2,756 matches
-
după o clipită de tăcere. Frumoasă, da’ parcă nu-i de pe la noi. Că ce-ai văzut tu putea vedea și-un turc ori un polak, ba, de se uita mai bine, și-un cazac. Eu zic că rânduiala noastră, a povestitorilor, e să păzim poveștile noastre, să nu le amestecăm cu poveștile venetice. Să povestim numai ce-i pe la noi, să știe cel ce-ascultă: asta-i curat poveste valahă! Că dacă începem a lua povești de-aiurea, se-ntâmplă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
singur: ori nu te-ascultă nimeni și-atunci ce rost mai are să bombănești ca prostu, ori te-aud câțiva și te-ntreabă de ce bombănești ca prostu și pe cine-ai mai auzit tu bombănind. — Au bombănitul nu stă în firea povestitorului? - întrebă Parnasie. — Stă - răspunse Cancioc - negreșit că stă. Dar una e să bombănești pentru tine, alta-i să bombănești pentru toți. — Bine, frate, fie precum zici. Dar știi tu o poveste de care turcu, leșu, cazacu să n-aibă cunoștință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că simt, ne urmărește cineva, spătare.” „Acuma că ești mazilit, cine să te mai urmărească? făcea spătarul plictisit. Ești bun mazilit, mergi sănătos.” „Ba să știi că e cineva”, nu se lăsa Barzovie. Ei, cine credeți că era? Eram noi, povestitorii! Voiam să auzim ce mai vorbește Barzovie și ne țineam aproape, dar ne simțise, hoțomanul, și tăcea mâlc, puteai să-l tai, n-ar fi scos o vorbă. De-aia trebuie ca pe lângă un personaj de vază să aduni încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ivise pe cer, vestind în locul unui Cocoș inexistent trecerea într-o altă zi. De luat nu-i vom lua tot de-acolo, ci puțin mai departe, cam la vreo două mile de hanul Stăniloaiei. Și în vreme ce Parnasie, Stejeran și ceilalți povestitori adorm, cu spatele spre jăratic și totodată, fără s-o știe, adormind astfel, mor ca personaje, iată-i pe nemuritorii Metodiu și Iovănuț suind pieptiș o coastă în boarea străvezie a dimineții. — ... și era tot alb la păr și fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rachiu de orz sorbit agale, cu ochii ațintiți în zare sau, în câteva cazuri, de-a dreptul scoși din găvane de autoritățile timpului. Cu satisfacția datoriei împlinite și strângând forțe proaspete pentru cele ce vor urma, ne îngăduim și noi, povestitorii, să adăstăm o clipă, în acest episod jubiliar, la o măsuță din crâșma țarigrădiană „La semiluna plină” a lui Kir Haciaturian, armean pripășit și prosper, atent, gata să se înduioșeze de vreo istorie cu amor, fără mâna stângă pierdută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu greutate capul specific rasei sale și aruncă pe sub potcoava mustății un mormăit amenințător, dar tandru: „Cosette!...” Țigăncușa îi surâde, apoi, încărcată de farfurii, talgere, căni, cuțite, hangere, fuste, bluze, mărgele, brățări, cercei, iese spre bucătărie pe lângă masa noastră, a povestitorilor, foșnind și lăsând în urmă un parfum de o tristețe iremediabilă. Mulțumit, Kir Haciaturian își reia plimbarea. în fond, are și el dreptate: a crescut-o de mică. Episodul 51 LA MASĂ, LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA — Ei, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o doină în cor prin văi mănoase, munți înalți, câmpii întinse! Ia-mă cu tine și mă jur pe icoana sfintei fecioare de la Czestochowa că nu-ți va părea rău! Episodul 65 O INTERPOLARE Sunt, mărite Cetitoriule, împrejurări în viața povestitorului când pană este, călimară este, hârtie este, hârtie este, curechi în poloboc asemine, brânză în putini de-a volna, și totuși mâna i se oprește, privirea-i cade-n depărtare, ochii se închid, capul greu cade pe masă și, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o sfială, o reținere, mai pe românește o jenă. Urmându-și pas cu pas făpturile, împărțind cu ele bucuriile și necazurile, frigul, foamea, setea, marșurile lungi, umezeala, șicanele, bătăturile, nedreptatea, reumatismul, confiscarea parțială a averii și câte și mai câte, povestitorul simte din când în când nevoia să se retragă, să tragă binișor un glasvand dincolo de care eroii săi să nu mai fie decât niște siluete fumegoase, niște umbre subțiri, niște contururi. Bunul povestitor știe că eroul său e și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a averii și câte și mai câte, povestitorul simte din când în când nevoia să se retragă, să tragă binișor un glasvand dincolo de care eroii săi să nu mai fie decât niște siluete fumegoase, niște umbre subțiri, niște contururi. Bunul povestitor știe că eroul său e și el om și câteodată are nevoie de liniște, de singurătate, de-un colț al lui în care să se poată ascunde în voie. Cât oare din măreția binemeritată a atâtor și atâtor eroi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
săpunindu-se de zor în fața oglinzii sau un Karamazov cercând niște bretele (ca să dăm două exemple destul de blândeî - nu sunt acestea două imagini nepotrivite și fără rost, deși nu imposibile? într-o împrejurare de acest fel ne aflăm și noi, povestitorii de la Porțile Orientului. Suntem în camera Cosettei, în cămin arde liniștit focul, afară soarele a apus la timp, pe pereți joacă lumina flăcărilor, mobilele picotesc, patul cu baldachin a adormit de-a dreptul pe cele patru picioare, Cosette a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lui. Stai bine, drăguță? - întrebă spătarul — îhî - făcu Cosette, domolită. — Atunci, spre Moldova! - spuse spătarul, dând bice tustrei cailor. Episodul 71 IASSY ET SES HABITANTS VĂ LEATO ȘAPTE MII ȘI CEVA Dacă neobositului călător îi șade bine cu drumul, molcomului „povestitor îi șade bine cu șezutul. Ca atare, nu vom mai urmări peripețiile pline de neprevăzut ale vioilor călugări Metodiu și Iovănuț pe drumul lor spre Cetatea de Scaun a Moldovei, ci, așezați undeva la umbră pe dealul Copoului, îi vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu o armonică mare care-i veselea pe ei din când în când și peste care, fiind mic, trecuseră toate săgețile. Abia după ce i-am numărat pe ceilalți, ne-a apucat spaima: erau 600, nemaisocotind caii. Episodul 87 îN CARE POVESTITORUL, FOLOSIND TEHNICA ROMANULUI DORIC, ARATĂ UNELE GÂNDURI ALE PERSONAJELOR Nu departe de bi-vel-logofatul Drăguțescu ședeau, cum se și cuvenea, mitropolitul Nazazarie, preacuviosul Metodiu, vistiernicul Ximachi și Iovănuț. între două înghițituri lungi de pelin care-i provocară o imperceptibilă expresie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
AȘADAR”, O FRAZĂ DE îNCHEIERE CAPABILĂ SĂ SE RIDICE CU ELEGANȚĂ LA îNĂLȚIMEA CELOR TREI SECOLE DE ISTORIE SCURSE DE-ATUNCI, DIN CARE SĂ REZULTE CU UMOR CĂ N-AM îNVĂȚAT NIMIC. Episodul 92 PE MARE Romanul, iată nostalgia oricărui povestitor. Să părăsim câteva ceasuri îmbelșugata masă domnească dată de Sima-Vodă, să renunțăm puțin la linearitatea poveștii în favoarea construcției, întorcându-ne către - vă mai aduceți aminte? - Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul Broanteș și frumoasa țigăncușă Cosette. I-am lăsat ieșind călare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ne-am lăsat, am scris! Dacă nu ne ieșea un episod, scriam altul, și dacă nici acela nu ieșea, scriam patru, că nu mai pridideam să le numerotăm. Căci dacă e adevărat că omul e sub vremi, e drept ca povestitorul să fie peste ele. Și dacă trupurile și mințile noastre ar fi aparținut, mutatis-mutandis, orânduirii în care a apărut Eneida, ori veacului de aur al feudalismului de la Mancha, suntem convinși că asemeni acelor povestitori de-atunci, și noi, în aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e sub vremi, e drept ca povestitorul să fie peste ele. Și dacă trupurile și mințile noastre ar fi aparținut, mutatis-mutandis, orânduirii în care a apărut Eneida, ori veacului de aur al feudalismului de la Mancha, suntem convinși că asemeni acelor povestitori de-atunci, și noi, în aceste mulțumitoare clipe, am fi închinat cu bună știință encomiastice vorbe, vorbe, vorbe răbdătoarei noastre gazde, cu temeiul adevărat și cu gândul sincer că nu știm cum, fără de primitorul adăpost ce ni le-a oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce fac pentru slava Ta - la Kuciuk Kainargi”. „Bine, Vasea, va zice Dânsul. Ia escadronul ăsta de îngeri și du-l la instrucție. Ești liber”. Așa va fi - spuse Vasea, întorcându-se spre tejghea: Macek! Țal! Episodul 107 îN CARE POVESTITORUL îȘI CONTEMPLĂ PANA. CIUDATĂ SCULĂ! Ai zice că nimic pe lume nu-i mai gingaș, mai diafan, mai neînsemnat, în fond, decât o pană de gâscă. De câte ori, în umbletul nostru existențial plin de importanță prin curți, pe lângă cotețe, pe drumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adevăr, cum altfel s-ar putea explica faptul că un atât de promițător și simpatic personaj cum e tânărul călugăr Iovănuț e sistematic uitat sau - mai grav - pur și simplu dat la o parte de mâna nedibace a unuia din povestitori? La sesizarea anonimă a unui grup binevoitor de cetitori pe care noi, naratorii secundari, am înaintat-o naratorilor principali spre studiu și rezolvare, ne facem spășiți nostra culpa și încercăm să oferim o minimă explicație acestei - oricum - impardonabile scăpări din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de Lipsca ale salonului gazdei nu s-ar fi deschis cu sfială, lăsând să apară în cadrul lor - cine? întrebăm noi, atenți la retorica suspansului, despre care noua critică a scris pagini strălucite, și ține de onestitatea și datoria noastră, a povestitorilor contemporani, să amintim câteva nume de la care nu puțin am învățat: A. J. Greimas, Michel Foucault, Julia Kristeva, Alain Brassier, Wayne C. Booth, Igor Vitowski, Philipe Lejeune, A. Blaimberg și alții - tocmai, bat-o vina, perechea în jurul căreia se învârtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
când unde dă soțul, pune și Dumnezeu mâna, că Dânsul nu bate cu bota. Am înțeles - răspunse Zbignew. — în al treilea rând, dragă Zbignew, aș dori să-ți spun ceva la ureche. Episodul 127 îNVĂȚĂTURILE LUI METODIU CĂTRE MALGORZATA Spun povestitorii de la care noi, în clipele când nu ne-am putut urma eroii ori n-am prea auzit ce-și vorbesc, am aflat povestea, că multe a șoptit Metodiu în urechea lui Zbignew, atât de multe că la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cel mai scurt și în curând de pe urma lor nu se mai zări decât colbul. Și-acum, la masă! - zise doamna Potoțki către cei rămași. Episodul 129 LA MUNCĂ! Sunt ore și sunt zile când o ciudată somnolență îl cuprinde pe Povestitor. Privirea i se împăienjenește, auzul i se stinge aproape de limita surzeniei, nasul refuză adulmecarea, mâna îi devine puhavă, odihnind lângă pană. Ori încotro s-ar uita, vede aceeași culoare: cenușiul. Jocul cu bețigașul în gunoiul trecutului nu mai scoate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adevăr asocierea frigului cu întunericul era o operă măreață, dar ei nu erau pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în colibă. în colibă - călduț. în partea opusă punctului de vedere al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că am zăbovi cu privirea și condeiul asupra șturlubaticei lor goane prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că am zăbovi cu privirea și condeiul asupra șturlubaticei lor goane prin colibă dacă nu ne-ar fi luat-o înainte povestitori mult mai înzestrați, în nepieritoare pagini peste care nu se poate trece. De aceea, căutătura noastră se va opri o clipă asupra colțului rezervat lui Covaliov și nevestei sale unde trona un munte de saltea care cu aristocraticele-i proporții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se mai întorceau din larg. Episodul 148 EPISOD DE REZERVĂ Când Metodiu și Iovănuț intrară în Veneția, cerul era închis. Priviți această frază: cât de neutră e! Cât de frumos nu comunică ea nimic! Vine o vreme în viața oricărui povestitor când povestea se subțiază, când prin vena altădată subtil ascunsă sub pielea cuvintelor unde curgea din belșug sângele roșu, clocotitor al întâmplărilor bogate, curge acum un lichid anemic, apos; când lupta cu auditoriul silit mereu să ciulească urechile se preschimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
precădere la mai mult ca perfectul, a propozițiilor simple formate din subiect, predicat și lector. La fel ca buhul chirurg care înaintea oricărei despicări a bolii în patru are acel răgaz de concentrare în care-și săpunește îndelung netremurătoarele mâini, povestitorul își drege glasul oleacă răgușit, face o gargară cu substantive calme, la locul lor, însoțite de serviabile, credincioase, adjective. Un moment de respiro, un armistițiu: povestitorul scotocește în traistă, scoate merindea. De partea cealaltă cititorul deja înghite primul dumicat. între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în patru are acel răgaz de concentrare în care-și săpunește îndelung netremurătoarele mâini, povestitorul își drege glasul oleacă răgușit, face o gargară cu substantive calme, la locul lor, însoțite de serviabile, credincioase, adjective. Un moment de respiro, un armistițiu: povestitorul scotocește în traistă, scoate merindea. De partea cealaltă cititorul deja înghite primul dumicat. între ei flutură steagul alb al înțelegerii: măcar mâncarea asta să ne tihnească. Penele, cuțitașele, cerneala, nisipul, creioanele povestitorului stau risipite prin iarbă precum dincolo radierele, ochelarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]