KorAP: Find »[drukola/base=psihopatologie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...44 >

1,093 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

vedere al stării de normalitate psihică, cât și din punctul de vedere al stării de anormalitate psihică. Tipurile mai sus descrise reprezintă „modele constituționale” de factură somato-psihică, veritabile „criterii de referință” utilizate atât în psihologie cât și în psihiatrie și psihopatologie. Alături de acestea se mai descriu si alte categorii de „tipuri” care ilustrează și explică fie patologia somatică, fie patologia psihică. În sensul acesta distingem următoarele categorii tipologice: 1) Tipurile displazice, reprezentând terenul pe care se pot dezvolta suferințe somatice diferite

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
său psihopatologic, în ceea ce privește riscul de îmbolnăvire psihică. Din acest motiv, tipul constituțional este un prețios indicator al dinamicii psihopatologice a personalității și de el suntem întotdeauna obligați să ținem seama. Organizarea sistemului personalității Înțelegerea dinamicii proceselor psihice morbide, în sfera psihopatologiei, depinde de modul în care este conceput și înțeles sistemul personalității, ca mod de organizare. Pentru P. Sivadon, înțelegerea organizării, a structurii sistemului personalității, se realizează în conformitate cu următoarele principii: diferențiere și integrare, structurare, constanță și adaptare. Diferențierea semnifică faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
afective etc. Defectul post-procesual este o stare ireversibilă a personalității, care poate fi compensată, într-o anumită măsură prin socioterapii sau psihoterapii ocupaționale. Aspectele mai sus prezentate, constituie repere importante în înțelegerea dinamicii sistemului personalității umane în condițiile oferite de psihopatologie. Se poate desprinde clar faptul că înțelegerea fenomenelor psihice morbide și a dinamicii acestora în psihopatologie, depinde de cunoașterea organizării acesteia și de înțelegerea dinamicii sale. Aceste aspecte esențiale vor constitui importante repere ulterioare în înțelegerea fenomenelor psihice morbide din

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
anumită măsură prin socioterapii sau psihoterapii ocupaționale. Aspectele mai sus prezentate, constituie repere importante în înțelegerea dinamicii sistemului personalității umane în condițiile oferite de psihopatologie. Se poate desprinde clar faptul că înțelegerea fenomenelor psihice morbide și a dinamicii acestora în psihopatologie, depinde de cunoașterea organizării acesteia și de înțelegerea dinamicii sale. Aceste aspecte esențiale vor constitui importante repere ulterioare în înțelegerea fenomenelor psihice morbide din sfera psihopatologiei. 7) Dependența Dependența este o stare particulară, caracterizată printr-o regresiune sau o imaturitate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
poate desprinde clar faptul că înțelegerea fenomenelor psihice morbide și a dinamicii acestora în psihopatologie, depinde de cunoașterea organizării acesteia și de înțelegerea dinamicii sale. Aceste aspecte esențiale vor constitui importante repere ulterioare în înțelegerea fenomenelor psihice morbide din sfera psihopatologiei. 7) Dependența Dependența este o stare particulară, caracterizată printr-o regresiune sau o imaturitate, de regulă emoțional-afectivă a persoanei și care duce la instalarea unui tip de comportament subordonat altei persoane. Fenomenul apare frecvent în cursul stărilor de boală, de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de handicap afectiv și intelectual pasager, care se remite odată cu stingerea evoluției procesului morbid sau a compensării stării de handicap. Ea poate fi corectată prin măsuri de psihoterapie și are de regulă un caracter reversibil. Evoluția cronologică a personalității și psihopatologia vârstelor Dinamica sistemului personalității este dată de etapele vieții individului. Viața unei persoane nu este liniară și continuă. Ea reprezintă o succesiune de etape cu caracteristici proprii care configurează perioade de viață bine determinate, separate între ele prin momente de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
fiecărei etape de viață îi corespund caracteristici psihologice proprii, în sensul că fiecare vârstă are configurația sa proprie (model de comportament, de gândire, de activitate, de dispoziție afectivă, aspirații etc.), este la fel de firesc să acceptăm faptul că fiecare vârstă are psihopatologia sa proprie. Factorul „timp” privește, în mod egal, atât dezvoltarea, maturizarea și involuția personalității în plan psihologic, precum și o anumită potențialitate cronologică determinată în ceea ce privește apariția și dezvoltarea unor afecțiuni psihice, în raport cu vârstele individului. Așa cum acceptăm că există un potențial psiho-biologic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
din etape cronologice, dinamo-structurale, de o mare varietate și plasticitate pe care le regăsim în egală măsură atât în planul stării de sănătate mintală, cât și în cel al stării de boală psihică. Este un domeniu în care psihologia și psihopatologia se regăsesc într-un raport de complementaritate, fapt care ne obligă să reflectăm din nou la raportul dintre normal și patologic. 13. PSIHOPATOLOGIA PROCESELOR PSIHICE I Simptomatologia psihiatrică Boala psihică reprezintă o ruptură a stării de normalitate mintală, o schimbare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
mintală, cât și în cel al stării de boală psihică. Este un domeniu în care psihologia și psihopatologia se regăsesc într-un raport de complementaritate, fapt care ne obligă să reflectăm din nou la raportul dintre normal și patologic. 13. PSIHOPATOLOGIA PROCESELOR PSIHICE I Simptomatologia psihiatrică Boala psihică reprezintă o ruptură a stării de normalitate mintală, o schimbare a personalității, manifestată în multiple forme și pe planuri diferite; totalitatea schimbărilor psihopatologice care se produc în sfera vieții psihice a persoanei bolnavului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
gerontopsihiatrie; - simptomatologia în psihiatria socială; - simptomatologia în psihiatria transculturală; - simptomatologia în medicina psihosomatică; - simptomatologia în psihanaliză; - simptomatologia în psihoterapie. În cele ce urmează, ne vom centra atenția asupra simptomului în sfera clinicii psihiatrice, întrucât acesta interesează în mod direct sfera psihopatologiei. Facem această afirmație întrucât simptomul psihiatric este expresia tulburării psihopatologice a proceselor psihice, la care ne vom referi mai departe în studiul nostru. Simptomatologia clinicp în psihiatrie este caracterizată prin patru trăsături particulare: a) Importanța simptomelor funcționale în comparație cu simptomele fizice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în medicina internă sau în chirurgie, ci depinde mai mult de „ritmurile omului” (L. Daudet). Simptomul nu este tributar relației anatomo-clinice, ci se integrează în temporalitatea diadei observator/observat, precum și în dinamica procesului patologic. Importanța cunoașterii semnificației simptomului în sfera psihopatologiei este absolut esențială pentru cunoașterea și înțelegerea naturii tulburărilor psihiatrice, considerate ca fenomene psihice morbide. Aceasta dovedește încă odată, relația strânsă dintre psihopatologie și clinica psihiatrică, din care aceasta își ia materialul de studiu, precum și relația directă cu psihologia, de la

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
integrează în temporalitatea diadei observator/observat, precum și în dinamica procesului patologic. Importanța cunoașterii semnificației simptomului în sfera psihopatologiei este absolut esențială pentru cunoașterea și înțelegerea naturii tulburărilor psihiatrice, considerate ca fenomene psihice morbide. Aceasta dovedește încă odată, relația strânsă dintre psihopatologie și clinica psihiatrică, din care aceasta își ia materialul de studiu, precum și relația directă cu psihologia, de la care își ia modelul de gândire și metodele de studiu. Tulburările de percepție. Cadrul general Percepția este operația psihologică prin care noi cunoaștem

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de tipul: LSD, mescalină, psycocibină, atropină, scopolamină, cocaină, alcool etc; - deprivarea senzorială poate declanșa apariția de halucinații; - izolarea, recluziunea sau singurătatea. Din cele de mai sus, se poate desprinde faptul că tulburările de percepție ocupă un loc important în sfera psihopatologiei, ele reunind un mare număr de tulburări psihice, extrem de complexe și polimorfe, prezente în multe afecțiuni psihice. Tulburările de vigilență și somn În cadrul acestei grupe de tulburări ale proceselor psihice sunt cuprinse următoarele aspecte: tulburările de atenție, tulburările de orientare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
până la totala ei dispariție. Din punct de vedere psihopatologic, tulburările de atenție, pot fi globale, privind atât atenția voluntară, cât și pe cea involuntară; de asemenea ele pot fi diferențiate, privind una dintre multiplele calități ale procesului de atenție. În psihopatologie atenția poate fi exagerată sau diminuată, mergând până la completa ei suprimare (aprosexie). O scădere globală a atenției apare în confuzia mintală în legătură cu tulburările stării de conștiință. Acest aspect mai poate fi întâlnit și în stadiile de debut ale PGP, în

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau particulare, în raport cu timpul, spațiul și propria sa persoană. Orientarea este o aptitudine psihică legată de gândire, memorie, învățare și de starea de conștiință. Rezultă din afirmația de mai sus că tulburările de orientare, așa cum sunt ele întâlnite în sfera psihopatologiei, sunt în raport direct cu formele orientării și anume tulburări de dezorientare spațială, tulburări de dezorientare temporală și tulburări de dezorientare raportate la propria sa persoană. Tulburările de orientare sunt deosebit de frecvente în următoarele situații patologice: oligofrenie, în cursul evoluției

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
foarte întunecat și foarte slab aflat la periferia câmpului conștiinței dar care se răsfrânge clar în viața conștientă. K. Schneider vorbește despre „planul profund” și de „culise” sau „planul din spate”, tot în raport cu zonele diferențiate ale stării de conștiință. În psihopatologie, tulburările de conștiință sunt reprezentate printr-o paletă extrem de complexă și variată de manifestări morbide. Le vom prezenta sintetic în continuare: 1) Îngustarea stării de conștiință este o tulburare pasageră, de diferite grade ca intensitate a câmpului conștiinței clare, așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
mod periodic de restaurare al vieții psihice consecutiv ritmului vigil al individului, din cursul zilei. El este necesar și indispensabil, fiind complementar ca funcție stării de vigilență, pentru păstrarea echilibrului psihic și al stării de sănătate mintală a individului. În psihopatologia generală a somnului se descriu două tipuri de tulburări: tulburări tranzitorii ce reprezintă o „parte normală” a vieții cotidiene, și tulburări cronice, cu o durată de peste o lună de zile și care sunt considerate a fi patologice. În ceea ce privește formele tulburărilor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
se descriu două tipuri de tulburări: tulburări tranzitorii ce reprezintă o „parte normală” a vieții cotidiene, și tulburări cronice, cu o durată de peste o lună de zile și care sunt considerate a fi patologice. În ceea ce privește formele tulburărilor de somn, în psihopatologie, se descriu două mari tipuri: dissomniile, în care tulburarea constă în cantitatea, calitatea sau orarul somnului și parasomniile, în care tulburarea constă într-un eveniment anormal care poate surveni în cursul somnului 1) Dissomniile, în această grupă de tulburări de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
diferită de prima; - dramatizarea, sau figurarea unei idei abstracte printr-o imagine concretă; - simbolizarea, sau figurarea unui obiect printr-un simbol care să-l înlocuiască; - stilizarea, constă în păstrarea caracterelor esențiale, definitorii ale imaginilor în ceea ce au acestea esențial. În psihopatologie, dar mai ales în psihanaliză, visele au o valoare excepțională, constituind un „material psihologic” din care, prin interpretare, se pot extrage situațiile conflictuale, frustrările, complexele, psihotraumatismele refulate ale persoanei respective. Adesea visele au semnificația unor veritabile „simptome” clinice, mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
clinice, mai ales în cazul nevrozelor. În mod egal însă, visele, dincolo de conținutul lor „psihotraumatizant” pot avea și o „funcție compensatorie”, visul sau scenele onirice contribuind la „compensarea” stărilor conflictuale anterioare, a frustrărilor și tulburărilor nevrotice ale bolnavilor respectivi. 14. PSIHOPATOLOGIA PROCESELOR PSIHICE II Tulburările vieții instinctuale Aspecte psihologice generale Se consideră instinctele ca fiind factorii ce determină apariția și orientarea (vectorizarea) comportamentului, aceasta având un rol hotărâtor în procesul de supraviețuire al speciei. Mc Dougall vorbește despre „forța hormică” și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
El este acea „tendință ego-altruistă care rezumă în ea combinarea instinctelor de conservare individuală, de reproducere specifică și de solidaritate gregară, unite pentru a asigura, în cadrul speciei și în timp, opera de continuitate a vieții” (E. Dupré). Tulburările vieții instinctuale Psihopatologia cuprinde o gamă variată și complexă de tulburări ale instinctelor. Ele pot fi, în general, de trei categorii: 1) Tulburări în exces a manifestărilor instinctuale, a nevoilor sau trebuințelor fundamentale ale individului. Cele mai frecvente sunt nevoia exagerată de aport

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sadismul și masochismul, homosexualitatea feminină (lesbianismul) și masculină (pederastia), bestialitatea șl necrofilia, gerontofilia și pedofilia etc. Se poate observa din cele de mai sus că tulburările vieții instinctuale reprezintă un domeniu extrem de larg și de o nuanțare complexă a sferei psihopatologiei. Aceste tulburări sunt întâlnite destul de frecvent și ele însoțesc multe afecțiuni psihiatrice. Un loc predilect îl ocupă prezența tulburărilor instinctuale în sfera psihopatiilor, la oligofreni și demenți. Tulburările de comportament alimentar În această clasă de tulburări care privesc trebuințele alimentare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și în cazul anorexiei mintale apar turburări legate de imaginea de sine. Tabloul psihopatologic este consecința unor frustrări, carențe emoționale, situații conflictuale interiorizate care se „descarcă” prin aportul alimentar exagerat. Tulburările psihosexuale Această categorie ocupă un loc aparte în sfera psihopatologiei, motiv pentru care le tratăm separat de tulburările vieții instinctuale. Tulburările psihosexuale sunt date, dincolo de devianțele și manifestările patologice instinctuale, de normele morale, religioase și de sistemele de interdicție - reprimare ale acestor manifestări, specifice fiecărui model socio-cultural. În sensul acesta

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
liberă și ferm orientată în direcția realizării unui scop propus, dincolo de orice fel de obstacole. Capacitatea acesteia este de a preveni conflictele și de a reuși în acțiunile pe care individul și le-a propus să le realizeze. În sfera psihopatologiei Th. Ribot distinge trei categorii de tulburări ale voinței: ideile fixe sau obsesiile, impulsiunile și abulia. Cea mai importantă formă de tulburare a voinței este abulia. Ea constă, în special, în încetinirea sau în „insuficiența voinței”, apărând în cursul procesului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
caracterul este „ansamblul de dispoziții congenitale care formează scheletul mintal al unui individ” (R. Le Senne). În sens larg, caracterul reprezintă „ceea ce face ca o persoană să fie ea însăși și nu o alta” (Paulham). Aspecte psihopatologice În general, în psihopatologie sunt cuprinse, în același cadru, atât tulburările de caracter cât și tulburările de comportament care derivă în mare măsură din acestea. Tulburările de caracter desemnează tulburări de ordin structural ale persoanei, pe când tulburările de comportament, tulburări de ordin dinamic. Unii

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]