1,324 matches
-
oficializa noul regim de autoritate monarhică, în cadrul căruia regele Carol al II-lea participa efectiv și legal la activitatea de guvernare. Actul fundamental reprezenta ruperea pactului care exista între națiune și monarhie, enunțat de regele Carol I în prima sa proclamație, după depunerea jurământului pe Constituția din 1866, deoarece, pe de o parte, așa -zisa nouă Constituție nu mai emana de la națiune ci de la puterea executivă, iar pe de altă parte, pentru că nu s-a respectat modalitatea de revizuire a Constituției
Drepturile omului reflectate în Constituţiile României din 1923 şi 1938 by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1672_a_3044]
-
oficializa noul regim de autoritate monarhică, în cadrul căruia regele Carol al II-lea participa efectiv și legal la activitatea de guvernare. Actul fundamental reprezenta ruperea pactului care exista între națiune și monarhie, enunțat de regele Carol I în prima sa proclamație, după depunerea jurământului pe Constituția din 1866, deoarece, pe de o parte, așa -zisa nouă Constituție nu mai emana de la națiune ci de la puterea executivă, iar pe de altă parte, pentru că nu s-a respectat modalitatea de revizuire a Constituției
Drepturile omului reflectate în Constituţiile României din 1923 şi 1938 by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1672_a_3044]
-
profita de privilegiile pe care acest titlu le conferea. în tot acest timp, rezistența pasivă față de ocupația rusească a continuat, mai ales la Iași unde, după cum scria Blutte în vara anului 1832, se răspândeau pamflete care caricaturizau pe ruși și proclamații care îndemnau la nesupunere civică. Șase luni mai târziu, în fruntea „opoziției moldovenești” se aflau, după cum ne informează consulul englez, mitropolitul, episcopul de Roman și majoritatea boierilor. Acutizarea crizei egiptene din 1833, cu pericolul căderii Constantinopolului în mâinile lui Mehmed
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
de 23, la asfințit. în acel moment, pe terenul unde urmau să își fixeze ei tabăra, se aflau mulțimi de țărani, în număr de până la 30.000, aranjate după sate, fiecare cu preotul și prapurii lor. Poliția a dat o proclamație prin care interzicea purtarea armelor de orice fel și întreaga populație a orașului a ieșit să primească trupele, și au insistat să meargă și Mitropolitul. Ajungând lângă posturi li s-a spus că nimeni nu poate fi primit, nici măcar membrii
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
va adopta o poziție de neutralitate față de conflict. În schimb, partidele principalelor țări beligerante (Germania, Austro-Ungaria, Belgia, Franța, Marea Britanie) găsesc motive bine întemeiate pentru a justifica masacrul și pentru a-și susține guvernele. Această răsturnare incredibilă pune probleme. Distanța dintre proclamațiile enunțate anterior și pozițiile luate brusc, începînd cu august 1914, urmărind o logică aparent de neînțeles, este radicală. Cum s-a ajuns totuși aici? Putem vorbi oare de "faliment" sau de "trădare" din partea Internaționalei a II-a, așa cum s-a
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
științei naturale în secolul al XVII-lea. Putem vedea în voluntarismul nominalist premisele spirituale ale „morții lui Dumnezeu”? Firește, Gott ist todt! Gott bleibt todt! rămâne, de la Nietzsche încoace, un model greu de ignorat în interpretarea modernității 2, dar această proclamație trebuie corect înțeleasă în termeni istorici. Cititorul rămâne cu impresia că între poziția teologică asumată, respectiv, de Platon, stoici, Părinții Bisericii și ultimii scolastici, diferența este neglijabilă. Patapievici evită o discuție a raportului între virtutea păgână și virtutea creștină (socotite
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
unei subtile, dar foarte răspândite forme de idolatrie. Trecerea de la idolul conceptual al metafizicii la icoana doxologică a liturghiei nu este deloc facilă. „Moartea lui Dumnezeu” nu implică neapărat un militantism ateu, ci ascunde o secretă relație de conivență cu proclamația creștină. H.-R. Patapievici pare să adere la interpretarea teologică de mai sus atunci când afirmă că „moartea lui Dumnezeu” reprezintă un principiu epistemologic implicat de Buna-Vestire creștină 4. Absența sau retragerea lui Dumnezeu capătă aici o interpretare riscantă. Trăiește oare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii au învățat „toată înțelepciunea egiptenilor” (Fapte 7, 22). Ei - care denunțau ferm „fabulele” sau „născocirile” elinești pentru a proclama, după regulile univocității, un adevăr personal la granița dintre istorie și eternitate - nu puteau citi istoria umanității decât în lumina proclamației apostolice despre moartea și învierea lui Iisus Hristos. Conceptul stoic de providență nu era suficient în acest sens. Pentru orice creștin, întâlnirea cu Hristos se transformase într-o judecată de apoi a istoriei umanității și în apocalipsa unei biografii personale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
teologice cu privire la obiectivitatea revelației în sfera patologicului (Immanuel Kant vs Emanuel Swedenborg; nu întâmplător, ereticul Swedenborg este autorul unui comentariu în patru volume Apocalypsis Explicata, 1785-1789). Recursul la argumentul cunoașterii de tip a posteriori - indispensabil în tradiția Bisericii și în proclamația apostolică care își întemeiază crezul pe faptul istoric al Învierii - scoate din discuție orice serioasă dezbatere despre adevărul profeției venit prin descoperire de sus. Sprijinit de Kant, Fichte (Versuch einer Kritik aller Offenbarung, 1792) face un pas mai departe în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Așa, Părinte, căci așa a fost înaintea Ta, bunăvoința Ta” (Luca 10, 21)1. Chiar atunci când nu este de influență gnostică, lectura subiectivistă a Scripturii dă naștere unor reprezentări arbitrare sau aberante ale proclamației apostolice. Cei care „nu mai suferă învățătură sănătoasă își îngrămădesc învățători ca să le răsfețe auzul” (II Timotei 4, 3). Prin urmare, tipărirea și traducerea Sfintei Scripturi în afara cadrului liturgic al Bisericii se rezumă la simpla transmitere a unui text lipsit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
teologice. Primind amețitoarea sarcină a reprezentării Patimii Domnului, orice creator se va întreba: care Iisus? Pentru cei ce aparțin bimilenarei tradiții creștine, replica nu vine mecanic, prin schițarea unui portret-robot al prototipului; mai degrabă, răspunsul se consumă într-o entuziastă proclamație: Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu și Fiul Tatălui, întrupat „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”. Iisus, Cel răstignit și înviat a treia zi, „după Scripturi”. Pentru artiștii care aderă la această tradiție, scrierile profeților, Psalmii, Evangheliile canonice și ortodoxia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deci că aceste criterii ale reprezentării artistice sunt de natură teologică, hotărând imediat asupra valențelor estetice ale operei. Un credincios ortodox va putea aprecia valoarea oricărei poetici religioase creștine numai plecând de la aceste exigențe teologice, extrase din harta genetică a proclamației evanghelice a Bisericii. Datorită acestui raport de anterioritate a teologicului față de estetic - un criteriu pregnant în primul mileniu creștin, indiferent dacă este vorba de tradiția latină, bizantină sau orientală -, unitatea tematică ce orchestrează detaliile reprezentării Patimii nu poate rămâne aleatorie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
capitolul LXXII, câteva din regulile jocului: mingea avea 17 centimetri diametru, cântărea 270 de grame, iar câmpul de joc era aproximativ identic cu cel de astăzi 100m X 70m. La 27 noiembrie 1572, regina Elisabeta I a Angliei dă o proclamație prin care hotărăște scoaterea balonului rotund în afara legii: „Nici un joc de fotbal nu va mai fi aprobat în orașul Londra, cei ce se vor abate vor fi pedepsiți cu închisoarea.” Patru sute de ani mai târziu, tot la Londra, pe stadionul
Bazele generale ale fotbalului by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/357_a_953]
-
politică încerca prin anumite mișcări strategice să ocupe o poziție cât mai bună pe eșicherul politic și în societatea românească în general, pe care ulterior să și-o consolideze. În dreptul liberalilor putem consemna pentru acest moment în sensul amintit chiar Proclamația de la Islaz din 9 iunie 1848, ce jucase rolul de constituție revoluționară prin care autorii ei încercau să impună în conștiința publică faptul că anumite valori specifice liberalismului precum, adevărul și cunoașterea nu pot deveni apanajul doar al unei categorii
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
ei se aflau Ion Ghica, Vasile Boerescu, Gh. Costaforu, Constantin Bosianu, Constantin Crețulescu, A.G. Golescu, Ch. Tell, M.C. Epureanu, Anastasie Panu, cei mai mulți jucând roluri importante în desfășurarea de forțe de la 184820. Urmărind cu atenție textele care apar în această perioadă, Proclamația de la Islaz, dar și limbajul utilizat, putem vedea cum pentru cei care se revendicau de la liberalism, o societate precum cea românească nu era aprioric rea, dimpotrivă, indiferent de starea în care se afla, ea avea vocația progresului politic și economic
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
care mai făceau parte: C.A. Rosetti, N. Bălcescu, I. Ghica 30. Dincolo de propuneri precum cele amintite, revoluționarii radicali reușeau să transmită mesajele și proiectele lor de modernizare a societății cu ajutorul comisarilor de propagandă, dar și al unor documente precum "Proclamația de la Islaz" sau "Dorințele Partidei Naționale" (acceptată ca fiind creația lui M. Kogălniceanu), ambele meritorii, mai ales pentru că impuneau în prim-plan conceptul de constituție 31. Sfârșitul revoluției marca în mod indubitabil trecerea la o nouă fază a confruntărilor politice
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
tip erau realizate de oameni apropiați domnitorului 174. În tot acest timp, unul dintre apropiații lui Al.I. Cuza, primul ministru de altfel, Mihail Kogălniceanu, îi raporta celui dintâi, în aprilie 1864, faptul că echipa sa ministerială aprobase proiectul de proclamație redactat de însuși șeful statului, recomandându-i în același timp să manifeste o atitudine deschisă față de populația Bucureștiului, care-l simpatizează, dar că era necesară mai multă severitate față de boierii ostili unirii. Șeful guvernului părea încă din acel moment pregătit
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
multă severitate față de boierii ostili unirii. Șeful guvernului părea încă din acel moment pregătit pentru lovitura de stat din 2 mai vorbind domnitorului de întreaga modalitate de desfășurare a acțiunii de dizolvare a Camerei elective, de necesitatea difuzării ulterioare a proclamației domnitorului, de măsurile necesare pentru pregătirea plebiscitului, îndepărtarea oricăror încercări de tulburare a ordinii publice și comunicarea zilnică spre guvern a situațiilor locale de către autoritățile competente în direcția aceasta 175. Mișcările ce urmau a fi făcute de primul ministru și
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
Teatru), apoi pentru 8 februarie, când se sărbătorea intrarea lui Cuza în București (printr-un alt bal organizat de această dată la palat), pe 10 februarie comitetul celor trei "partide" se întrunea la Ion Ghica, unde curierul urma să aducă proclamația, tipărită în tipografia Românului 216. Ea trebuia adresată populației imediat după semnarea abdicării domnitorului. Inevitabilul avea să se producă în dimineața zilei de 11 februarie, iar problema prințului străin, repusă pe tapet ca singura soluție salvatoare a Unirii Principatelor Unite
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
convingerea asupra unei bune colaborări, vorbind însă, nu întâmplător, despre rezultatul plebiscitului 404. După o călătorie inițiată de I.C. Brătianu la sfârșitul lunii aprilie 1866 la Dusseldorf, primit cu mult entuziasm la Turnu-Severin pe 8 mai, Carol I lansa o proclamație către populația românească în care insista asupra legăturii puternice ce spera să se stabilească între el și români. Un accent important era pus pe eforturile pe care locuitorii de la nordul Dunării trebuiau să le facă ei înșiși înainte de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
nu ne-am dat muntenilor ca să ne vândă la nemți. Noi am făcut unirea ca să aducă pe tronul străluciților domni români ortodoxi, nu prinți nemți catolici"481. Încercând să transmită populației o stare de liniște, guvernul român anunța printr-o proclamație, la 30 martie, lipsa oricărui suport pentru informațiile referitoare la o posibilă intervenție armată rusă sau otomană în Principate. Pentru ca mesajul astfel transmis să aibă credibilitate, legătura de rudenie a noului domnitor cu două mari familii europene era bine subliniată
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
mitropolitului și apoi arestarea acestuia, apăreau ca o consecință firească a implicării sale. Intervenția în forță a autorităților, din motive de precauție în primul rând, avea să fie justificată nu doar în comunicatele adresate consulilor străini, dar și în viitoarele proclamații către populația românească. Chiar dacă susținuseră luarea unor măsuri energice împotriva demonstranților, cei doi reprezentanți ai guvernului, Nicolae Golescu și Lascăr Catargi, încercau imediat să menajeze orgoliile ieșenilor, cerând, într-o notă telegrafică trimisă lui D. Ghica din Iași, la 4
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
personalități precum Davicion Bally, pictorii Barbu Iscovescu și Daniel Rosenthal la revoluția de la 1848 nu contribuise la o schimbare de substanță a imaginii existente asupra unei comunități care-și căuta locul în societatea românească. Chiar dacă așa cum se știe prea bine "Proclamația de la Islaz" stipula emanciparea israeliților la articolul 21, un prim avertisment asupra puținei disponibilități a leadership-ului românesc pentru a depăși momentele tensionate existente în relația români-evrei în prima jumătate a secolului al XIX-lea era evidentă din chiar formularea articolului
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
membri ai legislativului de a acorda drepturi politice evreilor 617. Dorința de a contracara astfel de zvonuri și modul în care se reacționase în fața lor, erau expresia maturității clasei politice românești din acel moment. Prin Monitorul Oficial, guvernul adresa o proclamație mai întâi către bucureșteni, apoi pentru restul țării, în care afirma că nu intenționa să lărgească prea mult posibilitatea obținerii cetățeniei române, delimitându-se în același timp și de acțiuni precum arderea Sinagogei din București la 18 iunie 1866618. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
români, după revoluția de la 1848 elita politică românească începea să se poziționeze față de statutul evreilor într-un mod din care reieșea o disponibilitate redusă de a acorda drepturi politice acestora. Comparând prevederile documentelor programatice din timpul revoluției de la 1848, precum "Proclamația de la Islaz", cu binecunoscutul articol șapte al Constituției din 1866 se poate observa o importantă involuție. Dacă până la 1866 problema evreiască se afla în atenția clasei politice românești, a elitei intelectuale care simțea nevoia să o dezbată, să se poziționeze
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]