1,000 matches
-
din anul 1579, dar și din alte documente din Țara Românească. Toți boierii, toți cei cărora domnul le acordă un privilegiu, prin care li se întărește stăpânirea unui domeniu, sunt slugi ale domnului. Termenul nu avea pe atunci nici o nuanță peiorativă, dimpotrivă, desemna o persoană importantă, un stăpânitor de pământ, un boier (feudal). În documente întâlnim, atunci când este vorba de un privilegiu de întărire, formula: “că această adevărată slugă a noastră credincioasă, pan Trifu Borzescul, ne-a slujit drept și credincios
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
eroi, fapte și o succesiune de stări sufletești. Eroina principală, Carlina, manifestă încă din primele pagini o simbiotică accentuată și decentă dar și pasaje întregi de ruminare, contemplații și expresii terne de ordin filosofic. Limbajul folosit este în genere unul peiorativ iar utilizarea construcțiilor literare este una parcimonioasă. O simplă exemplificare: „Era trecut de jumătatea lui aprilie, iar câțiva porumbei își găsiseră locul de ședere în apropierea ei. Se obișnuise cu ei... Atunci când nu-i mai auzea cântând, se tipărea pe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fără să știe la ce merge, ghidat de cele mai multe ori după numele unor actori, spectator care, de obicei, vrea să se simtă bine. Aș zice că e spectatorul tipic de la Nottara. Lui nu-i dai spectacole de Afrim. Nu e peiorativ ce spun : acest tip de spectator e foarte necesar, teatrul nu poate subzista numai cu pasionați burdușiți de filosofie și teorie, cum nici Filarmonica n-ar rezista fără publicul mediu, efectiv îndrăgostit de muzică, dar care se extaziază cam la
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
să vadă rafinamentul acestui tip de cinematograf ? Mă gândesc că există la noi o sumedenie de cinefili cu ștate vechi care strâmbă din nas la filmele ”noului val”, găsindu-le în cel mai bun caz niște simple documentare... (Cu implicația peiorativă că, într-un documentar, nu ai altceva de făcut decât să pui camera de filmat în fața realului și să-i dai drumul ! Așa gândesc mulți.) Anca Oroveanu : Sper că e clar că nu subînțeleg ceva negativ cu privire la filmele românești recente
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
roșu «ca cărămida», ce Încadra o față pistruiată și cu buzele mari, groase și roșii, proprii și ele rasei” (Timpul eminescian, nr. 219, 8 octombrie 1940). Tot În acea perioadă, traversând cu trenul sudul Poloniei, Mihai Ralea descria - evitând formulări peiorative - un anume tip de evrei, una dintre Înfățișările „truditului de veacuri Ahasverus” : „totdeauna febrili, totdeauna grăbiți [...], cu părul roșu ca focul, cu bărbi la fel, cu pălării negre Înalte [...], cu caftane lungi până la pământ, cu perciuni Învârtiți oarecum cochet și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
o antiteză netă față cu spiritul capitalist” (precum românii) <endnote id="(808, pp. 358- 359)"/>. „Ovreiu’ până nu Înșală nu mănâncă” Expresia „Are cap de jidan !” nu are În limba română doar un sens admirativ, ci și - foarte adesea - unul peiorativ. După Iuliu Zanne, ea s-ar aplica unei persoane care „umblă cu Înșelăciuni” <endnote id="(207, p. 178)"/>. În limba maghiară există o zicală similară ; despre un negustor necinstit, care Îi trage pe sfoară pe alții, se spune : „Înșală ca
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
l-a născut pe Hristos, l-a văzut și nu a crezut” <endnote id="(187)"/>. În acest fel, filozoful român mizează pe o confuzie care exista de secole la nivelul imaginarului colectiv (de altfel, Iuda este un etnonim popular și peiorativ al evreului ; <endnote id="cf. 295"/>). Nae Ionescu inoculează astfel toată Încărcătura diabolică pe care o conține numele de Iuda Iskariotski, care - cum spuneam - a generat două denumiri populare ale Diavolului : Iuda și Scaraoțchi. „Din neamul lui Iuda - spune o
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
jidovii pe Domnul Iisus Hristos”. O altă frescă prezintă „Divanu’ jidovilor” (Sanhedrin-ul) judecându-l pe Cristos <endnote id="(432)"/>. În astfel de cazuri, „jidov” (sau „jid”) este un etnonim de origine slavă, care nu avea, În sine, o conotație peiorativă. În unele legende populare românești se spunea că Însuși „Domnul Hristos a fost tot jidov” <endnote id="(17)"/>. Acuzația de deicid adusă evreului generic apare și În zicători atestate În centrul Europei - În Polonia, de exemplu : „Mă chinuiești ca evreii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
popular din județul Vaslui”), realizate de cenzorul Ion Andrei. Concret, acesta eliminase definitiv orice referiri la Dumnezeu, Iisus Hristos, sfinți, Îngeri ș.a. dar se ocupase și de substantivul „jidan” care apare În Dicționarul limbii române Însă este considerat ca fiind peiorativ, cu toate că el a intrat În vorbirea curentă prin intermediul popoarelor slave (de exemplu, În limba poloneză evreului i se spune „židow” - jidov). De „grija” sa deosebită s-au „bucurat” și Întinse pasaje din piesele celor din Vutcani („Mocănașii”), Pușcași - Laza („Turca
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
să se afle pe pămînt cu misiunea precisă de a scoate diavolii din acest cuplu. Perversitatea ei e o necesitate funcțională a poveștii și totodată principalul ei element decorativ ; e un mister teatral simpatic (nu folosesc cuvîntul teatral în sensul peiorativ pe care obișnuiesc să i-l dea cronicarii de film, ci în sensul de tehnică a spectacolului), dar fără nici o legătură cu misterele reale ale perversității umane. Nu fac aceste precizări pentru a-i descuraja pe eventualii spectatori : m-am
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
că dispunem de patru tipuri de „utilizatori” ai operei lui Caragiale, utilizatori pentru că ei nu sunt doar critici literari, regizori, filozofi, istorici ai ideilor, ci și ziariști, oameni politici etc.. Unul singur dintre aceste patru tipuri stă decisiv sub semnul peiorativului, celelalte însă, nefiind lipsite de ambiguități. În primul tip i-aș încadra pe cei care încearcă să ne vindece cu ajutorul lui Caragiale de tare vechi și noi, dar mai ales de ceea ce Mircea Eliade numea avenit „teroarea istoriei” incarnată temporar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ar trebui să conducă la aflarea răspunsului la între- barea : ce este mai contemporan decât contemporanul ? Răspunsul a fost dezvoltat pe un teren de vastă cuprindere epistemică de către Horia-Roman Patapievici și poartă numele de „omul recent” . Cu o evidentă întrebuințare peiorativă, omul recent reprezintă un om decuplat de la întregul capital de cunoaștere al antecesorilor săi, capital care nu poate fi numaidecât echivalat mecanic tradiției. Un al doilea sens se degajă de aici, acela de modernitate, iar Horia-Roman Patapievici și-a focalizat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la discuții substanțiale” ca expresia a ceea ce istoricul literar numește „nesiguranța de fond a românității”, întrebare ce „n-a chestionat niciodată o iden- titate mai șubredă, mai dezorientată, mai plină de neliniști”. Ceea ce devine extrem de important ține de caracterul profund peiorativ al acestei identificări și de contrastul pe care Identitatea românească sau mai precis „caragialismul identității românești” îl face cu Identitatea occidentală „standard” . Prin urmare, cum vor conveni și alți filozofi, identitatea românească de tip Caragiale este o identitate rea, care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
are membre mai puțin robuste ... și toate semnele unui sânge obosit, a unei energii musculare diminuate și a unei nervozități patolo- gice.” (trad. mea, A.M.) Caragiale pune pe același plan trei termeni care răspund unor domenii diferite, termeni care fixează peiorativ noxe înrudite : mașinismul răspunde în contextul de față dome- niului tehnologic, industrializării ca fenomen al societății moderne, capitalismul răspunde domeniului economic, formelor de reglare a pieței, a schimburilor etc., iar alcoolis- mul domeniului medical, al administrării sănătății publice. Ca și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
celui mai îndelungat post, care precede o sărbă- toare importantă, Paștele, o sărbătoare care posedă un caracter sacrificial, marcând patimile Mântuitorului și resurecția acestuia. Focurile trase în aer însoțesc și alte sărbători, dar deja obiceiul este perceput într-un registru peiorativ ca mitocănesc. „Da’ pân-acuma n-am putut închide ochii : toată noaptea a fost masă mare la băcanul din colț ; acu d-abia s-a spart cheful. Adineaori a trecut p- aici vreo câțiva, se duceau acasă pe două cărări
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Eugen Barbu. Fragmentul din articolul lui Eugen Barbu era citat chiar de Pintilie într-un text adresat cenzo- rilor săi în 1981 când filmul era deja blocat înainte de faza de postsincron. Decupajul era elocvent chiar și în evidenta sa dimensiune peiorativă pentru impresia de deformare a lumii operei caragialești pe care o generează filmul lui Pintilie. Nota bene, Eugen Barbu văzuse filmul din auzite ! „Din păcate pe scenele noastre, și chiar într-un film, după câte aud, făcut după D’ale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și alienare. Nu știu dacă a făcut parte din strategia retorică a regizorului, dar decupajul virulent critic a lui Eugen Barbu servește drept antifrază mesajului filmului. O frază „scăpată” în scrisoarea adresată „tovarășului Secretar Ilie Rădulescu” atrage atenția asupra accentului peiorativ într- un mod care însă întoarce camera spre spectator, ceea ce regizorul chiar face în pelicula sa. Referindu-se la abu- zul comis față de filmul său, regizorul își declară deschis interesul pentru monstruos, dimensiune invocată chiar de principalul său detractor, Eugen
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
corectează pe maestrul însoțit de anturajul de admiratori când acesta pronunță spre deliciul audienței cu vădită intenție licențioasă numele pictorului simbolist Puvis de Chavannes, ca Pubis de Cha- vannes. Altfel, personajele lui Caragiale nu invocă sexua- litatea într-un registru peiorativ, imprecațiile sunt modeste, eterate, lipsite de virilitatea expresiei neaoșe. Pălmuit, în loc să izbucnească, Amicul conchide tautologic că interlo- cu torul său „E măgar, și violent și n-are manere !”. Limbajul personajelor provenind cel mai adesea din mediul burghez este reținut, politicos
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu totul particulară care desconspiră și cel mai spectaculos travesti, cel lingvistic. Fac uz personajele lui Caragiale de bășcălie ? Este acesta un atribut al lor incorporabil ca marcă iden- titară și cum ? Pentru Constatin Noica, bășcălia constituie una dintre expresiile peiorative ale acatholiei, una dintre cele șase maladii ale spiritului care desemnează „refuzul generalului” și ar caracteriza în primul rând civilizația. Comicul este o expresie mai „generală” a ei, bășcălia con- stituie însă ceea ce o fixează în orizontul identității româ- nești
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prejudecății filozofice prin care nici un sistem de gândire nu poate porni decât de la un „punct arhimedic”, de la o afirmație primă, incontestabilă și apodictică, obținută prin reducție și luată ca bază pentru deducția tezelor următoare. Camil Petrescu respinge ceea ce se numește, peiorativ, „logismul”, ca un tic filozofic care siluește realul sau abate inteligența de la aprehendarea lui adecvată, concretă. Dau aici patru scurte citate din prima parte a Doctrinei Substanței, care arată libertatea cu care se situa Camil Petrescu față de toată tradiția filozofiei
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
marcă, de a se exprima liber se întinde până la dreptul la demnitate personală a celor vârstnici. Dilema veche: Este o discriminare să folosim expresia „bătrânicios”? M.M.: Problema de vocabular îmi pare, față de primul caz, ușor frivolă. „Bătrânicios” este un termen peiorativ care nu duce automat la discriminări, așa cum misoginismul nu duce automat la sexism (discriminare de gen), deși îl hrănește. De exemplu, este caraghios să dăm amenzi pentru expresia „poale lungi și minte scurtă”, referitoare la femei. Nu îl interzicem pe
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
precum și cu cea ideologică, și, adaug în spiritul demonstrației de față, cu simbolistica politicului. Sursele, puțin numeroase, relevă o anumită instabilitate a semnificației cuvântului în ocurențele respective, o oscilație de la un sens care ține de închipuire (chiar cu o nuanță peiorativă) la unul politic și istoric. Contextele ne par astăzi de asemenea ambigue: imaginarius înseamnă fie cel care realizează o figură (materială), fie cel care o poartă în cadrul ritualului funus publicum (în practică, mai mult decât o simplă înmormântare, cu atât
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și în literatura non-ficțională ("imaginație științifică"), pe când diferitele grafii ale cuvântului "fantezie", în limbile europene de mai largă circulație sau influențate de acestea, atestă o cantonare a semnificatului în zona ficționalității, în general a artelor (există chiar și un sens peiorativ al cuvântului). Cercetarea de față caută să exploreze ambele sensuri ale cuvântului "imaginație": și pe cel apropiat de reprezentarea mai curând a ceea ce este perceptibil, obiectual, în special în relație cu memoria identitară și cu istoria (imaginația icastică), și pe
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sunt cu contemplarea operei sale. Pentru mine omul Lovinescu e o imagine simpatică a unei vârste mai tinere, însă îndepărtată, ireală, pierdută în negurile amintirii." Cei mai mulți foloseau împortivă-mi o altă noțiune, care prin falsificare a luat, în critică, un înțeles peiorativ. Afirmau că judecățile mele sunt "subiective". Atât de vehementă devenise această acuzare, încît și prietenii erau intimidați și convinși, iar unul din ei mi-a propus formula consolatoare că "îmi fac din subiectivitate o obiectivitate". Însă la mijloc era numai
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
să fie Sandu Napoilă de acum. Dar tendința patruzecioptistă din Alecsandri vrea să se manifeste persiflând pe Napoilă, pe "Ultra-retrogradul", vrea să ridiculizeze atitudinea exagerată, condamnabilă, rea și nejustificată a lui Sandu, dar nu reușește. Îl poreclește "Napoilă", îl califică, peiorativ, "Ultra-retrogradul", dar la urma urmei ni-l înfățișează, fără să vrea, ca pe un om serios, de bun-simț. Mai mult: Alecsandri, după obiceiul său, vorbește el prin gura acestui "ultra-retrograd": "Cică-s patrioți, liberali, progresiști, naționali, demagogi... dracu-i mai
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]