999 matches
-
pentru Origen decât etapele unei adaptări dumnezeiești la putințele omenești. Consecința unei astfel de maniere interpretative este că evenimentele vieții lui Iisus nu repre-zintă decât prima treaptă într-un lung parcurs inițiatic. Schema treptelor de relație cu Adevărul din mitul platonician al peșterii funcționează în viziunea lui Origen atunci când este lecturat textul evanghelic, și este adus ca argument episodul Schimbării la Față. Cei care au fost martorii Schimbării la Față a lui Iisus au fost orbiți, ochii trupești neputând suporta vederea
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
icoană nu poate reprezenta relația existentă între cele două naturi ale lui Hristos, este cu neputință să reprezinți cu mijloacele omenești de Hristos cel Întrupat. Se poate intui în acest raționament modelul interpretativ origenist în înțelegerea imaginii, cu temeiul său platonician. Tocmai de aceea, iconoclaștii vor revedea cu mare atenție textele lui Platon, și ale neoplatonismului, dar în aceeași măsură și ale lui Aristotel, din necesitatea de a găsi un eșafodaj cât mai solid tezelor lor. Ba chiar studiul lui Aristotel
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
prin desăvîrșire spirituală, iar de partea cealaltă apropierea lui Dumnezeu de oameni prin revelație, inspirație, prin întruparea lui Mesia, cele două constituind o împreună lucrare a Duhului în sfera divino-umană, comuniunea în Duh. Un model al unității îl reprezintă psihe-ul platonician, sufletul universal din care picură sufletele individuale. Dar modelul suprem îl re-prezintă Sfînta Treime, tri-unitatea, deoființi-mea. Cum scria Dante, după ce și-a înfipt văzul în veșnica lumină: În adîncimea ei am văzut incluse, legate de iubire în volum, toate paginile
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
două surse diferă, fapt ce explică de ce unii au considerat necesară funcționarea unui "arbitraj". Acest arbitraj ar fi putut fi asigurat de Aristofan sau de Aristotel. Acesta din urmă a manifestat o oarecare prudență pentru că se punea problema unei surse platoniciene. Deși îi era ostil, nu era filosof; înclinat spre caricatură și de aceea, considerat puțin nimerit, Aristofan a fost citat frecvent. Aristofan l-a cunoscut personal pe Socrate, fiind chiar prieteni. L-a văzut mergând pe străzile Atenei în picioarele
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
arogante, amestecate cu profeții amenințătoare. După moarte, atenienii s-au văzut acuzați de a-l fi ucis pe cel mai bun dintre ei. Adevărul este că omul acesta urât și prost îmbrăcat, cicălitor și sarcastic irita cam pe toată lumea ("Antologia Platoniciană"). Tragedia demersului socratic a fost căutarea omului, a omenescului din sine și din ceilalți știind că aici se ajunge foarte greu. El a trebuit să joace rolul zeului om, de aceea moartea sa nu era omenească, ci artificială și patetică
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
antică nu și-a mai revenit niciodată". Dialogurile lui Platon, completate cu Aristotel, stoici și neoplatoniceni, au pus bazele filosofiei grecești și au contribuit la dezvoltarea istorică a creștinismului (V. Soloviov). Platon a elaborat o nouă concepție despre lume: idealismul platonician. Pentru Socrate, ordinea vieții reale era convențională. Ea era bună dacă se punea de acord cu binele în sine și rea dacă era în contradicție cu el. Socrate coborâse filosofia din cer pe pământ. Socrate considerase binele ca norma morală
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
pe-afară. Se pare că naratorul renascentist pledează pentru inocența bucuriei datorate desfrânării simțurilor. Oricum este clar că spațiul monastic anume menit supremației spiritului în relația sa cu carnea, nu este în stare să înăbușe dorința, simțurile și "calul negru" platonician. De-aici se poate deduce că păcatul cărnii incriminat de doctrina platonician-creștină este un fals, și adevăratul păcat este înfrânarea și repudierea cărnii, mânăstirea boccaccescă fiind locul unei ipocrizii nesfârșite. Sfințenia acelui perimetru este doar de ochii lumii, populat de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
două înțelesuri, rezervația mentală în care adevărul este ocultat dinadins, - tehnici scolastice. Iezuiții care se bazează pe etica lui Aristotel, - Etica nicomahică, o etică practică, ,,accesibilă" omului, opusă eticii de origine divină, ideală, inaccesibilă a lui Platon. Scopul ideal al platonicienilor alcătuit din idei irealizabile pe pământ, Aristotel îl transformă într-o etică, într-o virtute accesibilă omului, în limitele existenței sale terestre. Ceea ce convenea spiritului iezuit transigent, înclinat să disculpe acțiunile oamenilor, judecându-i la valoarea lor reală, nu ideală
La scara umană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15663_a_16988]
-
într-o virtute accesibilă omului, în limitele existenței sale terestre. Ceea ce convenea spiritului iezuit transigent, înclinat să disculpe acțiunile oamenilor, judecându-i la valoarea lor reală, nu ideală. Principiul luat de iezuiți după Machiavelli, scopul scuză mijloacele, combătut de Pascal (platonician), este prefigurat de Aristotel chiar, care spune despre iscusință că este facultatea de a recunoaște și de a folosi mijloacele utile în vederea îndeplinirii unui scop superior. De unde, adepții lui Ignațiu de Loyola conchid: Dacă scopul este bun moralmente, facultatea de
La scara umană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15663_a_16988]
-
energiei spirituale, pe când virtutea găsește totdeauna calea de mijloc și o adoptă". Printre notițele acestea filosofice făcute în 1960 se strecoară câteva strofe și versuri de Guillaume Apollinaire, absolut întâmplător. La capătul însemnărilor, în lupta ce se dă între idealul platonician și morala practică aristotelică, mi se pare turburătoare prezența acestor poezii atât de tipice ,,scării umane", ca mărturie existențialistă. Nu mai traduc; las totul la înțelegerea cititorului. Les démons du hazard selon Le chant du firmament nous menent A sons
La scara umană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15663_a_16988]
-
al lui Benedetto Croce, publicat în 1911 în hebdomadarul florentin La Voce, reluat în 1914 în Cultura e vită morale de la editură Laterza. N-am idee ce carieră internațională a făcut acest text (modă în publicistica a dialogului așa zicînd platonician o știm și de la tînărul E. Lovinescu, și tot la debutul secolului, si de la tînărul Călinescu, bun cunoscător al lui Croce, după primul război): în ce mă privește, am în față o versiune franceză din culegerea intitulată La philosophie comme
Croce si socialismul stiintific by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17672_a_18997]
-
ani ce urmează, cartea, documentul, ca elemente fizice cu trudă obținute în cele cîteva mii ori sute de mii de exemplare, - ci imaginea! Totul, în epoca noastră atât de abstractă, se substituie. Obiectul devenind propria sa umbră, ca-n Peștera platoniciană... S-ar părea că e un paradox să pui în inferioritate strălucita Galaxie Gutenberg, - tiparul în sine, ca metodă de comunicare profesională sau de cultură și literatură. Între început însă, - între epoca homerică a miturilor transmise din gură în gură
Zeii lari by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16703_a_18028]
-
lui Democrit, reluat de Aristotel și care implică liberul arbitru. Caiet cuprinzând pe larg obsesia iezuita. Exemple: Iezuiții se bazează pe etică nicomahică a lui Aristot, etică practică, accesibilă omului, contrară eticii idealiste, divine, a lui Platon. Scopul ideal al platonicienilor, alcătuit din idei irealizabile pe pământ, Aristot îl transformă într-o virtute accesibilă omului, în limitele existenței sale terestre. Ceea ce convenea spiritului iezuit transigent, înclinat să dezvinovățească acțiunile oamenilor, judecând omul la valoarea lui reală, pământeasca (Poziție existențialista avant-la lettre
Dizidență mentală by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14494_a_15819]
-
Constantin Țoiu De vorbă cu poetul Nichita Stănescu în 1966 Locul unei poezii ca a lui Nichita Stănescu este cerul platonician al ideilor tras mai târziu peste Bizanț. Focar de radiație apropiat, - dialectica esențelor - este mișcarea de participare a lucrului obscur, la desăvârșirea uitată. Această depășire o asigură Sensul iubirii, o limpezire maximă de idei și de viață, plenitudinea ființei angajată
Pasărea timpurie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7318_a_8643]
-
zeilor“. Într-un alt poem, ni se spune că „poezia, cu sau fără majusculă,/ este altceva, și mai ales altundeva./ nu în versuri. Nici măcar într-o carte de versuri“ (ukulele). Așadar, Marian Drăghici crede, romantic, în existența poeziei ca realitate platoniciană, transcendentă (o esență numinoasă care nu poate fi privită față către față, cum nici Dumnezeu, ci numai în vis), însă nu are superbia romantică a potenței geniului de revelare a ei prin verb. În același fel, el crede, dostoievskian, în
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]
-
decît să confirme brutală luare în posesie: ărăscoalaă simțurilor e de fapt răzbunarea ărădăciniloră". Apar și exagerări atenuate totuși de demonstrații livresc-fanteziste: sumbră casă a lui Petre Petre, abia luminată de un foc pirpiriu, este o reproducere autohtonă a cavernei platoniciene. Hortensia Papadat-Bengescu, cea care i-a furnizat autoarei titlul, beneficiază de comentariul cel mai steril al cărții. Aici se vede că intenția de a caracteriza evoluția românului printr-o unică găselnița eseistica (oglindă, în cazul de față) poate eșua în
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
solitudinii în frică sau ură a individualismului modern"), în timp ce sexualitatea nu mai este un gaj al alianței bazate pe înrudire, ci devine strict un domeniu al subiectivității. Ca filozofie a dorinței, iubirea-pasiune este o formă deviată prin creștinism a doctrinei platoniciene, arată Aurel Codoban. Dacă la Platon sufletul dorea moartea corpului pentru a se autodepăși și a obține unirea cu transcendența, interesul iubirii-pasiune pentru obstacol arată mai degrabă preocuparea pentru intensitatea afectivă absolută decît pentru Absolutul transcendenței, anticipînd astfel imanența divinității
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
intensitatea afectivă absolută decît pentru Absolutul transcendenței, anticipînd astfel imanența divinității, ,moartea lui Dumnezeu": ,Iubirea-pasiune vestește imanența care coboară sacrul din ceruri pe pămînt și face din celălalt singura divinitate la îndemînă." În iubirea-pasiune iubită este însăși iubirea. Modelul ontologic platonician al transcendenței verticale care considera primordial obiectul lasă locul teoriei moderne a dorinței a lui Spinoza, conform căruia important este subiectul dorinței, dorința fiind însăși esența omului. În iubirea-senzualitate de secol XVII al cărui mit este Don Juan, seducția și
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
acest roman explicit de dragoste și supunere, "sclavul" vine însă și cu o smucitură de răzvrătire: discutînd problema evreiască (și anume, în termenii de pînă în septembrie 1933 ai lui Nae Ionescu), naratorul face o declarație de participare, în sensul platonician al termenului, la românitate, căci se declară "evreu, român și dunărean". Este o persuasivă declarație de apartenență la românitate prin care contrazice, delicat, poziția dintotdeauna antiasimilistă a lui Nae Ionescu. A fost declarația la care a răspuns Nae Ionescu în
Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/8608_a_9933]
-
lucrurile, atunci e îndeajuns să cunosc parametrii acestei matrice originare pentru a putea apoi să calculez toate particularizările cărora le va da naștere. "Particularizare" însemnînd: orice undă sau orice particulară elementară ce ia naștere în univers. Suntem în plină paradigmă platoniciană: genul suprem se particularizează în specii, iar speciile în indivizi. Exact așa se întîmplă și la Heisenberg. Verdictul lui este univoc: particulele nu sînt decît formele locale de manifestare a unei forțe ubicuitare al cărei nume este cel de cîmp
Simetria cea binecuvîntată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8304_a_9629]
-
care stă întotdeauna deoparte, acceptând provocările numai în urma unor temeinice raționamente. Care, devenind obicei, jalonând o rutină pentru întreaga viață, nu mai sunt temeinice deloc. Or, din acest punct de vedere, ce imagine poate fi mai potrivită filosofului care aspiră, platonician sau nu, la un loc în viața cetății, decât aceea a insurgentei care amorsează semne de întrebare că pe catapulte pentru a se face înțeleasă mai presus de zidurile inerției și ale ignorantei? De ce însă acest titlu whitmanian? Poate pentru că
Febra întrebărilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17828_a_19153]
-
muzicale. În prima este relatat din mai multe perspective (deși complicat artificial) construcția unei statui sovietice uriașe (Zoia), un megaproiect al fostului bloc comunist, care ar urma să ridiculizeze Marele Zid Chinezesc. În Santinele muzicale avem, într-o parodie utopică platoniciană, încercarea unui primar de a conduce orașul cu ajutorul unor semafoare muzicale și a unei melodii declanșatoare de armonii sonore absolute, precum și predispoziția unui orb, profet obscur, de a vedea viața ca pe o Republică a Armoniei Muzicale. Gua este și
Povestiri pe 16 mm by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12771_a_14096]
-
ori a Artei Memoriei. Ficino își dă seama că e vorba de crime astrologice, înfăptuite special pentru a anihila rolul lui Venus, a elimina „o entitate imaterială misterioasă, al cărei simbol este La primavera” (p. 163), nelegiuiri îndreptate împotriva Academiei Platoniciene, a creștinismului însuși: deși sincretică, Academia era creștină, țintind spre dezvoltarea credinței într-o formulă ecumenică, în stare să încorporeze toate tradițiile, inclusiv cea fantasmatică - magia, Arta Memoriei, învățăturile platoniciene. Astfel, Pietro degli Ecati, alias Petrus Hecatibus, adică acela aflat
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
simbol este La primavera” (p. 163), nelegiuiri îndreptate împotriva Academiei Platoniciene, a creștinismului însuși: deși sincretică, Academia era creștină, țintind spre dezvoltarea credinței într-o formulă ecumenică, în stare să încorporeze toate tradițiile, inclusiv cea fantasmatică - magia, Arta Memoriei, învățăturile platoniciene. Astfel, Pietro degli Ecati, alias Petrus Hecatibus, adică acela aflat sub puterea lunii, avea ascendentul în rac și a fost ucis pe lună plină, cu un hanger cu plăsele de argint, deasupra apei, pe un pod, având în mână un
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
un nou început, o nouă primăvară pentru omenire” (p. 62). Treptat, se conturează clar idea că uciderile sunt opera unor intermediari ai unor puteri superioare, ce puteau duce până la priorul Savonarola. Oricum, nu pot fi realizate decât de un maestru platonician renegat. Întrucât cele 7 planete corespund unor spirite intermediare, dăruite de însuși Dumnezeu, din esența Sa inefabilă, universului, „programul unor ucideri în care s-ar folosi înseși instrumentele creațiunii Domnului ar fi o lucrare satanic de perversă”, deținând o „pondere
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]