872 matches
-
închinat un clondir pentru sănătate... Iancu de Hunedoara a fost speranța Europei în lupta împotriva otomanilor, spune Țamblac. Da... Marele Iancu... Îmi amintesc noaptea aceea... povestește cu nostalgie Ștefan. Eram la Hunedoara, în preajma celui de-al cincilea Crăciun petrecut în pribegie, când în Țara Românească, când în Transilvania. Fugeam de colo-colo, mă ascundeam de răul prea iubitorilor mei unchi ce căutau să-mi facă de petrecanie și nu eram decât un băiețandru, singur-singurel pe lume. Îmi amintesc, era o iarnă grea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a fost "cadâna favorită" a sultanului? Știam. Era pribeag, ostatic, zălog de domnie la Înalta Poartă, tânăr, singur, părăsit, sub puterea Sultanului... "Poți să arunci piatra"? spune Maria blajin, cu înțelegere. Ești bună, Maria... Tocmai noi care am cunoscut umilința pribegiei... Și acum? Ai știre? După ce l-ai dat jos... Unde se află Radu? Sub o cruce de lemn în cimitirul săracilor din Sighișoara. Nenorocitul se ascundea de răul nostru. Fugea din oraș în oraș, se temea de mâna lungă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
precizează Țamblac. Avem nevoie unul de celălalt, ca aerul avem nevoie, rostește Ștefan. "Prieteșug?"... Și de ce n-ar fi? Părinții noștri se aveau ca frații. "Iancule, părinte al meu", așa-l chema taica Bogdan pe taică-su. În anii de pribegie la Hunedoara Mateiaș era un țânc toată ziulica era în spinarea mea; eu i-am pus dintâi sabia de lemn în mână; eram buni prieteni... Și-apoi, să nu uităm, cel mai mare rege al Ungariei, olecuță e român. "A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fiii risipitori zburătăciți pe meleaguri străine. Se vor încrede în iertarea Măriei tale oare? Își tem capul... Cuvântul meu nu-i îndeajunsă chezășie? Și-apoi, însuși domnia-ta, boier Stanciule, ești pilda vie a iertării mele. Ai fost fârtate de pribegie și rele cu marele boier Mihu; m-ați vrăjmășit cu sârguință, ați uneltit împotriva tatălui Bogdan, a fiului Ștefan... Eu n-am... n-am... Ce n-ai?!?!... Ai! Ai fost apropiat al lui Petru Aron, ucigașul tatălui meu! Stanciu, stacojiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
s-au născut. Alții... nu se lipește străinătatea de ei, ca apa de pana de gâscă, deși bine știu că "acasă" nu-i așteaptă "plăcinte cu poalele-n brâu"... Atunci, de ce adastă la mila străinului? întreabă Ștefan. Eu cunosc umilința pribegiei. Mulți se laudă că o duc bine. Și unii o duc... Alții, vai de ei... Străinul se uită la tine chiorâș: îi furi pâinea pe drept cuvânt. Nu e ușor, ești un proscris. Dar unde-i ușor? Și te-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dorul" nu vine oare de la durere? Te înstrăinezi cu trupul, dar inima ta rămâne acasă și te cheamă. L-am trăit cu vârf și îndesat dorul aista. Copilăria, tinerețea... tot fugind, pribeag. Ca păsările călătoare, visam întoarcerea la cuibul dintâi. Pribegia-i un surghiun. Așa e, povestește Stanciu. Pribeag fiind, am aflat că seva ne-o tragem din pământul pe care l-am călcat cu piciorușele, dintâi... Înstrăinat, rupt de rădăcini, mă uscam pe ram. Orice dezrădăcinat, că recunoaște au nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spre Apus... Am trecut munții. Și, două săptămâni mai apoi, odată cu prima zăpadă timpurie -, un mic cerșetor, bolnav, clănțănind de friguri, bătea la poarta Castelului Hunedoara... Cu trei zile înainte, împlinisem cincisprezece ani. Așa a început lunga și amara mea pribegie: cinci ani de surghiun, ocrotit de Iancu Corvin de Hunedoara, voievodul Transilvaniei; și de Domnul Țării Românești, Vladislau Dan, ce-mi era un fel de unchi. Fugeam de colo-colo, mă ascundeam, hăituit de mâna lungă a "prea iubitului meu unchi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
biserica Mirăuților toacă de vecernie. Ștefan respiră adânc... Într-un târziu, spune încetișor: ...Vezi tu, Alexandre, eu n-am fost niciodată prințișorul fericit. Soarta nu mi-a prea cătat în coarne, m-a lovit de cum am deschis ochii. Născut în pribegie, mereu fugar, orfan, umilit, flămând și singur, ca un câine al nimănui. Soarta mi-a hărăzit puține bucurii și... și, arareori când mi le-a dat, s-a grăbit să mi le ia. Și nu eram decât un copilandru... De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am pus mâna pe spadă, dar... dar spadele scoase pe jumătate au intrat repede în teacă. Cetatea era înconjurată de "Oastea Măriei sale"... Ne-am răzvrătit noi... Unii ce se simțeau cu musca pe căciulă -, s-au desțărat, au luat calea pribegiei cu marele boier Mihu în frunte. Alții s-au întors cu ajutoare de la lehi, unguri sau turci... Mare răzmeriță a fost atunci, adaugă Alexa. Țărănimea se ridicase puhoi, cu furci, cu topoare le răsărise Soarele! "Ajutoarele străine" n-au mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rămas dator. Nu-s omul care atunci când a primit o palmă să întind și obrazul celălalt. Păzește-mă, Doamne, de tovarăș, că de dușman mă păzesc singur, spune Vlaicu. Trecând prin Țara Românească, povestește Gherasim, am mas la tovarășii din pribegie ai Măriei tale: boierii Mircea Comis și Stan Logofăt. Voievodul Laiotă Basarab mi-a trimis vorbă să șoptesc Măriei tale că vine siluit, cu inima frântă, că se va strădui să nu verse sânge de frate, că mult se bucură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
meu a intrat tata în compania unor mari cheflii, jucători de cărți și nu din cauza mea certurile, bătăile și umilințele la care era supusă familia s-au întețit. Cu dorul de ai mei, de mama și surori, am luat drumul pribegiei, mai exact al căutării unui rost. și iată-mă angajat la Fabrica de cherestea “Raux et Lalu” la Cosmești. Câte 9 kilometri la dus și la întors, iarna cu felinarul pentru contra lupilor în brațe, credeam c-am să îmbătrânesc
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
aveam zece ani ne-am pomenit împinși din sărăcie în sărăcie și mai lucie cu ajutorul unui preot bogat din Fârțănești. Nu mai încăpea de bunicu. și a făcut ce-a făcut de l-a trimis cu numeroasa lui familie în pribegie de post, tocmai la Stoicani. Casă grea, condiții de viețuit pe măsură. Nenea Ion, Jan, cel mai vârstnic unchi, era impiegat de mișcare la Ianca, în apropiere de Brăila. De acolo mai trimetea după puteri oarecare ajutor repede pierdut în
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
băiete, și lasă Franța liniștită”. Ceea ce, firește, a trebuit să fac... Dar liniștea n-a ținut decât până a doua zi, când manifestațiile au reînceput mai puternice. În cele din urmă, către sfârșitul lui Noiembrie, după doi ani încheiați de pribegie, ne-am întors acasă. Acest „acasă” e un fel de a vorbi, căci - după o serie de descinderi cu prilejul cărora comisarii români au luat mai multe lucruri decât musafirii germani - o prietenă a mamii s a hotărât să ne
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
prin prezența, în fiecare număr, a lui Aron Cotruș și a lui Vintilă Horia. Alături de grupajele permanente de informații din și despre țară și exil - „Țara pe rug”, „Țara în bejenie” -, trei rubrici sunt consacrate literaturii și culturii: „Cultura în pribegie”, „Publicații românești”, care semnalează și comentează periodicele apărute în exil, și, sporadic, „Lângă tâmpla poeților”, unde se dau reproduceri din literatura română clasică: Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu ș.a. Numărul special de Crăciun publică pe prima pagină un text al lui
ŢARA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290078_a_291407]
-
Ceaușescu, pasionat de bridge, împotriva voinței și dorinței părinților grijulii, s-a căsătorit și are un copil, refuzând să se despartă de fata unui fost din vechea gardă, Dana Borilă, al cărei frate cu soția au luat de curând drumul pribegiei, ca mulți alții, sătui de prea multă lumină a acestor ani. Valentin a primit acasă o hotărâre judecătorească prin care i s-a comunicat că cererea dvs. de divorț, înaintată tribunalului sector a fost aprobată, la care, firesc, acesta a
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
primită la New York de la Paris, decenii după aceea, de ziua mea, aveam să citesc grafia de poet a lui Mitică, fiul Lenei și al lui Miron: „La mulți ani,/ iubit prieten al tatălui meu”. * MRP ocupă un loc aparte În pribegia mea printre cărți și cuvinte. Mă frapase de la Început participativitatea, pasiunea sa În lectură, În prietenie, În aversiuni. Și un fel de camaraderie lipsită de convenții, În relația cu tinerii sau cu oamenii simpli, de oriunde, atât de rară În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și În haosul diurn și profan al hazardului, ca ispitirea și ispita libertății, pare a nu putea renunța, totuși, la semnificație. Angajarea intraumană numită Iubire, pusă În chestiune prin infidelitate, nu este necesar ferită de nevoia de transcendență, precum nici pribegiile păcătoase ale credinciosului nu se separă pentru totdeauna de Sacralitate. Cititorul nu poate evita să-l confrunte pe Musil cu Flaubert, maestrul neiertător al mizeriei „romantice”, susurând În putridul realității. Claudine nu este, În nici un fel, Înrudită cu Emma, iar
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Dinamica și zădărnicia schimbării, melancolia și trufia permanenței, fluiditatea, nemărginirea, senzualitatea selenară nu fuseseră, trebuia să admit, doar obsesii juvenile. A scrie, amintea conferențiarul, Înseamnă a „transcrie” ceva mai mare decât noi Înșine. Revenea, firesc, și În acest context, tema pribegiei, a rătăcirii, a Înstrăinării și a schimbării. Oaspetele s-a referit și la cartea sa despre exilul iudaic În Europa Centrală și de Est, ca la o nouă Înrădăcinare, o nouă expresie spirituală și artistică, o altă civilizație. Monografia sa
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de Sud, parcul și biserica și jocul copiilor sunt parte a unui cadru mai larg, dar și fragmente revelatoare ale „premisei” istorico-geografice, sociale, politice, culturale, psihologice a conglomeratului. Istoria și atmosfera cotidiană, pulsația străzii, a cafenelei, vocea, valurile și vântul, pribegia și imuabilitatea, dialogul nu neapărat vorbit Între oameni, peisaje și cărți. Un mozaic de microcosmosuri care potențează, deopotrivă, concretețea terestră și cosmicitatea transcendentului. Contrazicând pe cei care considerau că „triste Trieste” nu are suflet, doar o minte germană și un
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pustiului estic. Dinamismul tânjea după terapia indolenței imaginare. Un mod de a se auto-nega, răscumpărându-și excesul de dăruire, reîncărcându-și rezerva de reverii și melancolie. * Când mi-am luat, precum melcul, casa, adică limba, adică patria, și am pornit În pribegia necunoscutului, primisem deja, din depărtări, un semn de Încurajare și recunoaștere: primul meu text publicat În Occident, În 1983, În revista din München Akzente, editată de Michael Krüger. Nu cunoșteam revista, nici editorul datorită cărora aveam să fiu invitat, după
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
inițiată în 1950 pentru a putea salva literatura legionară. S a multiplicat și tipărit tot ce s-a găsit. În trei ani de zile au fost reproduse și răspândite toate cărțile legionare pe întreg întinsul globului, peste tot pe unde pribegia i-a aruncat pe legionari. O singură carte nu apăruse în acești trei ani de zile și nici până acum, timp de 30 de ani, cu toate investigațiile făcute: „Adevărul în procesul Căpitanului”. Se părea că și peste ea se
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
timp îți dădea impresia că nimeni nu se mai sinchisea de înstrăinarea pământului românesc, împreună cu milioanele de români căzuți în robie străină. Părea că de soarta acestei provincii nu se mai interesau decât acei care au trebuit să apuce drumul pribegiei fără de nădejde și fără de adăpost. Pentru multă lume, pierderea Basarabiei însemna dispariția din circulație a unui nume plictisitor, de care nu-și aminteau decât la ideea de mutări disciplinare în cazuri de slăbiciuni profesionale sau de încălcări de regulament. Oamenii
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pregătit destinul tragic al Căpitanului și al întregii Mișcări Legionare. Mi-au rămas mereu în suflet nopțile de la Vurpăr, cu caracterul neliniștitor al enigmelor lor. M-au însoțit în zilele grele ale luptelor duse mai târziu în țară, iar în pribegia din străinătate le-am purtat ca un ecou prelungit în bolta răsunătoare a sufletului omenesc. Când m-am trezit din noianul de gânduri, începea să mă pătrundă frigul nopții. M-am coborât încet spre casă. Ceilalți stăteau cu toții în dâra
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
instituțiilor de educație și concentrare comunitar legionară, legionarii își storc ultima energie spre a-și rândui și împărtăși unul altuia gândurile”. Paul Costin Deleanu încheie cu o mărturisire de credință: „Vom stărui însă, ca această unitate a gândirii legionare în pribegie să continue sub orice formă, cât de precară, prin orice noi etape, cât de lungi și oricât de anevoioase, pe oriunde va fi să ne poarte tragicul nostru destin, destinul poporului român. Continuăm linia istorico-politică a Căpitanului nostru, într-o
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
II. Cel dintâi a fost înlăturat violent, iar al doilea, alungat de pe tronul României, ca o unealtă a intereselor anglo-francmasonice... De ziua nașterii Căpitanului nostru, ca și de ziua întemeierii Legiunii orice suflet legionar, din mormânt, din temniță sau din pribegie politică, se simte atins de mîhnire, că anumite conjuncturi trecătoare opresc pe majoritatea dintre noi, și pe cei mai buni, să-și facă datoria pe frontul unde Căpitanul a stat și a poruncit să stăm mai departe. Totodată, cu toată
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]