1,400 matches
-
alta care nu Îl cunoaște deloc. Mi-am dat ochii peste cap și am dat să mă duc În bucătărie. M-am ciocnit de tata, care tocmai ieșea. ― Alisia, chiar voiam să vorbesc cu tine. ― Ce-i? l-am Întrebat plictisită. ― Mama ta a vorbit cu doctorul. Mâine vom merge să-ți facem o radiografie. M-am Încruntat. ― De unde ai... M-am Întors suspicioasă către Maria. ― I-ai povestit despre Angela? ― Vinovată, zâmbi ea. Ar fi grozav să dansezi din nou
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
minuscul de adevăr. Am deschis laptopul. Mă obișnuisem să trimit emailuri care nu primeau răspuns, mai ales de când nu mai aveam telefon mobil. Damian se descurca grozav În a se preface că nu mă cunoștea și nu mă cunoscuse vreodată. Plictisită, am Început să scriu un alt email. Sunt destul de sigură că nu o să citești acest email sau, dacă da, o să te prefaci că nu ai făcut-o. Dar oricum, În caz că pe data de douăzeci aprilie o să ai vreo dorință să
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
ajuns aici să se „pună pe picioare“. Sarcasmul lui Mike era absolut evident de data asta. Numai că acum, desigur, nu mai are șaptesprezece ani. Da, de fapt, chiar auzisem de ea. Sigur că auzisem. Ziarul pe care-l citisem plictisită de moarte, în timpul zborului de la New York până aici era plin de relatări despre recăderea lui Misty. Printre rânduri, se înțelegea că n-ar fi decât o manevră publicitară. Se sugera că nu se poate să fie o coincidență faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și am închis. — Robotul, am bolborosit către Acritura Kraut care stătuse acolo, lângă mine, în tot timpul ăsta. —Ți-ai folosit pe jumătate unul din cele două apeluri. Chiar dacă n-ai vorbit. Pe la ora cinci toți vizitatorii plecaseră. Toată lumea era plictisită și morocănoasă. Cu excepția mea. Mie îmi venea să mă sinucid. După ceai am deschis bufetul din sala de mese, în căutare de ciocolată. Văzusem așa ceva mai devreme. Dar am fost aproape ucisă de o avalanșă de biscuiți, prăjituri, gogoși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
l-au descris ieri, despre tine și despre viața ta, n-a fost prea plăcut, nu-i așa? a început ea. —Luke Costello nu e o persoană capabilă să furnizeze un tablou obiectiv în ceea ce mă privește, am răspuns eu plictisită. Știi cum e când se încheie o poveste de dragoste. Atunci e foarte bine că a venit și Brigit, a intervenit Josephine cu finețe. Cu ea n-ai trăit o poveste de dragoste, nu? Și Brigit a mâncat căcat. Iritată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
e treaba lor? — Dacă reușim să depistăm și să analizăm sursa lipsei tale de încredere în tine, atunci vom ști cum să luptăm împotriva ei. Simțeam că mă apucă furia. Mă săturasem de toate până peste cap. Eram obosită și plictisită și voiam să mă culc. Cum se face, am spus țanțoșă, că am ceea ce tu numești o părere proastă despre mine, iar surorile mele nu suferă de problema asta? Toate avem aceiași părinți. Ia spune-mi, cum se face?! —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a explicat ea. Iar acum a redevenit un om simplu. Dar n-a avut decât un rol de umplutură. —Cu toate astea, el s-a simțit important, mi-a răspuns ea cu înțelepciune. —Ce-o să mă fac? am gemut eu, plictisită și simțindu-mă mizerabil. Mă întorsesem acasă doar de-o zi. îmi lipsea atmosfera de la Cloisters și-mi doream să fi fost tot acolo. De ce nu te duci la una dintre întâlnirile alea ciudate ale tale? mi-a sugerat mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mi se strânge inima. —... știi tu, cu pictorul ăla amărât... Christy Brown! Piciorul meu stâng, ăsta e filmul! m-a anunțat mama radiind. Cum o cheamă pe femeia care a jucat-o pe mama lui? —Brenda Fricker, am răspuns eu plictisită. 62tc "62" Aveam două variante: să-mi leg o funie în jurul gâtului și să-mi împing scaunul de sub picioare sau să mă pregătesc pentru întâlnirea cu Chris. Mi-ar fi plăcut să amân seara cea mare până când îmi creștea părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
scena finală cu Luke și abia acum îi pricepeam furia. Care se acumulase pe parcursul weekendului. Sâmbătă seara fusesem la o petrecere. în timp ce Luke vorbea cu prietenul Anyei despre muzică, eu am luat-o către bucătărie. Căutând ceva, orice. Eram foarte plictisită. în hol m-am întâlnit cu David, un fel de prieten de-al Jessicăi. David se ducea la baie cu o punguță mică, dar plină ochi cu cocaină. Și m-a invitat să merg cu el. încercasem să mă țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ușii. — Îhî. Terminam niște chestii. și tu ai rămas până târziu, am zis eu, în speranța că discuția se va încheia rapid. — Ei, da, în noaptea asta Simon e cu inseminatorul numărul doi, mi-a răspuns ea cu o voce plictisită. Așa că nu m-am grăbit să fug la un apartament din mansardă gol. Eram surprinsă s-o aud pe Vivian insinuând că s-ar simți singură - sau că ar resimți orice fel de sentiment uman. M-am uitat la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și dădea jos de pe rafturi ceea ce alegea, punea deoparte lucrurile care nu-i plăceau, lăsându-le aruncate peste spătarele scaunelor, lua altele, le arunca o privire și spunea că i se părea c-ar merge, cu un aer de acceptare plictisită ce devenea contagios, părăsind apoi magazinul cu o stivă de cutii conținând poncho-uri din șantung, haine de vară din mătase, eșarfe și bluze - toate în valoare de două sute de lire sterline. Eva Wilt cheltuise și ea șaptezeci pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
miezul nopții, când Eva adormise deja. Se cățără pe furiș în pat și se întinse pe spate, în întuneric, gândindu-se la nivele ridicate ale estrogenului. în Rossiter Grove, cei doi Pringsheim se întoarseră de la Ma Tante’s obosiți și plictisiți. — Suedezii-s ultimii. Mai rău de-atât nu se poate, zise Sally în timp ce se dezbrăca. Gaskell se așeză și-și scoase pantofii. — Ungstrom e OK. Doar că tocmai l-a părăsit soția pentru un fizician care studiază temperaturile joase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
post de circumstanță atenuantă. „Onorată instanță, onorați membri ai juriului, vă rog să vă puneți și dumneavoastră în locul acuzatului. Timp de doisprezece ani s-a confruntat cu perspectiva înfiorătoare de a citi cartea aceasta îngrozitoare în fața unor clase de tineri plictisiți și dușmănoși. A fost obligat să îndure chinurile repetiției, torturile greței și dezgustului în fața concepției revoltător de romantice a domnului Golding asupra naturii umane. Ah, dar vă aud spunând că domnul Golding nu este un romantic, că de fapt concepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Suprem, ascuns peste tot, de negăsit vreodată. Peste tot și nicăieri, mde, ultimă șmecherie... Și deschise, brusc, fereastra. Bezna năvăli, rapidă, parfumată, vicleană. O biciuire năprasnică. Profesorul se clătină, se înălță, își luă pe după umeri musafirul. Îl împinse, tandru și plictisit, spre ușa. V-ați întors? susură, stupefiată, blonda de la catedră. Pensionarul Matei Gafton zâmbi, complice. Era un obișnuit al casei, cum se spune, își petrecea mare parte din timp în bibliotecă, dar ezită să se explice. Da, am renunțat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
știe. Fănică vanitosul, harnic, eficient. O fi reușit, cine știe, să-și valorifice calitățile. Da, nu se văzuseră din tinerețe. Iși aminti de Gafton și de doctor și de Tolea, lunaticul, de toate visele vechi. — Nu te-ai schimbat, observă, plictisit, bărbatul. Citești, mai citești? Semn de nefericire, lectura, nu? Irina depuse broșura pe care o ținea în mână, se lăsă privită, îl privi, atentă. — Tu ai depășit această nefericire? — Nu chiar, nu chiar! Dar rămân la clasici. P-ăștia noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-ți faci valiza încet, fără grabă, ca într-o zi oarecare. Habar n-ai de unde încotro pleci, nu știi ce oră ce tren ce localitate, te lași, conform pactului, în voia neantului. Tolea Voinov va petrece la munte o săptămână plictisită. O așteptare confuză, somnolentă, care ezită să ia numele Irina. Vreme frumoasă, soarele scoate pădurea din cețuri, o aduce aproape, înnobilată, vechile vile boierești sunt la locul lor, chiar dacă infirme și umilite, dar semenii, semenii nostri... chipuri egale, gesturi moi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-l vadă. Nu-i păsa, lu’ dom’ Vancea nu-i păsa de nimic și de nimeni, dar s-ar fi întors, totuși, voiasă se rotească și să-l vadă pe prostu’ de Vasile încremenit în rama ușii. Să-l privească, plictisit, pe nătărăul de Vasile. Nu putea, nu se putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât becul mic, micuț, de la casetofon. În toată casa, doar ochiul roșu al casetofonului. Ușile scârțâiau. Noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se auzea, din nou, murmurul vocilor, surdina refrenului voios. „Jigo, jig, jigodia. Jigo Jigo, s-o întinzi.“ Foile foșneau, sucite răsucite, refrenul susura, ațâțat. Străinul rămăsese țintuit, cu scaun cu tot, în rama ușii. Il priveau acum cu toții, disprețuitor, stăruitor, plictisiți,neobosiți. Ba da, ba da, obosiți! Dintr-odată și-au șters, ca la comandă, frunțile, sprâncenele fosforescente, măștile nădușite. Se încălzise! Soarele de primăvară îi obosise, iată! Își acoperiseră orbitele, sprâncenele, cicatricea, nu se mai vedea nimic, orbitorul astru domina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ale vecinului Gafton; prefera să somnoleze, de obicei, cu gândul în altă parte. Vecinul Matei își ritma discursul fără grabă, aplecându-se, din când în când, spre interlocutorul apatic. Știa că Tolea nu-l va întrerupe. Cât despre zâmbetul său plictisit, se obișnuise, zâmbetul arogant al recepționerului de hotel de mult nu mai era noutate. Țintind cine știe ce auditoriu virtual, domnul Gafton lăsa uneori impresia, pentru cine era dispus să remarce finele accente și artificii ale partiturii sale, că se imagina nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
semn roșietic, ca o eczemă. Trebuie detectat în fază incipientă! Altfel, e fatal, fatal, pe cinci generații... se auzi, de sub foile cosmopolite, vocea cunoscută. Pe cinci generații, auziți. Une fatalité, auziți, une catastrophe. Titi Măndița se încruntă și își scărpină, plictisit, sprânceana. Se afla deja pe scaunul de lângă șef, sorbi din cafea. Scoase pixul de sub reverul sacoului, se pregăti să facă liste de urgențe, înainte de incepe balamucul zilnic. Da, amantissime, repetă, cu zâmbet batjocoritor, sluga Titi Măndiță, vorba și zâmbetul șefului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dor de Irina, cea de departe, care ar fi putut fi dacă ar fi fost, așa schelălăia, neauzit, potaia Dominic, întins pe spate, pe covor, lângă cățeaua care îi lingea, gudurându-se, sucurile, pielea, părul. „Părul“, articulă abia abia cățelușul plictisit. „N-aveai păr roșu. De când, păr roșu?“, întrebase, abia suflând, străinul. „Irlandeză, baby. Sunt irlandeză“, răspunse, prompt, străina. „Irlandeză pursânge, jur“, repetase, ferm, irlandeza, și îl linse iarăși cu limba ei lungă, roșie, irlandeză, până ațipi, toropită, cu botul între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
infinitul zefir, mâinile răcoroase și lungi ale dimineții. Prin fereastră pătrundea zumzetul rutinei. Profesor, în orășelul păduros al adolescenței, alintat de izvoare și dealuri melancolice. Tânăr profesor, cu fulare colorate și replici-mitralieră, vedetă care năuceste adolescenți de provincie. Mereu iritat, plictisit, scuipând aforisme, însoțit de un alai pestriț, de imberbi haotici. Primul pas, pe pragul clasei: catalogul aruncat pe catedră. Încăleca scaunul, privea spre trântori. Buza atârnând, spleen, ochii ațipiți de silă. Arătătorul țintea un mocofan, somat să răspundă întrebării-surpriză. Tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am încercat, dar n-ajută. Înăuntrul meu e un drăcușor și, dacă nu-i dau drumul să mai facă și câte-o poznă din când în când, viața devine mult prea monotonă. Nu pot să sufăr să fiu morocănos și plictisit. Eu sunt un entuziast și, cu cât devine existența mai primejdioasă, cu atât mă simt mai bine. Unii își joacă banii la cărți. Alții escaladează munți sau sar din avioane. Mie-mi place să păcălesc lumea. Îmi place să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mers foarte bine până am parcat în fața restaurantului. Întrebarea e: ce motiv avea cineva să ne facă o porcărie ca asta? — O sută de motive, domnu’ Glass. Poate niște copii puși pe năzbâtii. Știți cum e, o mână de adolescenți plictisiți, puși pe șotii. Genul ăsta de vandalism se practică mereu pe-aici. Sau cineva care nu poate să-i sufere pe newyorkezi. V-a văzut numerele de înmatriculare și s-a hotărât să vă dea o lecție. — E ridicol. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
liber, gândindu-mă ce frumoasă trebuie să fie viața lor. Uneori mă întreb din ce se constituie o viață cu adevărat incitantă. Poate suntem toți niște suflete pierdute, căutând ceva ce pur și simplu nu există? Debbie pare deja puțin plictisită. Se uită prin rafturile cu haine, fără să le acorde prea mare atenție. Are o privire absentă. Cunosc privirea asta. —Hai, zice, să mergem să bem un păhărel. Mi se declanșează alarma. Se înșală dacă își închipuie că mă păcălește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]