903 matches
-
și, în afară de câteva înaintări limitate spre interiorul continentului ale câtorva grupuri de oameni, majoritatea trupelor au rămas pe plaje sau în apropierea lor. Atacul Aliaților a pierdut din intensitate și otomanii au avut timp să-și aducă întăriri și să ralieze puținele trupe ce apărau pozițiile. Lord Kitchener hotărâse că acțiunile aeriene trebuie îndeplinite de Royal Naval Air Service (RNAS) iar Aliații au folosit o forță redusă de avioane maritime și alte aparate de zbor din Escadrila nr. 3, RNAS care
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
Cutremur de pământ (7° pe scara Richter) 1987: 15 Noiembrie Muncitorii brașoveni se revoltă împotriva regimului comunist. Totul a pornit de la Intreprinderea de Autocamioane, unde lucrătorii erau nemulțumiți de neplata salariilor cuvenite și înăsprirea condițiilor de trai. Li s-au raliat muncitori de la alte intreprinderi precum și o mare parte a populației orașului. Revolta a fost înăbușită de forțele comuniste iar liderii ei întemnițați și supuși la torturi și deportări. 1989: 22 - 25 decembrie Revoluția. La Brașov au loc violențe soldate cu
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
pe Ungern-Sternberg. După Revoluția din Februarie din 1917, a fost trimis de Guvernul provizoriu rus în Orientul Îndepărtat Rus, sub comanda lui Grigori Semenov. După Revoluția din Octombrie din 1917, Semenov și mâna sa dreaptă, Ungern von Sternberg, s-au raliat împotriva bolșevicilor. În următoarele luni Ungern von Sternberg s-a remarcat printr-o extremă cruzime împotriva populației locale și a subordonaților, devenind cunoscut ca „Baronul sângeros”. Ungern von Sternberg era cunoscut și ca „Baronul nebun” datorită comportamentului excentric. Semenov și
Roman Ungern von Sternberg () [Corola-website/Science/311104_a_312433]
-
campanie din Germania centrală, din cadrul celei de-a Șasea Coaliții (1813). În 1814 luptă pentru apărarea teritoriului francez și apără Parisul. La revenirea lui Napoleon, Mortier îl „conduce” pe regele Ludovic al XVIII-lea până la granița cu Belgia, apoi se raliază Împăratului, fiind numit "Pair" al Imperiului comandant al Gărzii. Suferă însă o criză de sciatică chiar înainte de începerea campaniei și lasă comanda Gărzii secundului său, generalul Drouot. Odată cu a doua Restaurație vine și dizgrația lui Mortier, care se declarase incompetent
Adolphe Édouard Mortier () [Corola-website/Science/312352_a_313681]
-
Portugalia și Spania (1808-1811). Este acuzat de rechiziții abuzive și brigandaj și este trecut în rezervă, reluând serviciul militar activ abia în 1813, an în care se distinge în mod repetat în bătălie. După ce participă la campania din Franța, se raliază Bourbonilor, după prima abdicare a lui Napoleon I. În timpul „celor 100 de zile”, se raliază Împăratului și șarjază la Quatre-Bras și Waterloo, unde este rănit. Restaurația îl reabilitează abia în 1818, când îi acordă dreptul de a purta titlul de
François Étienne Kellermann () [Corola-website/Science/312366_a_313695]
-
rezervă, reluând serviciul militar activ abia în 1813, an în care se distinge în mod repetat în bătălie. După ce participă la campania din Franța, se raliază Bourbonilor, după prima abdicare a lui Napoleon I. În timpul „celor 100 de zile”, se raliază Împăratului și șarjază la Quatre-Bras și Waterloo, unde este rănit. Restaurația îl reabilitează abia în 1818, când îi acordă dreptul de a purta titlul de marchiz de Valmy, după care îl numește duce și "Pair". Susține apoi revoluționarii liberali în cadrul
François Étienne Kellermann () [Corola-website/Science/312366_a_313695]
-
participa la înfrângerea armatei bavareze la Hanau. Participă și la Campania din Franța, întârziind înaintarea Aliaților către Paris. Alături de Ney și Caulaincourt, face parte din delegația trimisă de Împăratul Napoleon I să negocieze cu inamicul iar după abdicarea Împăratului se raliază Bourbonilor, fiind numit "pair" al Franței. În timpul celor „100 de zile”, MacDonald a rămas fidel regalității, l-a însoțit pe Ludovic al XVIII-lea în drumul acestuia spre exil dar a refuzat să părăsească teritoriul Franței, înrolându-se în Garda
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]
-
cu două săptămâni înainte de Waterloo, Berthier moare în condiții suspecte, căzând de la o fereastră, aflată la etajul al treilea. Nu este nici astăzi clar dacă a fost vorba despre un accident, sinucidere sau asasinat menit să îl împiedice să se ralieze lui Napoleon. Numele lui Berthier este înscris pe Arcul de Triumf din Paris.
Louis Alexandre Berthier () [Corola-website/Science/312381_a_313710]
-
se întoarce în Franța la începutul lui martie 1815, la doar 11 luni după prima sa abdicare. În drumul său spre Paris, fostul suveran nu se confruntă cu o opoziție hotărâtă, trupele trimise în întâmpinarea sa pentru a-l aresta, raliindu-se fostului lor comandant. La fel vor face și majoritatea generalilor importanți și o serie de mareșali. Ajuns la Paris, Napoleon este nevoit să se confrunte cu serie de probleme majore, consecințe directe ale ultimelor ordonanțe răzbunătoare transmise de Ludovic
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
mari unități să ocupe pădurea Bossu. Nassauerii s-au retras în ordine destul de bună. Încă mai aveau în posesie partea nordică a pădurii și erau sprijiniți de focul trupelor olandeze ce apărau Gemioncourt. Între timp, divizia lui Foy s-a raliat pe drumul către Quatre Bras. Batalionul 5 de Miliție suferea pierderi din cauza obuzierelor franceze. Patru companii ale Batalionului 27 "Jäger" erau în curs de retragere atunci când Vânătorii lui Piré i-au atacat, cauzând multe victime și împrăștiind supraviețuitorii. Depășiți numeric
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
aruncat în dezordine, având loc o luptă în încercarea a-i captura drapelul. Sergentul Anton din Regimentul 42 Highland: Batalionul Verden nu a reușit să se retragă destul de rapid, așa că majoritatea soldaților au fost omorâți sau luați prizonieri. Wellington a raliat husarii din Braunschweig și, strângând rămășițele cavaleriei lui Merlen, s-a pregătit să înainteze și să astupe gaura. Însă înainte ca trupele să fie poziționate pentru a avansa, forțele superioare ale lui Piré au lovit, alungându-l chiar și pe
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
jägeri", care l-au cărat până la batalion, folosindu-și armele pe post de targă. A fost o rană fatală, glonțul muschetei zdrobind singura mână a ducelui, abdomenul și ficatul său. Maiorul Prostler din Batalionul de Gardă a încercat să își ralieze oamenii, însă două tunuri franceze trase de cai i-au măturat cu mitralii iar aceștia au rupt rândurile, fugind înapoi spre intersecție. Înainte de ora 17:30 a sosit Divzia a 3-a britanică, alcătuită din trupe britanice și germane. Francezii
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
a dispărut din viața politică și militară până în 1806. În acest an, Poniatowski a fost numit guvernatorul Varșoviei de către Friedrich Wilhelm al II-lea al Prusiei. La venirea lui Napoleon, în timpul formării guvernului provizoriu al Ducatului Varșoviei, Józef s-a raliat Primului Imperiu gândind că aceasta este unica șansă pentru ca Polonia să recâștige independența. A fost numit Ministrul Războiului al Ducatului și generalisim. A aparat Ducatul contra forțelor Imperiului Austriac și le-a învins în trei bătălii majoare: Raszyn, Grochów și
Józef Poniatowski () [Corola-website/Science/312433_a_313762]
-
Bonaparte, în 1800, Ney și-a legat practic destinul de cel al viitorului Împărat, pe care îl va servi cu loialitate și curaj inegalabil în zeci de bătălii, fiind cel mai de marcă reprezentant al ofițerilor „Armatei Rinului” care se raliază total regimului, în contrast cu celebrii Moreau și Pichegru. După o scurtă misiune diplomatică ca ministru plenipotențiar în Republica Helvetică, Ney a revenit în Franța și a fost inclus pe lista inițială a mareșalilor imperiului (1804). În timpul campaniei din 1805, Ney s-
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
termeni: „Veniți la Chalon să să alăturați mie. Vă voi întâmpina ca în ziua de după Moskova” iar Ney, în loc să se retragă pe pământurile sale, după cum făcuse într-o situație similară Mareșalul Oudinot, ține o cuvântare insultătoare la adresa Bourbonilor și se raliază Împăratului. Acesta îi păstrează încă o vie ranchiună pentru episodul abdicării de la Fontainebleau și îl cheamă doar în ultimul moment pentru campania din 1815, oferindu-i aripa stângă a armatei franceze. Pe 16 iunie, Ney câștigă o victorie la limită
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
1413) - a pretins că numele ar veni de la plăieși, de la oștenii destinați să apere granițele. Se sugera chiar revenirea la numele „Plăieși". Oricât de seducătoare ar fi această ipoteză, nu a găsit nici ea prea mulți sprijinitori. Cei mai mulți s-au raliat ipotezei pe care au îmbrățișat-o și Nicolae Iorga, aceea că numele orașului ar veni de la un strămoș comun, acel Moș Ploe, cioban sau țăran. În sprijinul ei a fost adusă analogia cu formarea multor localități din țară, ca și
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
de germani au determinat reaprinderea inițiativei luptei împotriva ocupanților germani. Lipsa de legitimitate a guvernului marionetă și inactivitatea celor mai importanți politicieni rămași în țară au dus la apariția unui vid de putere și la lipsa unei forțe care să ralieze populația civilă împotriva ocupantului. Cei mai mulți civili și ofițeri greci care au dorit să continue lupta fugiseră din țară în Orientul Mijlociu (aflat sub control britanic). Cei care rămăseseră în țară nu erau siguri de capacitatea lor de a se opune cu
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
asupra zonei cetății Golubăț. Conform viziunii sale, imediat ce ajunge în Țara Românească, Nicodim începe demersurile pentru întemeierea unei mănăstiri. Este sprijinit de domnitorul Vlaicu Vodă (1364-1377), al cărui unchi era. În anul 1370 începe, împreună cu călugării pe care i-a raliat cauzei sale, ridicarea mănăstirii Vodița, lângă satul Vârciorova, proces care a continuat până în 1375. Această biserică era clădită după modelul bisericii Crușevița din Serbia. Vladislav îi va dărui sate și tain de hrană din casa domnească. Sub protecția Doamnei Clara
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
fiind foști miniștri români ai afacerilor străine care concepuseră încă din țară acest rol și chiar puseseră la o parte fonduri pentru funcționarea unui asemenea comitet. Diplomații români care erau mai familiarizați cu politica externă a țărilor occidentale s-au raliat și ei acestui punct de vedere. Dintre aceștia sunt de menționat Grigore Gafencu, Viorel Virgil Tilea și Carol Citta Davila care petrecuseră anii celui de al doilea război mondial în vest. Tilea fusese ministru plenipotențiar la României la Londra, iar
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
sau vor trebui să facă față unei lovituri de stat militare. Împăratul s-a întâlnit cu cei mai importanți comandanți ai armatei terestre și ai marinei. Câțiva militari au vorbit în favoarea continuării luptei, dar feldmareșalul Hata Shunroku nu s-a raliat lor. Hata era comandantul Armatei generale a doua, al cărei cartier general fusese la Hiroșima, fiind însărcinat cu apărarea sudului Japoniei. Trupele de sub comanda feldmareșalului erau pregătite pentru „lupta decisivă”. Hata a afirmat că nu este sigur că poate respinge
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
apără, cu hotărâre și curaj, în pofida opoziției foarte puternice a iacobinilor, care dominau Adunarea și strada, pe generalul La Fayette, care era amenințat cu un decret de punere sub acuzare pentru încălcarea Constituției. Reușește, cu ajutorul lui Quatremère de Quincy să ralieze cauzei sale (conform propriilor spuse), 200 de deputați indeciși. La Fayette este achitat cu 406 voturi în favoarea sa din 630 de voturi total exprimate. La ieșirea din ședință, Vaublanc, împreună cu alți circa 30 de deputați, este amenințat, insultat, și busculat
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
soldați la granița Moldovei cu Rusia. In contextul problemei "pricipaterlor dunären" au jucat rol multe alte probleme de compensare a situației generale. Amânarea rezolvări sa- datorat diferențelor de păreri in cadrul alianței învingătorilor. Conceptului Franței unor principate unite s-a raliat Rusia din motive tactice, însă in totală contradicție cu părerea Austriei si Imperiului otoman. Anglia a luat o poziție nedecisivă. In alianța învingătoare exista unanimitate că protectoratul istoric al Rusiei asupra principatelor trebuie să se termine, cu o "derusificare" a
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
suferea de tuberculoză) încât nu i-a mai permis asumarea vreunui post de comandă activ, rămânând comandant al garnizoanei din Marsilia. Deși a solicitiat o comandă în timpul campaniei din Rusia, Împăratul l-a refuzat. După abdicarea împăratului, Masséna s-a raliat Bourbonilor în 1814 și a preferat să refuze comndanda pe care Napoleon i-a oferit-o în timpul celor "100 de zile". În ciuda vechii lor rivalități, Masséna a refuzat vehement să facă parte din completul de judecată din "Camera pairilor", însărcinat
André Masséna () [Corola-website/Science/310342_a_311671]
-
cunoștință că "trei membri ai PEN Clubului nostru, domnii Nae Ionescu, Dragoș Protopopescu și Nichifor Crainic au fost arestați, fără mandat și fiindcă și-au exprimat ideile." Cere să se intervină pe lângă autorități pentru eliberarea lor, cerere căreia i se raliază și Perpessicius. Ulterior, Nichifor Crainic va demisiona din PEN Clubul român. Victor Eftimiu, ca președinte al clubului afirmă că s-a interesat asupra modului în care sunt tratați cei trei membri dar nu susține alte acțiuni. Divergențele de opinie se
Eugen Filotti () [Corola-website/Science/305015_a_306344]
-
care pe termen mediu s-au arătat a fi foarte costisitoare: ca reprezentanți ai noii clase brugheze, liberalii au fost susținători entuziaști ai politicilor lui Bismarck de represiune a minorității catolice; în aceeași notă extrem de puțin liberală, aceștia s-au raliat și întru sprijinirea politicilor antisocialiste ale lui Bismarck, practic legi de interzicere a partidului social democrat și măsuri de persecutare violentă a mișcării muncitorești. Dacă ambele măsuri reacționare ale lui Bismarck au eșuat finalmente, ele au lăsat totuși urme adânci
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]