898 matches
-
mă laud și eu, la petreceri, colegii, studenții și familia mă somează să mai zic de alea cu Vancea). Aș fi ipocrit să zic că-mi erau necunoscute (circa) jumătate din Întîmplările cărții: le știam ori din alte surse, ori povestite tot de el sau citite În revista Harababura, unde Sebi are rubrică. Cu toate acestea, harul lui epic m-a făcut să citesc din nou trăznăi cu actori hedoniști și să mă (re) amuz mai de fiecare dată. Subiectele? Nu
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
aievea să-i arate. Început de carieră la Școala Probota Iași, Mariana Vrabie s-a dovedit încă de atunci înzestrată cu acest har de a convinge prin iscusința vorbei, dar și prin realitatea faptei. Un admirabil povestitor (istoria se cere povestită!), cu atenție și înțelegere pentru cei din jur, cu energie și voință în a-și duce fapta la bun sfârșit; iată doar câteva din însușirile pe care oricine a cunonoscut-o nu le poate tăgădui; a fost un om care s-
ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
ar fi ca și cum mi-ați arăta o femeie dezgolită sau ca și cum ați descoperi-o în fața mea, să-i văd eu toate alea. Greu. Da, vă asumați riscul dumneavoastră... — Care risc? Tu mă omori, ce să risc eu!? Riscul ăsta cu povestitul. Vă dați pe mâna mea, asta e unu, și-apoi, doi, cine știe ce mai pățiți... Da’, hai, ziceți. Dumneavoastră hotărâți cât, ce și cum, eu doar aștept povestea Tinei... — Să știți că muntencele - ai mei locuiau în Suceava, dar eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
dacă vreți. Eu vroiam să spun că sunt grele, grele povești, obositoare. Aia cu toată căsătoria și chiloții de sub pernă m-a amărât. Cum de-ați făcut asta? Sunt lucruri care nu se fac, mă scuzați că vă spun... Dar povestiți. Poate vă mai liniștiți. Și cu Tina cum a fost?, că atâta m-ați învâtit în jurul femeilor domnului Iacob, cu mamă, cu naștere, cu femei și neveste, că nu mai ajungem odată la subiect. VI. POVESTEA TINEI — Lăsați-mă-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
rîsul homeric care curge de-a lungul și de-a latul pînzei, sunt în mare punctele cardinale ale „naivilor”. De ce am luat-o pe la periferie ca să ajung la „cestiunea arzătoare” a prezentei cărți de proză? Pentru că bag seamă că năravul povestitului plastic și al humorului, de acolo i se trag. I s-a părut lui Gheorghe Bălăceanu că epigrama este specia care i se potrivește ca o mănușă (chirurgicală, aș adăuga pentru o potrivită asociere), dar se pare că proza scurtă
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
distanță de două zile, de lovitura de stat a englezilor, de conivență cu rușii, la București? Își Înghițise și el amintirile, așa cum și ea le Înghițise pe ale ei, sau nu au avut destui ani de trăit Împreună, pentru ca, tot povestite, ele să-și piardă tăișul, să nu mai doară? Iar dacă nici lui Hermann nu i-a putut povesti tot, tot, tot, de ce se tot străduiește să i le spună lui Traian, care moțăie, neatent, cu ochii la autostradă? — ...Drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lăcașul morții, bicisnicele umbre? Așa Începe relatarea călătoriei, dar continuă cu povestea lui Tyro, a Alcmenei, a Ifimediei, povești ale vieții, de fapt. Nici un detaliu concret despre regatul Proserpinei... Lumea umbrelor, lumea de dincolo, nu poate fi nici Înțeleasă, nici povestită... Cum de am ajuns Însă aici? Licărul din ce În ce mai panicat al pupilei. Nu mă lăsați aici să mă afund În nisipurile mișcătoare, Întindeți-mi o mână de ajutor! Nu vedeți cum mă cufund până la genunchi, până la brâu? Aruncați-mi o frânghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
am și făcut! Am rugat-o cu lacrimi În ochi să nu mă spună părinților. Mă temeam Îngrozitor de reacția lor. Pedeapsa dumnezeiască mă Înspăimânta mai puțin În acel moment. Realitatea imediată... era o durere cu mult mai mare. După cele povestite ( În următoarea după amiază) am mers Împreună cu mătușa mea la parohie, pentru a sta de vorbă cu părintele. După primele discuții pe ton blajin, mătușa mea a preluat frâiele... Cum puteți, părinte, să aveți asemenea atitudine față de un copil nevinovat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
aceste texte se construiește o rețea, în care liniile ferme și cele întrerupte sunt la fel de relevante. Ele spun la fel de multe despre interiorul fiecărei istorii, dar și despre mediul care o conține. Toate aceste marcații, adevărate contururi mișcate care delimitează experiențele povestite, desenează involuntar un perimetru : o hartă scrijelită pe un teritoriu disputat de foarte multe condiționări, presiuni și prescripții. Este o hartă a spațiului în care scriitoarele se manifestă în forme oblice, pe care și le negociază mai mult sau mai
Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
părul ăla (aud lângă umărul meu drept, care saltă în ritmul dactililor, vocea înăbușită a muzei mele), că o să rămâi chel de tot! Numaidecât îmi vine în minte întâmplarea unui elev din Brașov, pe care n-am auzit-o decât povestită, cu denaturările de rigoare, de profesoara lui dirigintă, o prietenă de-a bunicii... Cică băiatul trebuise transferat la școală specială fiindcă, într-o noapte, cuprins de o criză nervoasă, și-a smuls tot părul din cap și a mâncat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
nume (mai ales ale poeților) le știam din Săptămâna, unde erau înjurați săptămânal. Cine mai crede azi că optzeciștii au întrerupt cursul firesc (epic) al literaturii române ar fi trebuit să vadă efectul pe care-l puteau avea cărțile lor povestite unor chirurgi prea obosiți ca să mai citească: trenuri de noapte mirosind mistic a trandafiri, doi soldați crescuți la casa de copii care se disecă reciproc, un agronom-meteorolog îndrăgostit de o actriță măritată cu un doctor, un tip care se leapădă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
și alte legende în care se vorbește cum a apărat Fecioara Maria muntele Athos de năvălitori de tot felul, și-a încheiat Mariana povestirea, plecându-și privirea sfioasă și vizibil obosită. Ceilalți copii încă o priveau în tăcere. La întâmplarea povestită se apropiaseră unii de alții, involuntar, pe nesimțite, astfel că formaseră un cerc strâns de trupuri în jurul Marianei și al lui Andrei. Erau impresionați. În ochii câtorva se citea chiar o ușoară spaimă. Andrei înțelese starea prin care treceau aceștia
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
vor spânzura în copac pentru a da de lucru liliecilor, altă dată o cucuvea și un huhurez țipau și zburau dintr-un copac în altul, încât de atunci în urechi nu aud decât strigătul lor. Iarăși s-a oprit din povestit Norocel, numai că de această dată, aștepta să audă ce zice zâna. -Norocel, băiatule, așa o fi precum spui și te cred, dar nu ai motive de îngrijorare pentru că pe meleagurile acestea nu sunt lilieci, băieții aceea și-au bătut
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
află în agonie, decât când se află în extaz. Așadar, deschide-ți inima, vorbește-mi! Nu-ți cer să-mi spui ceea ce nu vrei sau ceea ce nu poți. Simte-te liberă, deci, sămi povestești doar ce anume crezi că trebuie povestit, dar numai povestește, te rog! Nu uita că mărturisirea este cel mai eficient purgativ, pentru sufletele încărcate cu poveri. Prin urmare, curaj! Eu am să te ascult atent până la capăt, să știi. Cei doi tăcură și schimbară între ei priviri
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
le notezi fiindcă altfel nu puteai să memorezi atâtea nume.) Cu toții, înainte să se stabilească la Cetatea-Albă, locuiseră într-o comună mare, Strășeni, la vreo 20 de kilometri distanță de Chișinău. Dar ce era demn de reținut din toate cele povestite și mătușa Magdalena o spunea cu nedisimulată mândrie era că unchiul ei, fratele maică-sii, adică al bunicii lui Tiberiu, acel onorabil Ștefan, fusese, zice-se, administratorul unei moșii de-a lui Lev Tolstoi. Deși avusese și el, la rândul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sunt chiar atât de căcat pe mine încât nu mă interesează nici măcar ce fel de filme sunt acolo, măcar la titluri să ne uităm, ca s-avem ce povesti, la care eu i-am zis să mă mai slăbească cu povestitul ăsta, că despre toate astea tot nu vom putea sufla o vorbă nimănui, dacă vrem să nu fim denunțați, între timp Feri a și tras de o rolă, reușind s-o scoată, pe jumătate, din dulap, rugându-mă apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ca stropii mari de sânge din palmele lui Iisus pe cruce când s-a-ngrozit de moarte, curgeau ‘’peste pieptul lui ars de soare, peste cămașa de in, peste spicele aurii ale grâului care-i slujeau de sicriu’’. Drama sa povestită scriitorului de căruțașul ce-l ducea printre ogoarele Tighinei, ochii lui Beccin, ‘’acești ochi rămași deschiși, curați și albaștri ca cerul’’ îl urmăresc pe autorul cărții, îi cer un ajutor prin foșnetul grâului, în spic ca vrabia și în pai
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
de marmură, într-o penumbră în care abia ne vedeam ochii. Atunci aprindea o țigară și începea să povestească. Ochii îi străluceau, sub ge nele încârligate, ca în scena din barul pustiu, din Citizen Kane. Un vis al ei dura, povestit, cel puțin jumătate de oră, dar mie mi se părea, ca în povestea aceea orientală, că ține vieți în șir, trecute sau vii toare. Când, plecând, închideam după mine ușa grea, de fier forjat, mă întrebam mereu cum aveam să
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
miracolului, el poate fi aparent ignorat sau trecut sub tăcere. Obiectul miracolului se teme deseori că prin revelarea lui îi poate ucide inefabilul. Totuși, să te bucuri de miracol pe ascuns, în tăcere!? Asta nu prea e în natura oamenilor. Povestite, miracolele se desacralizează, își pierd din vigoare și, uneori, chiar și din funcție. Miracolele nu se reiterează, dar dacă reiterarea lor devine iminentă, atunci poate surveni un contra-miracol sau, altfel spus, un miracol cu efect contrar, compensatoriu. Basmele adesea vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
te fi ajutat să duci povara asta de la bun început. Dar acum că mi-ai încredințat trecutul tău, să știi că aici va rămâne închis. Știu că n-ai nevoie de nici o promisiune, pentru că altfel nu mi-ai mai fi povestit. Draga mea, a mai zis ea, punându-și mâna pe obrazul meu, sunt așa de onorată să fiu vasul în care ai turnat povestea durerii și a forței tale. În toți acești ani, nici o fiică nu m-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
îi spuse Marele Preot cu o liniște care nu mai era a lui. Tefnaht simți că e o liniște făcută. - Mă mir cum nu i-a fost frică lui Auta să intre la acești străini de necrezut, dacă toate cele povestite sunt adevărate! spuse Tefnaht. Marele Preot îl privi drept în ochi: - Ție ți-ar fi fost? Tefnaht se frământă o clipă. Apoi zise: - Mie nu, slăvite, dar eu... - Tu ești unul din cei cinci, și el e sclav! Da? - îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câteva ore aproape În fiecare zi. Desigur, Îi citise articolul despre el din Atlantic, cu măgulitoarea afirmație de Început: „Domnul James oferă Întotdeauna o delicatesă intelectuală cititorilor cunoscători“ și, chiar dacă Îi contestase cu inutil de multă energie „darul natural al povestitului“, tonul general al observațiilor era deopotrivă pozitiv și rațional. Îi citise și câteva dintre creațiile personale pe care, În ciuda limitării impuse de accentul tipic feminin pus pe tema iubirii și a căsniciei, le găsise pline de tușe vesele, de observații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o reia cu nerăbdare. Era un lucru pe care Îl recunoștea cu tristețe, fie și numai În tăcere, față de sine Însuși, În nopțile nedormite. Era oare cu putință, așa cum afirmase Fenimore În articolul ei, să Îi lipsească „darul natural al povestitului“? Loialul Atlantic Începu publicarea În foileton a Muzei tragice În ianuarie 1889, iar Henry, care scria ultimele capitole, așteptă În zadar câteva cuvinte de Încurajare din partea editorilor privind reacția cititorilor. Între timp, editorii săi englezi, Macmillan, Îi ofereau un avans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
felul de orașe miniere, unde bărbații erau bărbați, iar femeile erau recunoascătoare. Dar la momentul sincopei îl plictisea pe domnul Vânător cu povestea lui preferată, spusă deja de o mie de ori, care era unul din motivele poreclei de „Cale-Bătută“. Povestitul repetat, obsesiv, era celălalt. Cale-Bătută Peckenpaw își petrecuse cândva secole din viață hăituindu-l pe corespondentul american al lui Yeti - Bigfoot. Nu-l prinsese niciodată. Istorisirile lui pline de melancolia agresivă a eșecului, erau născociri sterile despre felul cum uriașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
menținea în coconul trecutului și al detaliilor neînsemnate din prezent. Asta era ceea ce voiau. Astfel, Irina pur și simplu anexase pierderile suferite la propria ei imagine tragică, iar Peckenpaw făcuse din Vânător o parte a propriilor legende atât de des povestite. Pentru acești oameni Efectul Grimus era ceva ce putea fi înfruntat. Nevoia îi determinase să îi construiască o alternativă la Efect, iar alternativa devenise ceva independent. Efectul nu-i putea invada. Se scufundaseră prea adânc în ei înșiși. Astupă gropile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]