915 matches
-
de pradă, ca, de exemplu, fiorosul Tyranosaurus rex - alții erau erbivori. Variau foarte mult și ca dimensiuni, de la o talie gigantică, până la dinozaurii pitici, de numai câteva zeci de centimetri. Stegozaurul era acoperit cu plăci osoase, care îl apărau de prădători și îl ajutau să-și păstreze constantă temperatura corpului. În capătul cozii avea patru spini lungi, cu care, la nevoie, se putea apăra. În ciuda înfățișării sale impresionante (măsura 18 metri lungime și 3,5 metri înălțime), era un animal erbivor
Dinozaur () [Corola-website/Science/302210_a_303539]
-
Europa Centrală. Dinozaurul numit oviraptor nu era mai mare decât un câine. Se hrănea cu ouăle altor dinozauri. Grație rapidității sale, fugea de îndată ce fura oul. Pterodactylul era o altă reptilă zburătoare, dotată cu aripi, dar nu avea pene. Era un prădător destul de agresiv. Toate aceste creaturi, dispărute de mult, au fost făcute din nou să se miște, dar, din fericire, numai pe pelicula de film, de unii cineaști cu fantezie. Cel mai recent film populat cu dinozauri este binecunoscutul “Jurassic Park
Dinozaur () [Corola-website/Science/302210_a_303539]
-
romanilor, probabil al mastiff-ului italian. Așa cum romanii și-au extins dominația de-a lungul întregii Europe, Rottweiler-ul le-a stat alături având rolul de a păstori cirezile de vaci și de a-i apăra pe soldați și alimentele acestora de prădători. Datele istorice au consemnat că trupele romane, în cele din urmă, au intrat și s-au stabilit în Germania în anul 74 î.Hr. În acel timp, acoperișurile din olane (țigle) roșii reprezentau stilul arhitectural obișnuit, iar colonia a fost numită
Rottweiler () [Corola-website/Science/303638_a_304967]
-
unele specii, precum salamandra, depinzând aproape exclusiv de acest mod de respirație. Pielea amfibienilor are foarte multe glande, ce secretă mucus. Ochii amfibienilor sunt mari și sunt dispuși lateral, pentru a mări câmpul vizual și pentru a se feri de prădători. Sistemul nervos este mai dezvoltat decât la pești. Encefalul la amfibieni prezintă emisfere cerebrale mai bine individualizate, iar tuberculii bigemeni au tendința să se dedubleze. Epifiza este dezvoltată la anure, la mormolocii acestora prezentându-se sub forma unei vezicule situate
Amfibieni () [Corola-website/Science/303806_a_305135]
-
Xanthus, Troia nu ar fi putut fi cucerită. De aceea Rhesus și o parte din oastea sa au fost măcelăriți în somn, chiar la a doua zi după sosirea lor, de către Odiseu și Diomede, trimiși de Nestor ca iscoade și prădători. Cu același țel îl îndemnase Hector pe solul Dolon să intre în tabăra aheilor, dar acesta fu descoperit, silit să-i trădeze pe troieni și ucis. Căsăpirea tracilor a fost întreruptă de Atena, care de frica zarvei l-a somat
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
de la care provine și numele acesteia, este balansarea cozii. Cauza este puțin cunoscută, se crede că folosește la sperierea prăzii sau pentru transmiterea de semnale altor codobaturi. Studii recente sugerează că balansarea cozii este un semnal de vigilență către potențialii prădători.[ 11] Dieta codobaturii este diversă, în funcție de locație dar majoritar e compusă din insecte și mici nevertebrate Codobatura este monogamă și își apără ouăle și puii.. În general sezonul de cuibărire este din aprilie până în august. Cuibul e construit în cooperare
Codobatură albă () [Corola-website/Science/312754_a_314083]
-
înconjurate cu pietre pentru ca ouăle să nu se rostogolească afară din cuib. Astfel de cuiburi construiesc: multe specii de rațe, struții, rândunicile de mare, potârnichi, prepelițe, fazani, etc. Ouăle și puii din aceste cuiburi sunt foarte expuse condițiilor meteorologice și prădătorilor. În general, speciile păsărilor care au cuiburi săpate eclozează pui care sunt capabili în scurt timp să părăsească cuibul. Cuiburi-movile, păsările din familia Megapodiidae, construiesc nișe cuiburi, uneori de mărimi gigantice (11 metri diametru și 5 m înălțime), în care
Cuib () [Corola-website/Science/312012_a_313341]
-
trunchiul copacilor cu ajutorul ciocurilor bine ascuțite, acțiune care le ia în jur de două săptămâni de muncă. Scorburile sunt construite pe partea care privește în jos a crengii, pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie și de a înfreuna accesul prădătorilor. Scorbura ciocănitoarelor este compusă dintr-un tunel prin care se intră și o cameră de clocit și de creștere a puilor. Ciocănitoarele își construiesc o scorbură în fiecare an, cu excepția ciocănitorii cu creastă roșie (Picoides borealis) care o folosește toată
Cuib () [Corola-website/Science/312012_a_313341]
-
în colonii în momentul de construirii cuiburilor. Din această categorie fac parte păsările marine, pinguinii, egretele, pescărușii, rândunicile de mare, păsările țesător, corbii și uneori vrăbiile. Adunarea în colonii aduc beneficii importante păsărilor, acestea fiind: o protecție mai bună înaintea prădătorilor sau folosirea mai bună a surselor de hrană.
Cuib () [Corola-website/Science/312012_a_313341]
-
alte rase de animale, ca de exemplu șerpii, crocodilii și ulii. Rațele femele care clocesc pot fi prinse de o varietate de specii de animale de pădure, cum ar fi vulpea sau lupul. În zbor, rațele nu au aproape niciun prădător, în afară de om și, eventual, de șoimul pelegrin, care își folosește agilitatea pentru a prinde rațele în zbor. Rațele adulte sunt bune zburătoare; cu toate acestea rațele care stau pe apă pot fi prinse de prădătorii marini. Rațele sălbatice sunt adesea
Rață () [Corola-website/Science/312088_a_313417]
-
rațele nu au aproape niciun prădător, în afară de om și, eventual, de șoimul pelegrin, care își folosește agilitatea pentru a prinde rațele în zbor. Rațele adulte sunt bune zburătoare; cu toate acestea rațele care stau pe apă pot fi prinse de prădătorii marini. Rațele sălbatice sunt adesea vânate pentru mâncare sau pentru sport, prin împușcare. Au, de asemenea, multe folosințe economice; de la ele se folosesc carnea, ouăle dar și penajul (mai ales cel al masculului). Rațele sunt crescute adesea în ferme pentru
Rață () [Corola-website/Science/312088_a_313417]
-
teoria semnalului costisitor" (William Irons), iar biologia cunoaște "teoria handicapului" (Amotz Zahavi), care explică cum comportamente sau atribute aparent handicapante sunt reținute de către selecția naturală (de ex., gazela care sare pe loc cât poate ea de sus atunci când vede un prădător; ea cheltuie astfel o energie și un timp aparent în mod inutil, în loc să le folosească la fugă; dar mesajul comunicat de ea este acesta: cu cât saltul este mai înalt, cu atât șansa prădătorului de a o captura este mai
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
ea de sus atunci când vede un prădător; ea cheltuie astfel o energie și un timp aparent în mod inutil, în loc să le folosească la fugă; dar mesajul comunicat de ea este acesta: cu cât saltul este mai înalt, cu atât șansa prădătorului de a o captura este mai mică, și astfel cu atât mai puțin merită ca acesta să încerce; acest mesaj este de nefalsificat: o gazelă slabă nu-l va putea imita în mod credibil). Cum deja am constatat mai sus
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
ar putea crede gândindu-ne la imaginarul popular al "îngerilor păzitori", atunci când individul uman percepe o prezență intangibilă, aceasta suscita mult mai des frica și angoasa, decât încântarea și extazul mistic. Acesta este tipică pentru animalul care se teme de prădători, ne spune Clark Barett. Sistemul specializat în detecția de agenți este o moștenire a mediului ancestral în care îndepărtații noștri strămoși earu atât "prădători" (vânători) cât și "prăzi". Acest sistem ne permite perceperea unei prezențe a, sau urma trecerii unui
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
și angoasa, decât încântarea și extazul mistic. Acesta este tipică pentru animalul care se teme de prădători, ne spune Clark Barett. Sistemul specializat în detecția de agenți este o moștenire a mediului ancestral în care îndepărtații noștri strămoși earu atât "prădători" (vânători) cât și "prăzi". Acest sistem ne permite perceperea unei prezențe a, sau urma trecerii unui, agent pe baza unor simple indicii ca, de ex., amprente la nivelul solului. Acest trecut de prăzi explică de ce avem teamă de întuneric și
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
agresiv trunchiurile arborilor, alergând și ciocănind zgomotos solul cu acestea și scoțând strigăte stridente. Numai masculii adulți reacționează astfel, în timp ce femelele sau tinerii rămân în arbori. Acest comportament este identic cu acela pe care masculii îl afișează în prezența unui prădător pe care caută să-l îndepărteze. Studiile controlate, pe cimpanzei în captivitate, au arătat existența unei reacții similare de teamă, în anii 1920, atunci când în experimente le erau prezentate maimuțelor sperietori imobile nesemănând cu nici un animal cunoscut. Psihologul Wolfgang Koehler
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
nici un animal cunoscut. Psihologul Wolfgang Koehler compară această reacție de teamă cu "spaima religioasă" suscitată la subiecții umani aflați în prezența unor forme care evocă fantome sau stafii. Cimpanzeii au adoptat un "ritual de pericol" plecând de la comportamente eficace contra prădătorilor, pe care le transpun însă asupra unui pericol aparent de sursă necunoscută. Pentru ca "dansul ploii" comportă variații de la o colonie de cimpanzei liberi la alta, el este un comportament învățat și nu unul reflex (element cultural), făcând parte alături de, de
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
ar fi vorba despre un eveniment al lumii animale. Ei "văd" agenți acolo unde nu sunt. În reacție ei tranzacționează cu natura (în forma ei înnebunitoare) ca și cum aceștia ar fi în prezența unei ființe dotate cu intenție, în speță un prădător, deși nu există nici un prădător nici vizibil, nici prezent. Atitudinea este comparabilă cu aceea a primatului uman care își antropomorfizează mediul. Trebuie remarcat că acest comportament cultural nu aduce nici un avantaj adaptativ indivizilor care îl practică: nu-i face nici
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
eveniment al lumii animale. Ei "văd" agenți acolo unde nu sunt. În reacție ei tranzacționează cu natura (în forma ei înnebunitoare) ca și cum aceștia ar fi în prezența unei ființe dotate cu intenție, în speță un prădător, deși nu există nici un prădător nici vizibil, nici prezent. Atitudinea este comparabilă cu aceea a primatului uman care își antropomorfizează mediul. Trebuie remarcat că acest comportament cultural nu aduce nici un avantaj adaptativ indivizilor care îl practică: nu-i face nici mai bogați în descendență, nici
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
comparabilă cu aceea a primatului uman care își antropomorfizează mediul. Trebuie remarcat că acest comportament cultural nu aduce nici un avantaj adaptativ indivizilor care îl practică: nu-i face nici mai bogați în descendență, nici mai buni vânători sau culegători, iar prădătorii și fulgerele nu-i scutesc mai mult sau mai puțin decât pe cei care nu manifestă un astfel de comportament. Și cu toate astea, ei îl manifestă. Asta arată că e van să cautăm un avantaj adaptativ specific religiei, avantajele
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
cozii păunului. Aceasta reprezintă pentru femela speciei un criteriu de selecție: cu cât un mascul are o coadă mai frumoasă, cu atât șansa ca femela să sucombe șarmului acestuia crește. O coadă prea lungă însă, va face păunul vulnerabil la prădători, adică va deveni subiect de penalizare de către selecția naturală, drept pentru care în natură intervine finalmente un echilibru. Toate speciile posedă markeri de acest tip, care sunt în fapt indicatori de sănătate și acces la resurse alimentare. La mamifere funcționează
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
("Uncia uncia", după altă clasificare — "Panthera uncia") este un mamifer prădător mare din familia felidelor, care trăiește în regiunile muntoase din Asia Centrală, și anume în Afganistan, zona lacului Baikal și în estul podișului Tibet. Clasificarea speciei a variat de-a lungul timpului, ea fiind inițial atribuită genului "Panthera", împreună cu alte feline
Leopardul zăpezilor () [Corola-website/Science/311643_a_312972]
-
este slab adaptat pentru deplasarea prin stratul de zăpadă adânc și moale. În unele zone, unde este zăpadă moale, leopardul zăpezilor în cea mai mare parte calcă urmele permanente, pe care se deplasează un timp îndelungat. Leopardul zăpezilor este un prădător, care de obicei vânează pradă mare, corespunzătoare mărimii lui sau mai mare. Leopardul zăpezilor este capabil să facă față unui animal care este de trei ori mai greu ca el însuși. Prada principală a leopardului zăpezilor este practic oriunde și
Leopardul zăpezilor () [Corola-website/Science/311643_a_312972]
-
vânează capre de diferite vârste, dar în mare parte vânează femele și iezi (pe care le prind, în principal, la începutul verii). Pe tot teritoriul arealului său, leopardul zăpezilor este vârful piramidei alimentare și aproape nu are concurență din partea altor prădători. Un leopard al zăpezilor mare poate să mănânce, dintr-o dată, 2-3 kg de carne. Datele despre reproducerea speciei nu sunt multe. Maturitatea sexuală apare la vârsta de 3—4 ani. Estrul și perioada de reproducere apare spre sfârșitul iernii sau
Leopardul zăpezilor () [Corola-website/Science/311643_a_312972]
-
pur și simplu se ascunde, dar în cazul unui teritoriu muntos deschis și prezenței armei de foc la băștinași, toate acestea duc la moartea acestor animale. Pe lângă asta, leoparzii zăpezii deseori nu evită ocazia de a mânca resturile victimelor altor prădători și adesea mor, mâncând momeală otrăvită, care se folosește ilegal în lupta cu lupii. În anul 2000 în seria «Monedele memoriale din Kazahstan din argint» care au ieșit într-un tiraj de 3000 de bucăți a fost lansată moneda «Cartea
Leopardul zăpezilor () [Corola-website/Science/311643_a_312972]