3,204 matches
-
caselor păstrează nealterată dulceața vechilor patimi boierești, eu nu cunosc decît spaima dinaintea zorilor de zi, ultimul drum, șăgalnic, al trăsurii cu domnișoara mută, mîna ei albă, purtătoare de evantai, sprijinită pe rama ferestrei și zîmbetul aducător de noroc al piticului cu dinții de aur. Am crezut că odată cu venirea ploilor, oamenii rămași printre noi se vor întoarce la arhaicele lor obiceiuri, apoi nu am mai văzut decît niște manechine de paie, ici și colo, îmbrăcate ca pentru o nuntă modestă
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
care zidurile caselor păstrează nealterată dulceața vechilor patimi boierești,eu nu cunosc decît spaima dinaintea zorilor de zi,ultimul drum, șăgalnic, al trăsurii cu domnișoaramută, mîna ei albă, purtătoare de evantai,sprijinită pe rama ferestrei și zîmbetul aducătorde noroc al piticului cu dinții de aur.Am crezut că odată cu venirea ploilor,oamenii rămași printre noi se vor întoarcela arhaicele lor obiceiuri, apoi nu am mai văzut decîtniște manechine de paie, ici și colo,îmbrăcate ca pentru o nuntă modestă,... XII. VREMEA
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
și-n somn. Într-o noapte o să mori sufocat, în vis. Te vei trezi, vei scrie: cititorul va prelua o parte din angoase. Ai umplut Stațiunea cu tot felul de pierde-vară. Ai tunat și-ai adunat. Pregătești o invazie cu pitici. Apoi, spre iarnă, una cu lupi albi, care vor face prăpăd, nestingheriți de nimeni: mai înainte, vei trimite Garnizoana la manevre, iar Gărzile vor fi concentrate în preajma Magistratului, tot mai amenințat. Pe singurul ins care le-ar fi putut veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
atee, cel puțin năucă. Pierderea credinței originare este urmarea, firească, a lipsei de competiție: religiile au existat și s-au întărit, totdeauna, prin amenințarea uneia de către alta. Pentru a da și mai multă culoare spectacolului, Magistratul a apelat și la pitici: sunt peste o sută în Stațiune; strămoșii lor s-au stabilit aici cu două secole în urmă. Există Trupa de călăreți pe lupi albi „Ariel” și Barul „Liliput”, Cafeneaua „Gnomilor” și Hanul „Piticot”, toate pe o singură arteră, numită, bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
peste o sută în Stațiune; strămoșii lor s-au stabilit aici cu două secole în urmă. Există Trupa de călăreți pe lupi albi „Ariel” și Barul „Liliput”, Cafeneaua „Gnomilor” și Hanul „Piticot”, toate pe o singură arteră, numită, bineînțeles, Strada „Piticilor”. Acolo au și casele: mărunte față de localurile ce le aparțin, cu uși joase și mobilă pe măsură. Un spațiu neliniștitor, cu lumi care parcă vin de sub pământ, noaptea. Liliputanii se înrudesc îndeaproape cu gnomii, spirite subterane malefice; oamenii obișnuiți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
să oprească haita ce se apropie. Vânătorul trăiește, poate să îl cheme, știe unde poate fi găsit, dar nu va face asta decât rugat de Consiliu. De către Magistrat, în persoană. Tot el zice că lupii vor năvăli asupra Stațiunii din cauza piticilor. Trupa de călăreți pe lupi albi „Liliput”! Omuleții au vreo zece animale, pe care le chinuiesc, senini, călărindu-le pe deșelate. Fac turnee în tot Regatul; au fost primiți și la Palat. Se povestesc lucruri înfiorătoare despre lupii albi, or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
și Gărzile au răpus paisprezece fiare: haita, după părerea multora, număra peste o sută. După ce sălbăticiunile au dispărut în alb, târgoveții s-au repezit, imediat, să se răzbune pe lupii liliputanilor, i-au ucis cu ciomegele; niște câini mari, prostiți. Piticii care s-au opus au fost călcați în picioare. Chiar au primit și destule măciuci, de vreme ce patru au fost găsiți morți, iar nouă și-au dat duhul pe urmă. Mulți au rămas betegi. Întregi sau nu, cei scăpați au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
casele lor mici aprinse. Magistratul a dat o Ordonanță prin care întoarcerea lor în Stațiune e interzisă pentru totdeauna. Un punct câștigat de acesta: i-a prefăcut pe târgoveți din asasini în justițiari; îl vor urma, așa crede... § Ai ucis piticii. I-ai schilodit. Le-ai aprins casele, i-ai gonit. Pentru a dovedi înclinația spre crimă a personajului colectiv. Pentru a-l introduce pe Vânătorul de lupi albi în roman, mai degrabă. Și haitele sale; te urmăresc și-n somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
solară, Femeia cu părul roșu, Ceasornicarul, Magirus revin obsesiv; personaje nemulțumite de destinul lor; îți vor invada existența. Pentru a scăpa, ai două posibilități: mori sau încerci, în alte cărți, să faci ceva pentru ele: în Saludos ai salvat niște pitici. A făcut-o personajul principal! Asta se întâmpla acolo! Nu am categorii umane favorite. Pitici sau uriași, cu toții, trebuie să plătească venirea lor pe lume. Copiii se nasc țipând. Sunt înspăimântați de ceea ce îi va aștepta câteva zeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
vor invada existența. Pentru a scăpa, ai două posibilități: mori sau încerci, în alte cărți, să faci ceva pentru ele: în Saludos ai salvat niște pitici. A făcut-o personajul principal! Asta se întâmpla acolo! Nu am categorii umane favorite. Pitici sau uriași, cu toții, trebuie să plătească venirea lor pe lume. Copiii se nasc țipând. Sunt înspăimântați de ceea ce îi va aștepta câteva zeci de ani, ei simt. În locul înțelegerii, preferi violența. Nu recunoști nici o autoritate, nu respecți nici o instituție. „De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
munți, lungile șerpuiri de râuri, marile oceane. Dar mai apoi exista și un dincolo, imens. Dante observa semnele cu pupilele mărite și compara alegoria de pe zid cu exactitatea reprezentării din fața lui. Așadar, anticii avuseseră dreptate atunci când numiseră fluviu ceea ce intelectul pitic al contemporanilor lui se Încăpățâna să creadă a fi un ocean. Era, Într-adevăr, un fluviu, masa aceea de apă care se Întindea spre Apus, aparent nesfârșită. Pe hartă era Însemnat limpede malul celălalt, o cărare de pământuri, de insule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
alții-n picioare, și le arăt direcția bună. Ce-a putut fi! Nu vedeam nimic, numai auzeam: „Ai! Vai! Mamușca! Babușca! Gospodi!”. Dimineața, când s-au terminat săgețile și s-a ridicat ceața, nu mai rămăsese decât unul singur, un pitic cu o armonică mare care-i veselea pe ei din când în când și peste care, fiind mic, trecuseră toate săgețile. Abia după ce i-am numărat pe ceilalți, ne-a apucat spaima: erau 600, nemaisocotind caii. Episodul 87 îN CARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
luptă să atingă acuta fără să ajungă la stridență; și când mici fire de nisip începură să i se încrusteze pe față, înțelese adevăratul motiv pentru care tuaregii și-o acoperă cu un văl. Era ca și cum o legiune întreagă de pitici se distra înfigându-i ace pe fiecare centimetru neacoperit din corpul său, ceea ce făcea ca pe măsură ce trecea timpul, chinul să se transforme într-o senzație de sofisticat supliciu, ce-l obliga să-și țină ochii întredeschiși. Invidia genele cămilei, stufoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o apărut o cocoașă, un loc dureros În care s-a adunat tot orgoliul unei individualități refulate vrînd să țîșnească afară ca un munte al trupului și să fie văzut. Așa s-a născut „Cocoșatul“. O poreclă la fel ca „Piticul“, ca „Pricopsitul“, ca „Gâdea“, ca „Ciungul“. O poreclă e de fapt o reclamă prin care produsul este recomandat scoțîndu-i-se În evidență calitatea specifică. Toți oamenii au nevoie de reclamă, e greu să trăiești fără reclamă, să știi că nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o ferea de ploaie numai cu o prelată și o lăsa acolo până în prima seară de toamnă, când o băga din nou în casă, deci arăta de parcă în curtea noastră s-ar fi proțăpit noapte de noapte statuia nedezvelită a Piticului de Grădină. Lui îi atârna pe burtă o pungă de piele plină de cuțite încă neascuțite și deja distruse, căci le alegea numai după inspirație. Pe unele le ascuțea de mai multe ori, pe altele niciodată. După fiecare „meștereală“ dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aprindă din nou în alte corpuri. UN EROU MIC MARE Nu, nu e ușor deloc să fii mic de statură când există o lume numai pentru cei mari. Așa gândea Dudu suspinând adânc, cu toate că știa că sunt 8.000 de pitici în Suedia. Și chiar o organizație pentru ei; Dudu devenise membru al acestei organizații de curând. Nu-i aducea nici o consolare să vadă de fiecare dată că mai existau încă 7.999 ca el. Îi fusese mereu greu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
-i aducea nici o consolare să vadă de fiecare dată că mai existau încă 7.999 ca el. Îi fusese mereu greu să se adapteze la lumea celor mari, la dimensiunile obișnuite. De exemplu, doi kilometri erau mereu cinci pentru un pitic. Ca să nu mai vorbim despre ce e mai îngrozitor: privirile celor normali. Toți se holbau la el, ca apoi să apară acel zâmbet răutăcios, mai ales când Dudu trebuia să se înalțe ca un copil, pe vârful picioarelor, ca să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în care i se povestea cum simplul fapt că exista îl ajutase pe cel care scrisese textul „ să se regăsească ca om în lumea celor mari“. În final i se explicase că expeditorul scrisorii aparținea unui popor străvechi, cel al piticilor, un popor vrăjit. Asta îi plăcuse mult Ninei, pentru că ea însăși jucase în copilărie rolul Albei ca Zăpada și fusese răsfățată de câțiva reprezentanți ai acestui popor cu adevărat vrăjit, care nu putea să îmbătrânească în felul oamenilor. Nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
un popor vrăjit. Asta îi plăcuse mult Ninei, pentru că ea însăși jucase în copilărie rolul Albei ca Zăpada și fusese răsfățată de câțiva reprezentanți ai acestui popor cu adevărat vrăjit, care nu putea să îmbătrânească în felul oamenilor. Nu cumva piticul din fața ei fusese unul din acei pitici care o serviseră în piesa regizată de tatăl ei, exact ca pe o prințesă? Dudu citise pe fața Ninei ceva binevoitor și îndrăznise s-o întrebe: - Pot să te invit la o cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Ninei, pentru că ea însăși jucase în copilărie rolul Albei ca Zăpada și fusese răsfățată de câțiva reprezentanți ai acestui popor cu adevărat vrăjit, care nu putea să îmbătrânească în felul oamenilor. Nu cumva piticul din fața ei fusese unul din acei pitici care o serviseră în piesa regizată de tatăl ei, exact ca pe o prințesă? Dudu citise pe fața Ninei ceva binevoitor și îndrăznise s-o întrebe: - Pot să te invit la o cafea? - Ar fi plăcut, spusese Nina visătoare. Ajunseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Tatăl ar putea să fie oricine, răspunsese Nina calm. - Nu mai spune, exclamase barmanul. Când spui „oricine“ îl pui în cuvânt și pe Dudu? Dudu se înroșise până la marginea capișonului. Bărbații râdeau în hohote. - E nostim barmanul! Se spunea că piticii aparțineau unei rase străvechi care nu se înmulțea, născându-se din corpuri de femei normale. - Da, sigur, se auzise glasul bâlbâit al lui Dudu, confirmând faptul că acel copil al Ninei putea să fie chiar al lui. Veselia generală atinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
berii dintr-o suflare și, apropiindu-se de zincul lucios al barului, scuipă plin de dispreț pe el. Era o jignire neașteptată pentru mușchii de cowboy ai barmanului. Toată lumea aștepta cu bucurie urmările acestei obrăznicii. Barmanul se apropiase calm de pitic, ridicându-l în sus de hăinuța lui albastră, întrebând sarcastic: - Spune-mi, fărâmă de om, cu ce ai putea tu să faci un copil cu fata asta frumoasă? Arată că ai ceva acolo jos! Dudu fusese repus pe propriile picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
anilor. Cu toate că tatăl Ninei nu era în toane bune - se vedea după felul în care își ridica și lăsa ochelarii, privindu-l pe Dudu surprins -, până la urmă schiță un zâmbet ușor care-i lumină toată fața. Din motive necunoscute, un pitic îi trezea mereu simpatia. Încurajat de zâmbetul spontan, Dudu scoase un pachet de țigări și-l servi pe domnul Fischer. După aceea aprinse și el o țigară, cum obișnuiesc să facă bărbații ca să creeze un spațiu de fum între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pentru că își amintea că la filmări avea momente de veselie când se lăsa ușor înduplecat de inventivitatea artiștilor cu darul improvizației. Până la urmă, domnul Fischer îi mulțumi pentru țigară. Îi era parcă teamă să nu devină prea intim cu un pitic. Încercase să-și aducă aminte unde îl mai văzuse pe acest ciudat personaj al ficțiunilor sale, care-l așteptase la poartă într-o zi plină de neliniști reale. Aflase că Nina aștepta un copil și se simțea răspunzător pentru ușurința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și se simțea răspunzător pentru ușurința cu care își crescuse unica odraslă. Și el și soția lui, actrița, fuseseră exemple de părinți nepotriviți prin viața dezordonată pe care o duceau, o viață plină de libertăți improvizate. Deodată îl auzi pe pitic, era ceva ca o replică învățată pentru un film: - Aș vrea să vorbim puțin, ca între bărbați. Știu că aveți probleme. Pentru mulți eu sunt numai o jumătate de om, dar vă asigur că am o inimă bună și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]