2,985 matches
-
Astfel, în viziunea lui Hamburger, Friedemann "are numai în aparență dreptate"42 atunci cînd vorbește despre funcția naratorului de a fi cel "care evaluează, care are o deosebită acuitate a percepției, care observă", așa cum modurile în care este definit naratorul personalizat sînt, în ansamblu, doar niște "pseudodescrieri metaforice uneori mai adecvate, alteori mai puțin adecvate"43. Hamburger îl înlocuiește pe naratorul personalizat prin conceptul de "funcție narativă": "Actul narației [...] este o funcție prin care persoanele, lucrurile, întîmplările etc. narate sînt create
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Paul. Aceasta nu poate fi doar o diferență terminologică, ci poate fi explicată ca o diferență fundamentală în care se înrădăcinează aceste viziuni divergente 46. Spiritul narațiunii și funcția narativă aparțin unui nivel conceptual diferit de cel al sintagmei "narator personalizat". Sintagmele precum "spiritul narațiunii", "funcția narativă" și, într-o anumită măsură, "autorul implicat"47 al lui Wayne C. Booth se referă, la rîndul lor, la factori pe care, ca să fiu concis, îi voi reprezenta sintetic prin expresia "structură de profunzime
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
întregul gen narativ. Această structură de profunzime este desigur actualizată în mod diferit în narațiunea actorială decît în cea auctorială, de pildă.) În schimb, toate categoriile care desemnează agenți de transmitere concreți fie aceștia naratori la persoana întîi, mediatori, naratori personalizați sau omniscienți, naratori auctoriali, mediatori personalizați sau reflectori se referă la alt strat, și anume la structura de suprafață, care este vizibilă pentru cititor fără vreo operație teoretică. Fragmentul din prefața romanului Alesul care a fost citat anterior este o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
profunzime este desigur actualizată în mod diferit în narațiunea actorială decît în cea auctorială, de pildă.) În schimb, toate categoriile care desemnează agenți de transmitere concreți fie aceștia naratori la persoana întîi, mediatori, naratori personalizați sau omniscienți, naratori auctoriali, mediatori personalizați sau reflectori se referă la alt strat, și anume la structura de suprafață, care este vizibilă pentru cititor fără vreo operație teoretică. Fragmentul din prefața romanului Alesul care a fost citat anterior este o capodoperă a metamorfozei literare a unui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
clarității conceptuale, să fie păstrată linia de demarcație dintre aceste două dimensiuni și dintre terminologiile corespunzătoare. În acest fel, anumite contradicții dintre teoria lui Hamburger privind funcția narativă și tipologia mea legată de situațiile narative care folosește conceptul de "narator personalizat" se rezolvă surprinzător de repede. Cele două teze nu sînt incompatibile: teza lui Hamburger este valabilă pentru sfera genezei, a concepției și a producerii unei narațiuni (altfel spus, construirea unei realități diferite, adică ficționale), în timp ce tipologia situațiilor narative este valabilă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
să își descrie propriul act narativ, fie să se retragă atît de mult în spatele personajelor narațiunii, încît cititorul să nu mai fie conștient de prezența sa. Aceste fenomene nu se opun unul altuia, în blocuri separate într-o parte naratorul personalizat care acționează în mod vizibil și audibil în fața cititorilor și în altă parte directorul scenei, lucrînd în umbră. Mai degrabă, ele alcătuiesc un continuum intens populat cu forme intermediare și de tranziție. Acest lucru este valabil și în cazul distincției
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Mai degrabă, ele alcătuiesc un continuum intens populat cu forme intermediare și de tranziție. Acest lucru este valabil și în cazul distincției dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea auctorială la persoana a treia. Acestea au în comun un narator personalizat, însă unul a cărui prezență și a cărui proximitate față de lumea ficțională a personajelor se fac simțite pentru cititor în diferite grade. Calea de transmitere dintre cele două situații narative este deschisă și marcată de diferite stadii intermediare. În același
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
imaginația autorului 50. Probabil că de acum este limpede de ce a fost provocată o asemenea discuție amplă prin teza lui Hamburger potrivit căreia o funcție narativă, nu un narator, se poate discerne într-o situație narativă auctorială, în timp ce un narator personalizat este vizibil doar într-o situație narativă la persoana întîi. Prin această teză discuția trece de la stratul structurii de profunzime la acela al structurii de suprafață. Conceptul de funcție narativă aparține sferei structurii de profunzime, acelei sfere în relație cu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
germane", în comparație cu "abordarea rezonabilă", temperată a majorității contribuțiilor englezești și americane 58. Totuși, se pare că ruta mai turbulentă a discuției germane a avut ca rezultat faptul că astăzi drepturile egale ale celor două stiluri narative, unul avînd un narator personalizat și celălalt obiectiv, dramatic sau "lipsit de narator", abia dacă mai reprezintă un motiv de controversă în teoria narațiunii din spațiul german, în timp ce în critica engleză încă există comentarii aprinse atît pro, cît și contra. De pildă, în 1967, suplimentul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pro, cît și contra. De pildă, în 1967, suplimentul literar al revistei The Times a dedicat o pagină întreagă nemulțumirii elocvente a unui autor cu privire la faptul că, îndeosebi în universitățile americane, climatul critic încă nu era favorabil unui stil narativ personalizat 59. În 1970, Bernard Bergonzi a preluat această nemulțumire, probabil nu întru totul întîmplător, într-un capitol intitulat The Ideology of Being English, pentru a susține cauza naraiunii personalizate. Bergonzi rezumă ulterior situația aceasta după cum urmează: Reacția împotriva exilării dogmatice
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
universitățile americane, climatul critic încă nu era favorabil unui stil narativ personalizat 59. În 1970, Bernard Bergonzi a preluat această nemulțumire, probabil nu întru totul întîmplător, într-un capitol intitulat The Ideology of Being English, pentru a susține cauza naraiunii personalizate. Bergonzi rezumă ulterior situația aceasta după cum urmează: Reacția împotriva exilării dogmatice a autorului [Bergonzi se referă la narator] era inevitabilă și pare să fi început independent prin intermediul diferiților critici de la sfîrșitul anilor '60; notabile sînt prelegerea inaugurală a lui Kathleen
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din romanul Portret al artistului în tinerețe al lui Joyce are această funcție. Din cauza acestei ambiguități, aș vrea să introduc în discuție încă o distincție. Narațiunea poate fi considerată efectul a două tipuri de agenți narativi, naratori (într-un rol personalizat sau nepersonalizat) și reflectori. Împreună, aceștia constituie primul element constitutiv al situației narative, modul narațiunii. Prin mod înțeleg suma tuturor variațiilor posibile ale formelor narative dintre polii narator și reflector: narațiunea în adevăratul sens al intermedierii, ceea ce înseamnă că lectorul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
element constitutiv al situației narative, modul narațiunii. Prin mod înțeleg suma tuturor variațiilor posibile ale formelor narative dintre polii narator și reflector: narațiunea în adevăratul sens al intermedierii, ceea ce înseamnă că lectorul are impresia că se confruntă cu un narator personalizat, spre deosebire de prezentarea nemediată, adică reflectarea realității ficționale în conștiința unui personaj. În timp ce primul element constitutiv, modul, este un produs al diferitelor relații și efecte reciproce dintre narator sau reflector și cititor, cel de-al doilea se bazează pe relațiile dintre
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ultimul caz se face și distincția dintre referințele pronominale la persoana întîi și la persoana a treia în relație cu naratorul sau cu personajul. Două dintre opozițiile fundamentale ale lui Doležel sînt elemente constitutive ale situațiilor narative, și anume narator personalizat narator nepersonalizat (mod) și narațiune la persoana întîi narațiune la persoana a treia (persoană). Este esențial pentru sistemul lui Doležel faptul că aceste două criterii de clasificare sînt folosite succesiv, potrivit diagramei lingvistice de tip arbore genealogic 135. Doležel acordă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
arată diagrama de la sfîrșitul volumului, situația narativă personală este tangențială formelor situației narative la persoana întîi din care eul narator s-a retras cu totul, însă nu și acelor forme ale narațiunii la persoana întîi caracterizate prin prezența unui narator personalizat. Aceste forme sînt mai strîns legate de situația narativă auctorială decît de cea personală 140. Altă prezentare sistematică a formelor narative care a dus la continuarea discuției a fost oferită de Wilhelm Füger141. La baza abordării lui Füger se află
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
să implice o restricție substanțială a disputei anterioare, abia dacă formulează un truism metodologic valid pentru orice clasificare literară. Booth preferă să sublinieze opoziția "narator dramatizat" "narator nedramatizat"200, prin care înțelege în primul rînd diferența dintre o formă narativă personalizată și una nepersonalizată. Demonstrația sa potrivit căreia distincția dintre o formă narativă personalizată și una nepersonalizată poate fi observată la naratorii la persoana întîi, precum și la cei la persoana a treia nu arată nicidecum că una dintre opoziții ar fi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
metodologic valid pentru orice clasificare literară. Booth preferă să sublinieze opoziția "narator dramatizat" "narator nedramatizat"200, prin care înțelege în primul rînd diferența dintre o formă narativă personalizată și una nepersonalizată. Demonstrația sa potrivit căreia distincția dintre o formă narativă personalizată și una nepersonalizată poate fi observată la naratorii la persoana întîi, precum și la cei la persoana a treia nu arată nicidecum că una dintre opoziții ar fi fundamentală în relație cu celelalte. În tipologia prezentată în această carte ambele apar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
respins această variantă din cauza "flexibilității" și a "groaznicei fluidități a dezvăluirii sinelui" inerente acesteia 204. Propriu-zis, James aduce aici obiecții nu doar narațiunii la persoana întîi, ci și lipsei de complexitate formală regăsite adesea într-un stil de povestire mai personalizat, fie acesta la persoana întîi sau la persoana a treia. În etapa ulterioară a evoluției sale ca autor, James a preferat forma non-personalizată a situației narative personale formelor narațiunii personalizate. În acest caz, decizia de a renunța la narațiunea la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
complexitate formală regăsite adesea într-un stil de povestire mai personalizat, fie acesta la persoana întîi sau la persoana a treia. În etapa ulterioară a evoluției sale ca autor, James a preferat forma non-personalizată a situației narative personale formelor narațiunii personalizate. În acest caz, decizia de a renunța la narațiunea la persoana întîi este deci și o decizie în favoarea unui mod de narare mai accentuat impersonal. Numeroși alți autori în afară de James au făcut mari eforturi în legătură cu alegerea dintre forma la persoana
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
plasate de o parte sau de cealaltă a graniței, altfel vor suporta o schimbare atunci cînd trec peste aceasta. Aceste fenomene includ sensul preteritului epic (timpul trecut folosit în ficțiune), funcția verbelor de acțiune internă, stilul indirect liber, spațiul naratorului personalizat și acela al funcției narative impersonale ș.a.m.d. Din cauza discuției ample care a înconjurat teoria lui Hamburger în ultimii ani, ar fi superfluu să ne ocupăm de problemele puse de aceasta. Teoria acesteia nu poate fi acceptată fără restricții
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
nu sînt doi naratori în roluri diferite care se confruntă unul cu celălalt la granița persoana întîi/persoana a treia a romanului, ci există doar o funcție narativă impersonală, care de obicei nu poate fi asociată cu noțiunea unui personaj-narator personalizat, precum și un narator la persoana întîi care apare "în persoană" și de ale cărui Aici și Acum din cadrul actului narativ cititorul este mereu conștient. Hamburger conchide astfel că narațiunea genuină se produce doar la persoana întîi: un narator personalizat relatează
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
personaj-narator personalizat, precum și un narator la persoana întîi care apare "în persoană" și de ale cărui Aici și Acum din cadrul actului narativ cititorul este mereu conștient. Hamburger conchide astfel că narațiunea genuină se produce doar la persoana întîi: un narator personalizat relatează ceea ce a trăit sau a observat el într-un punct anterior al vieții sau ceea ce a auzit el în acest sens. Ficțiunea epică a narațiunii la persoana a treia, pe de altă parte, e caracterizată printr-o prezentare mimetică
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ca un fel de structură de profunzime a narațiunii. La nivelul structurii de suprafață, totuși, la care sînt analizate și descrise fenomenele narative în studiul de față, această opoziție nu poate fi menținută din motivul foarte însemnat că un narator personalizat apare de asemenea în narațiunea la persoana a treia, și anume naratorul auctorial. Criteriul pe care Hamburger îl aplică tuturor formelor de narațiune la persoana a treia e valid doar pentru variantele impersonale ale situației narative auctoriale și pentru însăși
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în credibilitatea limitată a unui narator la persoana întîi. Acestea indică trăsătura cea mai semnificativă din punct de vedere structural care distinge narațiunea la persoana întîi de narațiunea la persoana a treia. Principala diferență dintre un narator la persoana întîi personalizat și un narator la persoana a treia auctorial se găsește în faptul că cel dintîi aparține realității reprezentate, lumii ficționale în care trăiesc personajele; acest lucru nu este valabil și pentru cel de-al doilea. Naratorul la persoana întîi se
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sfaturile prietenilor săi250. Motivul pentru modul subtil în care referința la persoana întîi devine referință la persoana a treia este legat de faptul că prezentarea conținutului conștiinței aici, ca și în multe alte romane, are loc în absența unui narator personalizat: purtătorul conștiinței funcționează el însuși ca personaj-reflector în ale cărui gînduri, percepții și sentimente cititorul pare să aibă o viziune directă. Imediat ce marca "se gîndi el" a unui narator personalizat se lasă așteptată, conținutul gîndurilor poate fi formulat atît la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]