841 matches
-
România, metoda analizei discursive și-a făcut intrarea odată cu introducerea paradigmei calitativiste. Respectând tradiția generală a întârzierii istorice a culturii românești, aflată la periferia lumii intelectual-academice occidentale, calitativismul a ajuns relativ tardiv, într-un moment când marile dezbateri purtate în jurul pozitivismului și-au cam epuizat energiile. Paradigma calitativistă și-a făcut intrarea inaugurală pe scena academică a culturii autohtone prin publicarea volumului Abordarea calitativă a socioumanului, lucrare în care P. Iluț (1997) stabilește coordonatele metodologice principale ale analizei discursive în capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în capitolul dedicat "analizei documentelor" (pp. 134-156). De remarcat referitor la această primă piesă grea a calitativismului, prin care noua paradigmă a invadat spațiul disciplinelor socio-umane, este că autorul optează pentru o formulă complementară (condamnând "falsa dihotomie" cantitativ-calitativ) între un "pozitivism înțelept" debarasat de încărcătura dogmatică dată de monismul metodologic intransigent și un "calitativism riguros" care să nu alunece în apele tulburi ale postmodernismului fondat pe celebrul imperativ al anarhismului epistemologic "anything goes" (Feyerabend, 1975). Această lucrare inaugurală a constituit declicul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la începutul anilor ’30 la lecțiile lui Wittgenstein, s-a scuzat exprimându-și regretul. Wittgenstein nu a vrut însă să mai știe de el.110 Poate că și ecouri ca acela că ceea ce propune el ar putea fi caracterizat drept „pozitivism terapeutic“ au accentuat dorința lui Wittgenstein de a încheia și publica manuscrisul căruia obișnuia să-i spună „cartea mea“. Un manuscris la care a lucrat, cu întreruperi, din toamna anului 1936. Înclina acum să creadă că obligațiile lui de profesor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de seamă al „concepției științifice despre lume“. O apreciere de acest gen întâlnim și în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de seamă al „concepției științifice despre lume“. O apreciere de acest gen întâlnim și în Manifestul Cercului, publicat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sens, că problemele filozofiei tradiționale ar putea fi înlăturate în același fel ca și anumite paradoxuri logice. O altă cunoștință a lui Wittgenstein din anii ’30 caracteriza astfel poziția lui față de orientarea programatică a Cercului: „Deși Wittgenstein a fost tatăl pozitivismului logic (ceea ce se poate spune numai dacă Tractatus-ul este citit într-un anumit fel - n. m., M. F.), el a refuzat în curând să-l recunoască și nu putea auzi de el fără silă. El a obiectat în mod deosebit
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de caracterul relativ al obiceiurilor, ideilor, instituțiilor. Sociologia clasică, de tradiție pozitivistă, a elaborat teoretic acest relativism: valorile se înrădăcinează în substratul lor social și se modifică odată cu el. Ele reflectă condițiile de viață și interesele. Întâlnim aceeași poziție în pozitivismul juridic, pentru care justiția este în strânsă legătură cu moravurile. Acest pozitivism elimină problema morală, deoarece nu este științifică. Dacă nu există nicio valoare absolută, niciun etalon transcendent pentru a discerne binele și răul, nu este posibil să evaluăm un
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
a elaborat teoretic acest relativism: valorile se înrădăcinează în substratul lor social și se modifică odată cu el. Ele reflectă condițiile de viață și interesele. Întâlnim aceeași poziție în pozitivismul juridic, pentru care justiția este în strânsă legătură cu moravurile. Acest pozitivism elimină problema morală, deoarece nu este științifică. Dacă nu există nicio valoare absolută, niciun etalon transcendent pentru a discerne binele și răul, nu este posibil să evaluăm un sistem social decât pornind de la propriul nostru sistem de valori și de la
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
abandona căile naturii, manipulând embrioni umani? Homosexualitatea face oare parte din natura umană și este ea fondatoare a unor drepturi proprii? Pentru a examina ipoteza existenței valorilor universale, vom abandona calea dreptului natural, luând calea experienței istorice. Achizițiile istorice Opiniile pozitivismului sociologic se explică, ni se pare, deoarece observatorul nu are acces la cele mai vaste perioade ale istoriei. Omul este înghițit de acest du-te-vino care produce, modifică și distruge valorile. El este copleșit de datele pro-priului prezent. Orizontul său temporal
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
apreciată (să ne amintim doar modul în care contemporanii au privit Tratatul de la Versailles din 1919, cum l-au văzut în 1938 și în 1945 și cum îl vedem noi astăzi). Aceste reflecții ne permit deja să ieșim din atitudinea pozitivismului strict. Criteriul judecăților noastre cu privire la Hitler sau la Pol Pot nu mai constă în valorile pe care aceștia și-au fondat regimurile și acțiunile, ci în consecințele istorice reale ale faptelor și gesturilor lor. Puțin câte puțin, ne dăm seama
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
198, 222 Orbire culturală, 34 P Pace, 67, 123, 142, 151, 153, 173-174, 227, 230 Permisivitate, 122, 129-130, 136, 141 Piață, 115, 150, 171, 230 Pluralism, 28, 99, 151, 161, 164 Postmodernitate, 143, 175 Povești de viață, 60, 82, 84 Pozitivism, 44, 47 Prejudecăți, 88, 103, 168, 226-228 Prietenie, 123, 140, 154, 185, 200 Probleme sociale, 53, 203 Producători de sens, 128 Producători de valori, 22, 119-120, 174, 176-177 Progres, 19, 29, 35, 49, 118, 123, 134, 141-142, 150, 160, 164-167
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
pe de altă parte, se creează limbile (sau limbajele) artificiale cu întrebuințare restrînsă numai la anumite domenii de activitate. Revitalizarea filozofiei limbii la începutul secolului al XX-lea s-a făcut îndeosebi printr-o reacție, de pe pozițiile filozofiei neohegeliene, la pozitivismul care domina știința limbii după tăcerea kantiană. În acest context, Benedetto C r o c e nega orice obiectivitate a limbii, care era lăsată numai pe seama predispozițiilor indivizilor vorbitori, în vreme ce Karl V o s s l e r menținea creația
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
produs atunci independent de plasarea acestei realități în complexul general al facultăților și al manifestărilor umane, încît tendința dominantă a devenit cercetarea limbii în sine și pentru sine. Din acest motiv, știința limbii, lingvistica, a fost atunci puternic marcată de pozitivism, de studiul empiric al faptelor, ceea ce conducea la o imagine a limbii cu trăsături dominate de laturi obiective, în cadrul căreia rolul indivizilor vorbitori devenea greu de observat. Și în acest secol însă, Wilhelm von H u m b o l
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lui Humboldt, pornind de la premisa că limbajul este același lucru cu expresia și reducînd astfel limba la exprimarea ei, la actele de vorbire 113. În lucrarea sa pricipală din 1912114, dar și în alte lucrări, Croce se declară adversar al pozitivismului, în care se cuprindea și curentul neogramatic, și își propune să întemeieze lingvistica generală, care era, după el, o disciplină cu însemnate afinități filozofice 115. Dar, opunîndu-se, în mod just, opiniei excesiv obiectiviste care concepea limba ca o realitate autonomă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și Karl Vossler fiind cei mai de seamă reprezentanți ai acestui climat. Neohegelian este însă și Eugen C o ș e r i u122, deși concepția sa a beneficiat și de realizările altor curente științifice și filozofice, inclusiv de realizările pozitivismului, reprezentat pe terenul lingvisticii de Școala neogramatică, deși, asemeni lui Croce, acest lingvist își exprimă explicit nonaderența la temeiul științific pozitivist 123. Nici hegelianismul nu este însă receptat întotdeauna în forma lui originară, acest lingvist urmînd uneori calea deschisă de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
literare, pe seama creației individuale, excluzînd necesitatea delimitării între o lingvistică a limbii populare și una a limbii literare. Este, de fapt, același postulat crocean al lipsei de distinc-tibilitate între intuiția omului obișnuit și cea a artistului și aceeași respingere a pozitivismului, care acorda prioritate cercetării limbilor populare, neglijîndu-le pe cele literare, atribuind un rol determinant colectivității în evoluția limbii și eludînd rolul individului în acest sens. Spre deosebire de Croce însă, C o ș e r i u insistă pe ideea necesității aflării
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu posibilități reduse de a fi intuită și determinată 174. Curentul lingvistic neogramatic, care a avut mulți aderenți începînd cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se înscria, prin fundamentul filozofic și prin metodologie, în ambianța creată de pozitivismul ce urmărea apropierea de realitatea cercetată și adecvarea la ea prin găsirea unor mijloace eficiente de investigare. Ca atare, în activitatea de cunoaștere și de explicare a fenomenelor, lingviștii și-au construit o sumă de concepte specifice și au realizat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
la începutul anilor ’30 la lecțiile lui Wittgenstein, s-a scuzat exprimându-și regretul. Wittgenstein nu a vrut însă să mai știe de el.110 Poate că și ecouri ca acela că ceea ce propune el ar putea fi caracterizat drept „pozitivism terapeutic“ au accentuat dorința lui Wittgenstein de a încheia și publica manuscrisul căruia obișnuia să-i spună „cartea mea“. Un manuscris la care a lucrat, cu întreruperi, din toamna anului 1936. Înclina acum să creadă că obligațiile lui de profesor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de seamă al „concepției științifice despre lume“. O apreciere de acest gen întâlnim și în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de seamă al „concepției științifice despre lume“. O apreciere de acest gen întâlnim și în Manifestul Cercului, publicat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sens, că problemele filozofiei tradiționale ar putea fi înlăturate în același fel ca și anumite paradoxuri logice. O altă cunoștință a lui Wittgenstein din anii ’30 caracteriza astfel poziția lui față de orientarea programatică a Cercului: „Deși Wittgenstein a fost tatăl pozitivismului logic (ceea ce se poate spune numai dacă Tractatus-ul este citit într-un anumit fel - n. m., M. F.), el a refuzat în curând să-l recunoască și nu putea auzi de el fără silă. El a obiectat în mod deosebit
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ale lui Russell și Moore, se întâlnesc în mintea unui gânditor care nu a aparținut, ce-i drept, Cercului de la Viena, dar a fost foarte apropiat modului de gândire al acestuia și a avut influența cea mai durabilă asupra dezvoltării pozitivismului logic și a analizei logice.“ (A. J. Ayer, Sprache, Wahrheit und Logik, Reclam, Stuttgart, 1970, p. 231.) Sunt aprecieri care au reprezentat mult timp un loc comun. 71a Într-un paragraf din cartea sa Sintaxa logică a limbajului, intitulat „ Logică
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
vol. 2, pp. 172-176. Chiar și nuanțele pe care le introduce Carnap când discută relația dintre programul Cercului și Tractatus au lipsit mult timp în literatura istorico-filozofică. Herbert Feigl, un membru al Cercului emigrat în Statele Unite, afirma, referindu-se la pozitivismul logic, într-un text publicat în 1969: „După cum bine se știe, a fost mai întâi influența lui Ludwig Wittgenstein și Rudolf Carnap, care a inițiat faza lui timpurie - o nouă și radicală îndepărtare de căile tradiționale ale filozofării.“ (H. Feigl
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
la argumente normative Într-un proces politic de redefinire a criteriilor de performanță ale corporațiilor. A. Wicks și R. Freeman (1998) Își asumă rolul de antreprenori ai schimbării sociale prin intermediul concepțiilor teoretice vehiculate; de altfel, ei propun depășirea polarității metodologice pozitivism - antipozitivism În analiza organizațiilor. Ei argumentează că atât pozitivismul cât și antipozitivismul se bazează pe o pretinsă neutralitate etică care le golește de conținut. Autorii propun o metodologie pragmatică care să facă loc eticii În cercetare și care „să servească
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a criteriilor de performanță ale corporațiilor. A. Wicks și R. Freeman (1998) Își asumă rolul de antreprenori ai schimbării sociale prin intermediul concepțiilor teoretice vehiculate; de altfel, ei propun depășirea polarității metodologice pozitivism - antipozitivism În analiza organizațiilor. Ei argumentează că atât pozitivismul cât și antipozitivismul se bazează pe o pretinsă neutralitate etică care le golește de conținut. Autorii propun o metodologie pragmatică care să facă loc eticii În cercetare și care „să servească scopuri umane, să evidențieze simultan dimensiunea morală a organizațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]