KorAP: Find »[drukola/base=participiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...38 >

933 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

configurația spațială, mișcarea direcționată, existența, apariția/dispariția, emisia de sunete, miros, substanțe sau care conțin informație aspectuală, cu un singur argument (DP sau propoziție redusă), intern, care are rolul Temă sau Pacient, caracterizate prin imposibilitatea pasivizării și prin posibilitatea adjectivizării participiului. În această lucrare, folosesc în variație liberă cele două denumiri ale clasei de verbe supuse analizei, inacuzative și ergative. Termenul folosit de Perlmutter este inacuzativ, însă, odată cu Burzio (1986), s-a impus denumirea de verbe ergative (această extindere a termenului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din reprezentarea lor lexico-sintactică; pentru aceste verbe, distincția dintre cauzare internă și cauzare externă nu este relevantă; incuzativitatea are altă sursă decât detranzitivizarea; verbele de existență și de apariție nu pot avea niciun fel de obiect (nici intern), pot forma participii adjectivale; verbele de existență pot fi folosite agentiv sau nonagentiv; spre deosebire de verbele ca break 'a (se) rupe', acestea sunt stative; sunt verbe diadice, dar care nu au o reprezentare lexico-semantică cauzativă; toate aceste trei tipuri de verbe (existență, apariție și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
al verbelor cu alternanță cauzativă din această limbă, identificând 341 de astfel de unități verbale. 3.3.1. Principii de stabilire a inventarului Pentru limba română, singurul test sintactic pe care l-am putut folosi pentru stabilirea inventarului este adjectivarea participiului, celelalte teste sintactice invocate pentru alte limbi nefiind concludente pentru limba română sau fiind concludente numai pentru anumite subclase semantice (vezi Capitolul 4). Esențial pentru definirea clasei am considerat că este criteriul semantic: argumentul unic este Pacient sau Temă (vezi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru limbi ca italiana, neerlandeza, engleza). În română, unde nu există teste sintactice sigure de delimitare a clasei inacuzativelor, soluția nu poate fi verificată prin această metodă. Este adevărat însă că verbele psihologice care au variantă cauzativă trec testul adjectivării participiului − om supărat/ amuzat/preocupat etc., − dar acesta nu poate fi folosit ca argument pentru inacuzativitate, din moment ce și alte clase de verbe din română, în afara inacuzativelor, acceptă construcția (vezi GALR I: 502): tranzitive (carte citită), intranzitive simetrice (om înrudit/învecinat cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca argument pentru inacuzativitate, din moment ce și alte clase de verbe din română, în afara inacuzativelor, acceptă construcția (vezi GALR I: 502): tranzitive (carte citită), intranzitive simetrice (om înrudit/învecinat cu mine). Verbele psihologice care nu au variantă cauzativă nu acceptă adjectivizarea participiului (*copil sinchisit de școală/suferit de inimă). În sfârșit, autorii care optează pentru considerarea verbelor psihologice ca fiind ergative pe baza participării acestora la alternanțe de tipul celei cauzative au formulat rezerve cu privire la rolurile semantice ale argumentelor. 3.3.1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipul de subiect, astfel încât, în destul de multe situații, un subiect inanimat sau unul animat ori uman nonagentiv este corelat cu un comportament inacuzativ, iar un subiect animat, uman, agentiv, cu un comportament inergativ (această distincție se corelează cu posibilitatea adjectivizării participiului numai pentru folosirea inacuzativă, nu și pentru cea inergativă). De exemplu, verbele a evolua, a naufragia au un comportament oscilant, putând fi atât inacuzative (primul exemplu din fiecare pereche), cât și inergative (al doilea exemplu): (a) Sistemul economic evoluează încet

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
capacitatea de control a subiectului. În exemplele (d) și (e), chiar dacă ambele enunțuri au subiect uman, în primul exemplu din fiecare pereche subiectul nu are capacitate de control asupra procesului, iar verbul are comportament inacuzativ, dovadă fiind și posibilitatea adjectivării participiului; în cel de al doilea exemplu al fiecărei perechi, subiectul are capacitate de control, deci verbul este inergativ și participiul său nu se poate adjectiva. (d) Ion s-a cocoșat pe la 70 de ani; om cocoșat Ion s-a cocoșat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fiecare pereche subiectul nu are capacitate de control asupra procesului, iar verbul are comportament inacuzativ, dovadă fiind și posibilitatea adjectivării participiului; în cel de al doilea exemplu al fiecărei perechi, subiectul are capacitate de control, deci verbul este inergativ și participiul său nu se poate adjectiva. (d) Ion s-a cocoșat pe la 70 de ani; om cocoșat Ion s-a cocoșat ca să poată intra în peșteră; *om cocoșat ca să intre în peșteră (e) Ion se îngrașă de la mâncarea semipreparată; copil îngrășat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lexical să accepte grupuri direcționale (exemplele de sub (f)). Deși unele dintre aceste verbe acceptă un grup locativ care indică direcția (exemplele de sub (g)), există două argumente care le exclud din clasa inacuzativelor: subiectul controlează acțiunea și nu este posibilă adjectivarea participiului pentru citirea nonpasivă. (e) Steagul flutură în vânt (*înspre noi, *în direcția aceasta); *steag fluturat în vânt Leagănul se balansează continuu (*înspre noi, *în direcția aceasta); *leagăn balansat continuu (f) *Ion a rătăcit până la noi * Ion a hoinărit de acasă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
postverbale ale verbelor intranzitive, motive discursive determinând poziția postverbală a subiectului. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 5, 8) arată că există fenomene sensibile la inacuzativitate: selecția auxiliarului în limbile romanice și germanice, posibilitatea de a apărea în construcții rezultative, perfecte prenominale/participii pasive 1, cliticizarea prin ne în italiană, extracția prin en în franceză, partiția wat−voor/was−für în neerlandeză și în germană, pasivul impersonal (acceptat numai de inergative). Autorii sunt de părere că diagnosticele pentru inacuzativitate nu sunt valide în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
distinge inergativele de inacuzative numai în Lexicon, iar analiza anticauzativelor oferă argumente împotriva derivării sintactice a inacuzativelor. Van Hout (2004: 61) descrie situația din neerlandeză, unde predicatele telice cu un argument selectează auxiliarul zijn 'a fi' și formele lor de participiu perfect pot fi folosite ca modificatori prenominali, pe când verbele atelice cu un argument selectează hebben 'a avea', iar participiul lor nu poate fi folosit ca modificator prenominal. Van Hout (2004: 71) preia de la Zaenen (1993)2 ideea că, în neerlandeză

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2004: 61) descrie situația din neerlandeză, unde predicatele telice cu un argument selectează auxiliarul zijn 'a fi' și formele lor de participiu perfect pot fi folosite ca modificatori prenominali, pe când verbele atelice cu un argument selectează hebben 'a avea', iar participiul lor nu poate fi folosit ca modificator prenominal. Van Hout (2004: 71) preia de la Zaenen (1993)2 ideea că, în neerlandeză, pasivizarea impersonală este sensibilă la control, iar selecția auxiliarelor și modificarea prin participiu, la telicitate; pasivizarea impersonală nu este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argument selectează hebben 'a avea', iar participiul lor nu poate fi folosit ca modificator prenominal. Van Hout (2004: 71) preia de la Zaenen (1993)2 ideea că, în neerlandeză, pasivizarea impersonală este sensibilă la control, iar selecția auxiliarelor și modificarea prin participiu, la telicitate; pasivizarea impersonală nu este deci un test pentru inacuzativitate. Alexiadou (2001: 38) arată că în greacă nu există teste standard pentru a distinge între inacuzative și inergative, dar distincția există. Alexiadou (2001: 84) afirmă că rusa nu distinge

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
clasei incuzativelor − arată că sunt greu de găsit motivații pentru distingerea inacuzativelor de inergative atunci când subiectul este postverbal. Mackenzie (2006: 184) susține că diagnosticele pentru inacuzativitate sunt legate de structura informațională, deci nu sunt relevante pentru delimitarea clasei. 2. ADJECTIVAREA PARTICIPIULUI Deși în lucrările despre inacuzativitate nu i se acordă foarte mare importanță, primul test pe care îl prezint este adjectivizarea participiului. Motivația acestei ordini este că, pe lângă imposibilitatea pasivizării 3, este singurul test aplicabil, în limba română, la toate verbele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
susține că diagnosticele pentru inacuzativitate sunt legate de structura informațională, deci nu sunt relevante pentru delimitarea clasei. 2. ADJECTIVAREA PARTICIPIULUI Deși în lucrările despre inacuzativitate nu i se acordă foarte mare importanță, primul test pe care îl prezint este adjectivizarea participiului. Motivația acestei ordini este că, pe lângă imposibilitatea pasivizării 3, este singurul test aplicabil, în limba română, la toate verbele inacuzative (Pană Dindelegan 2003a: 104), cu excepții nesemnificative. În Anexa 2 am menționat pentru fiecare verb forma de participiu adjectival, la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este adjectivizarea participiului. Motivația acestei ordini este că, pe lângă imposibilitatea pasivizării 3, este singurul test aplicabil, în limba română, la toate verbele inacuzative (Pană Dindelegan 2003a: 104), cu excepții nesemnificative. În Anexa 2 am menționat pentru fiecare verb forma de participiu adjectival, la masculin și la feminin, așa că nu voi relua aici lista de exemple. Relevanța adjectivării participiului pentru clasa inacuzativelor a fost subliniată de Levin și Rappaport (1986: 653−654)4, care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limba română, la toate verbele inacuzative (Pană Dindelegan 2003a: 104), cu excepții nesemnificative. În Anexa 2 am menționat pentru fiecare verb forma de participiu adjectival, la masculin și la feminin, așa că nu voi relua aici lista de exemple. Relevanța adjectivării participiului pentru clasa inacuzativelor a fost subliniată de Levin și Rappaport (1986: 653−654)4, care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat că, dintre intranzitive, numai verbele inacuzative acceptă pasivizarea adjectivului. Autoarele au demonstrat că această proprietate este esențial

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativelor a fost subliniată de Levin și Rappaport (1986: 653−654)4, care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat că, dintre intranzitive, numai verbele inacuzative acceptă pasivizarea adjectivului. Autoarele au demonstrat că această proprietate este esențial sintactică: morfologia participiului trecut blochează sistematic externalizarea rolului tematic al subiectului, de unde rezultă că participiile inergative nu pot funcționa ca adjective. Există însă și excepții 6, semnalate de Mackenzie (2006: 139): sp. cenados, resididas it. cenata, mangiati engl. travelled, studied. Levin și Rappaport

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat că, dintre intranzitive, numai verbele inacuzative acceptă pasivizarea adjectivului. Autoarele au demonstrat că această proprietate este esențial sintactică: morfologia participiului trecut blochează sistematic externalizarea rolului tematic al subiectului, de unde rezultă că participiile inergative nu pot funcționa ca adjective. Există însă și excepții 6, semnalate de Mackenzie (2006: 139): sp. cenados, resididas it. cenata, mangiati engl. travelled, studied. Levin și Rappaport (1986, apud Grimshaw 1990: 124) au demonstrat că pasivele adjectivale sunt formate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
resididas it. cenata, mangiati engl. travelled, studied. Levin și Rappaport (1986, apud Grimshaw 1990: 124) au demonstrat că pasivele adjectivale sunt formate de la pasivele verbale printr-un proces de formare adjectivală care implică recategorizarea verbului în adjectiv, iar inacuzativele au participii perfecte, mai degrabă decât adjectivale. Testul este relevant pentru limbi diferite: engleză, daneză, italiană. Burzio (1986: 151−152, 191) arată că morfologia participiului trecut împiedică legitimarea rolului tematic al subiectului (ca în construcțiile pasive). Perlmutter (1989)7 susține că, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasivele verbale printr-un proces de formare adjectivală care implică recategorizarea verbului în adjectiv, iar inacuzativele au participii perfecte, mai degrabă decât adjectivale. Testul este relevant pentru limbi diferite: engleză, daneză, italiană. Burzio (1986: 151−152, 191) arată că morfologia participiului trecut împiedică legitimarea rolului tematic al subiectului (ca în construcțiile pasive). Perlmutter (1989)7 susține că, în italiană, inergativele nu pot apărea în construcții participiale absolute, însă Dini (1994)8 și Loporcaro (2003)9 au observat că există inergative care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativele care descriu o situație telică permit adjectivele participiale, iar cele care descriu o situație atelică, nu; cel mai frecvent apar în poziția de adjectiv inacuzativele care denotă o schimbare de stare determinată de o cauză internă. În română, adjectivarea participiului este admisă pentru tranzitive (a), pentru inacuzative (b), pentru verbele psihologice (c) și pentru intranzitivele simetrice (d), nu însă și pentru inergative (e) − vezi GALR I 2008 [2005]: 502. (a) carte citită, copii invitați la petrecere, străzi luminate (b) picior

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de durere, abătut, ahtiat (după dulciuri), alarmat, alertat, alinat, amărât, amețit, bulversat, cătrănit, chinuit, dezamăgit, dezolat, deznădăjduit, necăjit, zăpăcit (d) sătean învecinat/înrudit/înfrățit cu preotul (e)*copil dormit, *copil râs, *domn dansat. Cornilescu (2005: 102) formulează următoarea generalizare: Un participiu trecut al unui verb poate fi folosit ca adjectiv cu valoare predicativă numai pe lângă un nume care corespunde unui obiect direct (inițial) al unui verb. 3. SELECȚIA AUXILIARULUI DE PERFECT COMPUS ȘI ACORDUL PARTICIPIULUI PERFECT Selecția auxiliarului de perfect compus

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2005: 102) formulează următoarea generalizare: Un participiu trecut al unui verb poate fi folosit ca adjectiv cu valoare predicativă numai pe lângă un nume care corespunde unui obiect direct (inițial) al unui verb. 3. SELECȚIA AUXILIARULUI DE PERFECT COMPUS ȘI ACORDUL PARTICIPIULUI PERFECT Selecția auxiliarului de perfect compus − arată Grimshaw (1987: 245) − a fost studiată pentru italiană de Burzio (1986), Centineo (1986)10, Van Valin (1987)11, iar, pentru neerlandeză, de Hoekstra (1984) și Zaenen (1987)12. Kayne (2000: 107) observă că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
autorul derivă selecția auxiliarului essere din proprietățile structurale comune verbelor reflexive, pasive și inacuzative; pentru anumite verbe inacuzative însă, selecția auxiliarului essere este specificată lexical; pentru apariția verbului essere în construcții pasive, explicația este diferită: essere ia complemente predicative, iar participiul pasiv este predicativ. 3.1. Pentru fenomenul selecției auxiliarului au fost formulate mai multe explicații. Wilmet (1998: 322−323) este de părere că alegerea auxiliarului avoir 'a avea' sau être 'a fi' în franceză este legată de topicalizare și de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]