
ea strivește ierburile fără a se sinchisi de urme,/ de ce atâta grabă este greu de a înțelege/ iar timpul nu așteaptă/ ceea ce râmâne în urma lui’’, (Urme de melc - p. 18) dârele strălucitoare ce nu se șterg? Atât de puțin?! Dacă paradoxal timpul trece lent, transformând prezentul nostru în amintire, tot timpul reușește să transforme individul într-o ,,gloată singuratică’’ amorfă, fără formă și fond, fără suflet, confuză. Singurătatea duce la melancolie, la un dialog contemplativ între mine și tine în care
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
în realitate, este evoluția inversă a unei scrieri a destinului ce parcurge drumul soarelui de la un apus către un răsărit în așteptarea zadarnică a acelui Godot pe care nu-l cunoaștem, dar îl căutăm, în așteptarea Ultimei Judecăți, în care paradoxal ,,tot ce exista nu mai există, există tot ce nu există’’ (O scrisoare care apasă absența - p. 102). Un alt personaj important al cărții, Dragostea este definită ca acel dans senzual, focul, ,,dorința care clădește neantul’’, ,,debarcaderul zilei pierdut în
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
fost decât un pas. Să ne imaginăm însă Pământul primordial, cu o Lună abia formată și supus unui bombardament extrem venit din spațiu. Asteroizi și comete au lovit ambele corpuri cerești cale de sute de milioane de ani. Și totuși, paradoxal, acesta este momentul în care avem confirmarea că a apărut viața. Să se fi ivit ea oare în mod repetat, pentru a dispărea la fel de repede în infernul terestru de la începuturi, până când a găsit momentul prielnic pentru a se dezvolta? Categoric
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92537_a_93829]
-
vitală este modul cum circulă lucrările cu adevărat esențiale. De curând, am urmărit un veritabil periplu pe care criticul și istoricul literar Anca Sîrghie l-a făcut în marile centre ale României cu două cărți remarcabile, după ce (aici este surpriza paradoxală!) mai întâi ele au fost prezentate în câteva comunități ale românilor americani. Este vorba despre cărțile recente, de mare interes pentru istoria literară a contemporaneității, în măsura în care ele readuc în atenție pe Lucian Blaga și pe Radu Stanca. Așa cum am mai
UN PERIPLU LITERAR TRANSATLANTIC CU LUCIAN BLAGA ȘI RADU STANCA ÎN POSTERITATE [Corola-blog/BlogPost/92652_a_93944]
-
și asupra efectivelor de personal, astfel că, în 2011, România a ajuns la un record negativ de 4,3 milioane de salariați (numărul mediu pe întreg anul; însă în ianuarie 2011 numărul de salariați ajunsese la 4 milioane). O situație paradoxală se înregistrează în ceea ce privește numărul de bugetari din aceeași perioadă: dacă în 1990 un număr de 800.000 de bugetari deserveau o populație de 22,8 de milioane de persoane, în prezent există 1,2 milioane de angajați bugetari, la o
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92699_a_93991]