9,377 matches
-
trebui să-l cunoști... Du-te dracului..! Du-te de unde-ai venit, blestemat fiu al satanei... Șutul veni acum atît de violent, Încît fu cît pe-aci să-i rupă o coastă și o obligă să scoată un geamăt. - Spre răsărit! repetă răgușit. Dacă nici pentru asta nu ești bună, o să te arunc și pe tine În mare. N-am de gînd să-mi Împart apa și mîncarea cu oameni inutili. Spre est! Niña Carmen se tîrÎ cu chiu, cu vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai bine de trei zile nu pusese gura pe mîncare. Niña Carmen, trîntită pe pat, incapabilă să facă un singur gest, Învinsă și anihilată de foame și de oboseală, se străduia Încă, de cele mai multe ori zadarnic, să țină direcția... Spre răsărit... Mereu spre răsărit, cu toate că era deja convinsă că răsăritul de preschimbase Într-o himeră, un vis de neatins, un loc mitic și minunat, În care nimeni din istorie nu ajunsese vreodată. Spre răsărit... Dar estul rămînea mereu la est de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trei zile nu pusese gura pe mîncare. Niña Carmen, trîntită pe pat, incapabilă să facă un singur gest, Învinsă și anihilată de foame și de oboseală, se străduia Încă, de cele mai multe ori zadarnic, să țină direcția... Spre răsărit... Mereu spre răsărit, cu toate că era deja convinsă că răsăritul de preschimbase Într-o himeră, un vis de neatins, un loc mitic și minunat, În care nimeni din istorie nu ajunsese vreodată. Spre răsărit... Dar estul rămînea mereu la est de est. De ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mîncare. Niña Carmen, trîntită pe pat, incapabilă să facă un singur gest, Învinsă și anihilată de foame și de oboseală, se străduia Încă, de cele mai multe ori zadarnic, să țină direcția... Spre răsărit... Mereu spre răsărit, cu toate că era deja convinsă că răsăritul de preschimbase Într-o himeră, un vis de neatins, un loc mitic și minunat, În care nimeni din istorie nu ajunsese vreodată. Spre răsărit... Dar estul rămînea mereu la est de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cele mai multe ori zadarnic, să țină direcția... Spre răsărit... Mereu spre răsărit, cu toate că era deja convinsă că răsăritul de preschimbase Într-o himeră, un vis de neatins, un loc mitic și minunat, În care nimeni din istorie nu ajunsese vreodată. Spre răsărit... Dar estul rămînea mereu la est de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu exista? De ce se jucau În felul acela cu speranțele atîtor nefericiți? De ce inventaseră vreodată acel... - Răsăritul a murit, șopti ea, iar el o privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care nimeni din istorie nu ajunsese vreodată. Spre răsărit... Dar estul rămînea mereu la est de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu exista? De ce se jucau În felul acela cu speranțele atîtor nefericiți? De ce inventaseră vreodată acel... - Răsăritul a murit, șopti ea, iar el o privi sever, Între două lovituri de vîslă. Răsăritul a murit, iar tu știai asta cînd ne-am Îmbarcat. Își scutură părul cel negru. Nu mai există nimic... Nici nordul, nici sudul, nici estul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu exista? De ce se jucau În felul acela cu speranțele atîtor nefericiți? De ce inventaseră vreodată acel... - Răsăritul a murit, șopti ea, iar el o privi sever, Între două lovituri de vîslă. Răsăritul a murit, iar tu știai asta cînd ne-am Îmbarcat. Își scutură părul cel negru. Nu mai există nimic... Nici nordul, nici sudul, nici estul, nici vestul... iar tu nu ești altul decît Caron, luntrașul morții, care mă conduce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sau eu, care din noi cade primul, nu-i așa? Ai fi În stare de orice ca să ajungi pe blestematul ăla de țărm... Arătă Înainte. Dar nu ți-ai dat seama că nu există? Ți-am mai spus. Nu există răsărit... L-au luat; marea a Înghițit continentul; pămîntul a dispărut și nu mai sîntem decît noi trei, condamnați să plutim pînă la sfîrșitul timpurilor... De ce nu vrei să mă crezi? - Te cred, spuse el Întretăiat, obosit de efortul constant pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
porunci. Mestecă Încet și Înghite zeama, dacă deocamdată nu poți Înghiți carnea... Recupereză-ți forțele, pentru că singurul lucru de care avem nevoie este puterea. Făcu un gest spre prora. Chiar dacă deviezi și nu-ți vine să crezi, acolo, În față, spre răsărit, fie că vrei sau nu, se află continentul, și chiar dacă ar trebui să vîslesc singur, tot am de gînd să ajung acolo. Spintecase burta altui pește și, luînd o bucată mare de carne albă, tare și palpitîndă, o băgă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe care trebuie să-l faci e să dai din cînd În cînd la rame, ca să nu ne tragă Înapoi curentul... CÎteva minute mai tîrziu dormea profund, sub privirile Niñei Carmen, care În același timp se uita lung și spre răsărit, În căutarea unui pămînt despre care el o asigura că se afla acolo, deși nu putea fi Încă zărit. Făcu ceea ce Îi ceruse el și, incitată de dorința de a ajunge odată sau de a zări măcar țărmul, vîsli la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu putea fi Încă zărit. Făcu ceea ce Îi ceruse el și, incitată de dorința de a ajunge odată sau de a zări măcar țărmul, vîsli la rîndul ei, făcîndu-și ferfeniță mîinile, Însuflețită de o dorință necontrolată de a Înainta spre răsărit. Patruzeci de zile, poate cincizeci, stătuseră la bordul acelei fragile ambarcațiuni, ale cărei crevase Începeau să cedeze deja de-a dreptul alarmant, obligîndu-i să scoată apă constant, și Încă nu Îi venea să creadă că, așa cum o asigura Oberlus, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
domnule, e fermecător, i-auzi ce spune!". Sigur, Pangratty auzea înaintea lui ce spunea Balbo, el era nevoit să aștepte traducerea inginerului Corvino, care, oricît de devotat ar fi fost, tot mai tîrziu și puțin altceva era. "Vecinii voștri de la răsărit au înțeles că, din toate elementele, aerul este cel mai important. Cine va stăpîni aerul va stăpîni lumea. Escadra noastră a făcut o vizită la Sevastopol, de la războiul Crimeii sîntem primii europeni care au văzut Sevastopolul pe dinlăuntru. E fascinant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că era ager la minte și iscusit vorbitor, Îndeosebi În fața ucenicilor și a mulțimii. „Ochii săi aveau luciri de aștri“, ziceau ucenicii săi. „Avea o voce hârșâită și o privire deșucheată“, afirmau potrivnicii săi. Pe Încâlcitele drumuri ce duc dinspre Răsărit spre Apus și dinspre Apus spre Răsărit, Simon Magul Întâlnea puzderie de propovăduitori, drumurile lor Încrucișându‑se deseori. Ucenicii lui Ioan și Pavel și chiar apostolii Ioan și Pavel propovăduiau Învățătura lui Iisus Nazarineanul, a cărui amintire era Încă vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului, nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina părelnică și plăsmuită a zeiței destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină! Nu lumină pâlpâitoare și prizărită, care se macină pe sine, care se aprinde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Înfășurată Într‑o hârtie ordinară, albastră, fixată cu pioneze de tăblie. Ferestrele Înalte aveau zăbrele, ca În mănăstirile din romane. Ăsta era gimnaziul de fete! Deci nici urmă de chiotele de entuziasm În care se treziseră În zorii zilei, Înainte de răsăritul soarelui, ca s‑o pornească la drum. Din bucuria care le umpluse sufletul de copii Într‑un moment ce semnifica o cotitură În viața lor. Din care rămăsese doar o tristețe Înăbușită, păstrată tainic În sinea lor. S‑ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
scuipase În față, călăului. Ofițerul bătu din călcâie și Îi oferi tabachera sa de argint. („Domnilor, vă dau cuvântul meu de onoare, nu‑i tremura mâna mai mult decât Îmi tremură mie, când țin paharul ăsta. Cin! Cin!“) În lumina răsăritului, soarele cădea pieziș, ca‑n cripta unui sfânt dintr‑o ilustrată veche, iar fumul brumăriu al țigării se Înălța precum zorile. Condamnatul simți cum fumul, superbă iluzie, Îl moleșea pentru o clipă, auzind parcă din depărtări sunetul taragotului care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
oricând și, după o scurtă pauză, interlocutorul sau îl întreba din nou: — Ce vânturi vei avea în iulie, daca te afli la nord-vest, dincolo de Primul Cerc? — Până la amiază, nici unul. Apoi ar trebui să se ridice un slab Maoa’é dinspre răsărit, care, după apusul soarelui, se va muta spre sud, transformându-se într-un Maoa’é Tavara, care va bate în rafale până când Lancea Zeului Oró va dispărea la orizont. Un zâmbet ușor apăru pe buzele lui Miti Matái, iar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sau la vreun instrument, să danseze sau să povestească istorioare frumoase, care să le-ndulcească celor de pe vas ceasurile lungi. Cand veni ziua aleasă, ceremonia de selecție avu loc în Marae, incepand la lăsarea serii și prelungindu-se până spre răsărit, iar juriul era format, evident, din toți membrii echipajului, cu excepția căpitanului, cărora li se adăugau cei mai de seamă membri ai Consiliului și două matroane. Pentru început, fiecărei candidate i se puseră la dispoziție ingrediente similare, cu care să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lăsarea întunericului ne vom putea considera în afara oricărui pericol, pentru că Teatea Maó nu atacă aproape niciodată în timpul nopții. Cu toate acestea, fu o noapte lungă, plină de neliniște și tresăriri, în care nimeni nu reuși să adoarmă. Cu puțin înainte de răsărit, un uriaș șarpe de adâncime de peste un metru și jumătate contribui și el la atmosferă de neliniște care domnea pe Marara, sărind pe punte și semănând nedumerirea printre oameni, care vedeau în ochii lui imenși, întunecoși și în pielea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ca si cum n-ar fi fost de-ajuns, în aceeași noapte se petrecu ceva care îi impresiona profund. Luna, care încerca, în zadar, să străpungă întunericul, abia se ridicase puțin deasupra liniei orizontului, când două lumini strălucitoare își făcură apariția dinspre răsărit, se apropiară de ei și trecură pe la mai puțin de o jumătate de milă depărtare. Erau precum ochii unui monstru ieșit din adâncurile oceanului, insă încordându-și privirea, oamenii de pe Marara ajunseră la concluzia că nu era vorba despre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
le-au demonstrat, în decursul unei singure nopți, ca avuseseră la îndemână suficientă apă încât să mențină în viață un numar de oameni de patru ori mai mare. Soluția atât de simplă era să se scoale cu o oră înainte de răsăritul soarelui și să scuture în interiorul unui vas milioanele de picături de roua pe care frigul nopții le făcea să se depună pe frunzele arbuștilor, înainte că primele raze de soare să aibă timp să le evapore. Dacă totuși n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se apropia deja și ora inserării, vasul coti nouăzeci de grade, lăsând că vântul să-l împingă din spate. Spre miezul nopții, Miti Matái puse să fie coborâte pânzele, pe care nu le mai ridicară decât cu două ore înainte de răsărit, astfel că zorii îi găsiră la mai puțin de o jumătate de milă de ceea ce era, într-adevăr, un con vulcanic, care părea să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
după ce pătrunseră în laguna adăpostita de recif, nu mai trebuiră să se preocupe decât că vântul și vârtejurile apei să nu-i arunce pe coasta. Vâsliră pe întuneric până ajunseră în punctul dorit: un golf izolat, adăpostit de vânturile de răsărit, căci Miti Matái știa, din experiența, ca în acea parte a oceanului taifunurile băteau mereu dinspre sud-est spre nord-vest. La prova, doi oameni sondau încontinuu adâncimea apei și, când se știu la vreo cinci metri deasupra unui fund de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nimic, iar majoritatea animalelor fugeau înnebunite din fața morții, care de cele mai multe ori le aștepta la capătul drumului. Oricât ar fi căutat, cei din Bora Bora n-ar fi putut găsi un aliat mai eficace și mai nimicitor. Cu puțin înainte de răsărit, vântul începu să scadă în intensitate, până când, la ivirea zorilor, încetase aproape complet, însă când Roonuí-Roonuí le făcu semn oamenilor să se pregătească de luptă, Miti Matái se grăbi să-l tempereze, explicându-i că nu era decât ochiul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și șase fetițe cu vârste între zece și doisprezece ani. Era clar că planificaseră totul din timp, căci își ascunseseră apă și alimente într-o insulița din recif și își aleseseră cu mare grijă victimele. Apoi, cu o oră înainte de răsărit, le-au obligat să urce în canoea lor și s-au pierdut din vedere în larg, înainte ca războinicii din Bora Bora să-și dea seama ce se întâmplă. Această dezertare îi crea și mai multe probleme lui Roonuí-Roonuí, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]