2,520 matches
-
să publice aici până în 1953), iar editorial în 1946 cu romanul Ioan din Marghita, ficțiune lipsită de orice valoare literară. Mai e prezent în „Contemporanul”, „Scânteia”, „Albina”, „Opinia”, „Revue roumaine”, „Steaua”, „Viața românească”, „Utunk”, „Veac nou”, „Călăuza bibliotecarului”, „Gazeta literară”. Paternitatea unora din scrierile lui V., personaj extrem de controversat, stă sub semnul întrebării. De exemplu, romanul Scântei în beznă (1950) s-a presupus că ar fi produsul unui grup redacțional. Cartea, promovată intens în anii 1950-1953, a suportat în scurt timp
VAIDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290409_a_291738]
-
și trecerea în marea liniște a neantului, deși se simte încolțit de „rea soartă” până și în imperiul morții. Durda figura în manuscrisele Văcăreștilor printre pagini aparținând lui Ienăchiță și Alecu. În alt manuscris era trecut ca autor Nicolae, încât paternitatea textului a fost pusă la îndoială. Inspirația haiducească a cântecului poate uimi în contextul liricii sale, de obicei erotică. Este evident însă un ecou al evenimentelor de la 1821 în această prelucrare a unui motiv de doină haiducească. Expresia comuniunii între
VACARESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290401_a_291730]
-
Cu timpul și-a extins cercetările și asupra unor texte mai vechi, din secolul al XVII-lea și din prima jumătate al secolului al XVIII-lea. Studiul limbii literare a epocii vechi a culturii naționale l-a condus la reconsiderarea paternității mai multor texte anonime și la determinarea izvoarelor unor lucrări controversate. Astfel, a stabilit că mai multe cărți de popularizare a științei, apărute anonim la Buda între 1812 și 1816, sunt traduceri ale lui Petru Maior; a identificat modelul latin
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
stolnicului Constantin Cantacuzino, aparține în realitate mitropolitului Teodosie Veștemeanul; a susținut ideea că Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595) în forma în care s-a transmis a fost întocmit de Simion Dascălul, nu de Grigore Ureche; a soluționat problema paternității unor cronici și povestiri versificate din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și i-a atribuit dascălului brașovean Ioan Duma cronica în versuri Plângerea sfintei mănăstiri a Silvașului; a identificat autorul primei piese de teatru românești, Occisio Gregorii
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
atribuit dascălului brașovean Ioan Duma cronica în versuri Plângerea sfintei mănăstiri a Silvașului; a identificat autorul primei piese de teatru românești, Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa, în persoana lui Samuil Vulcan; a adunat numeroase probe noi în sprijinul paternității lui Nicolae Bălcescu asupra Cântării României, atribuire considerată de U. indubitabilă; a adus contribuții prețioase, nu rareori incitante, provocând polemici, cu privire la cărturari și scriitori precum Nicolae Milescu, Dosoftei, Nicolae Costin, Axinte Uricariul, Zilot Românul, Ioan Budai-Deleanu, Ioan Cantacuzino (pe care
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
l-a impus ca scriitor important al vremii sale), Ienache Gane, pitarul Hristache, Ienache Cogălniceanu, Gheorghe Peșacov, Costache Conachi, Alecu Beldiman, Manolache Cârjă, Barbu Paris Mumuleanu, Iancu Văcărescu, Anton Pann, Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu ș.a. Mulțimea textelor anonime sau cu paternitate litigioasă l-a determinat pe U. să persevereze în cercetări de acest fel, devenite preocupare principală din convingerea că, pentru a se putea realiza adevăratele studii de sinteză, în istoria culturii noastre vechi este încă necesar să se desfășoare temeinice
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
Ilieș, Dosoftei, „Opere”, I, „Revista de istorie”, 1980, 2; Alexandru Piru, Dosoftei „Opere”, I, MS, 1981, 1; Mihai Gherman, Dosoftei, „Dumnezăiasca liturghie. 1679”, CLG, 1983, 1; Liviu Onu, în Herodot, Istorii, București, 1984, 495-504, 570-573, 645-653; Ștefan S. Gorovei, Argumentele paternității, LCF, 1988, 52; Al. Andriescu, Studii de filologie și istorie literară, Iași, 1997, 105-149; Eugenia Dima, Cercetarea filologică, temelia adevăratei istorii literare, CRC, 1998, 7; Floarea Vârban, „Contribuții la istoria literaturii române”, LR, 1998, 1-2; Marius Sala, N.A. Ursu la
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
primei copii (ori prelucrări) realizate de Simion Dascălul, s-a pierdut, așa încât nu se știe cu certitudine ce cuprindeau. S-au păstrat doar copii indirecte, interpolate (sau care au integrat textul lui U.), ceea ce a generat ample controverse privitoare la paternitatea scrierii. Astfel, au fost considerați autori sau coautori Nestor Ureche ori Simion Dascălul. Cercetări complexe l-au stabilit ca principal autor pe U., delimitându-i textul de interpolări, dar o minuțioasă analiză lingvistico-stilistică l-a condus pe N. A. Ursu la
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
G. Călinescu -, scriitor savant și profesionist al opoziției, pe cât de aprig în inimiciții, în protejarea intereselor „clanului” și a propriei imagini, pe atât de labil în convingeri, monografia nu ocolește nici alte chestiuni nesatisfăcător soluționate, cum ar fi cea a paternității cronicii. Cu totul demnă de relevat este tentativa lui V. de a identifica în postelnicul Constantin Strâmbeanu pe autorul Istoriei Țării Românești de la octombrie 1688 până la martie 1717. O cercetare din 1989, prin care cercetătorul se întoarce la cronicarii moldoveni
VELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290477_a_291806]
-
și din Organizația Mondială a Poeților. Z. începe prin a scrie o poezie în stil delicat tradiționalist (Fluierul, Florile cornului tânăr, 1961), recomandată cu căldură de Otilia Cazimir. Se văd numaidecât influențele din Tudor Arghezi (în poezia căminului și a paternității) și mai ales din Ion Pillat. Trece la o lirică neosimbolistă, suavă și ceremonioasă (o ceremonie a diafanului), cu o imagistică barocă, de priceput orfevru în ultimele cărți. Modelele sunt acum Ion Barbu și, într-o oarecare măsură, Dan Botta
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
copiilor în familie. Stilurile educației familiale oscilează între permisivitate și autoritate, uneori îmbrăcând forme de neglijență parentală. Degradarea condițiilor socioculturale, are drept consecință în familiile preponderent tradiționale, la supraîncărcarea mamei cu sarcini în educația copiilor. Are loc „un declin al paternității”, specific familiilor moderne, în care autoritatea de control și decizională aparțin, în general, tot mamei. Părinții afirmă că în luarea hotărârilor pentru rezolvarea unor probleme ale copiilor, participă de cele mai multe ori și aceștia. Măsurile punitive sunt luate constant doar de
INFLUENŢA EMIGRAŢIEI PĂRINŢILOR ASUPRA DIMENSIUNILOR ŞCOLARITĂŢII. In: Arta de a fi părinte by Mihaela Laura Sinescu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1406]
-
informații sigure. De pildă, studiul cu privire la copiștii manuscriselor românești până la 1800, unde se inventariază, ordonează și clarifică o materie vastă și eterogenă, cu multiple semnificații de ordin istoric și cultural, a contribuit decenii în șir la operațiile de stabilire a paternității, de datare și localizare a vechilor scrieri. Edițiile critice îngrijite de Ș. au ca obiect atât opere fundamentale, cunoscute din ediții anterioare, dar care sunt reexaminate sistematic, din toate punctele de vedere, inclusiv sub raport textologic, cum este cazul scrierilor
STREMPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289979_a_291308]
-
cel mai coerent cu putință. Este vorba de crezul sectei, cu nimic inferior crezului pedagogic formulat de Dewey în secolul XX38. Din păcate, nu știm dacă Pitagora însuși este autorul acestui text uimitor, căci regula pitagoreică a anonimatului interzicea divulgarea paternității. Nici chiar titlul acestei capodopere pedagogice nu este sigur 39. Dar Hieros Logos îngemăna armonios o tradiție paideutică fabuloasă, susținută de cutume și datini milenare, cu o kosmopoieză 40 originală care se armoniza perfect cu o teorie a destinului metempsihotic
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Champion, Paris, 1928). 20. Era a treia tipăritură care uimea lumea protestantă și o speria pe cea catolică. Celelalte „manifeste” - Fama și Confessio - nu aveau autor. De această dată el era cunoscut. Desigur, nici Andreae nu și-a făcut cunoscută paternitatea la Nunta chimică, dar a lăsat să se înțeleagă că el este autorul. 21. Expresia originală este traditio lampadis. Comenius însuși a recunoscut că fusese ales pentru a i se „preda făclia” rozicruciană. Atât catolicii, cât și francmasonii nu puteau
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
interesați. Această procedură poate provoca perioade de foamete teribilă. Să amintim că după 1918 doar țările comuniste au cunoscut astfel de tipuri de foamete ce a dus la moartea a sute de mii, chiar a milioane de oameni (Courtois, 1997). Paternitatea metodei îi revine lui Stalin, care a experimentat-o în anii ’30 contra țăranilor ucraineni, din pricina faptului că se opuneau intrării în colhozuri. și-n România, colectivizarea s-a realizat, cel puțin pe alocuri, cu ajutorul foametei. Cotele impuse țăranilor independenți
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
care au trecut peste el l-au făcut să îmbrace rasa monahală la mănăstirea Radu Vodă din București, în 1724. Devenit monahul Rafail, va lucra în continuare, în chilia sa, la cronica pe care o începuse de câtăva vreme. În jurul paternității asupra compilației de cronici cunoscute sub titlul Istoriile domnilor Țărâi Rumânești s-au purtat discuții furtunoase, pasionante, neîncheiate încă. Primii editori ai textului au atribuit cronica - mai mult din necesități „de serviciu” - lui Constantin Căpitanul (Filipescu). Această ipoteză, care îl
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
de Radu Popescu vornicul, STD, 1964, 1; Piru, Ist. lit., I, 171-179, 297-304; Cioculescu, Varietăți, 62-69; Panaitescu, Contribuții, 390-476; Lăudat, Ist. lit., II, 58-109; Ist. lit., I, 394-401, 537-542, 547; Ivașcu, Ist. lit., I, 214-217; Al. Cărăușu, D. Stan, Cu privire la paternitatea cronicii „Istoriile domnilor Țării Românești”, în Actele celui de-al XII-lea Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, II, București, 1971, 33-35; Mircea Anghelescu, Din nou despre paternitatea Cronicii Bălenilor, R, 1972, 4; I.D. Lăudat, Problema „paternității” „Istoriilor domnilor
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
547; Ivașcu, Ist. lit., I, 214-217; Al. Cărăușu, D. Stan, Cu privire la paternitatea cronicii „Istoriile domnilor Țării Românești”, în Actele celui de-al XII-lea Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, II, București, 1971, 33-35; Mircea Anghelescu, Din nou despre paternitatea Cronicii Bălenilor, R, 1972, 4; I.D. Lăudat, Problema „paternității” „Istoriilor domnilor Țării Românești”, LL, 1972, 2; Mircea Anghelescu, Din nou despre „Cronica bălăcenească”, RITL, 1973, 4; Mariana Stescu, Radu Popescu (Bibliografie), Iași, 1973; Al. Duțu, Umaniștii români și cultura europeană
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
Stan, Cu privire la paternitatea cronicii „Istoriile domnilor Țării Românești”, în Actele celui de-al XII-lea Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, II, București, 1971, 33-35; Mircea Anghelescu, Din nou despre paternitatea Cronicii Bălenilor, R, 1972, 4; I.D. Lăudat, Problema „paternității” „Istoriilor domnilor Țării Românești”, LL, 1972, 2; Mircea Anghelescu, Din nou despre „Cronica bălăcenească”, RITL, 1973, 4; Mariana Stescu, Radu Popescu (Bibliografie), Iași, 1973; Al. Duțu, Umaniștii români și cultura europeană, București, 1974, 83, 96-100, 112, 185; Mircea Anghelescu, Asupra
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
fi totuși evitate. Prefața volumului e o virulentă critică, în spirit iluminist, a societății timpului. Poema Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțemirii streinilor ce au derăpănat-o, apărută în 1825, la Buda, fără semnătură (ceea ce a dat naștere la controverse privind paternitatea ei), este o elegie exprimând durerea și mânia țării în haosul provocat de Eterie. Prin alegorie și prin tonul liric (de rugă și blestem), Plângerea și tânguirea Valahiei... precedă Cântarea României. Reprodusă de Aron Pumnul în Lepturariu rumânesc..., a fost
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
Ist. lit. XIX, I, 40-44, 80-86; G. Zagoriț, Poetul Barbu Paris Mumuleanu, bard al anului 1821, „Gazeta cărților”, 1921, 2; Densusianu, Lit. rom., II, 75-87; Călinescu, Ist. lit. (1941), 118-122, Ist. lit. (1982), 117-120; Popovici, Romant. rom., 110-126; N. A. Ursu, Paternitatea poemei „Plângerea și tânguirea Valahiei” și unele versuri necunoscute ale lui Barbu Paris Mumuleanu, LR, 1965, 5; Ist. lit., II, 206-210; Anghelescu, Preromant. rom., passim; Păcurariu, Clas. rom., 48-54; Cornea, Originile, 364-386; Dicț. lit. 1900, 593-594; Scarlat, Ist. poeziei, I
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
genere, variații (uneori cu modulații noi și cu o imagistică proaspătă) pe temele cunoscute, dar și în aceea a ineditelor, unde își găsesc loc doar bucuria „întoarcerii la cântec”, lauda vieții și a lumii (în fond, a Creațiunii) sau duioșia paternității. SCRIERI: Dumnezău, Oradea, 1928; Umbre și lespezi, Oradea, 1938; Umbre și lespezi, îngr. Dimitrie Danciu, pref. V. Fanache, București, 1974. Traduceri: Ady Endre, Sânge și aur, Oradea, 1930; ed. îngr. Nae Antonescu și Corneliu Bala, pref. Nae Antonescu, Oradea, 1996
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa”-cea mai veche piesă de teatru românească cunoscută, LL, 1963; Lucia Protopopescu, Noi contribuții la biografia lui Ion Budai-Deleanu, București, 1967, 53-57; Eugen Onu, „Occisio Gregorii in Moldavia Vodae...”, T, 1977, 10; N. A. Ursu, Paternitatea primei piese de teatru românești, CRC, 1978, 8; Dicț. lit. 1900, 636-637; N.A. Ursu, Contribuții la istoria literaturii române, Iași, 1997, 320-333; Cinzia Franchi, Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa, Miercurea Ciuc, 1997. F.F.
OCCISIO GREGORII IN MOLDAVIA VODAE TRAGEDICE EXPRESSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288505_a_289834]
-
Năsturel-Herescu” al Academiei Române). Ulterior i-au ieșit de sub tipar monografiile Nicolae Bălcescu (1945), Mihail Kogălniceanu (1946), Viața lui Vasile Alecsandri (1962; Premiul „B. P. Hasdeu” al Academiei Române), lucrarea Curentul literar de la „Contemporanul” (1966), precum și un studiu de mai mici dimensiuni, Paternitatea „Cântării României” (1955). A scris prefețe și postfețe la ediții din scrierile lui V. Alecsandri (poezie, proză, corespondență), N. Bălcescu, I.L. Caragiale, G. Coșbuc, M. Sadoveanu. A îngrijit el însuși ediții din Gh. Brăescu, C. Mille, Duiliu Zamfirescu, între acestea
NICOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288444_a_289773]
-
unor opinii adeseori extrem de personale, care au suscitat riposte vehemente, caracterizează majoritatea contribuțiilor sale de istorie literară, consacrate în general unor probleme controversate (de eminescologie, cu privire la pașoptism, romantism, poporanism, simbolism, la romanul românesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea, la paternitatea Cântării României etc.). Cele mai multe dintre acestea i-au fost strânse postum în volumele Studii și articole despre Eminescu (1968) și Structură și continuitate (1970). N. este și autorul unei controversate periodizări a literaturii române moderne în șase intervale (1779-1821, 1821-1863
NICOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288444_a_289773]