932 matches
-
acțiunile care constituie procedeul de zbor propriu-zis și gruparea în vederea aterizării. În procedeele cu pași în aer (fig. 52, 53, 54) mișcarea picioarelor în zbor este localizată la nivelul articulației coxo-femurale. În acțiunea de mișcare a picioarelor, piciorul care este pendulat înapoi jos face mișcarea cu pârghie lungă (trece prin poziția “aproape întins”), iar piciorul din spate care face mișcarea înainte utilizează o pârghie scurtă, prin flexarea gambei pe coapsă și în final, extinderea acesteia. Lucrul brațelor este coordonat cu cel
Atletism în sistemul educaţional by Liliana Mihăilescu, Nicolae Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/307_a_1308]
-
mai puțin, deasupra nivelului umerilor, capul în prelungirea trunchiului sau ușor flexat, proiecția umerilor, în limite variabile, este deplasată dincolo de linia de plecare. La „pocnetul de pistol” corpul se extinde din poziția de triplă flexie, piciorul din blocul din spate pendulează spre înainte și efectuează primul pas de plecare din start. Cum esența startului este rapiditatea reacției la pocnetul pistolului de start, respectiv scurtarea timpului de latență de la declanșarea semnalului sonor până la declanșarea mișcării, reacția la start este problema centrală
ALERGAREA DE VITEZ? by Bogdan Constantin RA?? () [Corola-publishinghouse/Science/83172_a_84497]
-
care el nu a fost niciodată un guvernamental. Gh.I.Brătianu este un intelectual care și-a respectat condiția de istoric, lucrările sale evidențiindu-se prin rigurozitate și Înaltă ținută științifică. Deși nu a ocupat vreo funcție guvernamentală, Gh.I.Brătianu a pendulat, după aprecierea lui Alexandru Zub Între datoria civică și exigențele disciplinei istorice, Între vocația istoriei și tentațiile vieții politice, după spusele lui Victor Spinei. Gh.I.Brătianu era convins că implicarea civică și activitatea științifică nu sunt incompatibile, dacă sunt practicate
GHEORGHE I. BRĂTIANU, PATRONUL ŞCOLII MELE by Aglaia C. Buduroi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1188_a_1874]
-
și neîngrijită. Fără să salute, s-a dus la fereastră, a scos un fel de șnur de care atârna un crucifix și a întins în plan orizontal brațul în a cărui mână se afla șnurul. Când acesta a început să penduleze, omul a răcnit: — Am ajuns cu bine, sfinte Ieronim. Acum puteți închide poarta Raiului. După care a făcut șnurul ghem, l-a băgat în buzunar, s-a așezat pe celălalt pat din încăpere și, pe neașteptate și sfredelindu-mă cu
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
spui. Da’ n-ai voie să vorbești, că ești un păcătos. De ce crezi că sunt aici? Nu știu. Ca să te curăț. — Ca să ce?! — Să-ți curăț sufletul. S-a ridicat în picioare, a scos iarăși șnurul, l-a făcut să penduleze și a întrebat: — E deschisă poarta Raiului? I s-a spus că da, pentru că el a mulțumit. — Sfinte Ieronime, uite de ce te deranjez. Am mai găsit unul. E al șaptelea de la Tecuci la București. Da, suflet ca catranul. Întărește-mă
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
redactorului-șef de la Luceafărul încă din 196518. El confirmă spusele lui Ovid S. Crohmălniceanu prin accentuarea importanței atragerii lui Zaharia Stancu în melanjul antibarbist, episod decisiv al luptei literare din 1968, mai cu seamă că, până în acel moment, vitriolantul pamfletar pendula între cele două tabere, arătându-se favorabil, cel puțin până la un anumit moment, și autorului Gropii 19. Și D.R. Popescu, în memoriile sale, se raliază ideii de complot antibarbist, acordând un titlu sugestiv disputei literare din anul 1968: Un mare
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
vorba despre publicare sau deplasări în străinătate. În același timp, regimul tolera comentarii sau aprecieri satirice făcute de scriitori, câtă vreme acestea nu se transformau în atacuri directe 21. La rândul lor, în fața tăvălugului ideologic, scriitorii, în majoritatea lor, au pendulat între acceptarea deschisă a ofertei regimului și rezistența/conservarea prin cultură, adică realizarea unor opere de certă valoare, dar din care era eludat discursul ideologic. Sporadic însă, apatia mediului literar a fost zguduită de gesturile de contestare publică la adresa regimului
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
să fumezi și mâine./ Și orice rupi în două/ îți mai ajunge pentru înc-o viață..."). Trecerea de la cazul particular, banal, la generalizare sugerează că dedublarea devine condiție a eliberării individului: înăuntru și afară, doi poli între care este nevoit să penduleze. La Ion Caraion, existența e percepută halucinatoriu. Limbajul este, de multe ori, cel al mahalalelor, parcă în prelungirea cântecelor de lume ale lui Miron Radu Paraschivescu, nu lipsesc nici termenii populari, argotici sau imprecațiile ("Parcă/ mi-au fătat necazuri mari
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
scria. Stilul vulgar al lui Ned Ward din secolul al XVI-lea din Londra poate că nu ar fi fost acceptat, dar foiletoniștii puteau să scrie și într-un stil discursiv ca și narativ, sau ca E. B. White care pendula între cele două stiluri. În același timp nu este o greșeală să afirmăm că autorii de editoriale practicau jurnalismul literar narativ chiar dacă o făceau numai din când în când. Un savant ca Sam G. Riley observă: "Modestul meu protest față de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
dintre genuri în această perioadă. Granițele se vor dovedi a fi la fel de fluide și pentru istorie. Acest lucru este demonstrat în A History of the World (O istorie a lumii) de Sir Walter Raleigh scrisă în 1614, o lucrare care pendulează cu ușurință între o lume profană și una simbolică și metafizică (Sutherland 224). Scopul lui Raleigh este de a arăta, ca Bradford, căile Providenței de la începutul timpului. Însă se poate observa o schimbare până la sfârșitul secolului al XVII-lea, fără
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Daladier, Ducele și Führerul își aranjau târgul lor de cabaline (20). În timp ce White își repară acoperișul, găsește locul potrivit ca să mediteze la evenimentele mondiale, și, făcând aceasta, trece de la modul narativ la cel discursiv. Până la sfârșitul articolului el continuă să penduleze între cele două moduri. Făcând distincția dintre modul discursiv (pe care Mencken îl folosește cu preponderență) și opunându-l modului narativ (pe care, să spunem, Stephen Crane îl folosește din abundență) nu o facem pentru a afirma că ceea ce scrie
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
se pare evident și pe deplin documentat că mai mult decât "o conspirație și slăbiciuni", viziunea Occidentului ascunde indiferență și complicitate cu răul. Este ceea ce spune Vladimir Bukovski pe toate tonurile, de patruzeci de ani de când trăiește în Occident și pendulează între realitatea arhivelor sovietice și peisajul oficial și oficios occidental, unde întâlnește uneori aceleași chipuri și nume. Este ceea ce spune tăcerea intelectualilor occidentali marxiști, marxizanți, treziți pe etape și adormiți la loc (vezi BH Lévy, de pildă, desprins de Sartre
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
ale schimbării în care intervine efectiv conștiința reflexivă. Există schimbarea ca restructurare și schimbarea prin modificare propriu-zisă; apoi există schimbare deliberată (și îndelung pregătită) și schimbare spontană, precum există schimbare de suprafață și schimbare substanțială. În sânul primei distincții, conștiința pendulează între sarcina favorizată a unei repoziționări interne și dificilul demers al substituției elementare, căutând să adecveze paradigme formaliste la relieful consistent al momentului sufletesc. În a doua situație, reflexia optează între un angajament total care parcurge toată scara etapizării actului
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
universitară. Încă de pe băncile liceului, îl descoperise pe Platon; în timpul studenției, stimulentele primite de la magiștrii săi au fost contradictorii: unii susțineau teologia, alții o gîndire filosofică liberă. Soluția imaginată de Kierkegaard l-a ajutat să iasă din această nedumerire; după ce pendulase el însuși între cele chemări, Kierkegaard hotărîse că se poate trăi spiritualicește numai prin "unitate și concentrare". Höffding și-a susținut doctoratul cu o teză privind " Concepția antică despre voința umană": voința a continuat să dețină și mai tîrziu un
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
alcătuită din carne, sânge și oase, pentru a dispărea În hău. Forțându-și un pic Închipuirea, Noimann strânse cocoloașele de pe podea și, frământându-le În palme, le aruncă În tavan. Bucățile ricoșară din plafon, se izbiră de masă, de podea, pendulând În zigzag Între pereți, și reveniră Înapoi În mâinile lui Noimann, pe cât de Îndemânatice, pe atât de neputincioase, care nu știau nici acum, la vârsta maturității, să distingă binele de rău și adevărul de neadevăr... “. În salonul adormiților, sau al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
propria variantă de salvare, unii trec granița pentru a aduce moartea bătrânilor și bolnavilor din familie, alții spun istorii cu morală despre tainele bătrâneții ori ale sacrificiului, filozofii lansează polemici despre „formele“ morții... Dar, în tot acest timp, toți oamenii pendulează - la fel cum o fac și în prezența ei - între nevoia incredibilă și tristă de moarte și imposibilitatea de a se rupe de viață. Fie și cu teamă (pentru că, pe alocuri, cartea mai e și despre alegerile dureroase pe care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
sau va găsi pentru asta, Partidul Democrat condus de Emil Boc și supracondus de Traian Băsescu a făcut miercuri un gest politic dezamăgitor și periculos. Și, mai ales, descalificant. Dar nu aici e drama: până la urmă, un partid care a pendulat conform intereselor de moment de la stânga la dreapta nu a făcut altceva decât să se arate consecvent în inconsecvența sa. Drama e în sondaje, acolo unde o mulțime de votanți nu par deloc interesați încă de principii politice sau morale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
el (în afară doar de amenințarea ca nefericirea întregii planete să vină într-o zi de joiă. Ulrich Greiner se întreabă dacă „Macht Lesen glücklich?“, adică „Aduce cititul fericirea?“. Mă înțelegeți, cred, când vorbesc de o serie de gânduri care pendulează între literatură și viață, între bibliotecă și parc, atunci când, după câteva sprinturi de la carte la carte, te superi pe mirosul de hârtie citită și pe petele pe care le fac degetele tale, mânjind cerneala de pe pagină. Te superi aiurea, desigur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
este prins. O coborâre în infern, romanul lui Doris Lessing, laureată a premiului Nobel în 2007, nu este decât un jurnal de călătorie, un „roman despre spațiul interior; deoarece nu se poate merge niciodată altundeva decât în interior“. Acțiunea romanului pendulează între două lumi: lumea imaginară, cea a călătoriilor omului interior, și lumea reală, lumea medicilor londonezi care experimentează fel de fel de medicamente pentru a-l „vindeca“ pe profesorul Watkins. Această vindecare nu înseamnă decât cufundarea în somn și în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
cât mai încărcat și cât mai dens", poetul îi amplifică rezonanța utilizând semiadverbul „mai", a cărui redundanță punctează, ca într-o partitură muzicală, intensitatea expresiei poetice. Aici, vocala „a" irumpe în mijlocul cuvântului ca un cântec pe care ființa poetului, veșnic pendulând între destinul unei trecătoare și zbuciumatei vieți și liniștea cufundării în infinitul cosmic, îl înalță către zările îndepărtate ale dorului: Cuvântul „departe", a cărui repetare subliniază forța expresivă a versurilor, are el însuși o semnificație aparte, întrucât: „Ansamblul morfologic integrator
Imagism eminescian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
eu, întâmplător, printre curioși. În același an, Nae Ionescu scria, formulându-și și el în ton religios ideile: „Pentru mântuirea nației noastre, Dumnezeu trebuia să accepte jertfa lui Moța, așa după cum, pentru mântuirea neamului omenesc, a acceptat jertfa Mielului.“ Naționalismul pendula între vizionarismul eminescian, nimicind din priviri inamicul, adică societatea „în plină descompunere, roasă de scepticism și egoism feroce, coaptă să cadă pradă barbarilor de afară și dinăuntru“ - cum spune Traian Brăileanu și „cruzimile de tigru, auzurile de câine“ slăvite de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
viață la două, trei pagini. Cu această demonstrație jucăușă de ficțiune ne trezim înapoi la zero. Autorul are un precept evident și general: tratează adevărul cu ficțiune. Are un semn din naștere, și anume că nu se poate hotărî, așa că pendulează: Dă-i cititorului tot adevărul și nimic altceva decât ficțiune 1.4. Post-timpul operei Desperado Timpul operei Timpul real, timpul palpabil al operei Desperado, timpul în care intriga se leagă și se dezleagă, eroul se nehotărăște (fiindcă prea puține sunt
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
extrem de lent, iar viitorul aproape că nu contează. Puterea Desperado stă în trecut. Trecutul e un drog pentru prezent. Eroul rememorează, nu acționează în niciun fel: trecutul îl fascinează, și ca urmare el descoperă tot felul de șiretlicuri ale memoriei, pendulând între hazard (realism) și psihanaliză (fluxul conștiinței). Încântările amintirii se amestecă cu bucuria prezentului în Alexandria Quartet, unde intriga e esențială, dar guvernată de puterea trecutului de a ordona viitorul. Și prezentul lui John Fowles e o reconsiderare a trecutului
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu se va ajunge la o eopcă post-Desperado, când opusul a ceea ce ne place acum va învinge. Capitolul 2 Proza 2.1. Peter Ackroyd: Simultaneitatea universală Peter Ackroyd scrie în forță și își îmbrâncește lectorul în transă. Romanul Hawksmoor (1985) pendulează între început de secol XVIII și sfârșit de secol XX, la Londra. Istorisirea e gâfâită. Avem de fapt de-a face cu o multitudine de istorii, din care în mod inevitabil pierdem câte unele, până ce ne dumirim, în sfârșit, că
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că primele romane de Harriet Scrope sunt plagiate după Harrison Bentley, ceea ce ea însăși recunoaște mai încolo, într-un monolog interior pe care doar lectorul îl află, personajele neavând acces la el. Toată cartea e plină de felurite falsuri. Hawksmoor pendula între bine și rău, intriga încheindu-se cu izbânda răului. Chatterton face ca autenticul să eșueze în fals: nu mai putem avea încredere în nimic. Același Philip rămâne în finalul cărții cu nevasta și copilul lui Charles (cei trei fiind
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]