3,259 matches
-
de natură performativă, vorbim și de o relație dialogică explicită, pe care autorul-polemist o stabilește cu destinatarii săi prin distribuirea rolurilor deictice și prin uzanța conectorilor argumentativi iată, așadar, evident, într-adevăr, care va să zică, pesemne, ce credeți? etc., specifici retoricii discursului polemic, prin excelență, argumentativ. Marc Angenot operează o distincție funcțională între "forma dialogată" și "dialogism", prima fiind proprie dezbaterii filosofice autentice, în care se confruntă două moduri de a gândi (dialogurile socratice ar fi modelul), iar a doua reprezentând o dimensiune
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
argumentativ. Marc Angenot operează o distincție funcțională între "forma dialogată" și "dialogism", prima fiind proprie dezbaterii filosofice autentice, în care se confruntă două moduri de a gândi (dialogurile socratice ar fi modelul), iar a doua reprezentând o dimensiune a textului polemic în care emergența interlocutorilor ar funcționa ca un artificiu al scriiturii, destinat să pună în relief discursul autorului. 2.6.2. Discursul argumentativ. Fiind un discurs argumentativ, discursul polemic comportă o cercetare dublu orientată: către aspectul rațional (logica argumentării, coerența
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ar fi modelul), iar a doua reprezentând o dimensiune a textului polemic în care emergența interlocutorilor ar funcționa ca un artificiu al scriiturii, destinat să pună în relief discursul autorului. 2.6.2. Discursul argumentativ. Fiind un discurs argumentativ, discursul polemic comportă o cercetare dublu orientată: către aspectul rațional (logica argumentării, coerența și coeziunea textului) și către aspectul emoțional (dimensiunea retorică, expresivitatea etc). Aceasta din urmă joacă un rol esențial în polemica literară a cărei finalitate, alături de persuadarea destinatarului (= lector imparțial
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
alături de persuadarea destinatarului (= lector imparțial), în baza argumentației nude, este captația afectivă. Acțiunea conjugată a elementelor raționale și a celor retorice asigură spectacularitatea oricărei polemici. Definită ca "act discursiv orientat către interlocutor(i)", argumentarea presupune implicit sau explicit o intenție polemică alături de o dimensiune ilocutorie a cărei ambivalență este asigurată de cuplul susținere-respingere. Teoria argumentării subliniază trăsăturile derivate din caracterul polemic al argumentării: autocenzura demersului argumentativ, dimensiunea spectaculară și dimensiunea conflictuală. Distincția de sorginte aristotelică între dictum și modus, aplicată conținutului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
retorice asigură spectacularitatea oricărei polemici. Definită ca "act discursiv orientat către interlocutor(i)", argumentarea presupune implicit sau explicit o intenție polemică alături de o dimensiune ilocutorie a cărei ambivalență este asigurată de cuplul susținere-respingere. Teoria argumentării subliniază trăsăturile derivate din caracterul polemic al argumentării: autocenzura demersului argumentativ, dimensiunea spectaculară și dimensiunea conflictuală. Distincția de sorginte aristotelică între dictum și modus, aplicată conținutului argumentării, evidențiază ceea ce se spune de cum se spune, punând în lumină atitudinea locutorului față de conținutul transmis. În acest sens, se
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asemenea, sunt teoretizate principalele modalități: alethice (necesar, posibil, contingent, imposibil), deontice (obligatoriu, interzis, permis, facultativ), epistemice (verificat, indecis, falsificat, nefalsificat) sau opinabile (convingerea, considerația, părerea nedecisă, contestarea)62. Constantin Sălăvăstru constată că, în ceea ce privește eficiența argumentării, "performanța opinabilă a intervenției argumentative polemice este favorizată de parcurgerea gradată a modalităților opinabile de la inferior la superior". Aceasă concluzie vizează strategia de influențare a atitudinii interlocutorului care ar putea, gradat, să treacă de la contestarea tezei locutorului la o părere nedecisă și, eventual, la un acord
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de pamfletar, identitatea nominală a adversarului dispare, iar personajului nou creat i se construiește o imagine fizică și psihică fictivă și, evident, anamorfozată. Tot teoria argumentării ne furnizează o tipologie standard a argumentelor, care poate fi aplicată cu succes discursului polemic literar, și anume: argumente bazate pe fapte reale sau fictive (și documentul intră în această categorie), pe exemple (folosite ca puncte de plecare ale generalizărilor) și pe autoritate (poate fi vorba de autoritatea persoanei sau de autoritatea valorii, ca rezultat
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asemenea, de la Aristotel încoace, se distinge între argumentele întemeiate rațional și sofisme (fallacies) sau falsele argumente, care în accepțiunea contemporană nu se mai referă la eroarea de raționare, ci la eroarea de argumentare. Distincția în sine este irelevantă în ceea ce privește discursul polemic literar, pentru că aici parametrii de evaluare au în vedere depășirea dilemei adevărat fals sau corect-eronat în direcția unei probabilități impuse de caracterul doxologic. Observăm așadar că, dacă în argumentarea cotidiană sau în discursul științific sofismele sunt indezirabile și repudiate prin
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
teoretizările sale au fost preluate și puse în circulație ca atare de către exegeza literară, dobândind o legitimare generală. În ceea ce privește citarea bumerang sau argumentul prin retorsiune (Marc Angenot), aceasta este, fără îndoială, strategia la care se apelează cel mai des în schimbul polemic pentru că permite polemistului să-și atace adversarul cu propriile lui arme. Prin retorsiune, polemistul se folosește de cuvintele preopinentului pentru a le demasca, într-un fel sau altul, vulnerabilitatea (în planul moral, ca eroare intenționată, sau în cel estetic, ca
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
imitație pură, descalificantă). Și citarea ironică e o modalitate strategică de a "dejuca atacul adversarului" (M. Angenot), însă scopul ei este ridiculizarea "prin readaptarea cuvintelor citate la intenția satirică" a autorului. Citarea ironică face parte din procedeele care imprimă articolului polemic accente pamfletare, ludice, grație efectului comic prin imitație neizbutită. În cazul raționamentului prin ficțiune există două variante: fie "un fenomen străin este transpus auditorului într-un plan ce ar corespunde experienței acestuia", fie "o opinie familiară este transpusă într-o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin imitație neizbutită. În cazul raționamentului prin ficțiune există două variante: fie "un fenomen străin este transpus auditorului într-un plan ce ar corespunde experienței acestuia", fie "o opinie familiară este transpusă într-o situație inedită"72. Într-o intervenție polemică dură73, prin care descalifică (pe temeiul lipsei de talent) aspirația unei tinere de a deveni scriitoare, Arghezi glosează în marginea apariției volumului contestat al debutantei, inserând un scenariu plauzibil. Iată pasajul: "Doamna Maria Th. Ionescu desigur că a citit. Desigur
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unei categorii de argumente denumite empirice, care "au rolul de a pune textul în contact cu cititorul". Aceste argumente, introduse prin conectori argumentativi de genul "iată", "într-adevăr", "acum după ce am văzut", "negreșit că" (întâlnite, de pildă, frecvent în discursul polemic eminescian) sau "în adevăr", "se remarcă", "iată" (acesta din urmă frecvent folosit la ambii autori), au rolul de a accesibiliza demonstrația, transpunând-o în registrul comun al limbii. 2.6.3. Discursul narativ. E limpede că polemica de presă se
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
existența unei povestiri factuale ca matrice a unui eveniment decupat din realitatea imediată. Intervenția regimului ficțional ține de disponibilitatea autorului concret (A) de a se detașa de narator (N) și de personaj (P). Adoptând schema genettiană, observăm că, în articolul polemic, semnul de egalitate între A și N "simbolizează angajarea serioasă a autorului față de aserțiunile sale narative" 74, fără ca acest lucru să semnifice diferența dintre factual și ficțional. Însă această situație, după cum observă teoreticianul, este oarecum redundantă, iar N este susceptibil
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
oarecum redundantă, iar N este susceptibil de a deveni o "instanță inutilă". Identitatea dintre A și P, precum și cea dintre N și P relevă apartenența instanțelor la registre diferite: A=P ("identitate juridică) și A=N ("identitate lingvistică"). În articolul polemic propriu-zis, constatăm că autorul real și concret relatează fapte și întâmplări pe care și le asumă în totalitate, devenind propriul său erou, în contrast cu personajul negativ al povestirii sale care apare, evident, ca un contra-erou. Vom vedea, în continuare, câteva modalități
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca un contra-erou. Vom vedea, în continuare, câteva modalități de insinuare a povestirii ficționale în povestirea factuală prin care autorul se distanțează de narator, dar și de personajul principal, printr-un joc al simulărilor ce asigură, până la urmă, polifonia textului polemic literar. Ne întrebăm, firește, cine și cum povestește în textul polemic și observăm că, la nivel global, coerența acestuia este dată de o dominantă narativă responsabilă de ocurența și ligamentarea diferitelor secvențe: descriptive, argumentative, conversaționale (Cornel Munteanu). Intertextualitatea este modalitatea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a povestirii ficționale în povestirea factuală prin care autorul se distanțează de narator, dar și de personajul principal, printr-un joc al simulărilor ce asigură, până la urmă, polifonia textului polemic literar. Ne întrebăm, firește, cine și cum povestește în textul polemic și observăm că, la nivel global, coerența acestuia este dată de o dominantă narativă responsabilă de ocurența și ligamentarea diferitelor secvențe: descriptive, argumentative, conversaționale (Cornel Munteanu). Intertextualitatea este modalitatea prin care autorul își regizează intervenția publică în așa fel încât
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
narator intradiegetic", fiind el însuși personaj al narațiunii) și obiectivă ("narator heterodiegetic, care povestește lucruri întâmplate altora). În ceea ce privește celelalte două modalități de focalizare (internă și externă) evidențiate de Genette, ele exprimă, în grade diferite, o metareferențialitate, în sensul literaturizării discursului polemic. Focalizarea internă este dată de enunțul ironic (sub toate aspectele sale) care presupune, din partea naratorului ("homodiegetic"), o simulare, o schimbare de macaz în ordinea referențialității. La acest nivel, între autorul concret și narator se interpune o distanță direct proporțională cu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de fapte, întâmplări și personaje, observându-le aparent neimplicat. Enunțurile sale sunt preponderent descriptive, însă degajă o forță ilocutorie specifică abordării satirice și caricaturale în genere. Cui se narează? În polemica literară, cum am văzut, beneficiarul de drept al discusului polemic este publicul, cititorul, ca instanță cu abilități evaluative, marcată sau nu deictic în discursul polemic. Un timp mai îndelungat, exegeza discursului polemic a ignorat rolul terțului "într-o practică percepută multă vreme ca bipartită". În cercetarea sa Propositions méthodologiques pour
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
degajă o forță ilocutorie specifică abordării satirice și caricaturale în genere. Cui se narează? În polemica literară, cum am văzut, beneficiarul de drept al discusului polemic este publicul, cititorul, ca instanță cu abilități evaluative, marcată sau nu deictic în discursul polemic. Un timp mai îndelungat, exegeza discursului polemic a ignorat rolul terțului "într-o practică percepută multă vreme ca bipartită". În cercetarea sa Propositions méthodologiques pour l'étude du polémique, Dominique Garand conceptualizează astfel statutul terțului: Dacă ținta nu este enunțiatarul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și caricaturale în genere. Cui se narează? În polemica literară, cum am văzut, beneficiarul de drept al discusului polemic este publicul, cititorul, ca instanță cu abilități evaluative, marcată sau nu deictic în discursul polemic. Un timp mai îndelungat, exegeza discursului polemic a ignorat rolul terțului "într-o practică percepută multă vreme ca bipartită". În cercetarea sa Propositions méthodologiques pour l'étude du polémique, Dominique Garand conceptualizează astfel statutul terțului: Dacă ținta nu este enunțiatarul, acesta se poate regăsi în poziția Terțului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Garand conceptualizează astfel statutul terțului: Dacă ținta nu este enunțiatarul, acesta se poate regăsi în poziția Terțului pe care enunțiatorul caută să-l convingă. Chiar în cazul în care ținta este enunțiatarul înscris în enunț, atunci caracterul public al textului polemic transformă din masa cititorilor în Terțul abilitat să judece. Terțul este acea opinie pe care discursul caută să o seducă"75. În același volum colectiv, Elisabeth Zawisza relevă tripartiția rolurilor în discurs, invocând o celebră butadă a lui Diderot: "Il
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
competiției. În această ipostază de "cititor fictiv", naratarul trimite nu doar la "cititorul concret, istoric, ci la unul atemporal, universal și, implicit, cunoscător al obiectului, un cititor receptiv, adecvat momentului narării"77. De asemenea, acest destinatar, deseori marcat în textul polemic prin formulări lipsite de echivoc, ca, de exemplu, la Arghezi "cititorul știe", "cu îngăduința cititorului", "cititorul, firește, mirat se va întreba", "cititorii vor fi o dată mai mult edificați", traduce și un alt statut al naratarului, și anume acela de co-partener
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aparent i se atribuie un statut de egalitate, în spațiul normat al polemicii, pentru că, în esență, polemistul recurge la fel și fel de tertipuri, mai puțin violența frustă, necenzurată (proprie pamfletarului), pentru a-și învinge adversarul. Descriptivul e, în discursul polemic, indisociabil de narativ, având rolul, după J. M. Adam, "de a asigura funcționarea referențială a povestirii și a-i da ponderea unei realități"79. Prin secvențele descriptive, discursului polemic i se imprimă accente ale percepției eului enunțiator a cărui subiectivitate
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
proprie pamfletarului), pentru a-și învinge adversarul. Descriptivul e, în discursul polemic, indisociabil de narativ, având rolul, după J. M. Adam, "de a asigura funcționarea referențială a povestirii și a-i da ponderea unei realități"79. Prin secvențele descriptive, discursului polemic i se imprimă accente ale percepției eului enunțiator a cărui subiectivitate face din enunț un act performativ prin excelență. Descrierea, în discursul polemic, corespunde, în termeni semiotici, deixis-ului enunțării, inserând, pentru public, referiri cu privire la poziția locutorului (ofensivă, defensivă, aparent neutră
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asigura funcționarea referențială a povestirii și a-i da ponderea unei realități"79. Prin secvențele descriptive, discursului polemic i se imprimă accente ale percepției eului enunțiator a cărui subiectivitate face din enunț un act performativ prin excelență. Descrierea, în discursul polemic, corespunde, în termeni semiotici, deixis-ului enunțării, inserând, pentru public, referiri cu privire la poziția locutorului (ofensivă, defensivă, aparent neutră), la situația polemizabilă, la caracterul și culpa adversarului, la mobilul polemicii, în general. Uneori, la Arghezi, descrierea devine un argument metadiscursiv dublu orientat
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]