2,509 matches
-
mult ca orișicine, îmi pare c-am greșit. Am fost atât de singur, și singur am rămas, În creierul meu plânge un nemilos taifas... De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal, Mai stau, și plînge-n mine un vals provincial. De la fereastra ninsă, cu finele perdele, Mă duc pe străzi de gheață cu spuza lor de stele; Și-n mijlocul odăii, tot singur mă prezint: - Valsa o blondă-n alb, și cu pantofi de-argint... Aprind, pe masă, lampa, și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
piesei Mușcata din fereastră. În aceste piese apar bătrâni și tineri, un univers care trăiește sub semnul tradiției și care își ascunde adevăratele sentimente sub vorbe, ca și universul comic caragialean. Dramaturgul a preluat de la Caragiale dispoziția spre notarea „taifasului” provincial, interminabil, plăcerea construirii unui dialog ce nu duce cu nimic evenimentele mai departe. Conu Grigore și Coana Sofica discută în felul cuplurilor caragialiene (Conu Leonida-Coana Efimița, Ipingescu-Jupân Dumitrache), dar Conu Grigore comentează cu învățătorul tradiționala lor partidă de tabinet, scenă
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Iisuse Cristoase, n-ai văzut în via—” „Rămâi aici. Merg eu acolo”. Allegro Street era o stradă îngustă din cartierul rezidențial, jumătate din clădiri bungalouri în stil spaniol, cealaltă jumătate exhibând inscripții care promiteau CAZARE LUXOASĂ în stilul Tudor, francez provincial și super modern. Danny ajunse acolo în mașina lui, încetinind când văzu bariera din capre de lemn cu beculețe roșii intermitente, cele trei mașini ale poliției parcate dincolo de barieră, farurile iluminând un teren pustiu și plin de buruieni. Își lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
tine ne-am grăbit, se scuză. O umbră învăluia fundul odăiei, dând farmec focului din sobă. pe când geamurile albăstreau lumina încă deslușită a înserărei geroase. Odaia asta era o dezmoștenită, avea o sobă de zid și lampă cu petrol. Amintiri provinciale pâlpâiau astfel în jur. Toată istoria gospodărească a Moldovei licărea subt poclitul abajurului de porțelan sau în tăciunele răzleț. Lampa Linei ardea orânduit în sufrageria tecuceană, cum ardeau la punct cu regulatoare precise sterilizatoarele din sala de spital, instalate după
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
parfumul în sticle bizare era industrie proprie, Nory luase cu simplicitate și confort posesiune teritorială. Erau numai câțiva inși de specialitate - politicianii - care încă nu se înțelegeau asupra unor amănunte - adică afaceri de partid. Așa credea Nory. Acei mărunți locuitori provinciali, disprețuiți de Nory, luaseră și ei posesie teritorială din acel sentiment de expansiune care există în omul ce are posibilități de expansiune. Mini însăși trăise întotdeauna după o hartă mai puțin exterioară ca cea geografică, dar foarte precisă: aceea a
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
care le avem Nuharoo și cu mine. Dacă cererile prințului Kung sunt îndeplinite, refuzate sau susținute, eu și Nuharoo trebuie să fim informate. Îi sugerez că sunt conștientă de ceea ce face în legătură cu promovarea și retrogradarea de capul său a guvernatorilor provinciali. Pe măsură ce zilele trec, tensiunea dintre noi devine atât de intensă, încât trebuie să ne evităm unul pe celălalt, deși înțeleg cât se poate de clar că aceasta nu este o modalitate de a conduce țara. Su Shun a inventat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
vă faceți griji. Prințul Ch’un va fi în preajmă. Prințul Kung ne avertizează să ne așteptăm la o criză de furie din partea lui Su Shun. Vrea să fim pregătite pentru primirea unui document trimis de un inspector de justiție provincial pe nume Tung Yen-ts’un. El va face publice defectele lui Su Shun și ne va numi pe mine și pe Nuharoo „alegerea poporului“. Prințul Kung vrea să avem în vedere că atunci când Su Shun va primi documentul lui Tung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exclamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica Înălțării. Nobunaga fusese unul dintre binefăcătorii școlii, dar toate materialele de construcție, de la cherestea și până la mobilier, erau contribuții din partea seniorilor provinciali care se convertiseră la creștinism. Aș dori să văd cum țineți cursurile, anunță Nobunaga. Presupun că toți copiii sunt aici. Auzind ce voia Nobunaga, preoții aproape că intrară în extaz și-și spuseră unii altora ce onoare le făcea vizita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la catedră și privi clasa, gândindu-se ce școală ciudată era. Pupitrele și băncile din sală erau de model străin, iar pe fiecare pupitru era pus câte un manual. Așa cum era de așteptat, elevii erau fii de seniori și vasali provinciali. Se înclinară solemn în fața lui Nobunaga. Copiii aveau între zece și cincisprezece ani. Cu toții făceau parte din familii nobile și întreaga scenă, pătrunsă de exotismul culturii europene, era ca o grădină de flori cu care nu putea rivaliza nici o școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
A și plecat? întrebă el. Unul dintre preoți răspunse: — Părintele Valignani însoțește o misiune care pleacă din Japonia. — O misiune? repetă bănuitor Nobunaga. Insula Kyushu încă nu se afla sub controlul lui, așa că prietenia și comerțul dintre Europa și seniorii provinciali de pe acea insulă îl preocupau destul de mult. — Părintele Valignani consideră că, dacă fiii japonezilor influenți nu văd, măcar o dată, civilizația Europei, adevăratele relații diplomatice și comerciale nu vor începe niciodată, cu adevărat. A comunicat cu diverșii regi din Europa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că ar fi fost bine să-i întâlnească și, ca dar la despărțire, să le vorbească puțin despre spiritul și despre credința sa proprie. Oare de ce doreau, cu atâta entuziasm, regii europeni și cineva ca Valignani ca fiii unor seniori provinciali să viziteze Europa? Nobunaga le înțelegea intențiile, dar le întrezărea și motivele ascunse. — Când a plecat din Kyoto, cu această misiune, Valignani și-a exprimat regretele... în legătură cu dumneavoastră, sire. — Regrete? — Pentru faptul că urma să se înapoieze în Europa fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și tocmai mă gândeam că ar fi mare păcat să irosim focul de sub ceainic. — Dacă ne ducem la ceainărie, nu va trebui să ținem oamenii la distanță. Excelentă idee. — Permiteți-mi să vă conduc. — Mă tem că noi trei suntem provinciali, așa că nu înțelegem prea multe despre ceai și, cu siguranță, nu eram pregătiți să avem parte azi de o asemenea onoare de la dumneavoastră. — N-o luați așa. Știu câte ceva din ceea ce vă îngrijorează și, fie și numai din acest motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
În curând, toți te vor privi ca pe soția următorului shogun.“ Și, în timp ce se uita la copii și la ceilalți membri ai marii sale familii, fu prins, un moment, de propria lui fantezie. „Am să vă mut din castelul ăsta provincial, într-un palat și mai nobil decât Azuchi. Cu cât mai fericiți veți fi atunci!“ În aceeași zi, Mitsuhide părăsi castelul, însoțit de câțiva vasali. Era îmbrăcat subțire și nu-i luase pe vasalii lui obișnuiți. Deși nu se făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe care Hideyoshi le retrăsese la Nagahama nu mai erau forțele puțin numeroase din trecutul apropiat. Din zona de miazăzi a provinciei Omu și până în unele regiuni din Fuwa și Yoro, un mare număr de oameni din castele mici, familii provinciale puternice și reședințe răzlețe de samurai aveau legături cu Hideyoshi. Cei aflați în relații cu clanul Shibata erau foarte puțini. — Oricât de adânc aș cugeta, nu pare să existe nici o strategie bună pentru a ne confrunta aici cu Hideyoshi, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar timpul petrecut împreună cu Hideyoshi îl făcu să își schimbe părerea. Când compară provinciile lui Hideyoshi cu cele ale lui Ieyasu și cântări diferența dintre trupele lor, ajunse la trista concluzie că domeniul clanului Tokugawa era încă un mic avanpost provincial, în răsăritul Japoniei. Peste câteva zile, Kazumasa își anunță intenția de a pleca, iar Hideyoshi îl însoți până la Kyoto. În timp ce călăreau împreună, Hideyoshi se răsuci în șa și privi în urmă. Îi făcu semn lui Kazumasa, care călărea puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că relația dintre cei doi oameni părea a fi una bună. În Luna a Zecea, Hideyoshi îi ceru împăratului să-i dea lui Ieyasu un rang mai înalt la curte. * * * În Azuchi, Seniorul Samboshi avea doar patru ani. Câțiva seniori provinciali veniseră să întâmpine Anul Nou, să-i aducă omagiile și să se roage pentru sănătatea lui. — Scuze, Senior Shonyu? — E, Senior Gamo, ce întâmplare. Cei doi se întâlniseră întâmplător în fața sălii mari din fortăreața principală. Unul dintre ei era Ikeda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-l dorească și să nu-l poată avea, iar, în primăvara aceea, împlinise abia douăzeci și șase de ani. Tragedia lui Nobuo era că, deși trăia în niște condiții demne de invidiat, era cu atât mai nemulțumit. — Ise e prea provincială, se plângea el. De ce clădește Hideyoshi castelul ăla absurd de mare în Osaka? Vrea oare să locuiască el însuși acolo sau are de gând să-l invite, pentru asta, pe moștenitorul de drept? Când vorbea astfel, prin el glăsuia Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
s-ar fi putut spune nici că la curte nu era nimeni care să-l sprijine pe Ieyasu, așteptând ca Hideyoshi să facă un pas greșit. Chiar și printre clanurile de samurai se găseau tați și mame în slujba seniorilor provinciali din Osaka și Kyoto, ai căror copii îi serveau pe generalii armatei răsăritene. Frații luptau în tabere separate. Astfel se pregătea tragica scenă pentru conflictele sângeroase, care aveau să izbucnească în sânul familiilor. Hideyoshi cunoștea greutățile amarnice pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nou erau de nenumărate ori mai mulți decât fuseseră cu un an în urmă și, îmbrăcați în cele mai alese veșminte, umpleau Castelul Osaka, aducând cu ei aroma primăverii care bătea la ușă. Ieyasu, desigur, nu veni, iar puțini seniori provinciali care căutau să îi intre în grații, îi urmară exemplul. Mai mult, chiar și acum încă mai existau anumite forțe care-l denigrau pe Hideyoshi și se zoreau să facă pregătiri militare și să adune informații secrete. Aceiași oameni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la poarta Castelului Osaka. Hideyoshi observa toate acestea, în timp ce continua să salute oaspeți după oaspeți. Când anul intră în Luna a Doua, Nobuo sosi din Ise într-o vizită. Dacă ar fi venit de Anul Nou, odată cu toți ceilalți seniori provinciali, ar fi părut că-i făcea o vizită de sărbători lui Hideyoshi, ceea ce ar fi fost mai prejos de demnitatea sa. Sau, cel puțin, așa judeca el. Nimic nu era mai ușor decât să satisfacă înfumurarea lui Nobuo. Folosind aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
investit cu un titlu de curte, grație bunelor oficii ale lui Hideyoshi. Nobuo rămăsese la Kyoto cam cinci zile, primind felicitările multor vizitatori. I se părea că soarele nici n-ar mai fi răsărit, dacă nu era Hideyoshi. Circulația seniorilor provinciali spre și dinspre Osaka în perioada Anului Nou și, îndeosebi, activitățile lui Nobuo erau raportate, în amănunt, la Hamamatsu. Ieyasu, însă, nu putea face nimic altceva decât să asiste pasiv la împăcarea lui Nobuo de către Hideyoshi. EPILOG Între primăvara și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
colonii grecești.“ Bătrânul se apleacă din nou spre umila ordonanță. Îi spune ceva, dar vocea nu se concretizează, nu se aude, parcă e aspirată și anihilată înainte de a se sonoriza. Tânărul replică prin mari gesturi nepotrivite cu strâmtul său costum provincial și cu mișcările puține și lente ale musafirului. „Republică. Președintele, șef al statului, comandant suprem al armatei, numește și revocă miniștrii și conducătorii administrației, stabilește rangul misiunilor diplomatice, acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici, primește scrisorile de acreditare și rechemare, stabilește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
făcu rondul la Pache, întoarse. — A, deci nu sunteți bucureștean? Stați la hotel... sunteți în trecere. — Păi, cum... în trecere, sigur. În trecere, marea trecere. Toți suntem în trecere, nene Ostap. Dar eu sunt un provincial, asta vrei să spui. Provincial, bineînțeles. Ar avea timp bucureșteanul să dezbată teme atât de importante? În Capitală, oamenii n-au timp, sunt grăbiți, nene Ostap. Fac pe grozavii! Spumă.N-au timp nici să deschidă o carte... Da, sunt provincial pursânge, ca și prietenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nici el nu dorește să pomenească renghiul urât care ni s-a jucat. Honey și Lucy cântă cântecele fără sens în timp ce desfac homarii, ce rost ar avea să le întrerupem cu o relatare neplăcută despre resentimente de clasă și animozități provinciale? După ce o duc pe Lucy sus, la culcare, îmi dau seama că sunt mult prea ostenit ca să mai stau până târziu a doua seară la rând, dând peste cap pahar după pahar de vin, laolaltă cu ceilalți. Cei doi Chowderi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nu ar fi pus un ghem de hârtii cu nume și telefoane În buzunarul unei haine lângă batistă și nu le-ar fi pierdut la Întâmplare, pe Întuneric, pe strada principală a unui imens oraș de provincie. Capitala unei țări provinciale. Se simte mai vinovat acum decât atunci când a descoperit, În camera de hotel, buzunarele goale. Ori poate doar acum, povestindu-i Christei Întâmplarea, Își simte, Întreagă, vinovăția? Capitolul 23 Viețile trecute ale zeiței Callypso —...Este, desigur, neplăcută Întâmplarea cu bilețelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]