64,416 matches
-
fie redate (mai târziu) într-o carte, alăturându-le adjectivele, adverbele, prepozițiile, parantezele și mai stiu eu ce... Eram o carte ambulantă, vorbitoare, un compendium enciclopedic care se tot umfla, ca o tumoră malignă." Tocmai pentru că sunt atâtea de spus, personajul Henry Miller ezită. Nu găsește cuvântul potrivit, nu găsește subiectul cel mai interesant, când, de fapt, cuvântul potrivit este verbul cu care își farmecă insoliții prieteni, iar subiectul cel mai interesant e el însuși, o operă necenzurată, neterminată, în derivă
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
final, la sex - de la primele la ultimele pagini, aproape fără excepție, Plexus este romanul celui de-al doilea episod. Acum, fata a fost cucerită (June Mansfield, a doua soție a lui Miller), slujba mic-burgheză la "compania cosmodemonică" fusese abandonată, și personajul Miller se pregătește, sub aripa protectoare a "Monei", Să Scrie. Ce va scrie? Cum va ști să scrie? Contează prea puțin, atâta vreme cât Mona are încredere oarbă în el, el trăiește doar pentru a înmagazina informație pentru viitoarele romane, iar banii
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
am citit prea multe în ultimul timp. Nici nu eram departe de adevăr, pentru că în 1999, de pildă, Colonelul Pasăre s-a jucat în cadrul Festivalului de la Avignon, cu mare priză, prezentat de "Théâtre de la Comune d'Aubervilliers" din Paris. Fiecare personaj înseamnă partitură serioasă pentru roluri, masculine, excepționale. Apoi m-am înduioșat teribil gîndindu-mă că toată povestea absolut halucinantă din piesa aceasta tragi-comică pleacă de la un fapt real, dramatic, pe care autorul, Hristo Boicev, dramaturg și candidat la președinția Bulgariei în
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
obsedat că, brusc, a devenit impotent și nu va mai putea la întoarcerea acasă să-și satisfacă țiganca, altul are impresia că posedă dimensiunile unei minuscule vietăți și că poate fi oricînd strivit sub vreo talpă neatentă. Mai este un personaj care tace și nu face nimic de cînd se află aici, în mânăstirea- spital din creierii munților, loc în care descinde un doctor, povestitorul nostru, prin gura căruia aflăm în detaliu cum se scurg orele la "40 de mucenici". Cam
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
într-o bună zi din cer niște pachete NATO cu îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente corespunzătoare, parașutate din eroare la cîțiva kilometrii de o unitate militară, ținta propriu-zisă. Viața tuturor se schimbă, aș zice fundamental, din acest moment. Mutul și absentul personaj se însuflețește și se transformă peste noapte în cel mai autentic Colonel, înregimentat al trupelor NATO. Spitalul devine și el o adevărată bază militară, iar toți pacienții îmbracă uniforma elegantă a soldaților, lepădînd țoalele murdare și rupte, ca și năravurile
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
mult mai hazlie sau mai ridicolă pentru pacientele-soldați, asta și pentru faptul că armata nu este cel mai feminin atribut al experiențelor traversate, într-o viață, de femei. Chiar și jocul lui Victor Rebengiuc se încălzește, se înseninează în metamorfoza personajului său. Comicul se accentuează și el într-o poveste ce devine de două ori neobișnuită, fie doar și prin simpla înfățișare a "instrucției". Disperarea din cele două texte rămîne la fel de acută și de răvășitoare. Dramele, în fondul problemei, sînt aceleași
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
dramatice, l-a scufundat mai adînc în derizoriul suferinței, dincolo de diagnostice și nume de boli. Montarea cîștigă, la Cluj, prin amplasarea publicului pe scenă, atît de aproape de actori - și asta îi obligă și îi responsabilizează în plus - de povestea fiecărui personaj și a tuturor împreună, mărind impactul și starea emoțională, deopotrivă a actorilor și a spectatorilor. De aici încolo, însă, la nivelul scenografiei lui Horațiu Mihaiu nu se mai întîmplă nimic, nu mai exită nici o ofertă ca spațiu sau costume. Decorul
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
lui Jason, Agamedei, lui Akamas, lui Leukon și lui Glauke. Procedeu întîlnit des în literatură, prezentînd același fenomen văzut prin prisma mai multor martori (Cvartetul Alexandria, Rashomon ș.a.). Individualizarea acestor glasuri prin respectarea unor registre și tonalități variabile de la un personaj la altul cere virtuozitate. Ceea ce și demonstrează excelenta traducere a Gabrielei Danțiș, care atinge în varianta românească o transparență remarcabilă a textului și un lirism care te scoate din cuvînt transpunîndu-te în muzică.
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
canapea rotundă din mijlocul încăperii. Salina, observă autoarea, suferă atunci o deformare optică, o anamorfoză, prin care fetele i se arată deodată ca o ceată de maimuțe înnebunite și, ca în orice anamorfoză cu sens, imaginea momentan deformată devine pentru personaj epifania unui adevăr profund și a toate cuprinzător: anume că lumea principilor sicilieni se pregătea să dispară nu doar de pe scena istoriei, ci și de pe cea a vieții, pentru că era biologic degradată și mistuită. Autoarea însă, pornind de la această regresiune
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
la orizont, mereu la fel " ultima imagine rămasă pe retina principelui-astronom care, plecând de la bal, rătăcește pe străzile plebee ale orașului său. Ceea ce nu izbutește Salina, ne spune autoarea, izbutește însă Lampedusa; sau, mai exact, scriitorul izbutește tocmai acolo unde personajul eșuează: anume el se salvează de moartea atotputernică și eternă care pândește din toate paginile romanului, scriind până în ultimele clipe la această carte iar apoi încredințând-o fiului său adoptiv spre a-l reda vieții și a-l nemuri. Radu
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
lectură, a fost gândirea mea intensificată, conștiința mea lărgită și clarificată? Dacă nu, am avut de-a face cu ta- lent, nu cu geniu." Cum a observat cu ascuțime Miguel de Unamuno, se întâmplă adesea în istoria literaturii că anumite personaje literare ajung să fie văzute drept mai reale și mai autentice decât însuși scriitorul care le-a imaginat. Astfel, pentru Unamuno, Don Quijote are mai multă realitate, vitalitate și farmec de neuitat decât Cervantes însuși. Aceasta pentru că un geniu are capacitatea
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
individualitate care sunt, toate, însemnele geniului." De fapt, Bloom sfârșește prin a recunoaște candid superioritatea absolută a literaturii asupra tuturor lucrurilor, fie ele pământești sau cerești: "Ar trebui să observ, cu difidență, că Dumnezeu și zeii sunt în mod necesar personaje literare. Acel Iisus din Noul Testament este un personaj literar întocmai cum sunt Iahve din Biblia iudaică și Alah din Coran." Ce am găsit însă deosebit de supărător la Bloom este felul în care el refuză complet, pe tot parcursul cărții, să
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
Bloom sfârșește prin a recunoaște candid superioritatea absolută a literaturii asupra tuturor lucrurilor, fie ele pământești sau cerești: "Ar trebui să observ, cu difidență, că Dumnezeu și zeii sunt în mod necesar personaje literare. Acel Iisus din Noul Testament este un personaj literar întocmai cum sunt Iahve din Biblia iudaică și Alah din Coran." Ce am găsit însă deosebit de supărător la Bloom este felul în care el refuză complet, pe tot parcursul cărții, să-și stăpânească numeroasele idiosincrazii, antipatii și resentimente personale
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
ar putea fi decît vătămător pentru creatorul care, în nobilă tradiție aristotelică, e îndatorat a urmări generalul, paradigmaticul, arhetipalul. Istoria eclipsează chestiunile esențiale ale conștiinței umane, avînd în consecință un rol alienant: În Însinguratul, se confesează Ionesco, dau cuvîntul unui personaj care este în conflict cu istoria sau, mai degrabă, care trăiește paralel cu istoria. Istoria și politica încearcă în van să soluționeze sau să mascheze problema fundamentală a condiției noastre, căci ele nu pot răspunde acestor întrebări: ce fac eu
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
la alta. Prima parte este dedicată caragialienei "lume-lume", cu tot carnavalescul său, cu instabilitatea identitară cronică și transcendența ei decăzută la nivelul de Centru. Invarianta pierdut-găsit este urmărită în Două loturi și în Scrisoarea pierdută. Pe de altă parte, incoerențele personajelor lui Caragiale apar sub semnul Lumii ieșite din țâțâni - titlul celui de-al doilea capitol al cărții. Ceea ce aduce în plus acest volum pe lângă interpretările tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
celui de-al doilea capitol al cărții. Ceea ce aduce în plus acest volum pe lângă interpretările tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară, pentru termenul de actant, introdus de Greimas, atunci când definește statutul personajului caragialian: "Clasificându-l după ceea ce face (de unde și numele de actant), A. I. Greimas consideră personajul un participant la trei posibile axe semantice, acestea fiind comunicarea, dorința sau căutarea și punerea la încercare." Pe de altă parte, pornind de la Foucault și
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară, pentru termenul de actant, introdus de Greimas, atunci când definește statutul personajului caragialian: "Clasificându-l după ceea ce face (de unde și numele de actant), A. I. Greimas consideră personajul un participant la trei posibile axe semantice, acestea fiind comunicarea, dorința sau căutarea și punerea la încercare." Pe de altă parte, pornind de la Foucault și al său studiu Folie et déraison, Vasile Fanache face distincția între nebunii "mascați", deținători ai
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
ajunge la implicații existențiale și la reflexul acestora în plan literar: " Repaosul este conotat ca un moment de relaxantă desfătare, dar și ca stare de gol existențial." Duminica este, așadar, timpul nevrozelor simboliste, ca și al agitației sterile, logoreice, a personajelor caragialiene, în încercarea lor de a compensa vidul lăuntric, mai evident ca niciodată în astfel de răstimpuri de relaxare. Perspectiva lui Vasile Fanache este una esențialistă, unificatoare: "Ivindu-se în ritm cu devenirea lumii care-i este contemporană," se concluzionează
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
vezi trăgînd unii în alții. v Iată cum se vede războiul în "Breful" Tiei Șerbănescu, din CURENTUL: "De dincolo de perdeaua de fum trasă de exploziile bombelor din Bagdad, nu se văd decît frînturi de adevăr, scene controversate, replici nesigure și personaje care apar și dispar ca în Basme. Scoase din scenă azi prin moarte, fugă sau rănire, ele apar mîine vii și nevătămate, asemenea eroilor din filmele cu nemuritori. În prima parte se zvonise zadarnic (subliniere Cronicar) că Saddam ar fi
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14099_a_15424]
-
această galerie de "figurine", mai proeminente sau mai palide, dar evocate într-un stil scânteietor, cu o plăcere deloc îngăduitoare când e vorba de cotarea valorii. Dacă subiecții nu sunt scriitori, decât cu insule de valoare, atunci ei devin veritabile personaje literare picante, ieșite de sub pana criticului conștient de talentul său portretistic. Ce ar face cu acest talent Florin Faifer în ipostaza de memorialist al lumii literare ieșene? Nu înaintez în acest gând, pentru că nu vreau să-l încurajez (a se
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Cu câteva rânduri mai jos se recunoaște reminiscența considerației lui Călinescu despre "conștiința de sine" a celui ce se încerca în literatură, atunci când se vorbește despre "proiecția vanitos-amară a lui Blank însuși" în personajul din piesa L'Assoiffé. La fel de puține amănunte se cunosc despre Anton Bibescu, cel care o introdusese pe Martha Bibescu în anturajul lui Marcel Proust. Eseului consacrat "principelui valah de glăsuire franțuzească", cum și Martha a fost, nu i se mai
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
scenei în lumina căreia, rar, i s-au jucat piesele scrise la Paris și reprezentate la Londra sau București. Ca pe o pagină de bună literatură, atractivă la culme, am citit schița Genialoidul, supranumele potrivit lui Stelian Mateescu. A fost acest personaj un excepțional congener al lui Mircea Eliade, și apreciat de acesta fără rezerve, cum se vede în Memorii. Un spirit febril, obosit prematur de o prea mare încordare, poliglot și gânditor original în glosarea filosofiei clasice, religios și agresiv în
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
Nu vă voi vorbi despre spectacolul cu același titlu al lui Ion Cojar de la Național, și nici despre vreun altul, ci depre un om ca un spectacol mai puțin cunoscut. Voi încerca să aduc la rampă, în luminile scenei, un personaj cu totul special, care de cincizeci și patru de ani (!) stă în întunericul anonim al culiselor. Pentru cei mai mulți spectatori, numele lui Traian Zecheru nu are rezonanțe deosebite. Pentru actorii Teatrului Național, prezența acestui regizor tehnic înseamnă un strop de boierie
Așteptînd la arlechin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14118_a_15443]
-
nu-l mai conștientizează. Traian Zecheru preia un spectacol pe care îl însușește ca pe un prețios bun personal, pe care îl iubește și pe care îl respectă, participă emoțional la tot ce se întîmplă, este un perfect rezoneur al personajelor, al actorilor. Tot ce se petrece acolo îl costă și pe el. Nu vreau să aduc în discuție calificative. Nu știu dacă este "cel mai", nici nu mă pricep să spun asta. Și nici nu este important. Traian Zecheru este
Așteptînd la arlechin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14118_a_15443]
-
și alții. Spectacolul e viciat de un barochism excesiv. Formula "teatrului în teatru" care există din scriitură e supralicitată, e ridicată la cub. Utilitatea inserției unui intermezzo în care o dispută dintre Lysander, Demetrius, Helena și Hermia e anticipată de personaje cu aceleași nume, dar jucate de actori mai vârstnici reprezintă pentru mine un alt mister absolut. Actorii au jucat în cheia în care li s-a cerut, iar unii precum Șerban Borda, Andrian Locovei, Richard Balint, Alexandru Rusu, Sebastian Lupu
Violent și urât by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14117_a_15442]