1,349 matches
-
controversei iudeo-samaritene o constituie dezbinarea dintre triburile nordice și cele sudice (diviziunea regatului davidic), în timp ce samaritenii nu considerau atât de important acest eveniment. Tradiția samariteană socotește mai degrabă ca origini ale dezbinării: ridicarea unui templu la Șilo, în timpul lui Eli; preoția lui Itamar care se separă de preoția lui Eleazar; linia preoțească sadochită instalată în Ierusalim; ridicarea templului în Ierusalim, și nu pe Garizim. Este foarte greu de precizat dacă conflictul iudeo-samaritean își are originea în istoria celor două regate, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nordice și cele sudice (diviziunea regatului davidic), în timp ce samaritenii nu considerau atât de important acest eveniment. Tradiția samariteană socotește mai degrabă ca origini ale dezbinării: ridicarea unui templu la Șilo, în timpul lui Eli; preoția lui Itamar care se separă de preoția lui Eleazar; linia preoțească sadochită instalată în Ierusalim; ridicarea templului în Ierusalim, și nu pe Garizim. Este foarte greu de precizat dacă conflictul iudeo-samaritean își are originea în istoria celor două regate, cu atât mai mult cu cât Biblia ebraică
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de la Mine a fiilor lui Israel au îndeplinit slujirea Mea în locașul Meu cel sfânt, aceia se vor apropia de Mine, ca să-Mi slujească și vor sta înaintea feței Mele”. Cel mai probabil, reconstruirea templului din Ierusalim și restabilirea conducerii preoției sadochite în Ierusalim au contribuit la separarea finală a samaritanismului de iudaism. Pe baza dovezilor arheologice și literare, Reicke a ajuns la concluzia că samaritenii și-au construit propriul templu pe Muntele Garizim în timpul stăpânirii persane în Palestina, cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
transiordaniană, iar iudaismul ierusalimitean nu a respins acele comunități din cauza templelor lor. Problema este că evreii din diaspora, deși aveau propriile lor temple, mergeau din când în când la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor și, mai presus de toate, recunoșteau legitimitatea preoției sadochite. Samaritenii respingeau atât templul, cât și familia marilor preoți. Ruptura dintre cele două comunități religioase nu avea astfel nimic de-a face cu textele lor sau cu ceea ce era acceptat drept canonic; așa cum am văzut, în privința canonului, samaritenii adoptaseră
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Ruptura dintre cele două comunități religioase nu avea astfel nimic de-a face cu textele lor sau cu ceea ce era acceptat drept canonic; așa cum am văzut, în privința canonului, samaritenii adoptaseră cu strictețe legea mozaică. Disputa principală se purta în jurul legitimității preoției și a locului templului. Pentru a înțelege și a evalua corect textele samaritene este foarte important să știm ce părere aveau samaritenii despre ei înșiși, deoarece concepțiile altor grupuri despre ei nu ne ajută prea mult să înțelegem convingerile lor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
etapele finale ale dezvoltării sale. Punctul principal al diferenței dintre samaritanism și iudaism îl constituie autenticitatea marelui arhiereu; deși, în concepția samaritenilor și a evreilor, genealogia marilor arhierei diferă, ambele susțin că marele lor arhiereu ar fi moștenitorul legitim al preoției lui Aaron. În Cronica Samariteană II se spune că Eli, certându-se cu marele preot Uzzi, a părăsit Sichemul și a inițiat o linie preoțească rivală la Șilo, o preoție care nu descinde din Eleazar, fiul cel mare al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
susțin că marele lor arhiereu ar fi moștenitorul legitim al preoției lui Aaron. În Cronica Samariteană II se spune că Eli, certându-se cu marele preot Uzzi, a părăsit Sichemul și a inițiat o linie preoțească rivală la Șilo, o preoție care nu descinde din Eleazar, fiul cel mare al lui Aaron, ci din Itamar, fiul cel mic; numai foarte puțini sunt aceia care nu s-au implicat în această schismă, rămânând fideli preoției legitime aaronite din Sichem, și anume strămoșii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
o linie preoțească rivală la Șilo, o preoție care nu descinde din Eleazar, fiul cel mare al lui Aaron, ci din Itamar, fiul cel mic; numai foarte puțini sunt aceia care nu s-au implicat în această schismă, rămânând fideli preoției legitime aaronite din Sichem, și anume strămoșii samaritenilor. Preoția sadochită din Ierusalim reprezenta așadar o preoție nelegitimă, întrucât nu fusese inițiată de către Dumnezeu Însuși. Interesant este că textul masoretic ridică unele probleme legate de genealogia lui Sadoc, marele preot în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nu descinde din Eleazar, fiul cel mare al lui Aaron, ci din Itamar, fiul cel mic; numai foarte puțini sunt aceia care nu s-au implicat în această schismă, rămânând fideli preoției legitime aaronite din Sichem, și anume strămoșii samaritenilor. Preoția sadochită din Ierusalim reprezenta așadar o preoție nelegitimă, întrucât nu fusese inițiată de către Dumnezeu Însuși. Interesant este că textul masoretic ridică unele probleme legate de genealogia lui Sadoc, marele preot în timpul lui David și Solomon. Potrivit 2Rg. 8,17, Sadoc
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
al lui Aaron, ci din Itamar, fiul cel mic; numai foarte puțini sunt aceia care nu s-au implicat în această schismă, rămânând fideli preoției legitime aaronite din Sichem, și anume strămoșii samaritenilor. Preoția sadochită din Ierusalim reprezenta așadar o preoție nelegitimă, întrucât nu fusese inițiată de către Dumnezeu Însuși. Interesant este că textul masoretic ridică unele probleme legate de genealogia lui Sadoc, marele preot în timpul lui David și Solomon. Potrivit 2Rg. 8,17, Sadoc descinde din Ahitub, care, la rândul său
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care, la rândul său, descindea din casa lui Eli. Oricum, potrivit 1Par. 24,3, 2Par. 5,29-34, Sadoc era un urmaș al lui Eleazar, fiul lui Aaron; în ciuda acestor referințe scripturistice, samaritenii se bazează pe 3Rg. 8,17, potrivit căruia preoția sadochită deriva dintr-o genealogie nelegitimă. Dacă această preoție era nelegitimă, cu atât mai puțin legitim era locul templului în Ierusalim. Samaritenii spun că Moise le-a poruncit israeliților să ridice un templu pe Muntele Garizim, în vecinătatea Sichemului, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Oricum, potrivit 1Par. 24,3, 2Par. 5,29-34, Sadoc era un urmaș al lui Eleazar, fiul lui Aaron; în ciuda acestor referințe scripturistice, samaritenii se bazează pe 3Rg. 8,17, potrivit căruia preoția sadochită deriva dintr-o genealogie nelegitimă. Dacă această preoție era nelegitimă, cu atât mai puțin legitim era locul templului în Ierusalim. Samaritenii spun că Moise le-a poruncit israeliților să ridice un templu pe Muntele Garizim, în vecinătatea Sichemului, însă Solomon, sfătuit de preoții nelegitimi, a nesocotit porunca lui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
închinau în continuare și lui Nergal (foarte posibil un zeu din Cutha). Nu există nici o informație certă referitoare la afirmația lui Flavius Iosephus potrivit căreia preoții din Samaria erau descendenți ai preoților evrei care rupseseră legăturile cu templul din Ierusalim. Preoția samariteană își are propria genealogie, independentă de preoția iudaică de la Ierusalim. Pe de altă parte, construirea unui templu pe muntele Garizim nu înseamnă neapărat o îndepărtare religioasă de Ierusalim; să nu uităm că astfel de temple iudaice se mai găseau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
un zeu din Cutha). Nu există nici o informație certă referitoare la afirmația lui Flavius Iosephus potrivit căreia preoții din Samaria erau descendenți ai preoților evrei care rupseseră legăturile cu templul din Ierusalim. Preoția samariteană își are propria genealogie, independentă de preoția iudaică de la Ierusalim. Pe de altă parte, construirea unui templu pe muntele Garizim nu înseamnă neapărat o îndepărtare religioasă de Ierusalim; să nu uităm că astfel de temple iudaice se mai găseau și în alte locuri: tobiații aveau un templu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
samaritenii și evreii nu se deosebeau foarte mult în probleme de doctrină; ambele grupări erau monoteiste, credeau în legea lui Moise pe care o socoteau revelată de către Dumnezeu și așteptau vremuri mesianice; ceea ce îi separa în mod deosebit era legitimitatea preoției și locul templului unde aduceau închinare lui YHWH. Am spus puțin mai sus că saducheii, la rândul lor, respingeau legea orală, astfel încât ne-am aștepta ca cel puțin în acest punct, între saduchei și samariteni să existe o anumită înțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lui YHWH. Am spus puțin mai sus că saducheii, la rândul lor, respingeau legea orală, astfel încât ne-am aștepta ca cel puțin în acest punct, între saduchei și samariteni să existe o anumită înțelegere 2. Însă, întrucât saducheii erau reprezentanții preoției iudaice, este limpede că între cele două grupări existau disensiuni pe marginea legitimității marelui arhiereu din Ierusalim. În această privință, ne putem aștepta la o anumită afinitate între samariteni și esenieni, din moment ce și aceștia din urmă îi socoteau nelegitimi pe
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pe preoții de la Ierusalim. Esenienii nu respingeau legitimitatea pretenției sadochite la funcția de mare arhiereu, ci numai pretențiile preoților contemporani de a sluji. Alături de alte comunități iudaice din diaspora, cum ar fi cea de la Elefantine, comunitatea de la Qumran accepta legitimitatea preoției sadochite și recunoștea drept adevărat locul Templului din Ierusalim 3. Mișna și Talmudul conțin mai multe expresii și discuții referitoare la samariteni. Potrivit Mișnei (tratate Shebiith 8, 9), rabbi Eliezer ar fi spus: „A mânca pâinea unui samaritean este ca și cum
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pref. Dumitru Gherghina, Craiova, 2002; Dan Grădinaru, Creangă, București, 2002; Mircea A. Diaconu, Ion Creangă. Nonconformism și gratuitate, Cluj-Napoca, 2002; Constantin Parascan, Eminescu și Creangă la Junimea, Iași, 2002; Dan Zamfirescu, Cultură română - sinteză europeană, București-Chișinău, 2002, 216-264; Constantin Parascan, Preoția lui Creangă, Iași, 2003. V.Cr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
știe cine a răspândit zvonul că preoteasa ar umbla în fapte netrebnice de curvie. Ispravnicii județului au preluat zvonul, au alcătuit o jalbă către Mitropolie, prezentând faptele și cerând îndepărtarea preotului. Mitro politul se conformează: preotului i se ridică „darul preoției“, soția lui este trimisă surghiun la mă năstire să-și plângă păcatele. Enoriașii, solidari cu preotul, știind că atât el, cât și soția lui sunt oameni buni, cinstiți și cu frica lui Dumnezeu, reacționează foarte repede. Ei redactează o jalbă
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
asupra maha lagiilor“. Angajamentul poartă semnăturile preoților Barbu și Iane și a diaconului Fotie. În parohie, preotul ocupă un loc esențial, loc recunoscut de credincioși, de puterea ecleziastică, de societate, asumat de el prin glasul preotului Manole atunci când afirmă că preoția este dintre „toate tagmele <cea> mai de cinste“. Prin numeroase porunci, mitropoliții încearcă să transmită același mesaj, cerându le celor ce au îmumbrățișat acest cin „să se ferească de fapte netrebnice“, „să păzească cinul preoțesc“, „să-i cinstească și să
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
vizitele canonice efectuate de acest mitropolit în anii 1746 și 1747, de-a lungul Valahiei, cu scopul de a observa starea moșiilor, bisericilor, mănăstirilor care aparțineau Bisericii; aceste vizite sunt însă și un bun prilej de întâlnire cu credincioșii, cu preoții, pentru a-i asculta, a-i sfătui, a le oferi învățături, a efectua slujbe, a intra în contact direct cu „turma“. Mitropolitul Grigore (1760-1782) păstrează și consolidează aceste prerogative ale Bisericii, luând o serie de alte măsuri importante. Dar tot
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
privesc misiunea să răscolească tot județul și să-l dea teslim pe acuzat în mâinile neferului care adusese porunca. Ames tecul dintre slujbașii laici și ecleziastici naște confuzie și abuzuri în executarea sarcinilor primite. Astfel, la sfârșitul lui august 1776 preoții din satul Licherești, județul Ialomița, primiseră misiunea de a-l prinde și închide pe bărbatul Stoianei, fugit din București și recăsătorit în alt sat fără să divorțeze de prima nevastă. Ei se achită de misiunea primi tă foarte repede, dar
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
are câștig de cauză în fața stilului sofisticat și pretențios. Lectura unei jalbe te poartă prin toate stările și emoțiile jeluitorilor și dă posibilitatea cititorului să-și imagineze scenele descrise. Oralitatea se remarcă mai ales în mărturiile culese în parohie. Aici, preoții sau logofeții nu se mai ostenesc să stilizeze forma mărturiei sau să excludă expresiile obscene, ci redau pur și simplu vorbe le martorilor. Mijloacele probatorii Reclamantul trebuie să prezinte în instanță orice probă care poate elucida sau susține cele afirmate
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
Pavel la carteacea dintâi către corinthéni, în 7 capete zicând: «Iară pentru curvie fieșteca rele a sa muiare să aibă și fieștecaré pre al său bărbat să-l aib㻓. Nu știm în ce măsură aceste recomandări ale mitropolitului au fost preluate de către preoții, cert este că partenerii se îndreaptă din ce în ce mai des către Biserică ca instituție de legitimare a legăturii lor, prezență regăsită în numărul din ce în ce mai mare al documentelor. În procesele de divorț, jeluitori și jeluitoare își declină starea civilă, marcând întotdeauna caracterul căsătoriei
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
ții acestor femei? În lumea urbană, soția are de unde alege: to va ră șii de afacere ai soților, vecini de pră vă lie și micii slujbași din administra ție. În lumea rurală, aman ții sunt de regulă alți țărani sau preoții din sat, câr ciumarii, han giii. Ac to rii principali sunt însă, și într-un mediu, și în celălalt, cal fe le și slugile din casă. Ei pro fi tă de avan surile făcute de stă pâ nă pentru a
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]