1,206 matches
-
îi dispăruse iritarea, gândul sâcâitor că-și pierde lângă ea timpul, un timp care trece o singură dată și ar putea fi umplut și altfel, nu numai cu vorbe. Zăcea acum în fotoliu învinsă, vocea Fanei îi încânta auzul, puțin răgușită, puțin cântată, cu note înalte, parcă mirate de întorsăturile de frază. Poate nici nu se schimbaseră deloc, erau aceleași, nu trecuseră anii, se aflau în minutul rostirii acelor cuvinte decisive pentru amândouă: trece timpul, ne vom obișnui să ne vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
coatele lipite de corp. Dar un gând incomod Îmi trecu prin minte: dacă persoana de dincolo de uși nu era Dora, ci vizitatorul care Încă nu plecase? Pașii aceia pe care Îi auzeam nu erau cumva mai apăsați, răsuflarea aceea, mai răgușită, mai adâncă? Nu, nu, mi se părea doar. Bineînțeles că era Dora. Niciodată n-ar fi lăsat un musafir singur În dormitor; voia doar să-mi testeze răbdarea. Acum o auzeam cum se Întoarce În hol - probabil ca să-mi ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În urechea Însoțitoarei sale, care Îi răspunse cu un râs afectat dar fermecător. — Doamnă, domnule. Bună seara. Plimbându-și țigara dintr-un colț al gurii În altul, Konrad miji ochii curios. — Acesta este Crama Albastră? Vocea bărbatului era așa de răgușită Încât te dureau urechile când Îl ascultai. Și mai grav, vorbea cu un accent franțuzesc. Konrad se uită la el de parcă n-ar fi Înțeles nici o boabă. Văzând că nu primește răspunsul așteptat, nou-venitul a tras-o pe femeia Înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aș suna-o, de data aceasta fără să mai pretind că sunt altcineva, decât persoana asta complicată? N-avea cum să se supere, nu? Când ridică receptorul, Într-o după-masă Însorită, dar fragilă de Început de aprilie, Dora păru distantă. Răgușită și ezitantă, vocea ei sugera clar că nu se simte În largul ei - și asta din cauza mea, am presupus. M-am Înjurat În gând. Dar acum nu mai era cale de Întors. Chiar dacă nu se veda, am afișat o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
acolo tăcută, nu pentru că era frântă de oboseală, deși așa se simțea, sau pentru că era sătulă să fie În centrul atenției, deși simțea din plin și asta, ci pentru că voia să fie aproape de fereastra deschisă; tânjea după zgomotele străzii. Vocea răgușită a unui vânzător ambulant invadă dintr-odată Încăperea: „Mandarine... Mandarine proaspete, parfumate... “ — OK, dă-i Înainte cu strigatul, mormăi Zeliha ca pentru sine. Nu-i plăcea tăcerea. De fapt, o ura din tot sufletul. Nu o deranja faptul că oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mare de aluat. În seara aia la cină aveau să mănânce manti. — De câte ori trebuie să vă spun că nu-mi place manti? a urlat Asya. Știi că am renunțat să mai mănânc carne. Vocea Îi suna straniu până și ei, răgușită și străină. — Ți-am spus eu că-i e frică să nu se Îngrașe. Mătușa Zeliha și-a scuturat capul și a Îndepărtat o șuviță de păr care Îi căzuse pe față. — N-ai auzit niciodată de cuvântul vegetarian? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe care el trebuia apoi să-l transmită coechipierilor săi. O fată pistruiată, cu părul roșu a Început să mimeze titlul de film care-i fusese desemnat și de fiecare dată când făcea vreun gest, ceilalți izbucneau Într-un râs răgușit. Era ciudat să vezi că un joc bazat pe principiul tăcerii putea provoca atâta zarvă. Poate din cauza zgomotului de pe fundal, spiritul care o sfătuise pe Armanoush să nu Întreacă măsura se făcuse nevăzut. — Muzica pe care o asculți e atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un capăt la altul, bătând și strivind podelele sub pașii lor. Însă dintr-odată, În mijlocul goanei, i s-a părut că a auzit sunetul unui glas, atât de neașteptat și de scurt Încât era greu să fii sigur - aspru și răgușit, izbucnind pentru o fracțiune de secundă. Asta a fost tot. După aceea s-a așternut din nou liniștea, de parcă toate astea nu ar fi fost decât produsul imaginației lui. În mod obișnuit ar fi ieșit din cameră ca să verifice dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a răspuns pur și simplu: — De fapt, e armean. — Așa mă gândeam și eu, a zâmbit ușor Armanoush. Cinci minute mai târziu erau deja la salonul de tatuaj. — Bine ați venit! a exclamat mătușa Zeliha cu glasul ei tărăgănat și răgușit, Îmbrățișându-le din inimă pe amândouă. Indiferent cu ce parfum se dăduse, era ceva puternic - o combinație de mirodenii, lemn și iasomie. Părul negru Îi cădea pe umeri În bucle ce-ți luau ochii, dintre care unele erau scoase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ochi mijiți, de un verde strălucitor. — Vocea ei e atât de divină, iar costumele ei atât de ostentative, Încât sunt sigură că sunt Îngrijorați că atunci când apare la televizor nimeni n-o să-i mai asculte pe generalii ăia cu voci răgușite și uniforme verde-brotac. Îți poți Închipui? Ce poate fi mai rău decât o preluare a puterii de către armată? O preluare a puterii care trece neobservată! Chiar În clipa aia s-a auzit un ciocănit În ușă. — Vorbești singură, prostuțo? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
paie uscate, a bălegar încins. Ulița dreaptă de la gară pînă la capătul celălalt era mărginită de salcîmi piperniciți. Case palide, gălbui în lună, fără garduri ori cu împletituri de nuiele rare, căzute pe o parte. Cîte un cîine adormit lătra răgușit. Un somn greu stăpînea în jurul lui, încît fără nici o explicație i s-a făcut frică. Nu era un speriat, dar să ți se pară că ești singurul om viu într-o așezare în care nimic nu mișcă în afara cîinilor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la extremitatea severității morale, mereu înconjurat de un public feminin aflat într-un soi de transă extatică, din fericire mai întotdeauna tăcută, schimbă o vorbă cu un scriitor apropiat de cercul regenței, gras, al cărui rîs semăna cu un lătrat răgușit, nici unul, nici celălalt n-ar fi știut să-i facă introducerea de care avea nevoie. Aceasta nu putea fi decît foarte simplă ,, Domnule Balbo, permiteți-mi să vi-l prezint pe prințul Pangratty, aviator". Asta ar fi fost o prezentare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seama. Îi venea să răsufle ușurat, oricum e altceva cînd știi! Simți cum i se înroșesc urechile, n-avea ce să le facă, totdeauna pățea așa cînd bea vin și cînd se emoționa. Abia reuși să-și descleșteze maxilarele. Zise răgușit "Nu", apoi adaugă spre limpezire. "O altă interpretare nu poate fi, după cîte mi-am dat eu seama!" Mihai Mihail se destinse brusc, oftă, plimbă pe birou un dosar și zise ca pentru sine, dar îndeajus de tare ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pentru "o părere" să-și strice reputația. Era răbdător și încrezător. Asta a durat pînă cînd, într-o zi foarte agitată, se greșise de două ori la numărătoare și "șefii de sector" umblau ca turbați prin fața caselor numărînd tare și răgușit, Artur Stavri i-a făcut semn să se apropie și cînd a ajuns lîngă el acesta l-a întrebat cu un ton destul de ironic: "Ei, ce spui, domnule Popianu, nu-i așa că avem destulă energie pentru instaurarea ordinii publice?" Întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
hotârîre și de a i-o fi spus-o destul de clar și de răspicat, încît să nu existe nici o umbră de neînțelegere asupra a ceea ce aveau de făcut amîndoi mai departe. În salon era liniște, din capătul grădinii răzbătea lătratul răgușit al unui cîine, poate vreunul din copoii cu care Basarab Cantacuzino străbătea Calea Victoriei, ținîndu-l aproape numai cu un cuvînt, o șoaptă anume, atunci cînd se ducea pe jos la vînătoâre în pădurea dinspre Tîncăbești. Nu lua în seamă trăsurile, mașinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lui Camilar, care lipsea. Îi disprețuiam. După ce scrisese despre debutul meu două cronici rele, una în Flacăra și alta în România liberă sub pseudonim, m-am dus la redacție să-l cunosc. Era răgușit, dar totuși striga la mine, așa răgușit cum era, că știu eu de ce era el așa de răgușit? Nu, i-am spus. Păi pentru că el nu stă ,ca mine în București, a reluat el, chiar atunci se întorcea de la Agnita-Botorca, unde se sapă un tunel, un fapt
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și a deschis gura și mi-a arătat omușorul), am strigat cu entuziasm sincer, acolo e arta, menirea ei, de ce nu te-ai dus și dumneata, era loc în camion... "De pe aceste poziții, și-a continuat el strigătele într-adevăr răgușite (cît despre entuziasmul sincer eram mai puțin convins, nu mi se transmitea deloc), de pe aceste realități, vedem noi arta (îi plăcea să spună noi și nu eu, ca să arate că nu e singur), nu după idealul burghez al zugrăvirii impasibile
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și dădură năvală în uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi sprinteni; dulăicu hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mustața aspră îi era împărțită în două sub nas printr-o ruptură în buza de sus, care-i arăta dinții lungi, albi. Sta încovoiat, în surtucu-i peticit, desculț, cu izmene albe, cu mânile strânse sub brâul roș. Începu să scâncească răgușit, stâns: — Faceți-vă o pomană, oameni buni... M-a apucat vătămătura... Și mă ține, mă arde, nici nu mai pot merge... Să mă duceți macar până la pod la Tupilați... —Bine, măi țigane, vorbi Băieșu. Suie în car. Este loc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ion Băieșu. Omul lăsă funia boilor. Cuțit n-avea. Numai un răsteu ținea în mâna stângă. Zvârli și răsteul și-și cuprinse cu dreapta pălăria lată. Se trase înapoi. Începu să urle prelung: —Săriți! Hoții! Ne omoară hoții!... Glasul lui răgușit, izbucnit din cumplită spaimă, se risipea în întinderile fânețelor, în cuprinsurile tăcute. Țiganii se zvârliră, dintr-un salt, asupră-i cu cuțitele. Băieșu se trase pe lângă boi, ridică pălăria, simți arsura unei tăieturi în brațul stâng. Răcnind, se trăgea iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un obraz pământiu, c-o barbă rară, cu doi ochi rotunzi și spăimântați. Strigă răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și-l păli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a dus? Lasă-mă, dă-mi pace! ce ai cu mine? dă drumul! Zvârli mâna maică-sii; și deodată prinse a-și întinde hainele de pe dânsa. Năvăli în casă cu capu-nainte, izbindu-se cu fruntea de ușă, își scoase gemând răgușit o grimea albă, curată, o udă cu apă, trânti pe fundul de lemn cana de aramă, și-și înfășură fruntea și tâmplele cu pânza umedă. — Nu mai pot! nu mai pot!... Și năvăli afară, la aer curat. Prin ziua mohorâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
podeț totuși mai întrebă o dată: —Bine, da’ de ce țipă așa?... Poate că trebuie doctor... Nu trebuie nimic! nu trebuie nimic!... țipă cu spaimă, cu ochii învăpăiați, Rifca. Lumea din uliță se împrăștiase încet-încet. Femeile vegheau tulburate la căpătâiul bolnavei. Urletele răgușite, urletele sălbatice care nu mai aveau nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin gura arsă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin gura arsă ca de fier roș abia pătrundeau răsuflări răgușite, pe când ochii aveau o sclipire fixă de nebunie. A doua zi dimineață Sanis, spăriat în cele din urmă, a dat fuga la doctor. Tânărul, vlăstar al neamului, subțirel, tras la obraz, cu privirile cercetătoare, intră zâmbind și începu a pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
își scoaseră îndată cușmele din cap. Cuconu Jorj Avrămeanu, tânăr și voinic, cu fața bună și veselă, arsă de soare, sta cu mânile în buzunările pantalonilor și-i privea. Zâmbea. —Ei, moș Nastase, vorbi el cu glasul puțin tărăgănat și răgușit: ce mai veste poveste? Dă, cucoane Jor, ce veste? până acu-i bine... —Așa? zise boierul cu veselie sunându-și cheile în buzunările pantalonilor; și ce vânt te mână într-acoace? Cum de-ai lăsat coșerele singure?... Da’ nu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]