1,100 matches
-
fac parte din personalitatea sa, - perturbă moderat sau de loc experiența realității și nu alterează în mod fundamental sentimentul de identitate. În ceea ce privește clasificarea nevrozelor, există mat multe puncte de vedere, legate tocmai de aspectele doctrinare psihiatrice, psihologice, psihanalitice, psihosomatice sau psihopatologice la care se face referință. Vom prezenta, în cele ce urmează, pe cele mai importante dintre acestea. Clasificarea psihanalitică, așa cum a fost ea propusă de S. Freud, se axează, în special, pe manifestările și organizările nevrotice după cum se poate vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
XIX-lea, prin studiile lui J.M. Charcot, fiind ulterior revizuită de elevii acestuia (J. Babinski și P. Janet). Psihanaliza va aduce noi și importante contribuții în acest domeniu. Un rol important în revizuirea și precizarea cadrului clinico-psihiatric și al semnificației psihopatologice al isteriei l-au avut ideile lui J. Babinski. Acesta definește isteria sau pitiatismul ca fiind ansamblul de tulburări susceptibile de a fi reproduse prin sugestie și care, la rândul lor, pot dispare tot sub influența sugestiei sau a persuasiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
polimorfism și de un anumit profil caracterial specific, cunoscut sub denumirea de „structura mintală a istericilor” (P. Janet). P. Janet a insistat în mod deosebit asupra „structurii mintale a istericilor”, configurând chiar, în sensul acesta, un veritabil profil de personalitate psihopatologică specifică. Aceasta se caracterizează, după autorul citat, printr-o impresionabilitate extremă a inteligenței și sensibilității. La acestea se mai adaugă tendința la imitație, sugestibilitatea și autosugestia acestei categorii de bolnavi. În planul moral, notăm un caracter bizar, capricios, fantastic, de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a unor trăsături psihice anterioare constituirii bolii, dar care trec neobservate clinic. Pitres le caracterizează ca având „un caracter mobil, înclinat către fantasme, romantic, influențat de impresiile de moment”. Ele sunt instabile și imprevizibile. De regulă, din punct de vedere psihopatologic, în cadrul manifestărilor clinico-psihiatrice ale nevrozei isterice se disting simptome somatice, simptome psihice intermitente cu caracter de crize paroxistice, tulburări durabile de caracter și comportament. Le vom dezvolta în continuare pe fiecare dintre acestea. Simptomele somatice care apar în cursul nevrozei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și sindromul Ganser (tulburări ale conștiinței de diferite grade până la stupoarea completă, dismnezii sau amnezie, răspunsuri absurde, diferite manifestări isterice). Făcând o sinteză a tulburărilor psihice întâlnite în cursul isteriei, J. Rogues de Fursac distinge două mari categorii de manifestări psihopatologice: tulburările mintale permanente și tulburările mintale episodice sau paroxistice. Le vom analiza în continuare: a) Tulburările mintale permanente constituie ceea ce P. Janet a numit „stigmatele mintale” și ele sunt cele care dau personalității acestei categorii de bolnavi marca lor particulară
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Acest tip de nevroză este o stare morbidă în care fobia constituie simptomul prevalent și în care mecanismele de apărare, precum și conduitele de evitare ale „tipului fobic de personalitate” reprezintă modurile de amenajare privilegiată ale angoasei. Din punct de vedere psihopatologic, fobia poate fi definită ca o teamă angoasantă declanșată de obiect, de o situație sau de o persoană, nici una dintre acestea neavând însă în ea însăși, un caracter periculos în realitate. Această teamă este recunoscută ca fiind excesivă sau patologică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a evita să se confrunte cu ea, cum ar fi de exemplu: - evitarea obiectului sau a situației „fobogene”, - căutarea unei asigurări prin prezența unei persoane însoțitoare a bolnavului, - deținerea unor obiecte de valoare protectivă. Din punct de vedere clinico-psihiatric și psihopatologic, fobiile se împart în următoarele trei grupe principale: a) Agorafobia este teama de a trece sau traversa anumite străzi sau piețe publice (Westphaf) sau teama de a ieși în locurile publice cum ar fi străzi, magazine, mijloace de transport (Marks
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acest domeniu au adus A. Morel (1866) care vorbea despre „delirul emotiv”, Legrand du Saulle (1875) care a numit-o la folie du doute, iar P. Janet (1903) va crea cadrul clinic al „psihasteniei”. Din punct de vedere clinic și psihopatologic, se disting următoarele forme de tulburări psihice în cadrul nevrozei obsesive: a) Obsesiile Obsesia constă în invadarea, independentă de circumstanțe, a conștiinței și rațiunii - care rămân clari și intacți - ori rămân clare și intacte -unui anumit subiect de către o idee, o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
teme religioase, sacrale sau metafizice, - teme morale, - teme de puritate și de protecție corporală, - teme de protecție față de pericolele exterioare, - teme de ordine și simetrie, - teme de precizie și completudine (perfecționism), - teme legate de scurgerea timpului. Din punct de vedere psihopatologic, această tematică bogată poate fi sintetizată în următoarele forme de tulburări clinice: - fobia de contact, de atingere, sau délire de toucher, - nebunia îndoielii (folie du doute) sau remușcarea intelectuală, - obsesii religioase, - obsesii cu conținut agresiv cu autoacuzare sau conduite reparatorii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Ea poate lua însă și aspecte majore, ca în cazul „delirului ipohondriac” din cursul schizofrenici sau al paranoiei. Psihopatologia de frontieră Am prezentat în cele de mai sus problema nevrozelor. Acestea se constituie ca un grup nosologic specific de tulburări psihopatologice cu caracteristicile descrise pe larg mai sus. Nevrozelor li se „opune” din punct de vedere psihopatologic, grupul psihozelor, pe care le vom trata în continuare. Între aceste două grupe nosologice există un grup de tulburări psihice, greu de clasificat nosologic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al paranoiei. Psihopatologia de frontieră Am prezentat în cele de mai sus problema nevrozelor. Acestea se constituie ca un grup nosologic specific de tulburări psihopatologice cu caracteristicile descrise pe larg mai sus. Nevrozelor li se „opune” din punct de vedere psihopatologic, grupul psihozelor, pe care le vom trata în continuare. Între aceste două grupe nosologice există un grup de tulburări psihice, greu de clasificat nosologic, ele împrumutând caracteristici atât de la nevroze, cât și de la psihoze. Din aceste motive existența lor, semnalată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din Școala Franceză de Psihiatrie, despre „cazuri-limită”, autorii anglo-americani au introdus conceptul clinice de „cazuri de frontieră” (borderline-case). Acest din urmă termen a fost acceptat și ei cunoaște astăzi cea mai largă răspândire și utilizare. Vom dezvolta în continuare aspectele psihopatologice ale acestor tulburări „de frontieră”. Cazurile borderline, „cazuri de frontieră” sau „cazuri-limită” sunt cele care prezintă o dezvoltare atipică, o „stare preschizofrenică”, reprezentând o categorie de bolnavi care manifestă trăsături clinice de aspect nevrotic sau psihopatic și care, din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
A. Grenn, V.H. Brask, S. Lebovici și P. Diatkine). După V.H. Brask, caracteristica copiilor borderline schizofrenici rezidă în faptul că aceștia se îndepărtează de la normă printr-o simptomatologie extrem de variabilă. Ansamblul acestui grup posedă o fenomenologie comună ce reflectă structura psihopatologică de bază, considerată ca fiind expresia unei dezvoltări defectuoase, fragmentare a Eului și care se manifestă printr-o fragilitate a relațiilor acestuia cu realitatea, prin contacte slabe și narcisice cu ceilalți, dezordini subtile ale gândirii și limbajului, o imagine corporală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Hoch și Palatin despre „schizofrenii pseudo-nevrotice”, iar alți autori despre „pre-psihoze”, „pre-schizofreniî”, „bufee delirante” sau „accese de depersonalizare”. b) Psihanaliza consideră diversele stări de aparență nevrotică sau caracterială ca mascând „psihoze latente” prin simptomatologia lor. c) Stările-limită formează o categorie psihopatologică specială care nu aparține nici nevrozelor, nici psihozelor. Este vorba de o amenajare particulară a sistemului personalității umane care se definește prin mecanismele de apărare proprii amintind de cele ale psihozei (Bergeret). Din punct de vedere psihopatologic, acest grup de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
formează o categorie psihopatologică specială care nu aparține nici nevrozelor, nici psihozelor. Este vorba de o amenajare particulară a sistemului personalității umane care se definește prin mecanismele de apărare proprii amintind de cele ale psihozei (Bergeret). Din punct de vedere psihopatologic, acest grup de tulburări se manifestă printr-un polimorfism clinic reprezentat prin următoarele (Keniberg și Marcelli): angoasă, simptome nevrotice, sindrom depresiv, instabilitate si impulsivitate. D. Widlöcher consideră patru trăsături psihopatologice fundamentale pentru „stările-limită”, și anume: - o activitate fantasmatică lipsită de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
amintind de cele ale psihozei (Bergeret). Din punct de vedere psihopatologic, acest grup de tulburări se manifestă printr-un polimorfism clinic reprezentat prin următoarele (Keniberg și Marcelli): angoasă, simptome nevrotice, sindrom depresiv, instabilitate si impulsivitate. D. Widlöcher consideră patru trăsături psihopatologice fundamentale pentru „stările-limită”, și anume: - o activitate fantasmatică lipsită de apărarea nevrotică obișnuită, - o angoasă de anihilare (distrugerea coerenței sinelui), - organizare haotică a dezvoltării libidinale, - tendințe agresive deosebit de intense. Din punct de vedere clinico-psihiatric, D. Marcelli distinge următoarele tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
distinge următoarele tipuri de tulburări în cadrul „stărilor-limită”: angoasa, simptome de apartenență nevrotică, depresia, actele și conduitele antisociale, dependența de droguri și alcool considerate drept conduite de refugiu, episoade psihotice acute, conduite sexuale deviante. 23. PSIHOZELE EXOGENE I (Psihozele organice) Aspecte psihopatologice generale Psihozele exogene reprezintă un grup de tulburări psihopatologice, cu un profil clinic bine conturat, în care sunt reunite afecțiuni psihice de intensitate psihotică, de o gravitate severă, cu o etiologie externă, afectând structurile cerebrale sau apărute secundar unor afecțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de apartenență nevrotică, depresia, actele și conduitele antisociale, dependența de droguri și alcool considerate drept conduite de refugiu, episoade psihotice acute, conduite sexuale deviante. 23. PSIHOZELE EXOGENE I (Psihozele organice) Aspecte psihopatologice generale Psihozele exogene reprezintă un grup de tulburări psihopatologice, cu un profil clinic bine conturat, în care sunt reunite afecțiuni psihice de intensitate psihotică, de o gravitate severă, cu o etiologie externă, afectând structurile cerebrale sau apărute secundar unor afecțiuni somatice grave. Prin aceste caracteristici, ele se diferențiază de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Tulburările psihice din cursul psihozelor exogene, sunt inteligibil corelate cu tulburările neurologice sau somatice primare, ele apărând ca manifestări clinico-psihiatrice secundare ale acestora. Ca și în cazul afecțiunilor psihosomatice, existența grupului de psihoze exogene ne obligă din punct de vedere psihopatologic să avem o viziune de factură „unitară” a personalității, viziune, în care raportul „somatic/psihic” nu mai este separat ci el trebuie înțeles ca un echilibru structurat și dinamic al organizării persoanei umane, ca o relație de interdependență. Intersectarea în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de existența grupului psihozelor exogene se poate remarca și în cazul psihozelor endogene, care, la rândul lor, sunt însoțite de tulburări somatice. Vom analiza în cele ce urmează cele mai importante aspecte pe care le ridică, din punct de vedere psihopatologic, psihozele exogene. Domeniul psihozelor organice Psihozele organice sau psihozele simptomatice, după unii autori, reprezintă un grup de tulburări psihopatologice cu aspecte extrem de polimorfe simptomatologic, insuficient de bine clarificat. Din acest motiv, nu se poate încă vorbi despre un anumit punct
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de tulburări somatice. Vom analiza în cele ce urmează cele mai importante aspecte pe care le ridică, din punct de vedere psihopatologic, psihozele exogene. Domeniul psihozelor organice Psihozele organice sau psihozele simptomatice, după unii autori, reprezintă un grup de tulburări psihopatologice cu aspecte extrem de polimorfe simptomatologic, insuficient de bine clarificat. Din acest motiv, nu se poate încă vorbi despre un anumit punct de vedere comun în această problemă între specialiști. Unii specialiști le consideră a fi „tablouri clinice de tip psihotic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
substrat organic cerebral demonstrat (meningoencefalita sifilitică) în cadrul căreia leziunilor organice cerebrale specifice și constante le sunt asociate tulburări psihice caracteristice. Legat de psihozele organice, există tendința, justificată de altfel, de a delimita un domeniu al „psihiatriei organice” în care tulburările psihopatologice sunt determinate de leziunile organice cerebrale, fie în mod direct, fie secundar (W.A. Ushman). Definiție și caracteristici În ceea ce privește domeniul psihozelor exogene, K. Schneider face o delimitare netă și anume: - termenul exogen se referă la psihozele acute așa cum sunt ele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delimitare netă și anume: - termenul exogen se referă la psihozele acute așa cum sunt ele cuprinse în sfera „tipului exogen de reacție” descris de K. Bonhoeffer, - termenul organic se referă în mod direct la psihozele organice cerebrale. Din punct de vedere psihopatologic se disting două grupe de manifestări simptomatice, și anume: a) simptome obligatorii, care sunt prezente în toate cazurile, reprezentate prin: obnubilarea conștiinței, dezintegrarea personalității, demența; b) simptome facultative, care nu apar decât în anumite circumstanțe și sunt reprezentate pentru tulburări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și anume: a) simptome obligatorii, care sunt prezente în toate cazurile, reprezentate prin: obnubilarea conștiinței, dezintegrarea personalității, demența; b) simptome facultative, care nu apar decât în anumite circumstanțe și sunt reprezentate pentru tulburări legate de localizarea leziunilor cerebrale. În ceea ce privește dinamica psihopatologică a proceselor psihotice de cauză organică cerebrală, se pot delimita câteva „modele de evoluție clinică”, așa cum se poate vedea în schema din pagina 274???. Tulburările psihopatologice cu substrat lezional organic cerebral, pot avea cauze multiple și ele sunt reunite, în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anumite circumstanțe și sunt reprezentate pentru tulburări legate de localizarea leziunilor cerebrale. În ceea ce privește dinamica psihopatologică a proceselor psihotice de cauză organică cerebrală, se pot delimita câteva „modele de evoluție clinică”, așa cum se poate vedea în schema din pagina 274???. Tulburările psihopatologice cu substrat lezional organic cerebral, pot avea cauze multiple și ele sunt reunite, în mod curent, în cadrul „sindromului psiho-organic cerebral”, entitate clinico-psihiatrică recunoscută și acceptată de toți specialiștii. Tulburările clinico-psihiatrice depind de localizarea și întinderea, gravitatea, afectării lezionale a creierului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]