1,191 matches
-
realizeze o comunicare eficientă (să spună ceva "adevărat"), să instaureze o comunicare prezumtivă (să spună ceva "născocit") ori să experimenteze resursele limbii înseși. Aceste atitudini comunicative determină constituirea unor modalități ale textualizării concretizate în trei tipuri principale de texte: textele referențiale 36 (care servesc informării), textele pseudoreferențiale (și transreferențiale) și, respectiv, textele autoreferențiale. Se disting, așadar, doi poli ai comunicării polul referențial și polul autoreferențial, care lasă loc unei zone intermediare. Fiecare dintre aceste tipuri de comportamente în comunicare este definit
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
dintre aceste tipuri de comportamente în comunicare este definit de anumite dominante: comportamentul referențial servește comunicării unor informații, comportamentul autoreferențial, din contră, nu trimite la nici o exterioritate, iar comportamentul pseudo- și transreferențial doar simulează comunicarea de informații. În consecință, textele referențiale vor avea drept obiect realitatea, deci vor fi supuse criteriului "adevărat" sau "fals". Textele autoreferențiale, dimpotrivă, fiind rodul unei intenții non-funcționale, nu transmit nici un mesaj și constituie propriul obiect și scop (este vorba, așa cum precizează Paul Cornea, despre "creații idiosincratice
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
celei "reale" (transreferențial); acesta este domeniul narativului și al dramaturgiei, în vreme ce poezia s-ar plasa în zona de frontieră dintre pseudoreferențial și autoreferențial 38. Judecând după criteriul statutului ontologic, așa cum se poate deduce din această tipologie, textele se împart în referențiale (factuale sau nonficționale) și non-referențiale (ficționale)39. Tipologia discutată, construită din perspectivă pragmatică, vizează, de fapt, deosebirea dintre ficțional și nonficțional. Între formele de textualizare prezentate de Paul Cornea și discutate anterior se produc deseori interferențe, ceea ce duce la "o
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
așa cum ar trebui să fie. În concepția lui Aristotel, imitație nu înseamnă, așadar, nici reprezentare fidelă a realității, nici proces al fanteziei, ci înseamnă cunoaștere, în sensul de reelaborare a datelor realului. Non-referențialul, prin care aparent se neagă legătura cu referențialul, nu implică faptul că ficțiunea nu se raportează niciodată la lumea reală, exterioară textului. Este vorba despre o proprietate specifică a ficțiunii, anume că referințele la lumea exterioară textului nu sunt supuse criteriului exactității (de aceea se folosește și sintagma
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
specificului acesteia. Din perspectivă externă, se constată că numele ficționale nu au denotații, iar afirmațiile ficționale sunt false, însă perspectiva internă relevă lumea ficțiunii în toată bogăția și complexitatea ei. Având în vedere lumea textului, se poate spune că povestirile referențiale sunt verificabile și incomplete, în timp ce povestirile non-referențiale sunt neverificabile și complete 55. Din punct de vedere naratologic, se observă mai întâi prezența unui narator în narațiunea ficțională, respectiv absența unei asemenea entități în narațiunea factuală, în care "autorul își asumă
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
pe care îl presupune notorietatea calității de martor a autorului 65. Prin componenta sa documentară, literatura concentraționară se plasează în "spațiul autobiografic", alături de toate formele de scriitură izvorâtă din experiența personală, inclus, la rândul său, în spațiul mai amplu al referențialului, cel care aduce informații asupra realității exterioare textului, ce pot fi supuse unei verificări. Utilizarea persoanei întâi în aceste texte nu este o condiție sine qua non; conform lui Philippe Lejeune, o narațiune la persoana a treia nu schimbă cu
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
a treia nu schimbă cu nimic pactul autobiografic. De asemenea, într-o scriere concentraționară poate exista și un "eu dublu", romanesc și autobiografic. Dezideratul exprimării adevărului de către toți autorii de literatură concentraționară este echivalent, de fapt, cu asumarea pactului autobiografic (referențial). Ceea ce apropie literatura concentraționară de autobiografie este acțiunea de rememorare, pe care se bazează ambele categorii de scrieri. Are loc o reconstrucție a evenimentelor, pornind din prezent, important fiind raportul între ceea ce este povestit și referentul real, pe care scriitorul
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
scopul imaginii este "de a crea o percepere aparte a obiectului, de a crea vederea lui și nu simpla sa recunoaștere"74. Se pune problema de a determina literaritatea mai ales în cazul textelor aflate la granița dintre pseudoreferențial și referențial, deci regulile pragmatice merg în sensul integrării non-literarului în literar mai mult decât invers. În acest scop, de o mare importanță sunt semnalizările paratextuale și metatextuale, care fac, pentru început, distincția dintre factual și ficțional, distincție imposibil de făcut la
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
și înțeles materialul biografic ce constituie temelia operei lui și trebuie constatată legătura dintre personajele plăsmuite și persoanele reale care devin prototipurile acestora. Contemporanii lui Soljenițîn au fost foarte receptivi la aspectul referențial al textelor sale. De altfel, forța dimensiunii referențiale este cauza pentru care textele acestui scriitor nu puteau să treacă de cenzură. Citind nuvela O zi din viața lui Ivan Denisovici, nou apărută, mulți supraviețuitori din lagărul de la Ekibastuz recunosc în personajele create de Soljenițîn oameni reali, întâlniți de
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
Ciu-Ili. Acesta a fost unul dintre cei mai vechi ingineri hidrotehnicieni ruși, care se afla în exil la Semirecie, pe care Soljenițîn chiar l-a cunoscut "la sfârșitul sorocului" și pe care îl amintește în Arhipelagul GULAG. Enumerarea unor elemente referențiale identificate în opera literară a scriitorului rus nu pledează pentru o abordare biografică a operei. Circuitul de înțelegere merge de la operă la autor pentru a se reîntoarce la operă, și nu de la autor la operă, pentru a se închide asupra
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
acest edificiu imens, prin clarificările necesare. Fiecare dintre cele trei volume are câte o prefață. Precizările scriitorului, care însoțesc textul propriu-zis, stabilesc pactul de lectură. Arhipelagul GULAG se relevă drept povestire factuală, deci registrul în care trebuie citită este cel referențial. Dacă avem în vedere distincția făcută de Aristotel între menirea istoricului (de a prezenta fapte care s-au întâmplat cu adevărat) și menirea poetului (de a prezenta fapte ce s-ar putea întâmpla), trebuie să spunem că demersul lui Soljenițîn
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
Esthétique du témoignage (actes du colloque 18-21 mars 2004, Caen), Éditions de la Maison des Sciences de l'Homme, Paris, 2005. 35 A. J. Greimas, Semiotique. Dictionnaire de la theorie du langage, Hachette, Paris, 1979, pp. 391-392. 36 Pentru clarificarea termenului de referențial, este utilă citarea explicației lui Paul Cornea: "Prin referențial nu înțeleg accesul direct la lucruri, ci la constructe ale lucrurilor, căci realitatea nu este ceea ce există în sine, ci ceea ce experimentăm ca fiind real, în funcție de organele noastre de simț, capacitățile
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
Caen), Éditions de la Maison des Sciences de l'Homme, Paris, 2005. 35 A. J. Greimas, Semiotique. Dictionnaire de la theorie du langage, Hachette, Paris, 1979, pp. 391-392. 36 Pentru clarificarea termenului de referențial, este utilă citarea explicației lui Paul Cornea: "Prin referențial nu înțeleg accesul direct la lucruri, ci la constructe ale lucrurilor, căci realitatea nu este ceea ce există în sine, ci ceea ce experimentăm ca fiind real, în funcție de organele noastre de simț, capacitățile cognitive și modelul de lume socialmente acceptat. Cuvintele nu
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
ficțiunea constă, și ea, într-o înlănțuire de fapte. Poeticianul francez a ales acest termen pentru a evita recursul sistematic la locuțiuni negative (non-ficțiune, non-ficțional) care reflectă și perpetuează privilegiul scrierilor ficționale (G. Genette, op. cit., p. 135). Nici sintagma "texte referențiale" nu este de necontestat, deoarece ficțiunea este, de asemenea, susceptibilă de a se referi la lumea reală, cu procedee specifice. Așadar, problema rămâne în mare parte deschisă. 43 P. Cornea, Introducere în teoria lecturii, ed. cit., p. 52. 44 Alte
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
mă opresc aici. Mi-ar trebui un curs întreg pentru a-i pomeni pe toți susținătorii, asta ca să nu mai vorbim despre arhitectul cel mai informat, mai puternic și mai sintetic al aventurii umane André Leroi-Gourhan. El a așezat cadrele referențiale ale disciplinei noastre, din exterior și chiar fără să menționeze ponciful "comunicare". Alături de aceste nume mari este emoționant să constați, la capitolul "pionieri ai mediologiei", rolul outsider-ilor instituției universitare. Mă gîndesc la Auguste Cochin, istoric relativ obscur, mort la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
pe pămînt, dar sînt cetățeni ai cerului." Axioma insuficienței are drept corolar ambiguitatea tuturor depozitarilor suveranității, prin natură vicari sau locotenenți a ceva ce-i depășește. Nu se guvernează decît prin supleanță, în spatele unei absențe, pe care o vom numi referențialul puterii. Iată de ce nici un sociolog politic, oricît de materialist și pozitiv s-ar vrea, nu poate să îndepărteze de el potirul Întrupării, care anunță și concentrează misterul fiecărei reprezentări prin care un colectiv se poate încarna într-un individ. Fiindcă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
și Coranul, de altfel. De unde sfințenia Limbajului (unicitatea sacralizează) și atotputernicia teologică a Cuvîntului, indicată de noțiunea de Logos sau Cuvîntul etern. Respirație și Rațiune laolaltă, Principiul suprem este un Cuvînt pierdut și recules într-un corp închis de texte referențiale, suportul unei tradiții orale cu o mie de fețe. Spiritul uman nu inventează. El transmite un adevăr primit. Am numit perioada tipografiei grafosferă. Subordonare a imaginii textului, apariția autorului (și a artistului) ca garant al adevărului, abundența referențelor scrise, libertatea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ani și abia într-un astfel de final s-a făcut să avem volumul de deschidere al Bibliografiei, inclus, firește, în continuarea corpusului de Opere, ca al XVII-lea volum, acoperind perioada cuprinsă între 1866-1938 și însumând 15.802 poziții referențiale, critice dar și dintr-o cronică a manifestărilor dedicate lui Eminescu în țară și în străinătate, precum și un bogat inventar iconografic. Luând în considerare acest ritm de lucru, e cu îndreptățire să ne imaginăm că, până la încheierea celorlalte două sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Dar calitatea polimorfismului eminescian nu se poate dispensa de poliformismul interpretărilor critice ale acestuia, o atenție aparte acordând, în acest sens, intervențiilor autorilor din "ultimul val al eminescologiei", după cum îi numește pe aceia care s-au exprimat recent în studii referențiale. Conceptul de polimorfism, frecvent în domenii de cercetare ca biologia, chimia etc., îl află Cornel Munteanu aplicabil și în domeniul teoriei literare, "desemnând", spune domnia sa, "un text care poate lua mai multe înfățișări sau, mai precis, același text de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe la Paul Zarifopol, ajungând la Marian Popa (Comicologia românească), Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Claudiu T. Arieșan (cu anume insistență), Edgar Papu, Radu Enescu, Ștefan Cazimir ș.a., făcând trimiteri speciale la Val Panaitescu și Adrian Marino. E un capitol dens, fixat pe coordonate referențiale esențiale, extrem de util pentru ceea ce urmează, anume analiza registrelor comicului în opera eminesciană. Din capul locului se face precizarea că "dintre toate modurile comicului, satiric, parodic, grotesc, ironic și umoristic, cel dintâi este și cel mai bine reprezentat în poezia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
reprezentând în fapt "un țipăt de suferință îndelungată, de disperare bătrână, devastatoare, în fine, un blestem romantic în tonuri apocaliptice". Volumul cuprinde, pe lângă textul propriu-zis al poemei, cu variantele sale, preluate după ediția Perpessicius, un studiu aferent acestuia, apoi texte referențiale de interpretare critică datorate unor D. Murărașu, G. Călinescu, I. Rotaru, D. Vatamaniuc, Gh. Bulgăr, C. Popovici, H. Corbu, A.O. Nedelcea, V. Crăciun, Gh. Florea și Mihai Cimpoi. Sunt preluate traducerile Doinei în limbile albaneză (Perikli Jorgoni și Kopi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
analizat” - nuvelă Drumul spre Polul Sud, aparținând lui Alexandru Vlad. Că și în eseul precedent, criticul remarcă la prozatorul clujean o „poetica a nealinierii”, concretizata prin nesupunerea la programul textualist și livresc al congenerilor săi și prin producerea unei proze referențiale, umpluta cu „substanță existențiala”. Drept martori, P. îi convoacă acum în ajutorul sau pe Gabriel Marcel, Georges Bataille și Emmanuel Levinas, din această întâlnire rezultând un discurs speculativ și digresiv, cu numeroase observații pertinente, dar și cu destule momente de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288859_a_290188]
-
prin atracție: fiecare dintre noi muncim în câte un sector de activitate (Antena 1, 13.XI.2007)23. Folosirea pronumelui interogativ (și interogativ-relativ) cine ca subiect al unui verb la plural e destul de frecventă 24, acordul fiind făcut după înțeles (referențial), și nu după formă: tu știi cine au câștigat? (B1 TV, 22.X.2007); cine plâng? (Antena 1, 18.X.2007); vor să afle cine sunt vinovați de atacul asupra românilor (Antena 1, 3.XI.2007); cine au neglijat-o
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
problemei „mâinilor murdare”). Desigur, n-aș fi putut ajunge la acest concept dacă, studiind viața publică românească, nu m-aș fi trezit în fața unui obstacol adeseori întâlnit: pe de-o parte, conceptele teoriilor occidentale, ca și teoriile însele, au un referențial slab în realitatea românească; pe de altă parte, realitatea românească este slab sau artificial conceptualizată. Previn de la început pe cititoare și cititori că, deși conceptul le sună dulce-alinător, ca și cel blagian al spațiului mioritic, el are altă încărcătură, deloc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
București și am ținut o predică despre jumătate de veac de totalitarism. Ei bine, dar ce ați făcut de opt ani de când nu vă mai amenință nimeni că vă ia proprietatea? Am schimbat vorba pe una despre teorii purificate de referențial și am ținut-o tot așa până când am răsuflat ușurată. Reintrasem în România de vitrină. Bulevardul Lascăr Catargiu, flancat la intrare de imaginea Palatului Victoria, zâmbea în apus ca o promisiune. Atunci i-am înțeles pe guvernanți. Și pentru mine
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]