759 matches
-
infecteze și să se raspândească în organism, în ciuda mecanismelor de apărare proprii organismului, și cum se explică varietatea clinică a afecțiunilor determinate de stafilococ, este important de cunoscut structura acestuia și modul de acțiune. Stafilococul auriu (S. aureus) își exercită patogenitatea atât prin structura sa cât și printr-o multitudine de enzime pe care le produce. Astfel: Stafilococul auriu secretă un număr mare de toxine: De asemenea, stafilococul secretă un număr de enzime care au diverse roluri în patogenitate, dar care
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
își exercită patogenitatea atât prin structura sa cât și printr-o multitudine de enzime pe care le produce. Astfel: Stafilococul auriu secretă un număr mare de toxine: De asemenea, stafilococul secretă un număr de enzime care au diverse roluri în patogenitate, dar care sunt utilizate și ca markeri în diagnosticul infecțiilor stafilococice: Manifestările clinice ale infecțiilor produse de stafilococul auriu se datorează fie toxinelor secretate de acesta - intoxicații, fie înmulțirii bacteriene - infecții. Intoxicatiile stafilococice sunt: Principalele infecții sunt cele purulente, dintre
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
produce coagulază, numiți și coagulazo-negativi, cel mai des implicat în infecții la om este Staphylococcus epidermitis (stafilococul alb). Sunt cauza majoră de infecție nozocomială și infectează mai frecvent protezele, grefele venoase sau apar după dializa peritoneală; sunt germeni cu o patogenitate redusă, infecțiile fiind datorate mai mult vulnerabilității gazdei decât virulenței bacteriei. Stafilococii coagulazo-negativi au anumite caracteristici comune: În infecțiile valvulare - bacteria este introdusă în timpul intervenției chirurgicale, simptomele putând apărea și la un an de la aceasta. Infecția constă într-un abces
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
Giulio Bizzozero, pentru că în anul 1889 profesorul Walery Jaworski (Universitatea Jagellonă din Cracovia), care studia sedimentele rezultate în urmă spălaturilor gastrice, să identifice aceste bacterii cu forma caracteristică de helix (pe care le numește "Vibrio rugula"), ca fiind responsabile de patogenitatea afecțiunilor gastrice. Observațiile sale rămân în mare parte necunoscute pînă în anii 1980, ani în care patologul australian Robin Warren (1979) și Barry Marshall (1981), reușesc să izoleze bacteria de la nivelul stomacului și, mai mult, să o cultive în medii
Helicobacter pylori () [Corola-website/Science/305559_a_306888]
-
mai lungi de 20 de μm au un timp de înjumătățire ponderat mai mic de 40 zile sau - un test intraperitoneal adecvat nu a demonstrat exces de cancerogeneza sau - un test la inhalare, efectuat pe termen lung, a demonstrat absența patogenității sau a modificărilor neoplastice relevante. Notă R Clasificarea drept cancerigena nu se aplică fibrelor la care media geometrica a diametrelor ponderata cu lungimea minus de două ori eroarea geometrica standard este mai mare de 6 μm. Notă S Pentru această
jrc3711as1998 by Guvernul României () [Corola-website/Law/88872_a_89659]
-
în anumite condiții" de scădere a imunității, supraîncărcare emoțională, malnutriție, medicamente imunosupresoare, anticoncepționale, hiperestrogenie, comportament sexual exacerbat, manevre mecanice, aceste mycoplasme devin patogene provocând infecții urinare, uretrita nespecifica (non-gonococică și non-chlamydiană), boala inflamatorie pelvină. Condițiile și mediul care acestea provoacă patogenitatea sunt încă în studiu, precum și rolul acestora în infertilitate, naștere prematură, pneumonie neo-natala. Există studii care dovedesc că "Ureaplasma spp" și "Mycoplasma spp", în asociere cu alti patogeni, sunt cea mai frecventă cauza a corioamniotitei și sunt asociate cu naștere
Ureaplasma urealyticum () [Corola-website/Science/317129_a_318458]
-
internă a bistratului lipidic al învelișului virionului, pe de altă parte. Aceste proteine sunt implicate în formarea complexului RNP, asamblarea și înmugurirea virionilor pe suprafața celulelor infectate și selectarea celulelor țintă. Proteinele VP35 și VP24 joacă un rol major în patogenitatea virusului neutralizând răspunsurile antivirale ale celulelor infectate printr-o activitate inhibitoare specifică a sintezei IFN (interferon uman) de tip I. Infecția cu virusul Ebola este o zoonoză (boală infecțioasă transmisibilă de la animale la om și invers). Rezervorul natural al virusului
Boala virală Ebola () [Corola-website/Science/332525_a_333854]
-
asupra sănătății în toate grupurile de populație, mai ales a pacienților imunodeprimați, la cei cu probleme medicale preexistente, la femeile gravide sau la copii. Vor fi necesare noii studii asupra ebolavirusului Reston înainte de a se putea trage concluzii definitive cu privire la patogenitatea și virulența acestuia pentru oameni. Personalul medical poate fi frecvent infectat ca urmare a utilizării acelor și seringilor contaminate sau neutilizării măsurilor de barieră, mănușilor, măștilor sau a dezinfectantelor. Epidemia din 1976 din Maridi a fost dramatic amplificată de infecțiile
Boala virală Ebola () [Corola-website/Science/332525_a_333854]
-
probabil populează din abundență regiunile din Africa Centrală. Aceste rezultate au permis emiterea mai multor ipoteze explicative: expunerea la virus poate avea loc în timpul consumului de fructe contaminate cu saliva liliecilor (gazdele naturale ale virusurilor Ebola și Marburg); puterea patogenă (patogenitatea) reală a ebolavirusului Zair ar putea fi mult mai mică decât cea cunoscută până în prezent (nivelul letalității de 80%); imunitatea dezvoltată de către aceste persoane IgG+ poate fi protectoare. Într-adevăr, memoria imunitară indusă la maimuțele macac de vaccinurile candidate este
Boala virală Ebola () [Corola-website/Science/332525_a_333854]