1,903 matches
-
ucide și veți răstigni”. Care sunt, astăzi, acești profeți? „Unde este înțeleptul, unde cărturarul?” Același apostol zice: „Pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învățători”. Dacă demnitatea apostolilor revine episcopilor, iar cea profetică monahilor, cui vom atribui statutul de învățători? Să recunoaștem că, în vremurile noastre, aceasta tagmă de învățători ai Bisericii (responsabilă pentru Școlile catehetice din Alexandria, Antiohia sau Ierusalimul primelor veacuri) s-a risipit cu totul. Mai recent, modernitatea a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un „mesaj” (prin tâlcuirea Evangheliei), ci virtuțile discernerii și ale clarviziunii. Când polemizează, Sfinții Părinți polenizează. Teologia, înrădăcinată în sfințenia Cuvântului revelat, este vizionară. Într-o aglomerație de pastișe, teologia face efortul să recunoască „mozaicul lui Hristos”. Fără această charismă profetică, Biserica nu-și poate duce la sfârșit confruntarea cu idolii lumii. Fără cărturarii lui Hristos - oameni duhovnicești, prin definiție - inelele tradiției ruginesc. Sarea pământului se topește, bucatele se strică, foametea pustiește ogoarele. Nu este vorba aici de a renaște o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu mai e demult un simplu ambient; ea este o atmosferă care ne pătrunde toți porii, având legături secrete cu mișcările tectonice uitate ale culturii europene. La fel cum un stratigraf anticipează cutremurele, H.-R. Patapievici vorbește într-un ton profetic. Dacă Cerul văzut prin lentilă (1995) vedea viitorul nostru încă deschis dinăuntrul modernității spre modernitate, Omul recent (2001) propune o revizie integrală a oricărui optimism naiv: „Viitorul e sumbru”1 - ne anunță acum H.-R. Patapievici, pentru a continua printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
etosul imprevizibil al Evangheliei, foarte mulți ortodocși preferă să creadă că tradiția înseamnă mai ales conservare - așa încât, adesea, bisericile nu rămân decât niște săli de exponate artistice. (Povestirea despre Antihrist a lui Vladimir Soloviov își păstrează, în acest sens, caracterul profetic.) Dacă am realiza că „ortodoxia este radicală, nu conservatoare” (Andrew Louth), am putea simți mai bine importanța înrădăcinării, a adăpării la izvoare. Evident, rădăcinile ortodoxiei nu sunt în pământ, ci în cer și pretutindeni acolo unde suflă Duhul. Dar despre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
putem recapitula stațiile principale ale meditației noastre. Am început prin a arăta în ce măsură conceptul modern de istorie universală (Weltgeschichte) este îndatorat unei viziuni teologice despre unitatea protologică și eshatologică a umanității. Am afirmat apoi că era globalizării ne impune excercițiul profetic de evaluare a „mersului lumii”, între tentația segregării și obligațiile integrării epistemologice. Mai cu seamă pentru creștinii răsăriteni, epoca globalizării reprezintă șansa unică a despărțirii de o anumită conștiință anistorică, responsabilă pentru atâtea manifestări de tribalism comunitar. Citind trecutul sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin discurs (lógos), la universalitate. Exegeza recuperează urmele lăsate de explozia de sens pe care orice revelatio immediata o provoacă. O primă cauzalitate demonstrativă sau instrumentală („pentru a arăta ce trebuie să se întâmple curând”) ne avertizează deja asupra caracterului profetic al descoperirii lui Ioan. Totuși, descoperirea merge dincolo de această cauzalitate datorită unei imanențe radicale. Ioan primește vizita Îngerului Domnului, Cel care l-a chemat pe Avram în ținutul Moria (Facerea 22) și S-a luptat cu Iacov în puterea nopții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
religioase ale sale. Istoria plină de peripeții a hirotonirii monahului Teofil este relatată alert, cu umor și cu sentimentul recunoștinței față de cei care au făcut acest lucru posibil: în primul rând mitropolitul Nicolae Colan, care, într-un moment de inspirație profetică, i-a spus diaconului de atunci: „O să fii duhovnic și o să fii concelebrant” (p. 120). Ca duhovnic, părintele Teofil ne mărturisește experiența unor bucurii neașteptate, însoțite, poate firesc, de tot atâtea decepții. Reținem rugăciunea plină de nădejde a duhovnicului de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
confirmă impresiile pe care cititorii și le-au putut face la apariția volumului despre „pecetea adevărată”. Venerabilul stareț al mănăstirii Simonos Petras (Athos) și al chinoviei „Buna-Vestire” din Ormilia (Grecia continentală) este, fără îndoială, una dintre cele mai vii și profetice voci ale teologiei ortodoxe contemporane. Există câteva referințe implicite ale părintelui Emilianos la învățăturile Părinților filocalici, între care un loc proeminent îl ocupă Evagrie Ponticul, Grigorie Teologul, Diadoh al Foticeii, Ioan Scărarul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Teolipt Filadelful și Calist
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și învățăturile starețului Sofronie Saharov adeveresc cu asupra de măsură cuvintele inspirate ale Scripturii. Istoria acestui om sfânt al Bisericii este acum cunoscută lumii întregi. Cărțile părintelui Sofronie (1896-1993) au fost traduse deja în peste treizeci de limbi, însoțind scrierile profetice al cuviosului Siluan Atonitul în ținuturi necunoscute în mod tradițional ortodoxiei. Un stareț de statură apostolică, întemeietor al mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia), părintele Sofronie a fost totodată un prolific scriitor duhovnicesc, hagiograf, liturgist și pictor, înmănunchind un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și roadele compasiunii" Teologia persoanei este - în cazul arhimandritului Sofronie - o revelație a concretului în viața duhovnicească ghidată de principiile ancestrale ale tradiției monastice răsăritene. Accentele noi descoperite de arhimandritul Zaharia în teologia starețului Sofronie au, fără îndoială, un caracter profetic, răspunzând întrebărilor mute ale lumii de astăzi. Învățătura părintelui Sofronie despre rugăciunea pentru întreaga umanitate este, cu siguranță, una dintre cele mai îndrăznețe schițe de teodicee ortodoxă - iar părtași ai acestei aventuri se fac nu doar monahii înaintați, cei care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cuprinde indicațiile privitoare la lectura zilnică a Scripturii în cuprinsul slujbelor Bisericii (vecernia la marile praznice, dar mai ales utrenia și dumnezeiasca liturghie). Cititorul poate afla, de pildă, că la slujba de seară dinaintea praznicului Nașterii Domnului se citesc textele profetice din Geneză (1, 1-13), Numeri (24, 2-3, 5-9, 17-18), Miheia (4, 6-7; 5, 2-3), Isaia (7, 10-16; 8, 1-4, 9-10; 9, 6-7; 11, 1-10), Ieremia (3, 35-4, 4) și Daniel (2, 31-36, 44-45). Sunt așa-zisele texte mesianice care ne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
va urma, după canonul republican francez, inhibarea manifestărilor religioase publice) ajunge să trădeze însăși realitatea unui Crez religios 1. Transformarea criticii teologice într-un simplu comentariu antropologic, suspin domestic sau fragment de jurnal nu reprezintă oare o abdicare de la vocația profetică a creștinismului tradițional? Ne putem aminti aici că începutul creștinismului coincide cu refuzul privatizării credinței. Fără să asume o formă de colectivism agresiv și militant - după modelul american contemporan al faimoaselor Jesus Camps -, mărturisirea lui Hristos în sintaxa liturgică a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
printr-un act de comuniune și trimite, strict în această ordine, către nașterea unei comunități. Martirii au refuzat ambiguitatea faimoasei păci romane care, în plan religios, cerea uniformizarea socială a tuturor credințelor din Imperiu. Ortodoxia a vrut să rămână însă profetică, radicală și manifestă. Din acest ethos s-au născut scrierile lui Athenagoras, Iustin Martirul sau Clement Alexandrinul. Cum ar putea ea renunța la această exigență în timpuri de libertate politică și modernizare socială? O asemenea decizie ar echivala cu închiderea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din proza lui Mircea Eliade. Pasajul în care ni se spune că, dacă emigrarea ar fi fost legală, România ceaușistă s-ar fi golit în mai puțin de o lună, mă unsese la inimă și mi se pare astăzi aproape profetic. Bellow se dovedește un excelent observator al unei lumi de care nu-l leagă decât originea soției; este cel puțin un bun ascultător al celor care-i pun observațiile directe în context și îi povestesc tot restul. Chiar și paginile
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sentimentul tragicului nu-și prea află locul”. Tocqueville însuși observase acest lucru, încă din anii 1830. Ironia istoriei face ca nici astăzi americanii să nu poată citi cu adevărat cel de-al doilea volum al Democrației în America - o meditație profetică și tragică despre ceea ce revelează omul democratic („omul nou”, pentru marele gânditor francez) în legătură cu natura umană. Numeroase confesiuni autobiografice, precum și analize punctuale ale unor autori și cărți ritmează și ilustrează diatriba lui Bloom. Fiecare dintre ele ar merita o discuție
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
frumosul etc. „Acesta este momentul american în istoria lumii, cel pentru care vom fi judecați în veci.” În 1986, o atare frază părea exagerată, în ciuda evidentei ponderi a Statelor Unite în lumea bipolară instituită de Războiul Rece. De atunci, afirmația oarecum profetică a autorului a devenit o constatare banală. 3. După douăzeci de anitc "3. După douăzeci de ani" O carte de idei lungă și extrem de densă, care se vinde în peste un milion de exemplare numai în Statele Unite, rămâne în discuție
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și în articole, unele adunate în culegerea Coborâri în adânc (1943), B. caută să dea elocinței un anume dichis, rostuind paradigma biblică în șirul de învățături și de dojane bisericești. Poemele lui evocă, în grai cucernic, episoade biblice, luminate de „profetica minune”. E o trăire poetică, înainte de a fi una mistică. Hipnotizat de „tainica țintă”, dreptcredinciosul și-ar dori să pipăie, arghezian, bolta ce adăpostește misterul veșnic. Un murmur de vecernie îngână, în ora de descumpăniri și de nădejdi, „cântecul lăuntric
BUTNARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285965_a_287294]
-
într-un timp mitic, pe meleaguri dacice, printre inși care, trăind confundați cu natura, sunt fulgere, izvoare, clocote de viață impersonală. Ei constituie pur și simplu forțe „smulse din potirul Marei Firi”, cum se spune în piesă. Zamolxe, întruchipând principiul „profetic”, înțelege foarte bine și ce ordine superioară le ghidează existența, drept care predică religia Marelui Orb, un soi de panteism păgân, corespunzător naturii și comportamentului dacilor. Dacii practică inconștient credința aceasta, fără a avea revelația învățăturii lui Zamolxe. Profetul intră în
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
și cea retorică se însoțesc, șoapta e, mai adesea, „sonoră”. Sonetul (neoclasic), figurația clară, motivele comune de reflecție (lumea ca teatru al deșertăciunii ș.a.) alternează cu versul fluid, insinuând în subtext sugestia, vagul morbid, fiorii „răului”. Poezia socială capătă tonuri profetice; alte stihuri reamintesc de spiritul aspru, „verist” al literaturii de la „Contemporanul”. Versuri uitate repede în periodice învecinează propaganda și sloganul, dar nu adaugă mai mult la faima poetului socialist și militant; un cânt - „al lucrătorilor” imita Internaționala (transpunerea textului lui
BUZDUGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
impune: pedepsirea exemplară a celor ce-au ținut lumea moțească în beznă și-n calicie. Substanța unor poeme din primul ciclu, rămâne însă golită de tărie, dacă evocând astăzi trecuta viață a moților, îi adăugăm de pe pozițiile noastre actuale, gesturi profetice, împrumutate (îndeosebi împrumutate din poezia lui Mihai Beniuc). Când în 1938 Mihai Beniuc semnala o prevestire (...), poezia lui era un fervent îndemn la luptă. Când, însă, în 1953, împrumutăm dimensiunea a treia a viziunii noastre asupra trecutului, folosind numai vechile
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
iar visul a fost întotdeauna tratat cu mult respect. Toate civilizațiile i-au acordat un loc privilegiat, considerându-l un mediator între oameni și divinitate. Astfel, conform celor mai răspândite credințe, visul avea un sens divinatoriu, ca să nu spunem chiar profetic. Zeii, îngerii, duhurile sau demonii profitau de somnul oamenilor pentru a le asalta spiritul și a le transmite un mesaj, lor înșiși sau umanității. Dat fiind că plonjarea aceasta în lumea de dincolo prezenta numeroase pericole, egiptenii se protejau, punându
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Mitologia greco-romană consideră, în aceeași manieră, că visele, direct ieșite din sălașul lui Hypnos, trec de două uși: una făcută din coarne de animale, pentru visele veridice, și alta din fildeș, pentru visele mincinoase. Freud nu recunoaște valoarea divinatorie sau profetică a visului; cel puțin, după cum vom vedea mai încolo, dacă ia în calcul această valoare, o explică în mod rațional. Și totuși înțelepciunea populară se întâlnește cu gândirea lui Freud în interpretarea dată viselor. Visul, și în primul caz, și
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
degrabă calmă) sau cu iamgini ce ar fi putut să îl suscite (film-catastrofă), el exprimă temerile inconștiente, angoasa de a nu mai putea refula sau controla pulsiunile percepute ca periculoase. Ca și în povestea biblică, visul poate avea o funcție profetică, anunțând dezordinea pe care ar provoca-o trecerea la acțiune. De exemplu, o persoană care de ani de zile își înăbușă furia poate avea acest tip de vis când simte că nu se mai poate controla și riscă să se
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
spirituală visului. Indiferent dacă este sau nu credincios, subiectul aspiră să se înalțe, să se purifice, să devină mai bun. Pentru un credincios, visul are o semnificație și mai puternică, putând fi expresia conexiunii cu cerul sau chiar un vis profetic. Apariția, în vis, a personajelor religioase se interpretează la fel, adică în funcție de religiozitatea subiectului: - dacă este credincios, visul îi indică faptul că este pe drumul cel bun, în armonie cu principiile fundamentale ale religiei sau spiritualității sale; - dacă este ateu
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
numelui Iscariot trimite la așezarea omonimă, atunci el este singurul negalilean dintre cei doisprezece apostoli; singurul aflat „de partea Ierusalimului”, crescut Într-un mediu religios și cultural pe care-l putem intui mai rațional și mai formalist, departe de frenezia profetică și de „misticismul” galilean. S-au făcut nenumărate supoziții În legătură cu decizia sa. Dar nici aici nu se poate aduce un răspuns ferm și unilateral. Personal nu cred că un motiv unic i-ar fi putut determina gestul. Ioan trivializează punându
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]