2,031 matches
-
de punctuație fiind legate mai ales de cunoștințele de sintaxă. În lucrarea de față am expus o parte din metodele și procedeele folosite la clasă în vederea formării deprinderilor de scriere corectă. În cultivarea limbajului am avut în vedere următoarele: particularitățile pronunției elevilor în raport cu pronunția literară și măsura în care scrisul fiecăruia reflectă pronunția personală, gradul de cursivitate și de coerență a comunicării personale dincolo de enunț, gradul de automatizare a cititului și scrisului, nivelul de gramaticalitate a enunțurilor construite de ei spontan
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
legate mai ales de cunoștințele de sintaxă. În lucrarea de față am expus o parte din metodele și procedeele folosite la clasă în vederea formării deprinderilor de scriere corectă. În cultivarea limbajului am avut în vedere următoarele: particularitățile pronunției elevilor în raport cu pronunția literară și măsura în care scrisul fiecăruia reflectă pronunția personală, gradul de cursivitate și de coerență a comunicării personale dincolo de enunț, gradul de automatizare a cititului și scrisului, nivelul de gramaticalitate a enunțurilor construite de ei spontan și măsura capacității
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
de față am expus o parte din metodele și procedeele folosite la clasă în vederea formării deprinderilor de scriere corectă. În cultivarea limbajului am avut în vedere următoarele: particularitățile pronunției elevilor în raport cu pronunția literară și măsura în care scrisul fiecăruia reflectă pronunția personală, gradul de cursivitate și de coerență a comunicării personale dincolo de enunț, gradul de automatizare a cititului și scrisului, nivelul de gramaticalitate a enunțurilor construite de ei spontan și măsura capacității lor de a percepe mesajele, vocabularul lor ca volum
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
performanță. Originea dificultăților de învățare este plasată în: a) disfuncții ușoare la nivel perceptiv și psihomotor; b) tulburări ale schemei corporale și lateralității; c) orientarea spațio-temporală deficitară; d) deficitele de atenție și motivație; e) întârziere în dezvoltarea limbajului (recepție, înțelegere, pronunție). În plan comportamental întâmpină dificultăți în: respectarea normelor de comportare civilizată; stabilirea relațiilor de adaptare-integrare în micro și macrogrupurile sociale; relaționarea între sexe; viața în familie; participarea la activități de socializare. b) Dificultăți de comunicare și relaționare Aceste dificultăți provin
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2270]
-
ambii jucători au ajuns, într-un moment al jocului, la egalitate de puncte provine (se spune) din sintagma franceză à deux le jeu. Love înseamnă "zero puncte", e.g. thirty-love înseamnă (scorul e de) 30-0. Se crede că love ar fi pronunția greșită a cuvîntului francez oeuf ("ou"), întrucît un ou ar fi putut sugera forma ovoidală a cifrei 0. Tenisul s-a răspîndit rapid în rîndul aristocrației britanice și al plutocrației americane. La Wimbledon, primul campionat a avut loc în 1877
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
pact Hoare-Laval, în decembrie 1935, a produs un spiritual joc de cuvinte, spunîndu-i ministrului demisionar: You know what they're all saying, no more coals to Newcastle, no more Hoares in Paris. Onomasticul Hoare și cuvîntul whore (= curvă) au aceeași pronunție în engleză. Ministrul nu a apreciat gluma; într-o conversație ulterioară cu Anthony Eden, succesorul acestuia la portofoliul Externelor, regele a remarcat: The fellow didn't even smile. (După Andrew Roberts, op.cit. p. 33 (v. Bibliografia). ** În "Jurnalul" ei, regina
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
San José), qui - chi (Quito), sh - ș (Bangladesh, Hiroshima), z sau zz - ț (Faenza, Firenze), -s (Brazzaville), ll - li ( Sevilla), n - ń (Cataluńa), ts - ț (Botswana), x - h (Mexico). Explicațiile numărului mare de „abateri“ ale numelor proprii de la scrierea și pronunția romînească se datorează „cosmopolitis mului“ normei literare romînești: rostirea ca în limba de origine sau așa cum își transcriu oficial țările respective numele proprii de locuri. E drept că unele nume proprii străine, care, fiind cunoscute și folosite de multă vreme
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în limba de origine sau cum și le transcrie țara de origine (în situația în care folosește alt alfabet decît cel latin sau alt sistem de scriere decît cel alfabetic). Interesant este că atît regula, cît și excepția scrierii și pronunției numelor proprii străine au la bază același principiu ortografic al limbii romîne, cel etimologic (sau tradițional-istoric). Trebuie să spunem că numele de locuri romînești cunosc și ele ezitări în ceea ce privește scrierea potrivit regulilor ortografice. Deși normele ortografice recomandă scrierea sufixului de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
reglementată. Tendința actuală înregistrată în limbile de circulație internațională se manifestă însă spre o reevaluare a vechilor ortografieri, în sensul unei transliterări cît mai apropiate de originalul greco-latin și care să sugereze publicului larg, pe cît e cu putință, și pronunția corectă a acestor termeni (situația e valabilă inclusiv pentru termenii biblici)“. În spiritul acestor tendințe, autorii TME au prezentat, în multe cazuri, atît numele adaptat limbii romîne (în ultimele forme propuse de lucrările normative), cît și numele transcris din greacă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe rînd: tracic (înrudit cu Apulum, Apula din Dacia, cu prus. ape, apu, lit. úpe, sanscr. ap, „apă“), scitic, (paralel cu Cal abaeus și Zald-apa), iliric (comparat cu ilir. Aplō > Aplü), celtic (< apa „Flusz“) sau chiar lat. aqua, a cărui pronunție a fost influențată de iliră (ajungînd și în viitoarea limbă romînă tot sub forma apă), sau a putut evolua firesc pe teritoriul limbii romîne, ca în dialectele sarde, qŭ > p, gŭ > b (quattor > patru, lingua > limbă). Carpați Este unul dintre
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ballaner, sp. avelanar), băn. feregar (< filicarium), hăbădicar, sau hăldăbicar „un loc unde sunt îngrămădite multe vreascuri“, frunzar, stufar etc. A putut, astfel, să existe și Făgar (cf. ven. fager, friul fayar). Formele sincopate Fogros, Fugrasch, Fagrash, Fugresch, Fugrisch transcriu grafic pronunția săsească Fugrosch. Aceasta a fost adaptată după magh. Fogaras (prin sincoparea vocalei mediale și evoluția lui a la e în ultima silabă), care, la rîndul său, s-a născut din rom. Făgăraș (sufixul -aș a fost apropiat de magh. -as
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nume de oraș din județul Cluj), Dealul Huedinului (din Depresiunea Huedinului), Depresiunea Huedinului (din Podișul Huedinului), Podișul Huedinului (parte a Podișului Someșan). Numele a fost atestat sub formele Bánfy Hunyad (rom. Hoegyin, Hogyegyinu). Se pare că este vorba de redarea pronunției săsești Hoinden a ungurescului Hunyad (deci deformarea deformării, prin dublă adaptare fonetică), notat în documente, într-adevăr, cu formele Hoinden, Hwinden. Propunerea unora privind derivarea magh. Hunyad cu sufixul toponimic slav -in (> Huiedin) este superfluă și ar însemna acceptarea unei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Săcel etc. Vasile Frățilă, care a cercetat în amănunte toponimia zonei Tîrnavelor, în care se află localitatea Sîncel, precizează că vechea vatră a satului este situată în apropierea a două vîrfuri (denumite Kicui și Kisc, deci Picui și Pisc, în pronunția dialectală) care poartă nume sinonime cu toponimul de care ne ocupăm. Acesta a numit, probabil, inițial forma de relief de la care a fost ulterior transferat la sat și, din cauza omonimiei, numele așezării s-a menținut, iar cel al ridicăturii de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
a fost descoperit un toponim minor toponimizat în latină dunăreană și păstrat, într-o formă schimbată fonetic, pînă în zilele noastre. Maghiarii nu l-au înțeles, firește, nici ei și nu l-au putut traduce, dublîndu-l cu forme adaptate fonetic pronunției lor (transcrise în documente ca Zonchel, Szancsal etc.). Studierea, pe teren și în arhive, a ansamblului toponimic se dovedește extrem de profitabilă științific și în ceea ce privește cunoașterea originii toponimului Sîncel, Sîmcel. Într-un document maghiar din 1347 este consemnat, în hotarul localității
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
între limbile flexionare precum rusa și polona, germana și engleza, româna și albaneza etc. Deosebirile există și în sfera limbilor aglutinante (finlandeză și estonă, turcă și tătară), precum și a celor silabice (chineză și coreeană). Dar, oricât de diferențiată ar fi pronunția și sistemul de sunete, segmentul sonor ca mijloc de stocare în memorie a cunoașterii se raportează la una din cele trei formule de limbă, care nu depind de nivelul de civilizație și de cunoaștere al colectivității umane. În orice stadiu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
coexistența în actualitate a civilizațiilor exprimate silabic, aglutinant sau flexionar. Evoluția fonetică a limbii, considerată global, a constat în trecerea de la expresia explozivă, în care sunetele se suprapun dominate de un nivel al intonației și de gradul de intensitate a pronunției, ceea ce conferă cuvântului o imagine pictografică, la individualizarea articulatorie a sunetelor, ceea ce are ca rezultat pronunțarea lor succesivă, de unde posibilitatea scrierii alfabetice și lineare. Sub aspect structural, este de remarcat evoluția globală ireversibilă a limbii de la stadiul amorf (monosilabic) la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
explica în caz când înainte de invazia slavă din secolul VI ar fi existat o populație mai veche slavă autohtonă” (OR, I, p. 322 urm.). La Herodot apare pentru scythes forma paralelă scolotes. Cu ambele cuvinte (de fapt unul singur în pronunții diferite) grecii denumeau pe vecinii lor nemijlociți. Tot aceștia mai sunt numiți perși, parți, pelasgi, peucini, traci, fraci, flaci etc., toate nume cu bază primară comună, exprimând ideea de „alții, cei de acolo, cei care nu sunt cu noi, străinii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
precădere în zona estică a Daciei, ca scut mai puternic contra sciților barbari. Și pentru că romanii din Moldova ar fi (re)romanizat prin transhumanțele lor celelalte zone, „locuitorii Valahiei și Transilvaniei au aceeași limbă ca și moldovenii”, cu deosebirea că „pronunția lor este mai aspră”, și că „au mai introdus câteva cuvinte necunoscute moldovenilor” (DM, p. 363 urm.). Supremația Moldovei în privința culturii limbii rezultă, după Cantemir, și din aceea că muntenii și transilvănenii „urmează atât limba cât și ortografia moldovenească, recunoscând
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
piter și al sintagmei grecești Ζεύς πατήρ. Demetra era la greci „mama pământului”, „stăpâna”, zeița fertilității și a agriculturii, cu forma prescurtată μά folosită în interjecția Μά γά! „Mamă Terra”, de unde rezultă că δ, γ și ζ (ζευς) erau doar pronunții regionale ale aceluiași cuvânt. Alte confirmări: 1) Sfera semantică a compusului δήμος, dor. δάμος, în care prima silabă este o variantă a lui γή, preia și amplifică valorile formei monosilabice, însemnând: „pământ, țară, ținut, regiune; populație, popor, oameni simpli; soldații
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dem ca subdiviziune a unei file (ginți)”; 2) De sfera semantică a lui demos este foarte apropiată cea a lat. gens și a vgr. γένος: „naștere, origine, familie, neam; rasă, speță; popor, națiune; mugur, mlădiță; copil; detașament, clasă etc.”; 3) Pronunția lui ζ se întâlnește și la alb. dhe, -u, pl. - ra „scoarța pământului, ogor, uscatul; planeta noastră; țară, zonă, populație”, atdhe (at-dhe) „locul natal, patrie”; 4) Greaca veche oferă și alte pronunții: θεός, beot. θιός „zeu, erou”, compusul χθών denumind
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
națiune; mugur, mlădiță; copil; detașament, clasă etc.”; 3) Pronunția lui ζ se întâlnește și la alb. dhe, -u, pl. - ra „scoarța pământului, ogor, uscatul; planeta noastră; țară, zonă, populație”, atdhe (at-dhe) „locul natal, patrie”; 4) Greaca veche oferă și alte pronunții: θεός, beot. θιός „zeu, erou”, compusul χθών denumind pământul, solul, lumea, țara, orașul, fiind totodată și zeița pământului. Fără consoana inițială, rămășiță a unei silabe care însemna „raportat la”, exista forma θέμις (cf. sl. zem, rom. zemnic) cu sensul de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
română. Elaborarea de către latiniști a primului dicționar academic al limbii române a demonstrat că procesul de trecere de la limba mamă la limba fiică este ireversibil în sensul că limba română nu mai poate fi întoarsă la formele gramaticale și la pronunția limbii latine. Rămâne deci de explicat doar românizarea latinei în pronunție și gramatică. Dar opera latiniștilor a mai arătat ceva care marchează și în prezent gândirea istorică. Este vorba de separarea într-un glosar aparte a tuturor elementelor nelatine din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a demonstrat că procesul de trecere de la limba mamă la limba fiică este ireversibil în sensul că limba română nu mai poate fi întoarsă la formele gramaticale și la pronunția limbii latine. Rămâne deci de explicat doar românizarea latinei în pronunție și gramatică. Dar opera latiniștilor a mai arătat ceva care marchează și în prezent gândirea istorică. Este vorba de separarea într-un glosar aparte a tuturor elementelor nelatine din limba română, elemente care nu ar fi implicate în constituirea acesteia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu va adopta tonul familiar și comic în tragedie. "Hm! Nu, Domnișoară, îi spuneam, nu-l vei avea vreodată, firea ți l-a interzis; nici măcar în momentul în care îmi vorbești nu-l ai; sunetul vocii dumitale, aerul figurii dumitale, pronunția, gestul, atitudinile, sunt nobile de la natură. Trebuie numai să îndrăznești să te încrezi în acest frumos firesc; îndrăznesc să afirm că vei fi mai tragică"." Voltaire, pentru care ea a creat în Electra rolul-titlu, a fost uluit de îndrăzneala ei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să împărtășească ceea ce Stanislavski numește "senzația cuvintelor", nu o poate face decât cu prețul unei imense prelucrări a vocii. "Cuvântul, scrie Stanislavski, este muzică. Într-o piesă, textul fiecărui rol este o melodie, o operă sau o simfonie. Pe scenă, pronunția este o artă tot atât de dificilă ca și arta de a cânta. Este o artă care cere un antrenament și o tehnică foarte apropiate de virtuozitate. Când un actor, posedând o voce bine antrenată și o tehnică vocală magistrală, își spune
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]