971 matches
-
acute realități prezente și viitoare. Dar dacă și în societățile tradițional-democratice și pluraliste acesta este un deziderat mai greu de atins, cu atât este mai problematic în societățile aflate în tranziția de la tradițional la modern și de la totalitarism la democrație pluralistă și societate civilă. 10.6. Posibile evoluții în asistență și terapie familială în Româniatc "10.6. Posibile evoluții în asistenȚĂ și terapie familială în România" Deși bazată pe legături de sânge și sociopsihologice de mare intensitate (buget monetar, structura de
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
înțelegerea cunoașterii, • a surprinde diferite elemente ale ei, • a analiza diferite caracteristici și relații, • a exprima nivelul cultural al problemei, • a contura consecințe variate, • a evidenția metodologii variate de construcție a cunoașterii, proceduri, procese, dificultăți, • a surprinde experiențe și concepții pluraliste, • a se adapta la specificul domeniului abordat, • a se adapta la prioritățile educației urmărite, obiective, • a nu se abate de la norme etice ale dialogului, • a vedea utilitatea practică în diferite contexte, • a pregăti diferite decizii, • a stimula participarea, afirmarea diferențiată
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
este o chestiune empirică, nu teoretică. Valorile împărtășite și instituțiile pot, în cazuri particulare, să modeleze actorii chiar mai puternic decât structura (waltziană). Să luăm în considerare nu numai Uniunea Europeană, ci și țările nordice și relația SUA-Canada. Literatura despre comunitățile pluraliste de securitate (ex: Adler și Barnett 1998) evidențiază impactul potențial al instituțiilor, al valorilor și identităților chiar și la nivelul înalt al securității internaționale. Într-un ton oarecum diferit, dar în mare parte complementar, vezi discuția referitoare la relațiile de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Că realismul nu poate explica arii largi ale relațiilor internaționale nu reprezintă un motiv pentru a-l denigra sau marginaliza. Realiștii trebuie totuși să permită același lucru celorlalte teorii. Realismul trebuie să fie o parte importantă, chiar esențială, a disciplinei pluraliste a studiilor internaționale. Nimic mai puțin. Dar și nimic mai mult. Întebarea familiară "Ești realist?" poate fi potrivită doar dacă înțelegem realismul ca pe o teorie morală sau o viziune asupra lumii. Câțiva realiști, în special creștinii augustinieni precum Niebuhr
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
și sistemele internaționale, identificând de asemenea diferite tipuri de societăți internaționale cu scopul de a face lumină în relația dintre ordine și dreptate în afacerile globale. Într-un eseu timpuriu (1966a), Bull făcea distincția dintre concepțiile "solidaristă" sau "groțiană" și "pluralistă" ale societății internaționale. El susținea că "asumpția centrală groțiană este aceea a solidarității sau a solidarității potențiale a statelor care formează o societate internațională, cu privire la consolidarea normei de drept" (Bull 1966a: 52). Solidarismul este vizibil în convingerea groțiană că există
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
acorduri numai asupra unor scopuri minime" (1966a: 52). Un argument conex este acela că statele, și nu indivizii, sunt membrii de bază ai societății internaționale (1966a: 68). Făcând această distincție, Bull se întrebă dacă există vreo dovadă că societatea internațională pluralistă de după cel de-al Doilea Război Mondial a devenit mai solidaristă. Răspunsul său din Societatea anarhică a fost că așteptarea unei mai mari solidarități era foarte "prematură" (Bull 1977: 73). Ca să se înțeleagă motivele acestei concluzii este necesar să ne
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
puțini dintre membrii Școlii Engleze au continuat această dezbatere (Wheeler 2000; vezi de asemenea Mayall 1996). O excepție este Jackson (2000: 181), care crede că natura diversă a societății internaționale din era postcolonială face cu atât mai importantă apărarea concepției pluraliste asupra societății internaționale, pe care Jackson o privește ca pe cel mai bun aranjament inventat până acum pentru promovarea relațiilor pașnice între societăți care-și valorizează diferențele și independența. Cât despre Bull (1977: 317), acesta credea într-adevăr că un
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
și cele vechi puteau să se înțeleagă asupra unor principii universale de coabitare și asupra unor valori morale universale, cum este principiul egalității rasiale. Modul în care diferite societăți ajung să se înțeleagă asupra principiilor universale pertinente pentru o concepție pluralistă sau solidaristă a societății internaționale este tema centrală a unor forme de analiză care se îndepărtează în mod clar de fatalismul neorealismului și de credința naivă în inevitabilitatea progresului global, care apare ocazional în formele triumfaliste de liberalism. Până la urmă
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
asume dreptul de a determina alte societăți să trăiască în concordanță cu valorile sale proprii. Aceasta ridică întrebarea interesantă dacă nu cumva diferitele societăți pur și simplu nu pot face mai mult decât să ajungă la un acord asupra principiilor pluraliste de organizare politică mondială, și dacă nu cumva ele ar trebui să se limiteze la asta. Viziunea lui Bull și Watson în anii '80 a fost aceea că apariția conflictelor culturale și emergența culturii cosmopolite a modernității au evoluat împreună
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
se limiteze la asta. Viziunea lui Bull și Watson în anii '80 a fost aceea că apariția conflictelor culturale și emergența culturii cosmopolite a modernității au evoluat împreună. Aceasta sugerează, contrar părerilor menționate în paragraful anterior, că tensiunea dintre concepțiile "pluraliste" și "solidariste" asupra societății internaționale s-ar putea adânci în viitor. Dacă aceasta era predicția lor, ea s-a dovedit a fi în linii mari corectă, după cum se poate vedea după prăpastia din ce în ce mai adâncă dintre cei care cred în promovarea
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
unor organizații teroriste, al căror scop era acela de a aduce cât mai multe suferințe populațiilor civile. Dar, după cum vom vedea, acest gen de evoluții confirmă ideea lui Bull și Watson că societatea internațională modernă este din ce în ce mai divizată între principiile pluraliste și cele solidariste privind organizarea politică mondială (Hurrell 2002). Lucrarea Quasi States a lui Robert Jackson (1990) a oferit o nouă abordare asupra expansiunii societății internaționale, concentrându-se asupra problemei "statelor eșuate", care a devenit o preocupare centrală în politica
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în care toate statele beneficiază de egalitate în fața legii (cu toate că Bush și Blair susțineau că apără această societate prin dezvoltarea unor noi principii, precum doctrina războiului preventiv, în contextul unor amenințări inimaginabile înainte de epoca terorismului). Ecourile vechii tensiuni dintre concepțiile pluralistă și solidaristă ale societății interna-ționale pot fi auzite în aceste reacții diferite privind felul în care trebuie tratați violatorii drepturilor omului și regimurile care sunt judecate a fi în afara legii societății internaționale. Rămâne de văzut dacă societatea de state poate
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
a "de-centra" statul în contextul unei forme de organizare politică mai cosmopolite. Aceasta necesită ca statele să instituie și să se poziționeze în mai multe forme suprapuse de societate internațională. Linklater (1998: 166-7) listează trei forme. Prima, o societate pluralistă de state în care principiile coexistenței funcționează "pentru a menține respectul pentru libertatea și egalitatea comunităților politice independente". A doua, o societate "solidaristă" de state care au căzut de acord asupra unor scopuri morale substanțiale. A treia, un cadru post-westfalian
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
luptelor dintre autorități aflate în competiție pentru puterea de a organiza, ocupa și administra spațiul". Nu există niciun spațiu politic precedent trasării frontierelor. Frontierele au în lumea modernă funcția de a separa un spațiu interior, suveran, de un spațiu exterior pluralist și anarhic. Opoziția dintre suveranitate și anarhie se sprijină pe posibilitatea de a separa în mod clar spațiul politic intern de exteriorul ne-domesticit. În acest sens, trasarea frontierelor este un moment definitoriu pentru statul suveran. Într-adevăr, nici suveranitatea
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
sentiment împărtășit că scopul teoriei este să promoveze emanciparea (Laferrière 1996; Laferrière și Stoett 1999). Alături de această respingere normativă a sistemului de state apare și o respingere a unei disocieri empirice clare între politica internă și cea internațională, întâlnită la pluraliști ca John Burton, dar și la marxiști, teoreticieni critici și feminiști. Astfel, ecologiștii nu consideră util să gândească, spre exemplu, în termeni de "niveluri de analiză", o formă de gândire predominantă în realism, pentru că astfel s-ar separa în mod
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de a fi umani. Potrivit acestuia din urmă, criza ideii de istorie (care o poartă în sine pe cea a ideii de progres), datorată în egală măsură sfîrșitului colonialismului și imperialismului și apariției societății comunicării, dă naștere unei societăți postmoderne pluralistă, complexă, chiar haotică care poartă germenele emancipării tocmai în oscilare și pluralitate. Sensul emanicipării constă în eliberarea diferențelor, în efectul global de depeizare, mai mult decît în cel de identificare. Dacă Lucien Sfez deplînge sfărîmarea consensulului și a fuziunii istorico-afective
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
pare să fie gradul de diversitate etnică sau lingvistică, ci gradul în care diversitatea este percepută drept conflict de membrii corpului politic într-adevăr, un conflict fără o soluție aparentă. Se întâmplă astfel atunci când societatea este plurală fără să fie pluralistă. Așa cum indică Rabushka și Shepsle, "diversitatea culturală [este] o condiție necesară pentru o societate plurală: dacă o societate este plurală, atunci este variată cultural. Totuși, aproape fiecare societate modernă este variată cultural. Astfel, deși existența unor grupuri etnice bine definite
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
Teoria grupurilor și abordarea optimistă O schimbare a început să se producă, în două sensuri. Mai întâi a fost recunoscut faptul că sistemele politice constituționale, care la sfârșitul secolului al XIX-lea puteau fi numite democrații liberale, erau în realitate pluraliste altfel spus, se bazau pe entități oarecum autonome unele față de altele, precum parlamentele, partidele și grupurile economice. În al doilea rând, la începutul secolului XX a început să fie recunoscut rolul general (cu adevărat copleșitor) al grupurilor în Statele Unite. Forurile
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
controlate de fiecare partid politic major, fiind astfel asociații "dependente" ale acestor partide aceasta înseamnă de fapt libertate limitată. În sfârșit, poate exista o singură organizație națională, care poate fi controlată într-un mod în întregime impus sau într-unul pluralist gradul de libertate variază în funcție de modul cum sunt alcătuite organele de control. Deoarece complexitatea tehnică crește pe măsură ce ne deplasăm de la presa scrisă la radio și apoi la televiziune, o soluție a fost uneori ca presa scrisă să fie organizată pe
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
sistemele complet autoritare din lumea comunistă și de peste tot, la cealaltă; majoritatea țărilor vest-europene au avut tendința de a adopta un model intermediar. Tabel 8.2 Exemple de prevederi legale pentru presa scrisă, radio și televiziune Presă Radio Televiziune (1) Pluraliste și bazate în întregime pe acorduri comerciale SUA Japonia Brazilia Marea Britanie Franța Italia SUA Japonia Brazilia SUA Japonia Brazilia (2) Intermediare: parțial de stat, parțial private Marea Britanie Franța Germania Italia Germania Italia (3) Monopol China Suedia Suedia Dacă ținem seama
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
Hearst ("eroul" filmului Cetățeanul Kane regizat de Orson Welles). Acea problemă nu a fost rezolvată. Se credea că cel puțin o soluție se descoperise pentru radio și televiziune, din moment ce aceste noi mijloace de comunicare trebuiau să fie politic "neutre" și pluraliste, dar această soluție nu s-a putut extinde și în presa scrisă. În plus, în contextul unui radiou și al unei televiziuni "neutre", modul în care știrile sunt selectate și prezentate a stârnit întrebări privind natura atracției acestor mijloace de
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
ca mijloc de impunere a regimurilor, dovedindu-se în aceasta mai eficient decât alte structuri precum forțele armate sau birocrația. S-a sugerat că partidele din sistemele cu un singur partid sunt diferite de partidele care apar în sistemele politice pluraliste (Sartori, 1976: 42-7). În fapt, așa cum vom vedea mai târziu în acest capitol, între ele nu există nicio diferență clară, și nici rolul partidelor în sistemele cu un singur partid și în cele pluraliste nu este întru totul diferit. Partidele
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
partidele care apar în sistemele politice pluraliste (Sartori, 1976: 42-7). În fapt, așa cum vom vedea mai târziu în acest capitol, între ele nu există nicio diferență clară, și nici rolul partidelor în sistemele cu un singur partid și în cele pluraliste nu este întru totul diferit. Partidele nu sunt totuși prezente peste tot. În a doua jumătate a secolului XX, între o cincime și un sfert din țările lumii aveau regimuri care excludeau partidele. Era vorba de regimuri tradiționale sau militare
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
de un partid Țările din regiunea atlantică reprezintă o proporție mică a celor care sunt sau au fost conduse de un sistem cu mai mult de un partid. La finele anilor '80, alte 82 state au avut sisteme de partide pluraliste; iar încă 20 de țări au fost guvernate în acest mod la un moment dat după al Doilea Război Mmondial. Astfel, sisteme cu mai mult de un partid au existat în 125 dintre cele 182 națiuni ale lumii. (172) Totuși
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
în acest mod la un moment dat după al Doilea Război Mmondial. Astfel, sisteme cu mai mult de un partid au existat în 125 dintre cele 182 națiuni ale lumii. (172) Totuși, multe dacă nu chiar majoritatea sistemelor de partide pluraliste care există sau au existat dincolo de regiunea atlantică nu sunt complet dezvoltate sau sunt relativ fragile, în ciuda succeselor de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90, care sunt uneori mai mult aparente decât reale. Așa cum am observat, sistemul de partide
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]