5,384 matches
-
uitat medicamentele. Nu-mi place că În ultima vreme se Întoarce mereu din drum. — A, doamna Oprișan, dumneavoastră erați. Poftim Înăuntru. Nu vă mai scoateți pantofii că tot n-am măturat azi. Dă vecină repede două cești să nu să răcească. Venii cu ibricul. Mi-a adus nepoată-mea niște cafea din Austria. Ce zici, ce miros, ne mai aducem și noi aminte de tinerețele noastre. Auziși ce-a făcut golanii aseară la complex? Daravelă mare. Sparseră vitrina și goliră toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de ceară, cît de multe ne-ar putea spune aceste păpuși fără identitate. „Trei pași la stînga binișor și alți trei pași la dreapta lor“ epopeile noastre, un Ulisse cu cobilița pe umeri Îmi parcurge cu picioarele goale memoria. Se răcește cafeaua de atîta liniște. El doarme. Îl duce o apă molcomă printre maluri de ferigă și maghiran. O dimineață de luni poate să fie orice; un ziar, o pîine, un aviz de plată, o sonerie. Na, că sună. Blestemat gîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că scrie aici... de la 8 la 12 luni se vor folosi 4, 5 măsuri de lapte praf la 16,5 măsuri de apă clocotită. Apa se toarnă puțin cîte puțin peste praf și se amestecă bine. Se lasă să se răcească și se Încearcă pe mînă. Se poate servi copilului. — Mă-nvață ei pă mine. Pai atîta lucru știa și maică-mea la țară, Dumnezeu s-o ierte. Că noi n-am crescut cu d-astea. Avea muierile niște țîțe ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
limba din acest semafor care a uitat să-și schimbe culorile și tot plecăm și tot luăm startul magazine cu cărți biblioteci zeci de rînduri de piei nerușinarea cîtorva generații pierdute ce moșteniri fastuoase cînd lava vulcanului se va fi răcit În cerc pașii reintră În buestru doar ecoul copitelor În ochiuri de gheață În iurte tîrzii candelabre sleite aș lătra cu balenele În pustiuri acvatice aș ninge cu toate minciunile lumii deasupra acestui hipodrom din care n-am Înaintat nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că mi-am pierdut mințile. Se vorbea că parohul a predicat săptămâni întregi numai pentru cantor și c-au băgat morții în cămară, să păzească făina până la primăvară. Cum a început să se topească, m-am și îmbolnăvit. Adică am răcit. Nu aveam febră, dar strănutam în neștire prin toată casa și mă zgâria în gât, totuși mă duceam seară de seară la evreul meu. După trei zile a început să tușească. La sfârșitul săptămânii următoare l-am înmormântat. Doamne - am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
eu acum? Acum dumneata te gândești la ceva, nu-i așa? — Ba da. Povestea dumitale e cutremurătoare. Tristă. Îți mulțumesc că mi-ai spus-o. — Și? — Ce și? — Și eu ce să fac acum? — Să-ți bei cafeaua, pentru că se răcește. Nu ți-e scârbă? — Mă ațâți? — Nu te ațâț, dar aș vrea să aflu ce gândești. Ce gândești despre mine? Înțelegi? Măcar ai înțeles ceva din tot ce ți-am povestit?! — Ascultă, dumneata să nu țipi la mine în legătură cu acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
E foarte important să aflu. — Și unul ca dumneata îl face pe fratele său sentimental! Știi ce? Să presupunem. Mai mult nu declar. Hai să ne culcăm și să nu visăm nimic, dar mai întâi bea-ți cafeaua, că se răcește. Era o fotografie a lui Igor Gherasimovici, cum stă îmbrăcat drăguț la tribuna oficială a stației de lansare. Era tânăr, încă aproape un copil, cu amintirile Crăciunurilor și ale supelor de găină pline de mărgele aurii în spate. Chipul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lucruri, plângând. Apoi a plutit descompus zile întregi, până ce Gertrud l-a pescuit furioasă. Am moștenit o masă la Babilon. Trăiam cu pâine, cu cafea, precum și cu Baár Andor. Priveliștea dădea chiar către vila Engelhard, a cărei cheie mi se răcise în buzunar. Mergeam acolo numai ca să dorm, să mă spăl și după cărți. În rest, doar o observam din Babilon. Priveam pe fereastră turiștii care stăteau descumpăniți în fața porții închise. „Ar trebui să deschidă dimineața la opt“ - i-au reclamat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
casă și că nu e cazul să se îngrijoreze. Ei ziceau că nu sunt îngrijorați, voiau doar să fie siguri că era bine, mulțumită acolo sus. Nu îmi plăcea să aud oamenii vorbind așa despre mama, ca și cum ar fi fost răcită sau ar fi avut febră și ei sperau că nu îi e prea rău. Mă întrebam dacă ei își dădeau seama cum mă făceau să mă simt. Când fata vreunei femei din oraș pierdea o sarcină, nimeni nu scotea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
băieți puși pe joacă, aruncau pești în aer. Pescărușii îi prindeau din zbor. Nunu părea vrăjit de Simon, îi reapăruse aura amoroasă. Când gălețile s-au golit, Simon a deschis două sticle de șampanie una după alta, punându-le la răcit în puțul din curte. Apoi au băut copios, pălăvrăgind în franceză. Ce e iubirea? Poate un fluture, ca în ariile lui Mozart. M-am culcat, hotărâtă să nu mai privesc pe fereastră. Când mi-am întins picioarele, am văzut lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Rita ieșise de la toaletă, era galbenă de furie și în jurul buzelor avea ceva ca o spumă albă, buzele îi tremurau. A umplut repede două valize cu lucrurile ei: bluze, fuste, lenjerie, pantofi. Apoi a părăsit casa, plângând. Pe masă se răcea mâncarea, dar lumânările ardeau cu flăcări pâlpâitoare. Feifel a băut și s-a îmbătat cu vinul destinat să-l înalțe în ochii Ritei. Apoi s-a târât spre pat, dar mai întâi s-a uitat în oglindă. Atunci a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în mână. Era neprevăzutul care avea și el un cuvânt de spus. Părinți rătăciți strigau după copiii lor la fel de rătăciți în jocurile lor, copii ușori și plăcuți la vedere ca niște diavoli mici. Deodată Oleg observase absența lui „Cupidon“. - E răcit, zace în pat cu febră mare, explicase cineva. - Adevărat? se mirase Oleg suspicios, era aproape sigur că „Cupidon“ era beat ca de obicei. - Pot cânta și aria lui Cupidon, spusese Blanca, deși nu era sigură că va putea cânta nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
căutarea propriilor haine. Abia acum observă rămășițele lui Teleferic, cu îngrijorare crescândă, enervându-se treptat cumplit. - Mda, nu, bolborosi Clossettino incoerent, destul de încet. Nu vreau! spuse apoi mai tare, privind pereții devastați ai camerei. Am... nu mă simt bine, am răcit! Pleacă! - Domnule director, vă rog, insistă fata. E ceva îngrozitor, vă rog... Trebuie să veniți! Un minut mai târziu, Michael Berzelius Clossettino înainta pe culoarele școlii, tăcut, funebru, înveșmântat într-o draperie. Era condus de Roxana Dobrescu, o elevă slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
omului, cât din dorința de a conferi propriului meu eu acea postură de excepție, cu atât mai sublimă, cu cât mai mare ar fi fost pedeapsa care mă aștepta după acest refuz. Peste o lună, interesul meu pentru război se răcise. Citind plin de mândrie în ziar că rușii i-au bătut pe nemți undeva, într-un loc, spuneam: „Așa le trebuie ticăloșilor, ce-au căutat în Rusia!? Peste încă o lună, citind despre vreo victorie a nemților asupra rușilor, spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
capul meu răvășit de o furtună mută să se rupă. Acum, în liniștea moartă a nopții, mă tem tocmai pentru acest firicel. Stau în fotoliu. Capul mi-e atât de încordat, încât îmi pare că vibrează. Corpul mi s-a răcit, a amorțit, de parcă s-a desprins de cap: ca să-mi simt mâna sau piciorul, trebuie să le mișc. În jurul meu sunt oameni, mulți, foarte mulți oameni. Dar nu-i o halucinație: văd acești oameni nu în afara, ci înăuntrul meu. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tot trebuie să le ducă de ale gurii. Mergem la ei, n-avem timp de așteptat. 10 Hai, te rog, pune haina mea pe umeri! îi spuse Cristian Toma Ilenei. S-a făcut rece deja și n-aș vrea să răcești. Mai încercase odată să-i ofere sacoul său, chiar când ieșiseră din restaurant, dar fata îl refuzase. Acum însă frigul începea s-o cuprindă și acceptă bucuroasă. Mulțumesc, ești foarte amabil! În seara aceea, Pop și nevastă-sa plecaseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spuse ea nemulțumită. Dacă ai de gând să continui așa, mai bine ne oprim aici. Nu. Nu, ce? Nu fac bășcălie și nici nu vreau să te oprești. Te ascult cu toată atenția. Mă întreb dacă are rost să-mi răcesc gura de pomană din moment ce tu nu ești dispus nici măcar să asculți ce am de spus. Te rog! Puțini dintre noi se aventurează pe Muntele Rău, spuse Ileana, aparent absentă. Și totuși, se întâmplă în fiecare an. De cele mai multe ori este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o plimbe deasupra flăcării. Repetă operațiunea până ce pasta aceea începu să fiarbă. Știi să pregătești microscopul? o întrebă pe Ileana. Aceasta dădu din cap, și începu să scoată aparatul din cutie. Tu ce faci? se arătă ea curioasă. Încerc să răcesc preparatul. Trebuie să cristalizeze înainte de a-l așeza sub obiectiv. După cinci minute, timp în care Cristian agitase lamela în aer, se apropie de microscop și o fixă pe masa de examinare. Privi prin ocular și ajustă distanțele. E sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acest subiect refuza să discute. Râdea când îi spuneam că mâine, poimâine s-ar putea să închidă ochii iar el nu a lăsat lucrurile în ordine. Păi, dacă omul nu avea copii, spuse Cristian Toma, sorbind din cafeaua care se răcise între timp, ce putea să facă? Ileana nu se atinsese de cafea, însă inspectorul observă că ochii femeii aruncau iarăși scăpărări de lumină. Nu, dragule, nu așa stau lucrurile, spuse Ileana apăsat. Calistrat era paznic și știa foarte bine ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
asfințit și să se mistuiască sub vălul nopții“, se amestecă unul din ucenicii lui Petru. „Rămîi cu bine“, spuse Simon și o sărută pe frunte pe Sofia. „Adio“, Îi zise unul dintre ucenicii lui Petru. „Și ai grijă să nu răcești.“ Simon Își făcu vînt, precum cocoșul, cu ambele picioare deodată, dînd din mîini neajutorat și ridicînd un nor de praf. „Cucurigu!“, Îi strigă un mucalit. Era un tînăr cu obrazul spîn și cu ochi șireți care, atunci cînd rîdea, păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
el sub un alt nume... Deruta provocată va fi infernală. Într-un pamflet semnat „P. Ivanov“, Racikovski Îi va expune colaboratorului său, nesortit cunoașterii, mecanismul calomniei ca și eficiența sa. „PÎnă ajungi să-ți Încălzești fața, porumbelul meu, ți se răcește dosul. Ca la un foc de tabără. Tot timpul ai o extremitate expusă, dacă pot spune așa, căci există doar două moduri prin care te poți feri, ambele ineficace. (Al treilea Încă nu a fost inventat.) Ori tăceți, crezînd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
chemat. Și ei înapoi s-au înturnat. Eu cu mătura în Marea Neagră i-oi arunca, Acolo să cheie și să răscheie / Să rămână curat și luminat Ca de Maica Domnului lăsat. Descântecul de la mine, leacul de la Dumnezeu.” Descântecul de orhalț (răcit la cap). Se descântă în făină, se pune puțin baligă de vacă, se face o turtă pe care o coci în focă și apoi, cât o poți suferi de fierbinte, o pui în dosul capului: „Orbalț cu săgetătură, orbalț cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cu mătura te-oi mătura. Orbalț cu săgetătură, orbalț cu umflătur Orbalț cu mâncărime, orbalț cu roșață, Cu mătura te-oi mătura, în Marea Neagră te-oi arunca. Descântecul de la mine, leacul de la Dumnezeu.” Pentru cei care suferă de plămâni, au răcit, horcăie în piept și-i dor spatele se descântă: „A plecat ... (numele) de la casa lui, Mândru, frumos, gras, sănătos, L-a întâmpinat strânsul cu strânsoiul, norocu cu noroiu, în spinare săritu-i-a, ochii împăienjenitu-i-a, Pieptul încăpeiatu-ia, în straie de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
duhurilor rele, a lupilor, a bolilor etc. Spolocaniile presupun spălarea vaselor în care s-au pregătit și mâncat alimente de frupt; se urcau în pod și pentru perioada postului se foloseau alte vase; Dochia (Baba) era cu cojoacele te putea răci și îngheța la începutul primăverii, iar Logodna păsărilor (în februarie) a determinat în lumea satelor o sărbătoare a dragostei, Dragobete, uitat acum și sub influențe externe. Nu știu ce a răspunsă directorul Gheorghe Postoi la Adresa Ministerului, dar, cu siguranță, atunci multe din
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
trimis la plimbare. — Pe Fermín Romero de Torrres nu-l trimite la plimbare nici Sfîntul Roque. Ceea ce se-ntîmplă e că bărbatul, Întorcîndu-ne la Freud și exprimîndu-ne metaforic, se Încălzește ca un bec: se Încinge cît ai zice pește și se răcește la loc pe dată. Muierea, Însă, iar asta e știință pură, se Încălzește ca un fier de călcat, mă-nțelegi dumneata? Încetul cu Încetul, la foc mic, ca o escudella bună. Dar, ce-i drept e drept, cînd a prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]