45,675 matches
-
al libertății poate exista mai acut decât creația?!"... Nicolae Breban nu poate vorbi onest la persoana I. Nicolae Breban nu există decât la persoana a III-a. Când vorbește despre sine, o face cu deferență, oprindu-se la suprafața lucrurilor parcă pentru a nu se deranja. Portrete, considerații asupra moralității sau valorii literaturii prietenilor scriitori (ce dă cu o mână se asigură că ia cu cealaltă), evocări (lamentabile, apropo)... Memoria e strict supravegheată, funcționează igienic, nu ne vorbește despre Breban decât
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
prea departe, începea marea clocotind ca un cazan în fierbere în toiul arzător al amiezii. Pe măgar, nu-l văzuse... îl auzise, dintr-odată, scoțând un răget înfiorător. Adâncit cum era în gânduri, trecuse pe lângă el, fără să-l vadă. Parcă jignit de acest lucru, măgarul scosese zbierătul acela ofensat - ce faci, domnule, treci pă lângă mine, așa, te faci că nu mă vezi?... Întorcându-se și ducând palma streașină la ochi, sub strășnicia soarelui - rar dacă punea pe cap ceva
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
de bine!"... Probabil, enervat, Barbu a cerut apoi o "fetiță" de la Vadim. Pentru relaxare. Mai departe fragmente de Nicolae Iliescu: "Capitolul 13 din Epistola întâi către Corinteni, intitulat Iubirea. Iubirea duhovnicească! Îndemnul lui: Urmăriți iubirea! Sincer nici Shakespeare nu sună parcă așa de frumos." Ei, ce ziceți!? Rătăcit, cine știe cum, un frumos eseu pe marginea unui tablou de Pieter Claesz, Autoportret cu vanitas, semnat de Ana Maria Cornilă.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
Alexandra Olivotto Nu știu ce se întâmplă, dar parcă filmelor multi-premiate care ajung pe marile ecrane românești în ultima vreme le lipsește ceva. Nu-mi pot asuma extazul critic cu care sunt adesea primite. Pot să văd însă un trend care se formează: producții cinematografice bine temperate emoțional, lipsite
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
pentru scenariu. Ce mă deranjează la acest lungmetraj e că, oricum l-ai lua, nu găsești nici o idee care să pulseze în el. Cei doi prieteni au un aer înduioșător prin gafele lor constante, prin - eventual - solitudinea lor, căci aici parcă fiecare se folosește de celălalt luând doar ce-i convine din personalitatea sa. "Și ce dacă?", "De ce mi-ar păsa?" au fost întrebările care mi-au bântuit psihicul de-a lungul vizionării. Tot ce pot extrage ideatic din acest lungmetraj
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
a lungul nenumăratelor spații albe, de spital fictiv, cu tavanul coborît pînă la nivelul de avarie psihică. 9. Pentru că și în singura expoziție reală, aceea a precursorilor Neagu și Bernea, fascinantă prin substanță, dar ratată prin discurs și prin panotare, parcă anume spre a face o reverență spiritului tutelar al Casei Poporului, adică spre a sugera un mic cult al personalității, de data aceasta a directorului Muzeului..., toate etichetele specifică faptul că lucrările sunt din colecția Domului Mihai Oroveanu. 10. Pentru că
De ce este un eșec Muzeul Național de Artă Contemporană? (o întrebare cu zece variante de răspuns) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12078_a_13403]
-
epocă (noutate absolută în scrisul lui Stelian }urlea), iar din cînd în cînd naratorul intervine direct pentru a sublinia dificultățile misiunii sale, dar și determinarea de a duce lucrurile pînă la capăt. Iată un început de capitol din care răzbat, parcă, îndoielile lui Miron Costin în fața misiei sale, însă și hotărîrea de a le înfrunta: "E o vreme cînd trăiești prin sabie, o alta - prin vorbă. Cam de mult nu mai făcusem nici o însemnare în sulurile de hîrtie pe care le
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
pe Călinescu și pe Nichita Stănescu, le acordă prețioasa lor amiciție. Sigur, și dacă unii critici ar ieși din amorțirea lor filozofică și ar citi și comenta cărți care merită a fi susținute, lucrurile nu s-ar schimba fundamental. Dar... parcă ar sufla o briză de speranță în lumea noastră literară, iar publicul, cel inteligent și curios de beletristică care există și va exista întotdeauna în ciuda presiunii mass-media, ar ieși el însuși din expectativă, din fireasca-i nedumerire. Dar să mă
Starea criticii literare, azi by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/12101_a_13426]
-
că pleacă fericită, nu sîntem de pe aceeași planetă." Sau, în fine, să descoperi, în pur întîmplătoarea întîlnire a unor romaniști de aiurea ceea ce Michael Heims numea "un Babel fericit". Toți, acolo, vorbesc, asemeni unor "moștenitori", dialecte noi ale latinei pierdute, parcă în ciuda germanei care-și cere insistent dreptul la supremație. Pe firul asocierilor care antrenează preferințe muzicale, circumstanțe istorice, adnotări de cititor profesionist se schițează o "pledoarie" pentru "latina gintă", nu ca mumie venerabilă de colecție, ci, dacă prinzi puțină bunăvoință
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
unei cărți scrise cu rigoarea unui jurnal de bord. E o generalizare a stării aceleia vagi, entre chien et loup, expresie folosită și pentru vreme, și pentru pasele nelămurite, nici bune, nici proaste, și pentru statutul incert al unei discipline parcă prea "înalte" ca să reziste. Long live..., i se urează, dar parcă fără prea multă convingere... Apoi, deodată, "din vag cum era, Zürichul a încetat să mai fie. Cumpăr un Tournier, Le roi des aulnes, ca să am ce citi pe drum
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
generalizare a stării aceleia vagi, entre chien et loup, expresie folosită și pentru vreme, și pentru pasele nelămurite, nici bune, nici proaste, și pentru statutul incert al unei discipline parcă prea "înalte" ca să reziste. Long live..., i se urează, dar parcă fără prea multă convingere... Apoi, deodată, "din vag cum era, Zürichul a încetat să mai fie. Cumpăr un Tournier, Le roi des aulnes, ca să am ce citi pe drum." Préparatifs de depart...Peste despărțire plutește același, cunoscut de-acum, echivoc
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
său. Prozatorul a mai suferit un șoc în clipa când mi-am declinat numele. Și acesta depășit. Apartamentul era vast, gazda măruntă, în birou, un perete întreg era plin vârf de groase tomuri legate în piele de aceeași culoare - verde parcă. Toate, însă, de drept. Aflai că sunt ale unui prieten care i le lăsase în custodie. - Dacă îți trebuie vreo carte, ți-o împrumut, condescinse prozatorul. - Nu împrumut cărți decât de la proprietarul lor, răspunsesem cu insolența tinereții. - Ai dreptate, acceptase
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
Despre identic și felurit. În termenii aceleiași teorii a fractalilor, poezia lui Gellu Naum e făcută din module "omotetice", bazate adică pe veșnica reîntoarcere nu a identicului, ci a asemănătorului. Altfel spus, cînd se schimbă, cînd nu se schimbă, împăcîndu-i parcă pe Heraclit și Parmenide: "Acolo e ca aici, în prelungire e ca în prescurtare. Ceea ce e necesar în afară, cu ceea ce e necesar înăuntru: aceste două realități sînt la fel de existente, dar nu la fel de strălucitoare. Steaua intimă."(Calea șearpelui). O poezie
Carte pentru doi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12108_a_13433]
-
ai putut, fie că ai uitat... Dar după o vreme, recitindu-le ți-ai dat seama că ai greșit, că ar fi trebuit să scrii la vremea când au apărut. Și, reluând lectura, aceasta te îndeamnă, ba, chiar te obligă parcă să scrii. O asemenea carte frumoasă, apărută în 1983 la Editura Muzicală este 9 caiete albastre scrisă de brăileanul Mihai Berechet, actor de talent și regizor înzestrat. Pe lângă faptul că Mihai Berechet este un minunat povestitor, al cărui verb ironic
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
Popescu, al cărui apropiat a fost. Dă la o parte cortina pentru a reînvia personalitatea copleșitoare a lui Nicolae Bălțățeanu sau pe a eminentei profesoare Alice Voinescu, apărând ca-ntr-un medalion de epocă, lucrat în email: "Părul ei alb, parcă de marchiză din secolul filosofilor francezi, mâinile rasate de pe care un ineluș modest arunca flacăra ștearsă a unui mic safir bătrânesc, glasul melodic, untos fără inutile sacadări transformaseră bătrânica școlită prin marile universități europene, autoarea unor rafinate studii despre Eschil
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
pierderea identității. O identitate ce aparține, sacramente, altora. 17. Aflată în zodia evanescenței peremptorii, a descompunerii și risipirii irevocabile, muzica savantă se comportă de la o vreme ca și cum ar fi sluga punctului, a finalurilor repetate. După fiecare opus, compozitorii se străduie parcă tot mai abitir să pună punct. Punct și de la capăt. Câte muzici atâtea puncte. Și tot atîtea paragrafe. Până când pesemne că va trebui schimbată foaia. Ori punctuația, cu întregul ei alai de semne.
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
năpraznic al lui iulie îl primiră somnoroase, indiferente. Odaia mare unde stăteau ei era luminată, soarele bătând drept în ea. Grăbită, probabil, Sisi uitase să tragă storurile, nenumăratele covorașe de lână, și acestea noi nouțe, lucrate tot de madam Lenuța, parcă ar fi fost fată mare și ar fi lucrat de zor la zestrea ei, gata să se mărite. Pe jos, în mijlocul odăii, văzu mirat foaia lor de cort, galbenă, întinsă, iar în centrul ei un pietroi alb, mare... De dimineață
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
privind Luptătorul cu scut, printr-o asociație ciudată, peisajul din Catechismul Anei Magdalena Bach în care povestește cum moartea îl urmărește pe Johann Sebastian al ei și, furișată într-o strană de la Thomaskirche, îl asculta înspăimîmtată. Statuile lui Moore transmit parcă ceva asemănător. Sînt înfricoșătoare ca frumusețe. Încerc să-mi imaginez aceste statui în diverse săli cu diverse spații. Nicicum nu reușesc să le văd întemnițate între ziduri. Iată aici, spre exemplu, oricît de remarcabilă a fost grija organizatorilor de-a
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
o înfățișare nouă. Trec prin fața Luptătorului cu scut. Privitorii se opresc în tăcere. E curios cum aici cei mai mulți uită să comenteze. Unii șoptesc. E spectacolul pe care-l urmăresc întotdeauna în fața operelor mari. Plec înconjurat de o plăcută singurătate. Am parcă dorința de a mă furișa să nu întîlnesc imediat oameni, să nu fiu întrebat despre lucruri mărunte. Am trăit aici dincolo de ele... Mă despart de Moore și mă întreb: Voi reveni și mîine?... - Probabil... Corneliu Baba (Contemporanul, vineri 25 februarie
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
băiat cu niște umflături neobișnuite în față (adică sâni) și care sângera periodic înainte ca burta să-i crească după ce a "îndesat-o" fratele ei. Lumea e atât cât îi permite limbajul și restul nu contează decât ca bizarerie inutilă. Parcă mi-e poftă de Wittgenstein! în fine, cu aceste cunoștințe, Alice pleacă în satul de dincolo de pădure pentru a cumpăra un sicriu pentru tatăl lor. Confruntarea cu lumea nici măcar nu e prilej de uimire prea mare... - Vai, dar oamenii trebuie
Orori între copertele Bibliotecii Iad by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12103_a_13428]
-
pe care, cîndva, eu le-am configurat. Mă simt de-al casei, ceea ce e bine. Alteori, doresc să retrăiesc alături de un personaj o stare anume... Am impresia că eram așteptat... Avem intimitățile noastre... C.M.: Vă adresez acum o întrebare desprinsă parcă din Oracolele liceenilor. Care sînt scriitori dumneavoastră preferați? A.E.: Thomas Mann și Hermann Hesse. Rilke, Kavafis, citesc multă poezie. Quintilian, Arta oratorică, o artă a scrisului, de fapt: superbe exerciții de concizie și logică. Salinger, Huxley. Lista e mai
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
club din București. N-a ieșit nimic până la urmă, dar s-a străduit." În stilul de complicitate plină de echivocuri pe care l-am dezvoltat în multe discuții anterioare, am întrebat-o: "Și cum vă înțelegeți cu profu' de sport? Parcă aveați, în vară, pe altcineva. Îmi închipui că domnul din Arad e plin de vigoare!" "O, da, e foarte potent!", percutează ea imediat. "Păcat doar că nu poate veni mai des. Ajunge la Timișoara doar când mai scapă și el
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
soțul beat și adormit și pe acest străin uimit, pentru că "o șerpoaică mândră, o nevestică sprâncenată sta tăcută înaintea vetrei". Pasiunea boierului se reaprinde după treizeci de ani în amintire: "îmi aduc aminte numai de râsul luminos al nevestei și parcă văd încă cele două buze rumene desfăcându-se și sprâncenele îmbinate, pe când râdea, ridicându-se în arcuri fine, deasupra ochilor". Scenariul cuceririi e tipic pentru relațiile umane sadoveniene. Femeia are inițiativa ispitirii: Ea a sărit sprintenă, a pregătit măsuța cu
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
pe acolo, jos!" Și-mi dădu un scurt brânci profesional, prin ușa care se deschise, aruncând înăuntru proaspeți fulgi de nea, zmulgând din mâinile pasagerilor paharele cu iahnie, tăvițele cu clătite. }inându-mi cu o mână tichia albastră, în curenții ce parcă mă purtau în palmă, lunecam lin, în desăvârșita derâdere a legii gravitației. La jumătate drum spre sol mai aruncai o privire în sus: un șir sinuos de autobuze se pierdea în văzduhuri la altitudini imposibil de apreciat. Inima-mi bătea
Printre coșmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12149_a_13474]
-
în volumul editat de cercetători de la Muzeul }ăranului Român, LXXX, Anii '80 și bucureștenii (p. 225-226). În primele manuale ale copilăriei mele (din anii '60) politizarea e prezentă, dar prinsă într-un cadru de euforizare a iernii care o face parcă nostalgic-acceptabilă: "Brăduleț, brăduț drăguț / Ninge peste tine", "serbarea pomului de iarnă", "orășelul copiilor" ("Tovarășe milițian, ce se construiește aici? - întreabă doi copii cu ghiozdanele în spate"), Moș Gerilă, zăpada care apără semănăturile, compunerea școlară: Afară ninge cu fulgi mari și
Fragmente tematice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12159_a_13484]