3,250 matches
-
Național de Literatură „Nihil sine Deo”, organizat la Brașov. Tematic eterogenă, lirica lui S.-P. încearcă să recompună o imagine cuprinzătoare a lumii vizibile și invizibile din jurul ființei umane. Chiar dacă uneori lasă impresia că reia consecvent formula artistică din prima plachetă - asocieri între descrieri de natură, pastorale și expresii lirice ale sentimentului religios -, autorul fiind receptat îndeosebi ca „un poet egal cu sine de la o carte la alta” (Laurențiu Ulici), accentul dobândit de unele teme, la nivel de grupaj, contribuie la
SAN-PETRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289457_a_290786]
-
al revistei „Sigma”, iar în noiembrie 1990 întemeiază, împreună cu un grup de scriitori, Editura Tudor Arghezi. Debutează în „România literară” (1973) la rubrica „Vă propunem un nou poet”, girată de Geo Dumitrescu. În 1974 a obținut Premiul Editurii Eminescu pentru placheta Elegie pentru puterea orașului, în 1981 Premiul Comitetului Central al UTC pentru cartea Mașina de scris și în 1985 Premiul revistei „Luceafărul” pentru volumul Viața în infraroșu. Mai colaborează la „Convorbiri literare”, „Argeș”, „Orizont”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Tribuna”, „Steaua
SANDRU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289462_a_290791]
-
extincției, de care încearcă să se salveze mai întâi prin iubire, în poeme precum Dorință, Captivitate, Numai torța ta, Scufundă-te în depărtarea luminoasă ș.a. Uneori versul ritmat păstrează o cezură interioară, o anume muzicalitate, alteori reflexivitatea, insinuată în primele plachete, capătă aspect discursiv, iar mai rar parabolic (Ce este?, Zodie, Vine seara, Cine ești? ș.a.). O orientare singulară în poezia lui Ș. se afirmă în volumul Rugă pentru cei blânzi (1999). Celui ce a fost „sluga clipei trecătoare” și care
SANDRU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289462_a_290791]
-
și ziare, în 1919 figurând chiar ca redactor al unei publicații efemere din Craiova, „Zorile”. Semnează în „Flacăra”, „Noua revistă română”, „Egalitatea”, „Versuri și proză”, „Rampa nouă ilustrată”, „Absolutio” (Iași), „Scena”, „Săptămâna ilustrată”, „Sburătorul” „Cuvântul liber” ș.a. Editorial, debutează cu placheta de versuri Reflex de suflet (1915), căreia îi urmează, până în 1922, alte cinci volume. A rămas în manuscris poemul dramatic Soarele, din care publicase un fragment în presă (1923). Câteva scene din piesa Omul de mâine apar în „Almanahul ilustrat
LUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287863_a_289192]
-
la Universitatea din Cluj până în 1949. Activitatea didactică a fost dublată, încă din 1910, de susținerea a numeroase conferințe, în cadrul Universității Populare din capitală, apoi în mai toate localitățile importante din Transilvania. Devenite secundare, preocupările literare sunt concretizate în câteva plachete de versuri și opuscule de proză, S. fiind în primul rând autorul a numeroase lucrări de filosofie, filosofia dreptului, de psihologie-pedagogie și sociologie, apărute în periodice din țară și de peste hotare, ca și în volume sau broșuri, și participând la
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
provocate nu atât de activitatea sa literară, cât mai degrabă de criticile aduse unui înalt ierarh, pentru afacerile acestuia cu vinuri. De acum încolo se va consacra în întregime literaturii. Începuse în 1918, cu versuri, în revista „Duminica ortodoxă”, iar placheta Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune, îi apare în același an. Colaborează la „Viața românească”, unde din 1927 semnează proză despre viața monahală, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Scrisul românesc”, „Torța”, „Universul”, „Vremea” ș.a. În 1928 lui S. i se editează
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
Televiziune (1966-1976) și la Societatea „Prietenii Cărții” (1977-1983), apoi este consilier și secretar al Uniunii Scriitorilor (1984-1991) și din nou redactor la Departamentul pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți (1991-1995) și la Departamentul Relații Interetnice (1999-2001). Chiar de la prima plachetă, Satelitul (1973), Ș. se arată atras de universul copilăriei, căruia îi va consacra toate cărțile sale. Valorificând cu eficiență anumite modalități împrumutate din creația folclorică (elemente de basm, parabola, jocul de cuvinte, umorul), poetul reușește să câștige interesul micului cititor
STIRBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289937_a_291266]
-
Mircea Eliade în conștiința contemporanilor săi din exil (2001), culegerea de folclor Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, în traducerea lui Mac Linscott Ricketts (1996), precum și ediții din scrierile lui Ernest Bernea, Vasile Posteuca, Ștefan Baciu ș.a. A doua plachetă de versuri, Împotriva metodei, predată spre editare în 1985, apare în 1991, la București. Continuă să scrie în revistele literare din țară și în cele ale exilului românesc - „Cuvântul românesc” (Hamilton, Canada), „Lumină lină” și „Lumea liberă românească” (New York), „Mele
STANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289873_a_291202]
-
fondator al Casei Editoriale Moldova în 1990, înființează, în 1999, editurile Tipomoldova și Edict Production. Activ în cenaclul literar „Lupta cu inerția” de la fabricile Nicolina și Fortus (1976-1989), Ș. a debutat cu versuri în 1977, la „Cronica”, iar editorial cu placheta Poeme, apărută în 1980. Se numără printre fondatorii revistelor „Moldova” și „Timpul”. A mai colaborat la „Poezia”, „Dacia literară”, „Caiete botoșănene” și a deținut rubrici permanente la „Convorbiri literare” (1990) și la cotidianul „24 ore”. Între 1994 și 2003 realizează
STEFANACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289901_a_291230]
-
-M. scrie în grai aromân, ca și în slavo-macedoneană. În aromână i-au apărut mai multe culegeri, între care Lilice (1988), titlu ce trimite la ideea că poezie înseamnă evanescență, fluiditate, delicatețe florală. Poemele de aici, ca și din alte plachete, le-a publicat mai întâi în revista „Zborlu a nostru” din Freiburg, însă mai cu seamă în „Deșteptarea” și „Dimândarea” din București. Spre deosebire de Dina Cuvata, autor cu talent mai degrabă folcloric, S.-M. are o expresie mai elaborată, preocupată să
STERVIU-MIHANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289928_a_291257]
-
Luceafărul literar”, „Flori de crâng”, „Raza literară”, „Freamătul vremii”, „Sepia”, „Bobi”, „Discobolul”, „Litere”, „Viața literară”, „Herald”, „Frize” (Brașov), „Luceafărul literar și critic”, „Sfarmă-Piatră”, „Azi”, „Îndreptar”, „Vocea Buzăului”. În 1931, sub pseudonimul Sandu Viroagă și în colaborare cu Nicolae Mihăescu, scoate placheta Îngerii pământului. Nichifor Crainic îi oferă un post de corector (1932-1933) la „Calendarul”, ziarul pe care îl conducea; a lucrat apoi în redacția „Universului literar” (dând, și aici, poezie între 1938 și 1944). Nu a profesat avocatura, preferând o slujbă
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
Rarele recăderi în discursivitatea întâlnită în primele meditații ale lui S. nu știrbesc unitatea acestei cărți, în care propensiunea către idee („aridele poteci ale Duhului”) și dezbaterea interioară sunt organic absorbite în mit. Desprins de patosul înfruntărilor, Poemul sistemului solar, plachetă alcătuită dintr-un ciclu de unsprezece sonete, se voise o foarte epurată, și fantasmagorică, icoană a sufletului, ghicit, ca în Paznicii (Preludiu la dansul planetelor exterioare) de Ion Barbu, prin cheia unei interpretări astrologice („O stea, povară, sta la porți
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
profesor la Liceul Industrial din Popești și la Școala Generală din Cuzap, județul Bihor (1979-1986), metodist la Centrul Județean al Creației Populare (1986-1990) și ca redactor la revista „Familia” (din 1990). Debutează în „Familia” (1974), cu poezie, iar editorial cu placheta Călătoria de ucenic (1993). Va mai colabora la „Amfiteatru”, „Vatra”, „Steaua”, „Tribuna”, „Poesis”, „Arca”, „Orizont”, „Ramuri”, „Interval”, „Convorbiri literare”, „Observator cultural”, „Calende”, „Paralela 45”, „22” ș.a. Scrierile lui Ș. stau sub semnul „modelului odiseic”, desfășurat în toată complexitatea sa: ca
STEF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
Mari și simple idei. Cine să creadă / Iadul justificat din acest echilibru?” (Chiar bătăile inimii). Poezia scrisă de Ș. glisează fin, aproape imperceptibil secvențial, între „stări” și „climate” foarte diferite, parcurse rapid și tratate intensiv. Repetiție zilnică (1986) este o plachetă mult mai puțin pregnantă, diluată liric și valoric. Ea reia două din titlurile de secțiune anterioare (Schițe și povestiri și Mici planete pentru adăpostit îndoiala) și are o tonalitate de ansamblu mai luminoasă, verificabilă inclusiv prin specia lirică practicată - oda
STEFOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289913_a_291242]
-
poeme Vremelnicii (1924), unde cultivă cu stăruință catrenul. În octombrie 1925 imprimă la Focșani o revistă într-un singur număr, „Meduza”, un fel de publicație personală, unde semnează versuri, proză și critică literară, pe care o machetează, ilustrează etc. Ultima plachetă tipărită la Focșani poartă titlul Rumeurs sans aurores (1926). E prezent cu versuri în „Convorbiri literare”, „Bilete de papagal” și „Falanga”, pe care le va grupa într-un volum reprezentativ: Ceramică (1928). După susținerea licenței, cu magna cum laude (1928
STERIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289923_a_291252]
-
înrolează în 1939 în armata franceză. După ocuparea Parisului, în 1940, adoptă numele Simon Boissenot, refugiindu-se în provincie, pentru a scăpa de represaliile trupelor germane asupra voluntarilor de război. Sub acest nume de împrumut va semna, în 1941, două plachete - Aux Ordres du destin și Clamondé. După război se va afla în preajma unor scriitori precum Jean Bouhier, Robert Giraud, Yves Salgnes, Jean Rousselot ș.a., cu care scoate revista de poezie „Méduse”, titlul amintind de mai vechea sa foiță de la Focșani
STERIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289923_a_291252]
-
for Arts and Cultural Activities) și chiar o revistă culturală bilunară, „Le Courrier du Dublin”. În 1952 se mută în Olanda. Organizează la Flessingue (1953) o expoziție de pictură în ulei, cu peisaje și tipuri de țărani români. Tipărește două plachete: Des Rêves aux portes de la mer (1954) și, în neerlandeză, De muze tussen twee woordenboeken (1955). Din 1956 se stabilește în Belgia, cu speranța că va putea promova mai ușor cultura română. Fondează societăți, își publică versurile, traduce din literatura
STERIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289923_a_291252]
-
în 1971, cu un articol la „Revista de istorie și teorie literară” și cu versuri la „România literară”, iar în volum în 1967 cu o biobibliografie a lui Tudor Vianu (redactată în colaborare cu H. Zalis) și în 1981 cu placheta Casa de vânt. Mai colaborează la „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Tomis”, „Steaua”, „Astra”, „Vatra”, „Revue roumaine” ș.a., precum și la „Le Journal des poètes”, „Poetry Canada Review” ș.a. I s-au acordat Les Palmes Académiques din partea Republicii Franceze (1988) și Ordinul Serviciul Credincios
STOICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289951_a_291280]
-
ale Americii, dar, din motive de sănătate, renunță după trei luni. Își va lua al doilea doctorat, în sociologie, la Universitatea din București, în 1933, cu teza Elemente de metodologie politică, sub îndrumarea lui D. Gusti. De sub tipar îi ies plachetele Al Sfintei Cuvioase Paraschiva cea Nouă acatist (1931), Pregătiri pentru călătoria din urmă (1932) și Poeme arabe. Versuri din O mie de nopți și una (1933), precum și romanul Prințesa Dactilo (1933), iscălit cu pseudonimul Allan Lee. Alt roman, Fata Morgana
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
literară se mulează prea mult pe tiparul romanului polițist de serie. De avangardism țin întrucâtva larga întrebuințare a versului liber, precum și violența erotismului, senzualismul potențat al unora din Poeme arabe. Un anume spirit modernist se află infuzat și versurilor din placheta de debut a lui S. Pe urmele lui Sandu Tudor, ce „reînnoise cântarea [...] de exaltare extatică” (Contra domo), țintind atingerea stării isihastice, în Al Sfintei cuvioase Paraschiva cea Nouă acatist se păstrează forma canonică - succesiunea a trei feluri de imnuri
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
Barițiu”, iar după 1989 redactor-șef la ziarul „Echilibru”, profesor la colegiile „Unirea” și „Andrei Bârseanu” din Brașov, precum și la Liceul „Petru Rareș” din Feldioara. Debutează în 1960, la „Astra”, cu un grupaj de poezii, iar editorial în 1969, cu placheta Consemnele necesare. Mai colaborează la „Argeș”, „Familia”, „Flacăra”, „Contemporanul”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Săptămâna”, „România literară”, „Steaua”, „Transilvania”, „Vatra”, „Tribuna”, „A Hét”, „Utunk”, „Convergențe românești” (Marea Britanie), „Nad Odrze” (Polonia), „Tiszatáj” (Ungaria), „Mele”, „The Passage” (SUA) ș.a. De la început S. se dovedește un
STOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289958_a_291287]
-
cu versuri la „Curierul liceului” din Ploiești (1909, continuând până în 1912) și redactează, împreună cu fratele său Cezar T. Stoika, revista „Tinerimea literară și artistică” (Pitești, 1909-1910), unde publică poezii, proză, articole literare, semnând cu pseudonimul Delaziliște, folosit și în cazul plachetei de debut, Licăriri, apărut în 1910, dar și cu altele, ca o măsură de precauție față de conducerea școlii. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie din București (1912-1916), colaborează la „Vieața nouă”, „Simbolul”, „Noua revistă română”, „Săptămâna politică și
STOIKA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
ne-a făcut să-i citim cărțile poate mai atent și mai personalizat. Acum Mariana Marin și-a adunat toate poeziile într-un volum. A ieșit o carte groasă, format mare, o carte care n-are nimic dintr-o grațioasă plachetă de versuri, ci aduce mai mult a manual. Nu este vorba despre o antologie de autor, ci chiar despre întreaga operă de pînă acum, așezată în ordine cronologică, începînd cu Un război de o sută de ani din 1981 și
Integrala poeziei Marianei Marin by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14997_a_16322]
-
în pagini de revistă eseuri și cronici literare sau plastice, versuri și fragmente de roman în care unii dintre exegeții operei sale au descoperit anticipări ale ideilor din teatrul său de după 1950. Debutul editorial s-a produs în 1931, cu placheta de versuri Elegii pentru ființe mici. Critica franceză (Philippe Sellier) va identifica aici ecouri din Francis Jammes și din Maurice Maeterlinck, în timp ce comentatorii români (Ion Vartic) au întreprins o analiză mai atentă, observând legăturile dintre această poezie „voit neîndemânatică și
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
poemele sale românești adunate în Această pierdere, K. „a înviat pentru marea noastră poezie”, afirmă Mircea Ciobanu, care a semnat, pe coperta a patra a volumului, un frumos text de întâmpinare-reîntâmpinare a colegului său parizian. Cartea reia, prescurtat, titlul primei plachete tipărite de poet în limba franceză: Dieu me doit cette perte (1983); vers superb, de o mare profunzime, vers-etalon pentru întreaga poezie scrisă în exil de K., vrând să spună că Dumnezeu datorează celor aleși (din veac) o (mare) pierdere
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]