2,032 matches
-
rozulie s-au ridicat de parcă ar fi încercat să își folosească ochii. Apoi m-a sărutat și mi-a șoptit. Mi-a pipăit fața și a spus: Ești prea slab. Augie, de ce ești așa de slab? Și apoi, o siluetă prelungă la rândul ei, aproape la fel de înaltă ca mine, m-a dus la ea în cameră prin intrarea din spate. Pe scări s-a stârnit un miros de pește fiert; asta s-a potrivit cu starea mea de nostalgie a fiului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Slăbise foarte tare și era osos, avea umerii ascuțiți, și m-a impresionat asemănarea cu unchiul lui Dingbat și cum incorporase aceeași moștenire, dar într-un mod diferit. Era clădit la fel ca și Dingbat, cu un torso slăbănog, față prelungă și mers rapid, cu vârfurile picioarelor în interior. Avea pantofi cu o linie fină, la fel de elegant ca un cavaler cu picioarele în scări sau coada unei șopârle care se strecoară într-o crevasă. Dar sănătatea lui Arthur era mai proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
fusese trimis într-o misiune la Chungking. Vorbea cu Agnes și Mintouchian despre Orient. Încă îl mai admiram pe Frazer destul de mult și mă uitam cu respect la el. Era genul de bărbat ideal și foarte atrăgător. Avea o eleganță prelungă de american, în modul în care își purta cu nonșalanță picioarele lungi și capul cu perciunii rași și care de la bărbie până în creștet arăta că este un soi de om plămădit în așa fel încât să pară uscățiv; ochii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pornit-o spre Dunkerque și Ostend. În locul în care englezii au fost atât de rău bătuți că orașul a rămas în ruine. Pe ruine se înălțau barăci Quonset. Creasta apei străvechi semăna cu cenușiul blănii de lup. Apoi, pe plaja prelungă, valurile se spărgeau albe; se fărâmițau în bucățele. Am văzut acest spectru de mânie albă venind din cenușiul sălbatec și între timp am luat-o în grabă spre nord, zorit să ajung la Bruges, și să ies din această linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
trage cu ochiul spre poziția vitezelor. Prinde un moment cînd vîntul se aude mai slab, calcă ambreiajul și bagă în viteză. Mașina pornește în derivă. Apoi, în încremenirea din interior, cînd orice respirație s-a tăiat, se aude un scîrțîit prelung de pinioane angrenate prost, Lazăr murmură o înjurătură, roțile din dreapta mușcă asfaltul cu dinții de zale, ca în sfîrșit, colosul de tablă să stea rebel, perpendicular pe vînt, urnindu-se cu greu. Încă zece-douăzeci de metri, păpușico! murmură Lazăr -, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
își ia poșeta și pleacă spre capătul celălalt al sălii, dînd colțul după porțiunea de zid. Bătrîna o urmează, căutînd, în camera cu chiuvete, un loc mai curat și uscat, unde să-și lase jos cățelușa, îndemnînd-o, cu un sîsîit prelung, să se ușureze. Cînd o vede pe femeie că acordă cățelului o privire mai mult decît simpla remarcă a prezenței începe să-și verse necazul: Ce noapte! Ce lume! Un ochi n-am închis. Individul cu pălăriuță e dubios rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
căutarea lui s-au format mai multe echipe; nici una însă echipe de oameni cu chef, ca de revelion nu mai spera să-l recupereze. Singură ea, Aura, afară, în viscol, plîngea și, din cînd în cînd, slobozea cîte un "Raduleeee" prelung, deznădăjduit. *** Cînd și cînd, viscolul suflă cu așa putere că Radu se înfige adînc în bețe, să nu fie dat peste cap. La ultima rafală, a căzut în genunchi, cu fața între schiuri, simțind cum pe lîngă urechile lui viscolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu fruntea pe genunchi, fără putere să mai plîngă. Istovită, Letiția dormitează, căutînd mereu să-și acopere picioarele goale cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț, uită să mai clatine din cap, dar continuă șirul de oftaturi prelungi. Nina, întinsă, învelită pînă la brîu cu o pătură mai veche, roasă și aspră, își îndeasă cu putere tîmpla sub coasta actorului, simțindu-se mai în siguranță cînd mîna acestuia, cu degetele desfăcute, i se oprește în părul de la ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cureaua "lungă, tăticu', lungă; cu asta poți și să te spînzuri la nevoie" și rămîne cu ea în mînă, îngrozit de trupul stejarului ce se apleacă încet sub vîntul tot mai aprig. De dincolo de zid, din sala restaurantului, răzbate scheunatul prelung al cățelușei. Bateți de mult? întreabă Mihai, frecîndu-se la ochi. Acum. Urcam spre birou și mi-am zis că trebuie să fi adormit răspunde Ștefănescu înaintînd în birou. Am auzit c-ai avut inspecție ast' noapte, Săteanu, cum ai ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mult de la ea. Antonia mă acuză că sunt superficial, dar Georgie mi-a spus odată că am figura omului care râde în fața unui spectacol tragic, ceea ce mi-a făcut mai mare plăcere. Aș putea să adaug că am o față prelungă și palidă, genul de față de modă veche pe care o au toți cei din familia Lynch-Gibbon, ceva între filosoful Hume și actorul Garrick, am un păr moale, castaniu, care s-a decolorat cu vârsta ajungând la nuanța piperului alb. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nevoit să insist în virtutea drepturilor mele. Georgie, nici nu vreau să aud de plecare! Un sunet venit din spatele nostru ne-a făcut să ne întoarcem. Antonia își acoperise fața cu batista. Trase adânc aer în piept și scoase un suspin prelung. Palmer dădu drumul mâinii lui Georgie, iar eu i-am făcut semn să o ia înainte. Când Palmer s-a îndreptat spre Antonia, am împins-o pe Georgie spre ușă. Antonia scoase un vaiet lung, tremurător, sfâșietor și se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
susținea ea, eu nu o subjugasem niciodată pe Georgie. Acum, însă, după părerea mea, era o ființă subjugată. Căuta de zor în geantă și, ca răspuns la o întrebare amuzată a lui Palmer, scoase în sfârșit pașaportul și un bilet prelung, multicolor, pe care-l puse pe masă. Abia atunci mi-am dat seama că pleacă și ea. Imaginea lor, cum stăteau acolo vorbind și râzând, scăldați într-o insuportabilă aură de semnificații, m-a dus cu gândul la niște actori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de lup. În adolescență, când purta o barbă blondă, arăta ca un pirat. Acum era ras, iar părul încărunțit, tuns scurt, i se ondula într-un vârtej în creștet. Nu era foarte înalt și avea o față hotărâtă, cu ochi prelungi, albaștri. Părea anxios și melancolic și era adeseori irascibil. De bună seamă, în comparație cu George era „amabil“, dar în realitate nu era chiar atât de amabil. Gabriel era mai înaltă, cu un aer la fel de anxios, și ochi căprui, umezi, neliniștiți. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
închis, și se îngustau, dându-i un aer de pisică, ori de câte ori era îngândurată sau emoționată. În timp ce Brian obișnuia să facă ochii mari și să se holbeze.) Își farda discret pleoapele dar nu folosea niciodată ruj de buze. Avea o gură prelungă, conștient mobilă. Părul bogat, neted, frumos tuns, era de un blond ușor argintat, încă lucios și strălucitor, deși nu-l vopsea. Nu se preocupa niciodată de îmbrăcăminte când era vorba de întâlnirile cu familia lui Brian. În această seară purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
frați. Nu arăta nici lustruit ca George, nici hulpav ca Brian. Avea un trup zvelt, dar nu slab, și un ten neted, aproape ca de fată. Părul buclat, castaniu cu reflexe aurii, îi cădea pe umeri. Buza de sus era prelungă, bine modelată, gura senzuală îi strălucea ca gura unui copil. Avea ochii albaștri, cutezători și inocenți ai „Neajutoratei Fiona“. — Ce noroc să vă găsesc pe toți aici! Apropo, ce face bătrânul George? Ce face mama? — Mama-i bine, răspunse Brian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
greoaie a profesorului său, în lumina leșioasă care se cernea prin luminatorul de deasupra ușii. Un moment mai târziu, lumina cenușie, dar limpede venită din stradă o revelă pe Alex, în mantoul ei de blană cel mai elegant, cu ochii prelungi, strălucitori, cu buzele-i lungi, palide, zâmbitoare. Când John Robert se dădu la o parte, fără să scoată un cuvânt, iar ea păși înăuntru, îl văzu pe George. Expresiile zugrăvite pe fața mamei și pe cea a fiului deveniră brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Gabriel ședea între soțul ei și fiul ei) și văzu pe fața acestuia aceeași expresie de încordată, îngândurată anxietate. Își mută privirea spre fața palidă, calmă a lui William Eastcote, așezat în fața ei. Eastcote îi zâmbi. Tăcerea respira prin exalări prelungi, lente și mute, în ritmuri și mai lente, adânci, părând de neștirbit în profunzimile ei, de parcă, în curând, toți cei de față aveau să se oprească de tot, să ajungă, poate, la o moarte senină, împăcată. Uneori, nu vorbea nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urmă se reîntoarse în casă. Când își plimbă privirea prin holul frumos și îngrijit, scăldat în lumină, scoase al doilea strigăt pe care îl auzi Alex în acea seară. Numai că n-a fost un strigăt, ci mai curând un prelung urlet lugubru, ca de animal încolțit. Închise ușa după ea cu asemenea violență, încât o bucată din vitraliul plesnit de pe palier căzu pe pajiște. Simțea o durere care-i sfâșia partea din față a trupului, de parcă fusese despicată cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
piatră și, cu piciorul, îl împinse pe filozof în bazinul cu apă fierbine, gâlgâietoare, învăluit în aburii lăptoși. George rămase un moment uluit de brusca dispariție. Apa fierbinte îi împroșca picioarele și vaporii îi orbeau ochii. Apoi, în cavitatea albă, prelungă, de sub el, văzu ceva albastru și negru plutind și agitându-se la suprafață: cămașa de noapte. George își spuse: „Ar fi trebuit să-i scot cămașa. Dar, de bună seamă, nu-l puteam dezbrăca în timp ce dormea“. Se lăsă în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mișcau încoace și încolo, și la fiecare zvâcnire deveneau de o luminozitate intensă, orbitoare. Și această stea se apropia de el, era chiar foarte aproape. Plutea spre el ca o vâlvătaie pârjolitoare, o conflagrație catastrofică pe cerul înserării, trimițând jeturi prelungi de flăcări. Și pe măsură ce ardea cu raze ascuțite ca niște suliți de foc năucitoare, în miezul uriașei stele incandescente începu să crească un cerc negru, făcând ca astrul să semene cu o orbitoare floarea-soarelui. George își spuse: „Am să privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
proaspătă, murdară pe gambe și pe pulpe, cu sandalele dezlipite și înnoroiate (de unde, Dumnezeu, noroi, acuma, pe arșiță?) și cu cocoloașe mărunte de mizerie, din praf amestecat cu transpirație, etalate inocent și promiscuu între degetele de la picioare, ale căror unghii prelungi sunt date cu un lac ieftin, sidefiu. Adie, dinspre ea, un fâs de parpangică! Vin problemele! vorba lui Dănuț. Coco (Cău-Cău, Prințesa Danemarcei, precum o alintă, gingaș, Poetul) zâmbește provocator, obscen și, totodată, în zeflemea, către careul de juveți din
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
malign. Apoi, mobilul Poetului emite un semnal sonor, un țiuit, pentru primire de mesaj. Neidentificabil, ca sursă de proveniență. Un mesaj scurt, în versuri, cam bizar și, sigur, neinteresant. Apoi, de-afară, dinspre stradă, erupe un urlet! Un urlet ascuțit, prelung, jălalnic! Animalic! Un hăulit respingător, chinuitor de câine! Peste care se suprapune, dinspre curte, un al doilea urlet... Un zbieret gros, spăimos, grăbit și cutremurător! Sfredelitor, sfâșietor și izbitor! Uman! E Nae...! Nae...! E Năică...! L-a prins Criminalul! L-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
clătinând-o: De echilibrată, e echilibrată, ce să zic! comentează el. Chiar atunci, o umbră rotofeie se năpustește de-afară, în salturi mici și înfundate, până la mijlocul holului. Urmată de îndată, de o alta, dotată cu o pereche de urechi prelungi! Unde naiba fuseserăți?! se stropșește Dan, la Iepure și la Bursuc. Ce vrei, am prins stopurile alea tâmpite, de la Tribunal! replică Viezurele. Boss, să fii atent! Atinge-ne cu sabia! Pe mine și pe Alb! Acum...! Vierme se supune poruncii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dă-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba!" suspină Fratele. Declanșate de interferențele și descărcările de câmp și de vârfurile de potențial, alarmele electronice de securitate din muzeu, încep să mugească și să țiuie! Furibund, prelung, perforant, alternant, făcându-i pe Avocat și pe Poet să se ia efectiv cu mânile de cap, într-un acces sincer de stupefacție și de groază. Ambele lampadare electrice, susținute de sculpturile alegorice din hol pocnesc, pornind să fumege! Va-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mari. Te va face mai puternică decât aș fi putut fi eu vreodată. Pornesc pe scări în jos. Brandy în noii ei șlapi, eu în completa mea năuceală, ajungem în hol și prin ușile salonului poți auzi vocea profundă și prelungă a domnului Parker care eructează iar și iar: — Așa. Fă așa. Eu și Brandy, noi rămânem o clipă în fața ușilor. Ne scuturăm una alteia praful și hârtia igienică de pe haine, și eu îi umflu lui Brandy părul la spate. Brandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]