3,264 matches
-
mai mult timp în arestul poliției din acest oraș fără a se lua vreo măsură fără a nu se ține în contra legii arestați acești oameni". Adresa se referea a un număr de 25 alienați care zăceau literalmente în beciurile arestului polițienesc și incomodau acum pe reprezentanții ordinii publice. Presiunilor instituțiilor interesate a-și interna bolnavii le răspundea rezistența, uneori foarte opacă, a Epitropiei, care era sensibilă numai față de plata imediată a internării, cum rezultă din sute de cazuri din care am
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
și infecția... Alienatul e considerat ca un om periculos, în orice caz ca un incurabil, ca un om pierdut pentru societate... mulți alienați sînt ținuți pe la casele lor, legați cu frânghii, bătuți, adesea sunt aduși în murdarul și umedul arest polițienesc unde stau încă două trei săptămâni, împreună cu criminalii vulgari și oameni imorali. În aceste aresturi, tratamentul bolnavilor alienați este cămeșa de forță și bătaia. Așadar, o asistență primitivă și chiar barbară a alienaților în azile; nici un fel de asistență pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Gay"-Hwe, 1989). Guvernul ținea sub strictă supraveghere atât activitățile sindicaliștilor, cât și pe cele ale altor grupuri de interese (de exemplu, demonstrațiile studențești), prin mijloace ideologice, dar și fizice: anticomunismul ca instrument ideologic (Lee, Hyo-Jae, 1989, 1996) și forțele polițienești de o mare brutalitate ca instrument fizic. În 1971, a fost adoptată o lege specială care interzicea sindicalizarea și orice activități sindicale în cadrul firmelor cu capital străin. Acest lucru se întâmpla cam în aceeași perioadă în care guvernul promulga legi
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
și atunci intensitatea afectului poate deveni meditație. E omenesc să veghezi, în schimb, să supraveghezi depășește acest cadru și se transformă într-o greșeală, într-o deviere ce trebuie semnalate și, implicit, sancționate. Supravegherea este agitată și iscoditoare - mai totdeauna polițienească. Ea se exercită pornind de la o postură ierarhic superioară, dar subterană, disimulată, ba chiar perversă. Prin intensificarea „vegherii”, actul de „supraveghere”, deși înrudit, își schimbă statutul și natura. Astfel, veghetorii de noapte pitiți în sală devin „supraveghetori”, ca și cum, în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
înrudite, cele două dispozitive se deosebesc considerabil. Este ceea ce vom încerca să lămurim în continuare, căci dacă, în ambele cazuri, spectatorul se află într-o altă situație decât cea obișnuită, incidențele nu sunt aceleași. „Supravegherea” este întotdeauna asociată unei posturi polițienești, în timp ce „teatrul în teatru” destabilizează ficțiunea și produce un nesperat „efect de adevăr”. A vorbi despre „scena supravegheată” nu presupune aici, am anunțat-o de la început, examinarea tuturor textelor, ci mai degrabă identificarea ansamblului de proceduri și de dispozitive întrebuințate
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
curele de slăbire, care invită doritorii să „se supravegheze”, într-un mod mult mai prozaic decât o făceau odinioară maeștrii în manualele de etică. În ceea ce mă privește, cealaltă supraveghere, directă și reprezentând o primejdie imediată, proprie regimurilor penitenciare și polițienești, mi-a îndreptat atenția, într-o seară, spre supravegherea pe care o exercitam eu însumi, ca spectator, privind-o pe aceea ordonată de Nero, tiranul în devenire din Britannicus. Teatrul, ca experiență arhaică a supravegherii în ceea ce are ea fundamental
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
legitimează instalarea dispozitivelor de supraveghere doar pe baza unor informații prealabile. Supravegherea este accidentală, punctuală, determinată de imperativele securității naționale și, implicit, de sentimentul unei vulnerabilități care motivează o asemenea decizie: deoarece o democrație nu este, prin definiție, un stat polițienesc, ea se consideră o posibilă pradă a unor adversari gata oricând să o infiltreze și împotriva cărora trebuie să-și ia măsuri de apărare. Pentru o democrație, supravegherea este legată de o amenințare concretă și identificată. Supravegherea generalizată dispune astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
din pricina apartenenței lui neclare la o tabără sau la alta. Ce reprezintă portăreasa - un membru deplin integrat în comunitate sau un potențial agent? Ambiguitatea aceasta îi permite, de altfel, să treacă ușor de la supravegherea „moale”, de proximitate, la supravegherea „dură”, polițienească. Informațiile culese grație intimității cu un ansamblu de locatari se pot converti în orice clipă în prezumții de vinovăție criminală ori în acuzații cu tentă politică. Se cuvine să ne amintim că supravegherea de proximitate este endogenă. Ea se exercită
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
să se amestece în treburile comunității; totul se gestionează într-o completă izolare de restul lumii, colectivitatea producându-și propria ei supraveghere. Avem de-a face, așadar, cu o supraveghere autogenerată și reproductibilă, ceea ce explică, mai ales în contextul statelor polițienești, aversiunea pe care unii o nutresc față de vecinii lor (spioni ai intimității, ai vieții de familie) și față de portărese (surse de informație privată). Regimurile totalitare nu se sfiesc să utilizeze resursele supravegherii de proximitate bizuindu-se nu numai pe unii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
urmare, nimic nu-i poate scăpa. Această vulnerabilitate a tuturor sperie, fisurează solidaritatea umană în esența ei, căci relațiile devin suspecte și, în plus, lipsite de certitudinea siguranței, de valoarea protectoare pe care o avuseseră până atunci. Utilizată în scopuri polițienești, supravegherea de proximitate duce la falimentul încrederii comunitare. Ea asigură temeliile unei puteri care nu se dă în lături de la folosirea informațiilor parvenite pe această cale, putere ce izbutește până la urmă să ridice suspiciunea la rangul de obsesie cotidiană. Supravegherea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a cumpărat din piață morcovi și a vorbit cu țăranca de la care i-a luat” - sau în fața numeroaselor greșeli de ortografie: supraveghetorii, agenți cu doar câteva clase, nu știau să scrie! Arhivele scot la iveală incultura generalizată a unui stat polițienesc în care, citind dosarul unui intelectual german, un cadru superior subliniază cu roșu numele lui Walter Benjamin, notând mânios pe margine: „Să fie pus sub supraveghere!”. Activitatea scriptică dezvoltată de statele polițienești pune în lumină atât controlul abuziv exercitat asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
scot la iveală incultura generalizată a unui stat polițienesc în care, citind dosarul unui intelectual german, un cadru superior subliniază cu roșu numele lui Walter Benjamin, notând mânios pe margine: „Să fie pus sub supraveghere!”. Activitatea scriptică dezvoltată de statele polițienești pune în lumină atât controlul abuziv exercitat asupra vieții private a oamenilor, cât și scăpările, inabilitățile, erorile care atestă eșecul parțial al unor practici impuse silnic, ce sfârșesc prin a altera imaginea, a-i ascunde contururile, pe scurt, prin a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
al lui Marivaux, devenit celebru în urma punerii lui în scenă de către Patrice Chéreau, invită la o reflecție asupra numeroaselor înțelesuri pe care le poate avea supravegherea. Și, totodată, asupra confuziei căreia acestea îi pot da naștere, căci, exceptând scopurile strict polițienești, supravegherea este câteodată însoțită de unele efecte secundare, așa cum am remarcat deja, legate de voyeurisme, de observare sau de control. De aici provine și interesul ei, explicabil prin eficacitatea care îi este proprie și prin tot ceea ce ea produce ca
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
presiunea nu a ideilor revoluționare, ci a forțelor obscure. În fața nebuniei dezlănțuite, învingătorii zilei descoperă măsura exactă a limitelor lor, iar supravegherea preventivă practicată se dovedește insuficientă. Odată logica disciplinară năruită, nu mai rămâne decât să se recurgă la intervenția polițienească. Piesa lui Weiss vorbește despre limitele supravegherii, care nu izbutește să intimideze bolnavii ce și-au pierdut propriile repere. În fostele țări comuniste din Est, această piesă a fost una dintre cele mai des interzise, lucru perfect legitim sub regimuri
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
nu credeți că nu știm că voi jucați subtextul”. Iar subtextul e greu de controlat. Există o libertate funciară proprie actului teatral și complicității scenă-sală pe care el se bazează. Din acest motiv, puterea, prudentă, a practicat, în timpul fiecărui regim polițienesc, o supraveghere „activă”, grație agenților ei infiltrați în public, furnizori ai unor rapoarte ce confirmă, pe măsură ce arhivele se deschid, vigilența, cât și neobosita lor strădanie. Aceștia pândesc prezența în sală a unor personaje suspecte din punct de vedere politic, reacțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ar pătrunde prin fereastra apartamentului vecin... În ambele cazuri, fiecare ins poate fi, rând pe rând, supravegheat și supraveghetor, infinită permutație ciclică datorată unei socialități ce generează fără întrerupere supravegherea „de aproape”. Ceea ce o distinge de celălalt tip de supraveghere, polițienească, sunt consecințele, deși, uneori, cele două se pot confunda. „Romanele” teatrului relatează intrigi și delațiuni, rumori și scandaluri ce-și au originea în supravegherea internă a unei săli. Dar cine garantează folosirea corectă a acestor informații? Ce morală le legitimează
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
delațiuni, rumori și scandaluri ce-și au originea în supravegherea internă a unei săli. Dar cine garantează folosirea corectă a acestor informații? Ce morală le legitimează, ce instanță le denaturează? Și cum se pervertește plăcerea supravegherii reciproce sub o presiune polițienească? Sala à l’italienne ne invită să reflectăm asupra acestei ambivalențe și asupra răsturnărilor pe care ea le permite: oare nu este teatrul oglinda lumii și a mecanismelor ei? El face, de pildă, din supraveghere numitorul comun al unor teritorii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
seduc prin ambivalența lor: pe de o parte, ele aparțin decorațiunii interioare, participă la o logică a habitatului; pe de altă parte, facilitează exercitarea supravegherii. Oglinzile au, simultan, valoarea unui indiciu realist și pe aceea a unui instrument de supraveghere polițienească. În Gaițele - piesă montată la Reșița de Aureliu Manea -, regizorul, am amintit-o deja, acoperea cu oglinzi gigantice pereții unei case burgheze ai cărei locatari nu încetau să iscodească secretele orașului (vezi p. 38). Ele nu aveau, așadar, o utilizare
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
anchetați atunci, deși erau tineri, suferă În prezent de boli grave de rinichi, stomac, ficat, din cauza leziunilor provocate prin violență de către securiști. Violența nu a fost doar apanajul regimului comunist. Ea a fost utilizată și după decembrie 1989, În cadrul instituțiilor polițienești. Mărturie stau chiar acte oficiale, ce arată modul brutal În care a fost reprimată În 13-15 iunie 1990 manifestația opozanților politici ai regimului Iliescu. Câțiva oameni au fost Împușcați de polițiști și militari, iar alte câteva sute au fost arestate
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Fundației Academia Civică, autori: Romulus Rusan, Gheorghe Onișoru, Dennis Deletant, Marius Oprea, ștefan Marițiu (pp. 727-776). Deletant, Dennis, România sub regimul comunist, traducere de Delia Răzdolescu, Fundația Academia Civică, București, 1997. Deletant, Dennis, Teroarea comunistă În România. Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965, traducere de Lucian Leuștean, cu o prefață a autorului, Polirom, Iași, 2001. Denize, Eugen, „Partidul și politica de represiune. ședința Biroului Politic al CC al PMR din 19 noiembrie 1952”, Memoria, nr. 46/2004, pp. 28-42. Dima, Nicholas, Călătorie
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
i-a vizat și pe clerici, era reflectat și de nota de protest a guvernului britanic, Înaintată guvernului român la 25 iunie 194715. Se pare că din nou Petru Groza a Încercat, fără prea mare succes, să diminueze zelul organelor polițienești. Un alt document al SSI consemna faptul că, În urma intervenției Președinției Consiliului de Miniștri pe lângă Ministerul de Interne, au fost puși În libertate doar trei preoți 16. În anul 1948, odată cu apariția Securității, arestările din rândurile clerului au cunoscut o
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
când e obligat să se supună unui tratament medicamentos (probabil neuroleptice). Medicul-șef refuză cererea pacientului de a nu i se administra medicamentele. Acest scurt rezumat al persecuției psihiatrice a lui Paraschiv pune În evidență faptul că supunerea față de puterea polițienească abuzivă nu era inevitabilă. Medicii se bucurau de o oarecare marjă de libertate. Obediența În fața cererilor Securității era fie un act oportunist, fie rezultatul reușit al unei manevre de intimidare. Am constatat această stare de lucruri prin experiența cu studentul
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
era că acele persoane erau realmente bolnave mental. Poate că este adevărat În unele cazuri. Putem totuși să observăm că spitalizările forțate nu se făceau niciodată În interesul bolnavului - altfel spus, ele nu aveau un scop medical. Era o măsură polițienească vizând apărarea „ordinii publice” a statului totalitar. Tot În luna mai a anului 1990, delegația elvețiană a organizat, prin intermediul Asociației Foștilor Deținuți Politici, o audiere a victimelor persecuțiilor psihiatrice. O parte a acestor audieri a fost publicată În aceeași ediție
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
teritoriilor cu statut politicojuridic special, nefiind state independente propriu-zise, motiv pentru care nu dispun de organisme militare instituționale proprii. Astfel, Teritoriile palestiniene (Cisiordania și Gaza) au un statut de autonomie cu limite politico-juridice imprecis determinate și dispun doar de forțe polițienești și de menținere a ordinii. În Sahara Occidentală forțele armate marocane dețin controlul asupra celei mai mari părți a teritoriului, iar grupările insurgente autohtone antimarocane au mai mult caracter de forțe de gherilă decât de organism militar regulat. C. Spațiul arabofon
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3053]
-
Manu refuză să facă jocul murdar al anchetatorului, refuză (spre deosebire de alți reprezentanți ai intelighenției care n-au avut această tărie spirituală) să participe la întinarea figurilor sacre ale literaturii și artelor române și universale, refuză conivența cu metodele primitive, brutale, polițienești ale securiștilor. Eliberat în 1963, se angajează ca hamal în construcții, apoi operator la o fabrică de mase plastice; fostul său post de secretar științific al Societății de Științe Filologice îi este recuzat cu "agresivitatea unui activist" de secretarul general
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]