1,136 matches
-
este același, dar asemănarea dintre "teoria clasei politice" și "teoria elitelor" este frapantă. E sigur că Mosca a publicat cu trei ani înainte. Dar problema este de a ști în ce măsură Pareto s-a inspirat din lucrările lui Mosca. Zeci de politologi și sociologi italieni au participat la această dezbatere privind paternitatea ideilor elitiste. Mosca s-a plâns, iar Pareto a răspuns acuzațiilor sale în scrisori adresate unor prieteni cunoscuți, dar nu în publicațiile lor: ei au practicat strategia ignorării mutuale. Pareto
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
care sunt rivali direcți asupra unui termen de cercetare. În științele naturale o descoperire majoră se impune tuturor, deoarece experiența poate fi repetată și rezultatele pot fi verificate. În schimb, în științele sociale, validarea experimentală nu este posibilă. Dacă un politolog foarte cunoscut contestă validitatea cercetărilor unui coleg la fel de reputat, asta înseamnă că criteriile de evaluare nu sunt evidente și că o evaluare obiectivă nu reușește să se impună din cauza unor rivalități personale. Istoria științelor sociale a înregistrat un lung șir
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
înțelege organizarea politică a societăților contemporane. Formulată acum un secol, teoria lui Max Weber despre legitimitate s-a vădit a fi esențială. Cele trei ideal-tipuri de legitimitate pe care le-a identificat Weber au devenit clasice. De atunci încoace, sociologi, politologi și filosofi s-au străduit să încadreze fenomenele într-una sau alta dintre cele trei categorii: legitimitatea tradițională, cea carismatică și cea rațională. Aproape toate teoriile formulate în ultimele decenii pe tema legitimității includ această tipologie. Atunci când încercăm însă adaptarea
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
regimul este obligat să înceapă un proces de liberalizare. În regimurile totalitare, o tentativă de revoltă poate fi sinucigașă. Cu toate acestea, o succesiune de revolte este un indicator de ilegitimitate. Acest criteriu a fost adoptat de anumiți sociologi și politologi, dar nu se poate presupune că un regim este legitim doar pentru că nu este contestat în mod deschis. În anumite țări, nu există nici acceptare, nici contestare a guvernanților, iar dezbaterea referitoare la legitimitate este limitată la câteva persoane. E
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
insule, două țări care rămăseseră neutre și o mică țară scăpată "ca prin minune". Prăbușirea a 14 democrații ca un joc de domino a făcut obiectul multor lucrări, majoritatea consacrate unei singure țări. Aceste lucrări, scrise de istorici, sociologi sau politologi, propun mai mule explicații, care pot fi grupate în câteva rubrici. Toată această literatură are drept numitor comun tema delegitimării regimului politic, în ciuda faptului că, de la țară la țară, combinația de factori, de parametri, de catalizatori este variabilă. O lectură
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
stradă l-au forțat pe șah să abdice. Procesele de delegitimare nu s-au realizat de sus în jos, precum în Uniunea Sovietică și în alte țări, ci printr-o dezagregare a bazei sistemului putrezit. Acesta e portretul făcut de politologul Ali Farazmand clasei conducătoare iraniene în zorii căderii acesteia 43. Întemeiat pe o bogată documentație, acest portret reamintește de cel al clasei conducătoare țariste din secolul al XVII-lea. Culpa șahului și a clicii sale care monopolizase bogățiile apare cu
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
colapsul în 1990 prin eliminarea partitocrației. Partidele pot să nu fie responsabile pentru criza în care Argentina s-a afundat în 1999-20039, dar constituie o veche plagă în Mexico. Cum și de ce degenerează partidele? La această întrebare zeci de sociologi, politologi și istorici au răspuns în remarcabile cărți și articole, pe care nu le vom trece în revistă aici. Este mai bine să ne concentrăm atenția asupra unui caz extrem de creștere a partidelor în Germania: Parteinstaat. Germania din timpul celor două
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
eficacitate. Marea Britanie: slăbirea modelului clasic de democrație Odinioară Marea Britanie a fost considerată un model de democrație. Prin rezistența sa din iarna 1940-1941 această țară a salvat toate democrațiile europene. Zeci de cărți și de eseuri publicate de către economiștii, sociologii și politologii britanici includ noțiunea de "declin" în titlurile lor. Sondajele de opinie publică au măsurat periodic scepticismul. Din acestea aflăm că mare parte a populației crede că politicienii nu sunt sinceri, că aceștia nu spun adevărul, că nu sunt preocupați de
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
martor. Chișinău 28.II.1998 Prefață la vol. Basarabia sau drama sfâșierii N. GEORGESCU Înțelepciunea marginii Domnul Theodor Codreanu este una dintre personalitățile tutelare ale culturii române de azi și dintotdeauna. În calitate de prozator, poet [sic], cugetător, lingvist preocupat de stilistică, politolog și sociolog, dar mai ales de critic și istoric literar, el s-a impus prin originalitatea și valoarea lucrărilor pe care le-a elaborat, prin receptarea lor excepțional de favorabilă în rândurile marelui public, ca și ale celor mai exigente
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a fost luată pe fondul unor revendicări ale societății civile, dar și într-un concurs de împrejurări politice din care T. Băsescu a încercat să obțină o infuzie de capital politic. În aprilie 2006, T. Băsescu l-a responsabilizat pe politologul V. Tismăneanu să coordoneze Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Sarcina trasată a fost explicit formulată: "Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste se constituie ca răspuns la solicitarea Președintelui Traian Băsescu de a condamna regimul comunist din România
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
imediat și pus în practică. Și, pentru a înțelege mai bine ceea ce s-a întîmplat cu știința politică la începutul anilor '60, trebuie să ne întoarcem puțin înapoi și să analizăm domeniile de specializare anterioare. Criticile la adresa producției globale a politologilor puteau fi convingătoare, dar existau unele excepții semnificative de analize non-formaliste, nu pur descriptive, dar bazate pe contexte naționale europene, în absența unui material valoros care să provină din alte contexte. Subiectele de analiză le constituiau organizațiile politice cele mai
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
a coalițiilor lor, în evaluarea incidenței și a efectelor asupra deciziilor ale diferitelor alianțe, ale așa-ziselor policy networks sau issue networks. Oricum, în măsura în care nu sînt orientate pur și simplu către soluționarea unor probleme concrete, imediate, contingente (caz în care politologul s-ar transforma în tehnician gata să intervină), policy studies pot să contribuie la revizuirea unor problematici clasice ale științei politice. Este de la sine înțeles, de exemplu, că o individualizare și o prezentare aprofundată a participanților la procesele decizionale va
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ameliorare a situației [Almond, Flanagan și Mundt 1973; Linz 1981], dar problema generală a rămas. Chiar dacă, din rațiuni justificate, dimensiunea diacronică a științei politice ar fi oricum destinată să se dezvolte mai puțin decît cea sincronică, a crescut, în rîndul politologilor, preferința pentru di-mensiunea diacronică, înregistrîndu-se conștiința relevanței sale. Însuși faptul că patruzeci de ani de cercetări politologice, chiar făcute într-o manieră nesistematică, au dus la o acumulare de date și interpretări fără precedent în ultimele douăzeci de secole, ne
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
unei concepții totalizatoare. În Germania În timp ce abia se punea în aplicare, lent, opera de emancipare inițiată în sociologie de Weber și apoi cea de reînnoire, pe care o avea în vedere Școala de la Frankfurt (în cadrul căreia s-au afirmat mulți politologi de seamă, dintre care cel mai important poate fi considerat Otto Kirchheimer [Jay 1973], represiunea nazistă descurajează științele sociale germane. Renașterea lor prezintă, așadar, două aspecte [Lepsius 1984]: pe de o parte, preluarea unor metode și a unor pro-bleme pe
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
din SUA este evident empirică, orientată către soluțiile problemelor politice mai urgente, mai ales în domeniul relațiilor internaționale, puțin înclinată către teoretizare, raportîndu-se la modelul de democrație al propriei țări. O sinteză a cercetărilor și publicațiilor a aproximativ 16000 de politologi, majoritatea profesînd în mediul universitar, este o operație absolut imposibilă. Tendințele dominante pot să reflecte o perioadă trecută; tendințele care se înregistrează acum nu s-au consolidat încă; se simte o oarecare insatisfacție, prevestitoare de schimbări. Se poate prevedea o
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
timp clasicii, contemporanii, noile tehnici de cercetare și de analiză, vasta literatură acumulată în diverse sectoare. Rămîne astfel deschisă întrebarea ce înseamnă cu adevărat să faci teorie politică în știința politică contemporană. Dacă răspunsurile lui Germino și ale grupului de politologi din American Political Science Association sînt, din diverse motive, inadecvate, există și alte răspunsuri mai satisfăcătoare? Există drumuri teoretice suficient de luminate? Există propuneri motivate și împărtășite de un număr suficient de cercetători? Probabil că nu, dar explorarea problemelor deschise
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
legile ce intră în componența lor sînt prezentate ca "deducții dintr-un mic ansamblu de principii fundamentale" [1964, 297-298]. În știința politică nu există o alegere teoretică precisă și univocă. Mă opresc, acceptînd ideea că cea mai mare parte a politologilor consideră că, în cele mai fericite cazuri, este posibilă elaborarea unei teorii de nivel mediu (de exemplu în domeniul comportamentului electoral, în analizele partidelor politice, în sectorul studiilor referitoare la parlament și la reprezentarea politică), și nu a unei teorii
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ales întrebări la care se pot da răspunsuri falsificabile și capabile de a diversifica cunoștințele în domeniul politologiei, decît să ne referim la chestiuni pe cît de vaste, pe atît de vagi. În ceea ce privește democrația, nu s-ar putea spune că politologii contemporani nu împărtășesc o orientare favorabilă democrației ca formă de guvernare. Dimpotrivă, majoritatea, dintre cei mai importanți, s-au angajat cu multă dăruire, în anii '80-'90, într-un thoughtful wishing, în prevestiri făcute pe baza reflecțiilor, pînă ce democrația
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
tranzițiilor și asupra democrației, că rezultatele nu ar fi bune (de exemplu Fernando Henrique Cardosso, unul dintre cei mai de seamă cercetători, a devenit chiar Președintele Braziliei în 1994; el nu reprezintă decît vîrful icebergului implicării politice active a multor politologi din America Latină și din alte părți). Maturitatea Maturitatea științei politice o face să recunoască pe deplin că procesele prin care se ajunge la regimuri democratice, la punerea în valoare a diversității de situații posibile, la determinarea flexibilității formelor și conținuturilor
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
interacțiune între redefinirea propriilor obiecte și revizuirea metodelor în contact cu inovațiile din diverse sectoare ale științei, analiza politică contemporană tinde să in-cludă din nou în domeniul său atît contribuțiile fundamentale ale clasicilor, cît și noutățile aduse de specialiștii contemporani. Politologii contemporani nu sînt neapărat "mai buni" decît gînditorii din trecut, însă au dobîndit o mai mare conștiință metodologică a problemelor. Sînt conștienți că trebuie să fie mai sistematici, mai puțin normativi, mai atenți în construirea ipotezelor și în formularea generalizărilor
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ce fac ele sînt două întrebări inevitabile, care stau la baza formării statelor contemporane și chiar la baza proceselor de unificare supranațională [Bardi și Pasquino 1994]. Din acest punct de vedere, cele două exigențe de bază au fost, după părere politologilor, pe de o parte, crearea și menținerea legii și ordinii politice în interiorul statului, pe de alta, protecția cetățenilor în fața pericolului din afară. Mai mult decît despre statul minimal, care este expresia folosită de obicei, cînd funcțiile sînt în exclusivitate acestea
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
fiecărei politici publice inadecvate. Incrementalismul fragmentar b) Interpretată adesea nu numai ca o alternativă, ci și ca o critică la schema raționalității, pînă și la cea mai puțin pretențioasă a raționalității limitate, apare schema incrementalismului fragmentar. Formulat de către economistul și politologul Charles Lindblom [1965], acest model susține că procesele decizionale și de producție ale politicilor publice evoluează prin încercări, prin acorduri și schimburi, "cres-cînd" pe decizii luate deja, revizuindu-le și modificîndu-le. Rezultatul proceselor decizionale aplicate prin intermediul incrementalismului, sau prin ajustări
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ordine în această extraordinară varietate [pentru situația din Italia, Dente 1990], majoritatea cercetătorilor au acceptat propunerea de clasificare, de interpretare și de explicare sugerată cu cîteva decenii în urmă de Theodore Lowi [1964], cu mici revizuiri și completări. În concepția politologului american, ar exista patru mari categorii de politici publice, clasificate în primul rînd după obiectul lor: distributive, reglementative, redistributive, constitutive. Politicile distributive Politicile distributive, realizate, de obicei, de adunările elective și de comisiile lor și puse în practică de agențiile
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
într-o oarecare măsură, utopică și escatologică, adică orientată către definirea și realizarea scopurilor ultime, în afara și dincolo de ceea ce există acum. S-a evidențiat deja iminenta prezență a terorii, văzută de Fisichella drept un "univers concentraționar". În concepția celor doi politologi americani citați (dar de origine germană, respectiv poloneză), alte caracteristici distinctive ale regimurilor totalitare sînt: Caracteristici ale totalitarismului a) prezența unui partid unic; b) o poliție secretă foarte bine dezvoltată; c) monopolul statului asupra mijloacelor de comunicare; d) controlul centralizat
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
și în mod sigur n-ar reuși să se mențină. Pe de altă parte, tocmai datorită importanței lor specifice în regimurile autoritare, organizațiile militare uneori acceptă, uneori sînt constrînse să accepte un rol de guvernare direct și explicit [Pasquino 1996]. Politologul de la Harvard, Samuel P. Huntington [1968] a definit "pretorianismul" drept fenomenul intervenției militarilor în politică, referindu-se la garnizoanele care se răzvrăteau la periferia Romei imperiale, făcînd în așa fel încît comandantul lor să ajungă împărat, și a identificat trei
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]