1,185 matches
-
pe care el trebuia apoi să-l transmită coechipierilor săi. O fată pistruiată, cu părul roșu a Început să mimeze titlul de film care-i fusese desemnat și de fiecare dată când făcea vreun gest, ceilalți izbucneau Într-un râs răgușit. Era ciudat să vezi că un joc bazat pe principiul tăcerii putea provoca atâta zarvă. Poate din cauza zgomotului de pe fundal, spiritul care o sfătuise pe Armanoush să nu Întreacă măsura se făcuse nevăzut. — Muzica pe care o asculți e atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un capăt la altul, bătând și strivind podelele sub pașii lor. Însă dintr-odată, În mijlocul goanei, i s-a părut că a auzit sunetul unui glas, atât de neașteptat și de scurt Încât era greu să fii sigur - aspru și răgușit, izbucnind pentru o fracțiune de secundă. Asta a fost tot. După aceea s-a așternut din nou liniștea, de parcă toate astea nu ar fi fost decât produsul imaginației lui. În mod obișnuit ar fi ieșit din cameră ca să verifice dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a răspuns pur și simplu: — De fapt, e armean. — Așa mă gândeam și eu, a zâmbit ușor Armanoush. Cinci minute mai târziu erau deja la salonul de tatuaj. — Bine ați venit! a exclamat mătușa Zeliha cu glasul ei tărăgănat și răgușit, Îmbrățișându-le din inimă pe amândouă. Indiferent cu ce parfum se dăduse, era ceva puternic - o combinație de mirodenii, lemn și iasomie. Părul negru Îi cădea pe umeri În bucle ce-ți luau ochii, dintre care unele erau scoase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ochi mijiți, de un verde strălucitor. — Vocea ei e atât de divină, iar costumele ei atât de ostentative, Încât sunt sigură că sunt Îngrijorați că atunci când apare la televizor nimeni n-o să-i mai asculte pe generalii ăia cu voci răgușite și uniforme verde-brotac. Îți poți Închipui? Ce poate fi mai rău decât o preluare a puterii de către armată? O preluare a puterii care trece neobservată! Chiar În clipa aia s-a auzit un ciocănit În ușă. — Vorbești singură, prostuțo? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
la declarațiile sale. ă Recunoști aceste cărți? Virginski se uită cu apatie la cărți și aprobă. ă știi cui îi aparțin? Virginski dădu din cap din nou. ă Cum de le-ați obținut? se ridică să întrebe, pe o voce răgușită și letargică. Virginki nu arătă nicio curiozitate în privința răspunsului și își închise ochii. ă Le-am răscumpărat de la Limașin, spuse Porfiri. ă Imposibil, spuse Virginski, fără să-și deschidă ochii. ă De ce spui asta, Pavel Pavelovici? ă Fiindcă chitanța e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
îți sugerez să le faci cunoacute superiorului meu, Nicodim Fomici. ă Nu am nicio nemulțumire, Ilia Petrovici. Mă întreb pur și simplu de ce mă displaci așa de mult. Gâtul lui Porfiri era încordat de atâta strigat, iar vocea îi suna răgușită. ă Nu este necesar ca eu să te plac. Sau ca dumneata să mă placi. ă Desigur, dar am impresia că nu îți dai seama ce respect enrom îți port. Am cerut intenționat ca dumneata să fii delegat la acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe cineva. ă Pe cine? ă Pe dumneavoastră. Osip Maximovici se uită pentru o clipă la Porfiri, pentru a se asigura că acesta vorbește serios, iar când a văzut că nu glumește, a început să râdă. Râsul era puternic și răgușit și s-a oprit la fel de abrupt precum începuse. ă Dar pentru ce încerca să mă protejeze? ă Ca să nu vă arestăm noi. Ca să rămâneți în libertate. Ca să poată să vă găsească și să vă omoare. Virginski a trecut pe la apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
una dintre multele Întrebări la care se gândise adesea, când Îi văzuse pe reporterii consacrați punând Întrebări simpliste oficialităților intervievate. Dar acum avea mintea goală. — Știți, am primit cetățenia abia anul trecut, spuse ea Într-un final, cu o voce răgușită. Primele alegeri la care am participat au fost În noiembrie. Sunt lucruri pe care nu le Înțeleg... În legătură cu felul În care se iau deciziile la vârf... — Spuneți, chiar mă bucur că am șansa de-a vă arăta cum merg lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sau cu intervale minime de timp, Marta s-a ivit la ușa bucătăriei, olarul și gardianul intern au coborât din mașină, Găsit a scheunat, Marta a venit spre Marçal, Marçal s-a îndreptat spre Marta, câinele a scos un mârâit răgușit, soțul și-a îmbrățișat soția, soția și-a îmbrățișat soțul, s-au sărutat, câinele s-a oprit din mârâit și a atacat o gheată a lui Marçal, Marçal și-a scuturat piciorul, câinele n-a dat drumul prăzii, Marta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu ți se pretinde pentru această operă. Ești lăsat să trăiești, cioplind pietre funerare pentru mormintele altora. Uneori, continuă el după o pauză, m-am întrebat dacă ești demn de o asemenea șansă. Vocea i se înăspri. Era și mai răgușită acum.) Dar puțin îmi pasă ce crezi, domnule sculptor. Dacă va fi nevoie, te voi sili să semeni cât de cât viermilor de mătase, să înveți ceva de la ei. (Tonul devenise amenințător.) Căci un artist trebuie silit să devină vierme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cum eu eram cea mai bună la matematici am fost rugată să exprim dorința clasei. Profesorul a făcut o criză de furie. A urlat, a bătut cu pumnul în catedră. Când a obosit să mai urle, a poruncit cu glasul răgușit: Cine vrea să amân teza să se scoale în picioare!» Toți au rămas așezați. Ba, chiar s-au cocoșat și mai tare în bănci cu urechile și cefele albite de frică. Iar eu am simțit că vomit în mijlocul clasei, încremenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trecuse prin minte că o asemenea femeie își putea îngădui să dea cu tifla soartei. Îi auzeam vorbele și nu-mi venea să cred că ele erau rostite de bătrâna cu fața plină de riduri dinaintea mea: „Am o voce răgușită, cum observați, domnule sculptor. Deloc muzicală. N-am putut să cânt. La desen nu m-am priceput. În literatură, unde am făcut câteva încercări, am aflat la timp că, pe măsură ce încerci să fii mai inteligent, devii mai prost. Singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o voce vizibil nesigură. „Dacă domnul conte Îngăduie, aș vrea să explic eu“, zise Madame Olcott. Era ea, o recunoșteam din afișul acela. Lividă, Într-o rochie măslinie, cu părul lucind de uleiuri, strâns pe creștet, cu vocea de bărbat răgușit. La librăria Sloane mi se păruse că recunosc chipul acela, iar acum Îmi aminteam: era druidesa care alergase spre noi, gata să ne descopere, În poiană, În noaptea aceea. „Alex, Denys, aduceți prizonierul aici“. Vorbise pe un ton poruncitor, murmurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
modernă... Era toate acestea și multe altele, iar dacă aș fi avut cel de-al șaselea simț al Stăpânilor Lumii, acum când mă aflam prins În pânza lui de coarde vocale Încrustate cu polipi nituiți, l-aș fi auzit murmurând răgușit muzica sferelor, Turnul sorbea chiar În momentul acela unde din inima pământului gol pe dinăuntru și le transmitea tuturor menhirelor din lume. Rizom de articulații bătute-n piroane, artroză cervicală, proteză a unei proteze - ce oroare, din locul unde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
discursuri mari și istorice ale Ducelui, din care se Învățau pe dinafară, la școală, citatele cele mai semnificative, deci se Învăța totul pe dinafară, pentru că orice frază era un citat semnificativ. Când se făcuse liniște, Terzi vorbise cu o voce răgușită, care abia se auzea. Zisese: „Cetățeni, prieteni. După atâtea sacrificii grele... iată-ne aici. Glorie celor căzuți pentru libertate“. Atât. Și dispăruse Înăuntru. În vremea asta mulțimea urla, partizanii Înălțau pistoalele-mitralieră, puștile Sten, flintele, vechile puști nouăzeci și unu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui. Tomoe, speriată, s-a tras în spatele fratelui ei și s-a agățat de el cu toată puterea. Cât era ea de tare, în clipa aceea avea nevoie de protecția lui. — Nu-ncerca să fugi, domnișoară. Nu fugim, spuse Takamori răgușit, protejând-o pe Tomoe, dar dumneata... — Eu sunt „dumneata“? — Dumneata... știi cine este acest străin? — Ce? — Uită-te bine! Nu-ți amintești? Nu i-ai văzut fotografia în ziare?... Tot nu-l recunoști? E campionul la box brazilian, Gaston. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
chip întunecat, sinistru. Se putea citi pe fața lui umbra unei nenorociri negre. Obrajii îi erau scofâlciți și părea să aibă febră. Ochii aveau o sclipire înfiorătoare. S-a postat în fața lui Gaston și l-a întrebat cu o voce răgușită: — Cine naiba ești? Și cum Gaston nu i-a răspuns, l-a mai întrebat o dată: — De unde-ai răsărit? Sub privirea pătrunzătoare a bărbatului, Gaston s-a dat îndărăt, lipindu-se de zidul din spatele tarabei. L-a cuprins aceeași teamă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
halul ăsta pentru că nu ți-ai luat medicamentele când trebuia... Există medicamente și pentru tuberculoză. Se pare însă că tu nu vrei să ai grijă de tine. — Ce mai contează dacă mă fac bine sau nu? răspunse Endō cu voce răgușită. Un ucigaș ca mine nu are cum să trăiască o veșnicie... Apoi s-a întors spre Gaston și, zâmbind ușor, a ridicat mâna care ținea pistolul. L-a îndreptat spre Gaston un timp, urmărind cu o plăcere sadică chipul străinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
momentul potrivit. Dar până atunci... am grijă de tine. Intră acolo, ți-am spus! — Nu, nu. Iartă-mă! Nu! — Fratele meu, Kanai... Fratele meu a fost azvârlit într-o celulă de închisoare mai rece și mai întunecată ca aceasta. Vocea răgușită a asasinului amuți brusc din pricina unui acces puternic de tuse. Fără să slăbească pistolul din mâna dreaptă, și-a acoperit gura cu stânga. Umerii îi tremurau din cauza tusei. Când s-a mai liniștit, a scuipat pe sacii de ciment. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
auzi vocea ei plină de compasiune. Dar nu e de mirare, avînd În vedere chestia asta cu nunta. De la stres ți se trage. Ai face bine să te Întinzi puțin undeva, Într-o cameră Întunecată. — Așa o să fac, am răspuns răgușit, prinzîndu-mă pe loc În pînza propriei minciuni (simptomele de migrenă nu includ dureri În gît sau strănuturi false) și Închizînd rapid telefonul. Mi-a trecut vag prin minte să fac ceva minunat pentru mine, astăzi, ceva ce nu aș face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am zis." Atunci de ce ai nevoie de mine și de chiparoși?" I-am simțit părul vegetal atingîndu-mi obrazul. Și i-am dat un răspuns cam aiurea: Pentru că tu ești blîndă". O vreme am tăcut amândoi. Apoi, cu aceeași voce, puțin răgușită și monotonă ca foșnetul chiparoșilor, ea a murmurat, fără nici o legătură cu ce discutasem înainte: "O iubire poate fi risipită în lucruri fără valoare." " Nimic nu e fără valoare din ce iubești", am contrazis-o, și, după ce am văzut-o
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
duci la buze, să ardă iarba pe care te culci. Abia atunci ai afla cu adevărat ce este singurătatea..." XXI ― Pe urmă, am auzit foșnind un chiparos... Două mâini răcoroase mi s-au lipit de obraz. Și o voce ușor răgușită mi-a spus cu blîndețe: "Liniștește-te, nu te mai gândi la lucruri neplăcute..." "Așa voi face, am zis, însă te rog să rămâi lângă mine"..."Rămîn, a șoptit Ana. Rămân căci avem o cicatrice comună." Vorbele ei mi-au
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
e nedemnă? Chiar să nu conteze ceea ce te poate face să șovăi? ― E ceea ce aș vrea să aflu și eu, Galilei... Dar nu mi-ai mai spus nimic despre Ana. XXIV ― Aștept în flecare noapte să-i aud vocea puțin răgușită și sunt din ce în ce mai convins că ascunde o taină. ― Ca tine, Galilei. ― Taina mea o cunoaște toată lumea. ― Până la un punct. ― În loc s-o visez pe ea, am visat ceva scârbos. Un inchizitor mi-a zis: "Vino, Galilei, să vezi că n-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fără să mă întorc, i-am reproșat: "Ai văzut ce se întîmplă dacă te ascult și uit?" Tăcerea se prelungea și am crezut că plecase. Gând i-am auzit din nou glasul, era la fel de blând ca de obicei, dar mai răgușit și mai trist: "Nu eu te-am împins să faci asta, Galilei. Și nu despre asta ți-am vorbit . Într-o zi, vei înțelege." ― Uneori, am impresia, Galilei, că pentru rine pământul a rămas nemișcat la ziua când te-ai
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Și am ascultat-o, iar, recitând din Iliada. La un moment dat, m-a observat și s-a apropiat de mine. Mă așteptam să fie mânioasă, să-mi reproșeze că o spionam. În loc de asta, m-a întrebat cu glasul ei răgușit și blînd: "Ești trist?" Și mi-a mângâiat mâinile. "Nu sunt", i-am răspuns, scuzîndu-mă parcă pentru faptul că o contraziceam. "Și totuși pari abătut", a insistat ea. "Sunt numai obosit..." Acum îi vedeam ochii Erau aceiași ochi extraordinari, plini
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]