835 matches
-
Marx.“ Dar nu, uite, nu. Afară soarele străluce, nu suntem decât într-o luni de aprilie, poate 3, poate 23, zi care îi aduce aminte de o fată și de un liceu și de obicicletă. Așa că: nici o iritare, deloc. Domnul recepționer poliglot are chef să răspundă, politicos, la întrebări oricât de nepoliticoase. Dacă îți face plăcere, Tirbușon, pot să repet. Veacul de fier, prin nefasta sa asprime. Veacul de plumb, al răutății generalizate. Al întunericului, din lipsă de înțelepți. Deci, anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se zăvorâse de-a binelea. Amâna, se juca de-a ploaia, de-a mărul păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adolescentei. Nu vede decât pălării mototolite, sacoșe rupte, ciorchini de nasturi împrăștiați pe caldarâm. De ce evit închisoarea, de ce n-am curajul să fiu închis, de ce nu avem puterea de a umple, dintr-odată, închisorile, toți, toți, suprapopularea închisorilor, așa bombănea recepționerul, privind furnicarul oboist neobosit, să apuce clipa, într-o clipă, înainte ca imensa talpă neagră a surdomutului Gulliver să strivească brusc masa de nimicuri vibratile. Pașii pornesc greu și anapoda. Urcă într-un autobuz, într-un tramvai, în alt tramvai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scrie, zilnic, sarcasticele rapoarte. Va limpezi, în sfârșit, parantezele... Accidentul, spitalizarea babei lovite de liceanul biciclist, moartea lui Marcu Vancea, Asociația surdomuților exemplari, omul nou Cușa, Fantoma Fotografului Octavian Cușa Spiridușa. Scandalul moral al profesorului Vancea Voinov, colegii polițiști ai recepționerului Vancea Voinov. Bufonul Vancea Voinov și vecinii Veturia și Marcel ai pribeagului Vancea Voinov. Totul, totul, până doctorul va dezvălui, în sfârșit, rețeta supraviețuirii în furnicarulcare aleargă și geme și devorează aproapele și spionează aproapele și îngroapă aproapele și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pioasă domesticitate? Toate păreau să anunțe plictisul contractului de proprietate, contractul de mariaj? Ce relaxare prelungită, în schimb, în refugiul adolescenței! Intre baieti! Încă în stare să vibreze, să se sperie, să se predea... Oricât ar părea de frivolă brambureala recepționerului Vancea, un fel de trivializare a bramburelii profesorului Vancea, era destul să urmărești în jur proliferarea înlocuitorilor, într-o lume de înlocuitori, ca să descoperi că Tolea se parodiază pe sine, nu pe alții. După ce a fost pedepsit și se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
afrodiziace a zilei. Cobora treptele de la Universitate. Pelerina albă, pufoasă. Uriașă, zveltă, cu părul negru, lucios, vedeta vedetelor filmului mut. Se oprise, incredibil, în stația de troleu! Lumea din stație se holba la neobișnuita apariție, uitase de vehicul. De departe, recepționerul Vancea urmărea secvența. Vântul înșuruba rafale iuți, umezeala se îngroșa, totul plutea într-o ceață rece, muind oasele și gândul. Un bondoc transpirat, cu sacoșe doldora în fiecare mână, se apropie de vedetă. Vorbiră ceva, ca doi vecini sau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și se înclina, transfigurat. Zâmbi, îl bătu ușor pe umăr, să-l liniștească și... îl mângâie pe capul rotund și ud. Își introduse cu precauție trupul lung lung în carcasă. O ultimă fracțiune a pelerinei, ușa făcu țac, motorul pornise. Recepționerul Anatol Dominic Vancea îndrăzni să se apropie de martorul miracolului. — Ce faci, nea Teodosiu? Dumneata, cu troleibuzul? Cum naiba, ce cataclism s-o fi... — Nu-i glumă, să știi. Dacă nici unul ca mine nu face rost de benzină, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
altădată. Dacă au supraviețuit, înseamnă că, undeva, ceva nu e în ordine,deci nu mai știi cât când dacă și cui: suspiciunea generalizată. Normalitatea ține de adaptare, deci și adaptare la anormal, așa că... criteriile răsturnate interzic, de fapt, orice clarificare. Recepționerul de la hotelul TRANZIT procedase, deci, perfect. Dacă tot nu poți avea încredere în nimeni, atunci mai bine așa, toate ușile deschise, de la început, ca între oameni care se cunosc de când lumea. Pe această masă ospitalieră pe care aburește cafeaua este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
canari, șoareci, orice. Colegul Vancea zâmbi la amintirea colegei Vili, gata s-o întrebe pe gazdă dacă nu e, cumva, soră cu Vasilica Vasilică. Dar ar fi fost nepotrivit, o indiscreție, renunță a-și satisface curiozitatea. — Deci, la hotelul TRANZIT. Recepționer, ce să facem... Dacă nu era doctorul Marga, nici acest post nu-l obțineam. Azi doar ăștia te pot ajuta, oameni care lucrează cu publicul și au relații. Doctori, șoferi, coafeze, vânzătorii de legume, de carne, de pantofi, de benzină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atâtea cuvinte, complicitățile unei familiarități caste și domestice. Oboseală, plictis... te întrebi asupra rostului atâtor artificii. Dar Tolea întețea moara de vorbe, doar-doar va obține interjecția-surpriză, un nou impuls. „Da, da, înțeleg“, încuviința, fără convingere, placidă. Plăcinta! gândi isterizat agresorul recepționer, agasat de vocea plăcută, de violoncel, care nu era decât ritmica expirație a plăcintei din fața sa. „Da, da, înțeleg“ rostise iarăși Venera. Beau ceaiul, se serveau tartine modeste, un păhărel de țuică, rareori, se sorbea tacticos cafeaua-surogat, din orz sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cămăruța lui era prea mică, știu asta. Cu atât mai puțin noaptea, la ora aceea. Madam Murătură n-a rezistat, s-a uitat pe gaura cheii. S-o fi uitat ea mereu, nu numai în noaptea aia, știu asta. Cică recepționerul era în picioare, gol, în fața oglinzii. Vorbea cu unul, Tudor. De fapt, cu puța lui tăiată, la care se uita tot timpul. Dacă vă puteți închipui: Tudor! Tudor! Să vezi și să nu crezi, avea dreptate madam Ciupercă, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Era nasolul, cică, în fața oglinzii, și îi vorbea lui Tudorică. Bătrânica se furișase înapoi în patul conjugal, să-l trezească pe conu’ Leonida. Marcelică a liniștit-o, nu-i nimic, n-are importanță, așa-i profesorul, cam artist. Dar dimineața, recepționerul n-a mers la serviciu și lumina rămăsese aprinsă în cămăruța lui de burlac. Amorezii Gafton s-au sfătuit în mare taină și până la urmă i-au telefonat Chiorului, doctorul de nebuni. Care a venit imediat cu Salvarea, știu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Îmbătrânit ca și el. A insistat să Îi fac o vizită acasă. Până la urmă, ca să nu mai dau cu ochii de el În fiecare dimineață, În stradă... —În stradă? De ce?... Nici până la sfârșit n-am Înțeles de ce... Poate Îl intimidau recepționerii, care depășeau măsura și În privința slugărniciei, și În privința obrăzniciei. Depinde doar cu cine vorbeau. Poate era obsesia paranoică, pe care o au mulți dintre cei de acolo, că sunt urmăriți. Cristian se uita tot timpul În toate părțile, vorbea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
prostituate. Numai că eu nu cumpăr, nu în seara asta. M-am întors la hotel fără incidente. Nu s-a întâmplat nimic. Niciodată nu se întâmplă, dar până la urmă se va întâmpla. Ușa turnantă m-a introdus în hol, unde recepționerul s-a ivit la ghișeul lui. — Vă salut, spuse el. În timp ce dumneavoastră erați în oraș, a sunat domnul Lorne Guyland. Îmi întinse cheia cu un gest elegant. — E vorba chiar de Lorne Guyland, domnule? — O, n-aș merge chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Probabil că s-a aflat deja despre Baker Lewis Stuart, fondatorul companiei, și despre noua lui soție, Penny Price Stuart. Cei doi au luat aseară cina la ora șapte, la Chez Chef. Nu-i deloc greu să-l mituiești pe recepționerul de la hotel. Potrivit chelnerului care i-a servit, unul din ei a luat rizoto cu somon, celălalt, ciuperci Portabello. După notă, zice, nu-ți poți da seama care ce anume a comandat. Au băut o sticlă de Pinot Noir. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
facem tot pe ascuns, să nu avem un loc care să fie numai al nostru? Ce prostie, erau la un hotel, își aducea foarte bine aminte unele detalii. De exemplu, la recepție, în momentul cînd îi întinsese cheia de la cameră, recepționerul îi făcuse cu ochiul, ne cunoaștem foarte bine, dom’ Roja, nu-i așa c-ați fost pe Baricadă și dumneavoastră? îl întrebase, să stiți că între timp toată tărășenia de acolo s-a transformat într-un fel de simbol național
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
unduindu-se, apropiindu-se agale, venind să-i deschidă. Dracu’ m-a pus să mă opresc exact la Oltenia, cînd Victoria era la doi pași, și nici nu se putea compara cu cocina aia. Unde mai pui că nesimțitul de recepționer m-a ținut un sfert de ceas în frig pînă a catadicsit să se ridice din pat și să-și urnească hoitul pînă la poartă ca să-mi deschidă. Înmărmuri cînd în cadrul ușii apăru Bulgarul cu ochii abia mijiți, umflați se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
informații cum că fata ar fi fost cam curviștină. Care-i treaba cu Dalia Neagră? Millard lovi cu palma brațele fotoliului. — Pentru asta trebuie să-i mulțumim lui Bevo Means. S-a dus la Long Beach și a vorbit cu recepționerul de la hotelul unde a stat fata vara trecută. Tipul i-a spus că Betty Short purta întotdeauna rochii negre, mulate pe corp. Bevo și-a amintit de filmul acela cu Alan Ladd, Dalia albastră, și așa i-a venit ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Mai am puțin de lucru aici, i-am spus. Ia-le declarații tipilor ălora, OK? Koenig chicoti și ieși. I-am spus lui Marjorie să rămână pe loc, iar eu m-am dus la capătul holului. Acolo am găsit biroul recepționerului, iar pe el un registru deschis. Am rămas la tejghea și l-am răsfoit până am găsit o mâzgălitură ca de copil, „Linda Martin“, iar alături numărul camerei - 14. Am luat-o pe coridor și m-am îndreptat spre cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dintr-o excursie pe care o făcusem în liceu și m-am îndreptat spre marginea orașului, ca să cer ajutor de la americani. Monstruozitatea roz Art Deco trona pe o râpă cu vedere spre acoperișurile de tablă din mahalaua cu case mizere. Recepționerul, intimidat de prezența mea, mă anunță că „trupa Loew“ era cazată în apartamentul 462. Am găsit-o în partea din spate, la parter. Din cameră bubuiau voci nervoase. Fritzie Vogel urla: — Eu zic să punem totuși mâna pe un mexican
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cel mai copleșitor era faptul că toate astea se întâmplau doar din cauza unei tinere prostuțe. Nu știam dacă să închin în cinstea lui Betty Short sau s-o smulg de pe pereți, așa că, în drum spre ieșire, m-am prezentat la recepționer, i-am plătit chiria în avans pe o lună și am păstrat camera așa cum le-am promis lui Millard și Sears, deși în realitate o reținusem pentru sergentul Leland C. Blanchard. Care era undeva în Marele Niciunde. Am sunat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
În condițiile în care ceilalți membri ai familiei Sprague trebuiau să se întoarcă dintr-un moment în altul în L.A., nu puteam să mă duc decât într-un singur loc. Am ajuns cu mașina la El Nido, i-am arătat recepționerului insigna și l-am anunțat că are un nou chiriaș. Mi-a făcut rost de o cheie de rezervă și peste câteva secunde inhalam aerul stătut, plin de mirosul țigărilor lui Russ Millard și de secărica vărsată pe jos de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
alerge, în ultima secundă, la aeroport. Lamela de fertilitate din seara precedentă îi indicase faptul că a doua zi Alison avea cele mai mari șanse, din ciclul respectiv, ca să rămână gravidă, iar ea nu voia să rateze ocazia. Zâmbindu-i recepționerului, Alison a luat cheia pe care i-o lăsase Luca și a urcat în camera cu vedere spre piscina din spatele hotelului. Era o zi senină, cu un cer albastru, ca de porțelan. Șezlongurile erau ocupate în totalitate de turiști - unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
gândindu-mă cum va fi. Cum ar trebui să mă port. Ce... La recepție nu era nimeni. Iar chestia asta nu putea decât să mă enerveze. Am Început să izbesc ca un apucat În masa semicirculară. Și să strig isterizat. Recepționerul, un slăbănog cu față de iepure, apăru speriat din spatele unei uși. Mă cântări o clipă, apoi, luându-și mutra aceea profesională (de amabilitate Împinsă până la greață), Întrebă pe un ton care mi se păru ironic: Ce dorește domnul meu? „Domnul tău
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tras un halat de baie pe mine și am ieșit În goană. Pe scări era cât pe ce să răstorn o doamnă grasă cât o vacă, cu un plod obez de mână (Cisterna dracului!). Am dat nas În nas cu recepționerul. Avea aceeași față ilustră de iepure prost. M-a privit vădit surprins, apoi, luându-și binecunoscuta mină profesională, m-a Întrebat sec, măsurândumă din cap până-n picioare: Ce dorește domnul meu? Aș vrea să știu dacă doamna cu care-am
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]