28,208 matches
-
a evita disproporțiile proiectului: Nu va fi vorba, așadar, nici de un Pillat umflat cu pompa admirativă, nici de un Pillat ridicat de păr. Cu atît mai mult cu cît poetul însuși se plîngea de calviție". Apoi urmărește a-și plasa edificiul pe un teren solid care nu poate fi decît cel al istoriei literare. În consecință, apreciază cu bun-simț că eroul său nu se află printre "animatorii primei linii din poezia noastră", ceea ce nu e grav, deoarece este, neîndoielnic, "titularul
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
ai scotoci în molozul unei clădiri dărîmate, căutînd ceva, orice, rămășițele unei lumi pierdute. Pentru supraviețuitorii comunismului, cam aceasta este nostalgia, așa cum o descrie Svetlana Boym. O stare de regret difuz după un trecut morganatic, categoric idilizat, dar imposibil de plasat cu precizie. E nostalgia devenită cuvînt de ocară, pe care îl aruncăm în obrazul celor care spun că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Dar e și nostalgia celor convinși că în perioada interbelică Bucureștiul era Paris iar Iașul
Trecutul care nu există by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16241_a_17566]
-
unitar al vechii ediții, în primul rînd prin adăugarea unor exemple care confirmă, la distanță de două-trei decenii, fenomenele deja observate. Sînt incluse și unele cazuri noi, înrudite. Și pe parcurs, dar mai ales în capitolul final, fenomenele descrise sînt plasate în cadrul mai larg al transformărilor din perioada 1969-1999. Structura volumului a rămas în mare măsură aceeași: capitolul introductiv e urmat de o parte dedicată gramaticii (fenomenelor de acord, de regim, erorilor în folosirea prepozițiilor și a conjuncțiilor, greșelilor și tendințelor
Corectitudine și greșeală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16281_a_17606]
-
se înscrie într-un context mai larg, atît geografic și sincronic-Balcanii sfîrșitului de secol 20 - cît și istoric-diacronic - evoluția societății românești de după al doilea război mondial încoace. De la bun început trebuie să ne atragă atenția simplul fapt că România e plasată, de Kaplan, în confreria țărilor balcanice, fără pic de ezitare. Dacă pentru noi balcanismul e un fel de demon interior, reprimat și cenzurat măcar în intenții și năzuință dacă nu totdeauna și în realitate, pentru Kaplan e pur și simplu
Dincolo de rău by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16287_a_17612]
-
rupe relațiile cu I.C. Brătianu alături de care nu vrea să-i stea nici oasele. Apoi se împacă, totuși, cu premierul. Și asta, se presupunea în epocă, relatează Bacalbașa, pentru că marele bărbat de stat, mereu în criză financiară, a izbutit să plaseze guvernului, (Ministerului Instrucțiunii), la prețuri avantajoase, piese din interminabila sa colecție de arheologie. Așadar, moravurile nu tocmai principiale loveau pînă și personalități de importanța marelui Mihail Kogălniceanu. Bacalbașa, paralel cu fundalul, adică lupta încrîncenată dintre guvern și opoziție, trece în
Capitala de odinioară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16280_a_17605]
-
spirit atît de cultivat și de fin - nu e oare mai mică decît cea a "stării de computer", a "strînsorii programului", spre a-l cita iarăși. Căci Nicolae Stenhardt a rămas suficient de apropiat de sfera ficțional-existențială în care se plasează creația artistică, sferă amenințată acum mai puțin de tendențiozitatea sentimentală sau eticistă, cît de abstragerea exagerată, metodologică, de "reeducările iscodite de în veci nepieritoarea scolastică". La antipodul stereotipiilor de protocol cerebral, esteticește frigid, părintele Nicolae, cel "nefariseic", ne oferă un
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
și o rubrică "altele", de care nimeni nu prea ține seama: de pildă, felul în care i-ai ajutat pe săraci sau handicapați, cât de activ ai fost în comitete și comiții și altele de acest fel. La rubrica aceasta plasam și eu activitățile "pe chestii românești", care nu interesau pe nimeni, dat fiind că nu era specialitatea mea. Cât despre cele "patru registre" pe care le pomenești, ele erau socotite în genere ca un anume aspect al trans-disciplinarității, deci acceptabile
Virgil Nemoianu - UN FENOMEN PRIMEJDIOS - UNIFORMIZAREA LINGVISTICĂ ȘI CULTURALĂ by Ovidiu Hurduzeu () [Corola-journal/Journalistic/16282_a_17607]
-
buni, și EI, răii, foștii securiști și comuniști nostalgici. Domnia-sa a încercat să-mi explice de ce eforturile de a constitui alternative sunt inutile; în epoca tranziției, românii nu mai au timp de nuanțe, triază lucrurile și persoanele rapid, le plasează automat în una din cele două tabere. Care ar fi implicațiile, de toate felurile, ale acestui mod de gândire? Și dacă ar fi totuși posibil "altceva", un fel de a Treia Cale, cum ați concepe-o dumneavoastră? Și eu am
Virgil Nemoianu - UN FENOMEN PRIMEJDIOS - UNIFORMIZAREA LINGVISTICĂ ȘI CULTURALĂ by Ovidiu Hurduzeu () [Corola-journal/Journalistic/16282_a_17607]
-
regretabilă stingerea unei limbi (cât de modestă numeric sau tribală ar fi ea), a unei tradiții culturale, iar uniformizarea pe o singură limbă, pe un singur tip de cultură, nu este lucru primejdios și neatractiv? Cultura română vrea să se plaseze în "sincronie firească" (nu deliberată) - folosesc expresia dumneavoastră - cu cea occidentală. Se pune însă întrebarea: ce fel de cultură occidentală? Occidentul nu este un monolit, îmbrățișează o diversitate de aspecte. Hai să repet ceea ce am tot căutat să argumentez de
Virgil Nemoianu - UN FENOMEN PRIMEJDIOS - UNIFORMIZAREA LINGVISTICĂ ȘI CULTURALĂ by Ovidiu Hurduzeu () [Corola-journal/Journalistic/16282_a_17607]
-
am revenit mereu în scrisul meu) este cea a transferului de valori, adică: a păstra selectiv sau majoritar ceva din cele bune ale trecutului, fără a rămâne identificat cu obiectele în care erau întruchipate aceste valori. Cu alte cuvinte: să plasăm esența intrinsecă a valorilor în contextul și în chiar conținutul unor lucruri noi. După mine scriitorii cei mai mari și mai valoroși au explorat imagistic această operație, de aceea rămân acești scriitori actuali și interesanți după multe veacuri. Un alt
Virgil Nemoianu - UN FENOMEN PRIMEJDIOS - UNIFORMIZAREA LINGVISTICĂ ȘI CULTURALĂ by Ovidiu Hurduzeu () [Corola-journal/Journalistic/16282_a_17607]
-
a fi expulzat îndărăt. Dar acest "îndărăt" nu există cu adevărat, insula e mai curînd o ficțiune a copilăriei decît un spațiu real. Trăind, deci, în această așteptare a alungării dintr-un plan real către unul fictiv, Kermode s-a plasat de fapt pe sine într-o permanentă proximitate a morții. Poate de aici tonul melancolic, recapitulativ chiar și atunci cînd evocă momentele senine din viață. Sfîrșind anii de facultate la Liverpool, în plin ajun al războiului, Kermode s-a înrolat
O autobiografie reticentă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16363_a_17688]
-
nu ridicăm măcar o sprînceană revoltați; auzim neghiobii și nu zbîrcim măcar din- tr-o nară dezgustată; vedem impostura și ticăloșia și zîmbim frumos ca la întîlnirea celor mai bune cunoștințe" (I.L. Caragiale). * "Lumea actuală, lipsită de o autoritate consacrată, pare plasată între două imposibilități: cea a trecutului și cea a viitorului" (Chateaubriand). * "Excesele libertății duc la despotism, dar excesele tiraniei nu duc decît la (altă) tiranie; aceasta, degradîndu-se, ne face incapabili de independență" (idem). * Sinceritatea e un simplu instrument. Dar ce
Din jurnalul lui Alceste (X) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16349_a_17674]
-
un anumit eșec la nivelul ansamblului: "Nevrând sau neputând să iasă din spațiul circumscris al specialității, în care au dat contribuții de prim rang și au jucat un rol moral extrem de important, neputând să înceapă ancheta de la capăt și să plaseze întreaga construcție pe renunțarea la vechi stereotipuri de origine romantică (...), specialiștii români din exil n-au reușit decât rareori să facă la percée, acea străpungere care le-ar fi îngăduit să atingă o audiență mai extinsă nu numai în spațiu
Antonio Patraș - Literatură și exil by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16356_a_17681]
-
ca altcineva, fie el și editor, să-i impună ceva. Mie nu mi s-a întâmplat și nu cred să mi se poată întâmpla așa ceva. Aș vrea să vorbim puțin despre Lunga viață a Mariannei Ucria. Este un roman istoric, plasat în Sicilia secolului al XVIII-lea, în mediul aristocrației. Ai avut în minte Ghepardul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa când ai început să lucrezi la el? Nu. Așa cum se scrie și în postfața cărții, romanul a pornit de la găsirea unui
Dacia Maraini - Un romancier nu poate avea dogme by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/16342_a_17667]
-
a imaginii de neant și nicidecum ca un exercițiu frugal de încălzire a mîinii, ca gimnastică expeditivă în vederea unei serioase abordări ulterioare. Și tot asemenea lui Corneliu Baba, prin subteranele întregii picturi, dar și prin atmosfera ei vizibilă, el își plasează propriul chip, atît ca o garanție explicită a unei prezențe personalizate, cît și ca un comentariu metafizic pe marginea solidarității sinelui, a identității chiar, cu întregul spectacol al existenței. Dincolo de aceste două elemente oarecum particulare, interesul pentru desen și pentru
Amintiri din Mitteleuropa by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16379_a_17704]
-
de șapte-opt călugărași longilini și cu chipuri pe care se citea extazul, se bulucea la poarta mănăstirii să petreacă două înalte fețe bisericești care tocmai îi vizitaseră. Slugărnicia, adorația tâmpă, prosternarea imbecilă și un fel de sexualitate difuză, evident rău plasată în context, dădeau scenei un aer de solemnitate deșucheată. Inutil să descriu chipurile unsuroase, de prim-secretari de județ, ale celor doi șefi în sutană, tolăniți cu dosurile lor largi și puhave pe canapeaua unei limuzine al cărei lux era
Teoctist antimist by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16403_a_17728]
-
snoabe sau plebee ("scârbosul Paul de Kock") deopotrivă cu formulele de introducere în ficțiune sunt culese, consemnate și analizate în pagini critice incitante încă de la titlu. Liviu Papadima știe cum să provoace la lectura unui text dificil prin asocieri promițătoare, plasându-l pe Vergiliu lângă Spielberg, vorbind aici de "Încurcături platonice" ale genurilor, colo de "neseriozități" și ploconeli, totul cu un aer amuzat și serios deopotrivă, în acord cu acel Zeitgeist pașoptist, "cabotin", "eroic și suav", al unor vremuri în care
Bolliac, Odobescu, Spielberg și literatura by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16427_a_17752]
-
preț. Dar parcă se mai întâmplă și altceva decât tăieri de beregate, atacuri la furgonete cu bani și escrocherii cu bilete loto. Iar dacă nu se întâmplă, cu atât mai trist! Telejurnalele ce se substituie rubricii "violuri și decese" ne plasează nu doar într-o lume exclusiv infracțională, ci și într-un minorat existențial - în animalitatea pură. Aș fi fost mult mai curios să aflu de la Televiziunea de stat, de pildă, imagini ample cu Ion Iliescu delirând la Focșani despre "moftul
Unde ni sunt FNI-știi? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16424_a_17749]
-
numai că îi numără între sfinții ei, ci îi numește și mari dascăli, adică îi așează între cei mai de seamă, cei mai destoinici tâlcuitori ai dumnezeieștilor învățături. Roma le asociază în plus, dintre orientali, pe Sfântul Atanasie, și îi plasează în frunte pe înțelepții latini, Sfântul Ambrozie, Ieronim, Augustin și Grigorie cel Mare14. Aceștia patru sunt numiți de teologii catolici și Marii Părinți ai Bisericii 15. Puțini dintre credincioșii ortodocși fac distincție între Sfinții Părinți și Scriitorii bisericești, iar în
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
ca filozof, dar chiar și ca personaj în romanul lui Bradbury), acest protagonist nenumit e un ins blazat, copleșit de un fel de oboseală nu a vîrstei sale individuale, cît a timpului în care trăiește. În plan contemporan, acțiunea e plasată la începutul anilor '90, într-o Rusie guvernată de Boris Elțîn. Ca și Bradbury însuși, romancierul său e fascinat de Diderot, de Iluminism, de un secol al ideilor, al conversațiilor strălucitoare - toate reunite simbolic în toposul Ermitajului. O întrebare elementară
Semnul unei disperări by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16476_a_17801]
-
cu rolul ei de veselă prostituată în E pericoloso sporgersi și cele două personaje secundare, soția posesivă și respectiv cicălitoare din Față în față și Zapping, cît și Dorina Chiriac - puștoaica frivolă greu încercată de soartă în Terminus Paradis - se plasează fără îndoială pe aceeași orbită interpretativă cu actrițele maghiare îndeosebi cu Tóth Ildikó, senzuala eroină din El Nino, remarcată de la ediția precedentă în Perna Iadvigăi. Natura profundă a rolurilor diferite ca dimensiune i-a asociat pe românii Șerban Ionescu, soțul
Senzor II: Szeged by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16492_a_17817]
-
orice sacrificii pentru binele alor săi, protagonistul din Avem o singură viață. Tineri furioși ai timpului prezent, Cristian Iacob - fiul din Privește înainte cu mînie, boxerul din Pepe și Fifi - și Costel Cașcaval - soldatul răzvrătit din Terminus Paradis - s-au plasat în compania colegului Szabó Gyözö, unul dintre Băieții răi ai filmului laureat la ediția princeps, competitivă, revenit la această rundă în ipostază de delincvent ghinionist - hoț de mașini și spărgător de bănci. Stilul de joc modern, dar și similitudinile din
Senzor II: Szeged by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16492_a_17817]
-
sală, așa cum se obișnuiește. Mi s-a părut mai degrabă o viziune decorativă decît una analitică. Dacă actele I și III (alipit la II) au mizat pe linia tradițională, ca și personajele masculine, actul II și imaginea eroinei au fost plasate în cu totul alt registru. Senta este prima din seria chipurilor feminine wagneriene (Elisabeta, Isolda) care în cuplu se situează într-o tensiune relațională ce poate fi definită prin formula dragă lui Wagner - izbăvire prin iubire absolută și sacrificiu de
Redescoperirea unui teritoriu by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16527_a_17852]
-
dispar, ca discipline literare, și feminismul, și studiile culturale, și cele postcoloniale, și multe altele care-i irită pe unii intelectuali români. Ciudat e că Fish nu-și alege ca exemple feminismul sau postcolonialismul, ținte ușoare pentru nivelul la care plasează el discuția, ci noul istorism și studiile culturale. M-a descumpănit inițial alegerea lui, dar i-am înțeles rostul în economia persuasivă a textului odată ajunsă cu lectura la ultimele capitole. Ceea ce Stanley Fish nu spune explicit în această carte
Autonomia esteticului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16528_a_17853]
-
ci o urmează ca și prietenii, soțul, fiul. Ele chiar sînt prietenii, Bogdan, toți cei dragi. Tragismul personajului provine din revelația pe care i-o aduce emigrarea în America: că ea nu e o făptură întreagă, autonomă, care poate fi plasată și deplasată dintr-un univers într-altul, ci un fel de punte afectivă între toți cei din jurul ei. Maryna nu există decît alături de cei care o cunosc și o iubesc, sau dimpotrivă detestă. Înainte de a fi un subiect cunoscător și
O Europă interioară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16563_a_17888]