2,775 matches
-
și totodată o întemeiere neempirică pentru legile care guvernează mișcarea corpurilor. Principia lui Newton nu încearcă nici unul din aceste lucruri deoarece elaborează principii matematice mai degrabă decât metafizice, iar legile mișcării sunt întemeiate mai degrabă în mod empiric decât a priori.” (The Laws of Motion..., p. 11.) Și, mai departe: „Wolffienii tind să ofere derivări neempirice, ontologice sau logice... Strategia lor standard este să arate în ce fel pot fi derivate legile mișcării din principii ontologice mai fundamentale care, în cele
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant unei legi a naturii cum este legea gravitației în termenii următori: „Datorită dependenței ei esențiale de cele din urmă (de datele experienței - n.m. M.F.), legea gravitației este o lege empirică și, prin urmare, strict vorbind nu este nici a priori, nici necesară. Cu toate acestea, datorită dependenței menționate mai sus (de analogiile experienței și de legile geometriei euclidiene - n.m. M.F.), legea gravitației se bucură totuși de un anumit gen de necesitate «empiricăă sau «materialăă în virtutea căreia ea este mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ipoteză.” (M. Friedman, Kant and the Exact Sciences, Harvard Unievrsity Press, Cambridge Mass., 1992, p. 167.) Iată și formulările, desigur nu atât de explicite, ale lui Kant: „Cum nici o existență a obiectelor simțurilor nu poate fi cunoscută cu totul a priori, dar totuși relativ a priori în raport cu altă existență deja dată, și cum și atunci nu se poate ajunge decât la acea existență care trebuie să fie cuprinsă undeva în lanțul experienței din care percepția dată este o parte, necesitatea existenței
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
the Exact Sciences, Harvard Unievrsity Press, Cambridge Mass., 1992, p. 167.) Iată și formulările, desigur nu atât de explicite, ale lui Kant: „Cum nici o existență a obiectelor simțurilor nu poate fi cunoscută cu totul a priori, dar totuși relativ a priori în raport cu altă existență deja dată, și cum și atunci nu se poate ajunge decât la acea existență care trebuie să fie cuprinsă undeva în lanțul experienței din care percepția dată este o parte, necesitatea existenței nu poate fi cunoscută niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de experiență este alta decât cea a generalizărilor accidentale în raport cu legile științei. 7l. Critica rațiunii pure, ed. cit., pp. 212-213. 72. Kant opune punctul său de vedere, potrivit căruia noi putem cunoaște relații cauzale particulare numai prin intervenția principiului a priori al cauzalității, punctului de vedere, acceptat până atunci de mulți filosofi, că „numai prin succesiunile multor evenimente percepute și comparate, și găsite concordante cu fenomene anterioare, am fost noi conduși să descoperim o regulă, în virtutea căreia anumite evenimente urmează totdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o procură, anume că tot ce se întâmplă are o cauză, ar fi la fel de contingentă ca și experiența însăși: universalitatea și necesitatea lui nu ar fi decât fictive și nu ar avea adevărata valabilitate universală, fiindcă nu ar fi a priori, ci ar fi întemeiate numai pe inducție.” (Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 209.) DOUĂ CONCEPTE ALE CUNOAȘTERII Într-o literatură cuprinzătoare, îndeosebi în scrieri ale unor autori de orientare antimetafizică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
jumătate a secolului XX, filosofia kantiană și filosofia cunoașterii de orientare empiristă sunt înfățișate drept poli care se opun și se exclud reciproc. Ernst Mach, de exemplu, îl asociază pe Kant și kantianismul în genere cu proiectele de întemeiere a priori a științei naturii, în particular ale mecanicii, pe care le respinge cu hotărâre în cunoscuta sa lucrare consacrată istoriei critice a mecanicii 1. Sistemul lui Kant a fost perceput de empiriștii logici drept o construcție filosofică de factură raționalistă, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este invocată drept fundal contrastant al prezentării și argumentării unei concepții empiriste asupra cunoașterii se are în vedere, în primul rând, teoria kantiană privitoare la posibilitatea unei cunoașteri independente de experiență, o cunoaștere care se exprimă în enunțuri sintetice a priori. Astfel, Rudolf Carnap afirma că negarea existenței unor enunțuri care sunt sintetice și, totodată, a priori, care conțin adică o cunoaștere ce este independentă de experiență în genere, ar reprezenta o caracterizare negativă a oricărei concepții empiriste asupra cunoașterii, în măsura în care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în vedere, în primul rând, teoria kantiană privitoare la posibilitatea unei cunoașteri independente de experiență, o cunoaștere care se exprimă în enunțuri sintetice a priori. Astfel, Rudolf Carnap afirma că negarea existenței unor enunțuri care sunt sintetice și, totodată, a priori, care conțin adică o cunoaștere ce este independentă de experiență în genere, ar reprezenta o caracterizare negativă a oricărei concepții empiriste asupra cunoașterii, în măsura în care empirismul poate fi calificat drept acea orientare epistemologică care susține că nu există enunțuri sintetice a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care conțin adică o cunoaștere ce este independentă de experiență în genere, ar reprezenta o caracterizare negativă a oricărei concepții empiriste asupra cunoașterii, în măsura în care empirismul poate fi calificat drept acea orientare epistemologică care susține că nu există enunțuri sintetice a priori. „Acesta este in nuce întreg empirismul”2. Hans Reichenbach care, ca și Carnap de altfel, îl trata cu respect pe Kant3, afirma că teoria cunoșterii dezvoltată în CRP îi apare empiristului ca o teorie care nu poate fi apărată. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și Carnap de altfel, îl trata cu respect pe Kant3, afirma că teoria cunoșterii dezvoltată în CRP îi apare empiristului ca o teorie care nu poate fi apărată. Nu pot exista enunțuri care sunt în același timp sintetice și a priori în sensul lui Kant, adică înzestrate cu atributele necesității și generalității. Dezvoltarea ulterioară a cunoașterii științifice este caracterizată de Reichenbach drept un proces de „dizolvare a sinteticului a priori”. Ideea kantiană a sinteticului a priori a fost o eroare, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pot exista enunțuri care sunt în același timp sintetice și a priori în sensul lui Kant, adică înzestrate cu atributele necesității și generalității. Dezvoltarea ulterioară a cunoașterii științifice este caracterizată de Reichenbach drept un proces de „dizolvare a sinteticului a priori”. Ideea kantiană a sinteticului a priori a fost o eroare, însă una istoric justificată. (Reichenbach admite că dacă Immanuel Kant ar fi trăit în epoca teoriei relativității și a mecanicii cuantice el ar fi abandonat probabil ideea că există o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
același timp sintetice și a priori în sensul lui Kant, adică înzestrate cu atributele necesității și generalității. Dezvoltarea ulterioară a cunoașterii științifice este caracterizată de Reichenbach drept un proces de „dizolvare a sinteticului a priori”. Ideea kantiană a sinteticului a priori a fost o eroare, însă una istoric justificată. (Reichenbach admite că dacă Immanuel Kant ar fi trăit în epoca teoriei relativității și a mecanicii cuantice el ar fi abandonat probabil ideea că există o cunoaștere sintetic-a priori.) Programul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sinteticului a priori a fost o eroare, însă una istoric justificată. (Reichenbach admite că dacă Immanuel Kant ar fi trăit în epoca teoriei relativității și a mecanicii cuantice el ar fi abandonat probabil ideea că există o cunoaștere sintetic-a priori.) Programul lui Kant de a căuta un sintetic a priori, dezvăluind premisele logice ale cunoașterii, este, așadar, condamnat la eșec. Dacă o propoziție este o premisă a cunoașterii științifice ea nu este de aceea și validă. Dacă vrem să știm
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
justificată. (Reichenbach admite că dacă Immanuel Kant ar fi trăit în epoca teoriei relativității și a mecanicii cuantice el ar fi abandonat probabil ideea că există o cunoaștere sintetic-a priori.) Programul lui Kant de a căuta un sintetic a priori, dezvăluind premisele logice ale cunoașterii, este, așadar, condamnat la eșec. Dacă o propoziție este o premisă a cunoașterii științifice ea nu este de aceea și validă. Dacă vrem să știm dacă premisele sunt adevărate, trebuie să dovedim, mai întâi, că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
vrem să știm dacă premisele sunt adevărate, trebuie să dovedim, mai întâi, că însăși cunoașterea noastră științifică este adevărată. Adevărul premiselor nu este de aceea mai bine întemeiat decât cunoașterea științifică. Această simplă analiză logică arată că filosofia sinteticului a priori a lui Kant nu poate fi apărată.4 Cititorii care înregistrează asemenea luări de poziție pot ajunge ușor la concluzia că între conceptul kantian al cunoașterii și acel concept al cunoașterii de orientare empiristă care domină gândirea științifică contemporană nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
14 Kant a oferit o elaborare particulară, specifică conceptului orientat spre formă. Particularitățile acestei elaborări decurg, în primul rând, din concepția kantiană asupra formei cunoașterii. Pentru Kant concepte pure, concepte despre obiecte în genere, fac posibilă experiența, fiind condiții a priori ale acesteia. Valabilitatea obiectivă a acestor concepte, a categoriilor, constă în aceea că, în calitate de forme pure, ele fac posibilă sinteza diversului și, prin aceasta, cunoașterea. Kant subliniază cu insistență că sinteza diversului nu poate avea loc prin simțuri sau prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
între concepte și intuiții există o prăpastie logică; conceptele nu pot fi derivate din intuiții; cunoașterea noastră despre realitate se constituie prin corelarea intuițiilor sensibile și ale conceptelor; conceptele sunt condiții ale posibilității oricărei cunoașteri prin experiență; ele sunt a priori în sensul că fac posibilă experiența; valabilitatea obiectivă este conferită conceptelor de capacitatea lor de a corela, de a structura intuițiile sensibile; orice cunoaștere prin experiență reprezintă o întrepătrundere indisociabilă a intuițiilor și conceptelor; nu există conținuturi sensibile despărțite de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
omenești, rezultă că ele vor putea fi întotdeauna înlocuite cu altele, care funcționează mai eficient în sistematizarea unui anumit domeniu al experienței. Ceea ce se poate vedea foarte bine în dezvoltarea istorică a gândirii fizice. Nu există, așadar, concepte pure, a priori, concepte care ar reprezenta condiții ale posibilității cunoașterii prin experiență în genere, în sensul lui Kant18. Din punctul de vedere al interesului pentru elaborarea unui concept al cunoașterii orientat spre formă fundamentală este sublinierea că, independent cât de bine ar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a lucrului în sine nu este în principiu posibilă constituie concluzia firească ce rezultă din faptul că nu ne putem reprezenta lucrurile așa cum sunt ele, independent de orice sistem de concepte. Conceptele din care se compune acest sistem sunt a priori, nu în sensul că reprezintă structuri date o dată pentru totdeauna care fac posibilă cunoașterea în genere, ci în sensul că, în calitate de forme, ele structurează conținutul intuitiv și fac, prin aceasta, posibilă o cunoaștere mai mult sau mai puțin adecvată a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o respingere frontală a apriorismului kantian. Este o temă care a fost menționată în partea introductivă a acestui studiu. Se pune, totuși, întrebarea dacă această reflecție nu este în măsură să justifice, într-o variantă slăbită, ideea unei condiționări a priori a cunoașterii noastre empirice. Încă Reichenbach sublinia, în studiile sale consacrate teoriei relativității, că putem distinge două sensuri în care anumite concepte și principii sunt caracterizate drept a priori: sensul de precondiții necesare și imuabile ale experienței în genere și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
măsură să justifice, într-o variantă slăbită, ideea unei condiționări a priori a cunoașterii noastre empirice. Încă Reichenbach sublinia, în studiile sale consacrate teoriei relativității, că putem distinge două sensuri în care anumite concepte și principii sunt caracterizate drept a priori: sensul de precondiții necesare și imuabile ale experienței în genere și sensul de elemente constitutive ale cadrului în care se dezvoltă cunoașterea științifică într-o anumită perioadă a evoluției ei istorice. Teoria relativității a arătat că primul sens trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al doilea trebuie să fie reținut. Ca și în mecanica clasică, în teoria relativității anumite concepte creează cadrul descrierii realității fizice și fac în acest fel posibile toate enunțurile particulare ale teoriei. A spune despre aceste concepte că sunt a priori înseamnă a afirma că ele sunt elemente constitutive fundamentale ale descrierii teoretice a lumii fizice. Abia ele fac posibilă o asemenea descriere. Drept cadre în care se dezvoltă o tradiție de cercetare științifică ele funcționează, în cadrul acestei tradiții, drept fundamente
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o schimbare a structurii gândirii”, care oferă înțelegerea unor noi domenii de fenomene, acele fenomene care nu sunt inteligibile în structurile de gândire proprii vechii teorii. Calitatea elementelor constitutive ale unei asemenea structuri de gândire de a reprezenta condiții a priori ale posibilității experienței este scoasă în evidență, arată Heisenberg, de marile dificultăți de a și le însuși și de a le accepta pe care le vor întâmpina toți aceia care s-au format ca cercetători și au desfășurat o activitate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe care le-a făcut deja posibile și cu deosebire de cele pe care le promite, decât acceptarea unui verdict constrângător al observațiilor și experimentelor particulare. Din această perspectivă, o recuperare într-o formă relativizată a conceptului kantian de a priori va apărea pe deplin îndreptățită. S-a atras atenția, în acest sens, asupra faptului că un filosof empirist ca Rudolf Carnap, care s-a distanțat în mod clar de conceptul kantian al sinteticului a priori, a evidențiat, totodată, statutul distinct
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]