877 matches
-
foarte Îngust, de vreo 3 m, și este pavat cu pietre. Pietrele sunt de mărime obișnuită, ca pe la noi, dar din loc În loc este câte o piatră mai mare (aproximativ 40 cm X 60 cmă ce este foarte lustruită și roasă. Se spune că aceste pietre sunt de pe vremea Mântuitorului. Pentru că El a călcat pe ele, de aceea se păstrează și astăzi. Pietrele s-au lustruit În timp deoarece milioane de pelerini au trecut peste ele. Din loc În loc drumul este
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
regele Portugaliei, Joao II, să-i accepte proiectele de descoperire a unor noi teritorii. La 1485, după eșecul tratativelor și după moartea soției Felipa, Columb abandonează Portugalia. După o descriere contemporană era, la venirea în Spania, "un străin cu mantia roasă, dar având ceva luminos în înfățișare: statura înaltă, fața albă, cu linii rotunjite, părul și barba blonde, nasul acvilin, ochii albaștri, surâzători. Gestul îi era demn, cuvântul înaripat, imaginația aprin-să. Se numește Cristobal Colon sau Colom și se arăta a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
pă rea natural și voia, în prietenia ei, să ne vină în ajutor: ne-a pro pus de mai multe ori carne, pește, untură, dar am refuzat, primind numai zilnic puțin lapte pentru mama. Venea să ne vadă, [era bucu roasă și voioasă. Îmi aduc aminte că într-o zi, vorbind de o în tâm plare comică, râse cu hohot. De la plecarea alor noștri nu mai râsese nimeni în casă, ca într-o casă mortuară. Această izbuc nire de veselie ne
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cap - căciuli mari, cu fundul lat. O turmă întreagă de oi albe ca zăpada îi urma. Au avut mare succes. Admirate, asemenea, au fost frumoasele femei în portul lor auster de la Săliște. Bănățenilor [li] s-a făcut o căl du roasă manifestație ca răspuns la banderia lor cu inscripția „Banatul neștirbit“. Însă carul cel mai gingaș a fost al copiilor, puși după talie pe platforme, aleși dintre fetițele și băieții cei mai frumoși din sate; când treceau în fața tribunei, întindeau brațele
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ca să Începem Într-un fel oarecare: piftiile de porc, de curcan sau de picioare de vacă; varza cu piept de purcel sau cu sfârc de piept de văcuță, cu un ardeiaș verde sau roșu Înfipt drept În vârful verzii abu roase și bun mirositoare; sau sarmalele „de grăsime profumate“, le spunea Alexandru Odobescu În Pseudokyneghetikos, cu veche tradiție autohtonă, deși de origine arabă (saraș malfug), din carne de purcel cu carne de vacă și cu șorici deasupra sau bucă țelușe de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cea de taină cu aleasa inimii tale, tânără, frumoasă, inte ligentă, sensibilă la cuvintele tale, pofticioasă și cu stomacul bun. Pentru asta, nu-s chiar de lipsă decorurile ief tine, dar cos tând multe parale. Femeile de rând sau moftu roase se răsfață În plină lume la o masă scumpă, Într-o grădină pretențioasă de vară. Însă femeile de mare soi iubeț, cu fantezie și cu gust al pitorescului, al ineditului, Îți cedează bucuroase, palpitând entuziast și coapte pentru dragoste, după
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Ați observat ce bine vă simțiți Într-o trăsură cu cai, după o Îndelungată folosință a automobilului? Automobilul meu, care nu se rușina să poposească, câteodată de la sine și ca pentru dejugat, la o margine de țarină sau lângă ghizdurile roase ale unui puț, sau să tragă la adăpost prin curțile oamenilor ca la el acasă, În coșarul de nuiele și bălegar, alături de fratele lui În oțel, plugul, mi-l alesesem potrivit, cu virtuțile lui eminente și constând Într-un minimum
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
în care nu mai am timpul necesar pentru a pune mâna pe condei.) și de data aceasta a fost la fel. Adevărata mea familie odată plecată în vilegiatură, am organizat acasă la mine reședința celeilalte familii, a celei mai nume roase și poate chiar a celei mai adevărate. A fost ceea ce eu am numit „La Hanul cu Bucurie“... și, într-un anume sens, Vir giliu (Andrei Cădere) a fost printre oaspeții mei cei mai remarcabili. Atât de mari au fost însă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
prelungindu-se într-un ecou cu redundanțe apocaliptice, dincolo de linia orizontului: O, ho, ho, ho, ho! Ha, ha, ha, ha! O, ho, ho, ho, ho! Ha, ha, ha, ha! Știu ce vrei să faci! Știu ce vrei să faci! Tocurile roase ale pantofilor mei scâlciați loveau ritmic spațiul betonat al coridorului. M-a trecut un fior de-a lungul spinării ca un avertisment. Nu-i nimic, mi-am zis, ce să fie? Aiurea! Mi se pare mie. Am vedenii. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
-ți cărțile și mută-te în ultimul rând. Așa. Începeam să urc Golgota rușinii sub privirile pline de uimire ale colegilor care-și vedeau liderul clasei transpirat, nădușit cu părul zbârlit și tremurând din tot corpul, târându-și împleticit servieta roasă și scorojită spre locul de ispășire a unei fapte abominabile... S-a sunat. Colegii au ieșit în recreație. Am rămas nemișcat la locul de osândă cu capul rezemat de mâinile puse pe bancă, trăind primele momente ale unei condamnări publice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
acum câteva zile am trimis cuiva un carton mare cu bomboane de la Capșa. Rafinat se mânca la Athénée Palace. Nu știu cum se comportau celebritățile, n-am întâlnit foarte multe. În schimb, bărbații erau îm brăcați foarte elegant, bărbații aveau înfățișarea boie roasă a domnului Neagu Djuvara, burice goale și blugi flenduroși nu se vedeau niciodată și nu erau în 135 localuri gălăgia de azi, vorbitul cu glas tare, muzica asurzitoare. Chelnerii de la Capșa, chelneri cu tradiție, erau mult mai domni decât clienții
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ci pur și simplu (iar?) din reducerea creierului. Bătuți, terorizați, trăind cu spaima în suflet, prost hrăniți - creierul li s-a făcut tot mai mic și de aici... Dar un creier micșorat nu mai revine la dimensiunea normală; o unghie roasă, un fir de păr tăiat, da, își mai revin - creierul nu. Suferințele din lagăr au strâns creierul, l-au subdezvoltat, l-au redus, i-au îndurerat lumina, așa cum faci mai mică flacăra unei lămpi. N-am auzit ceva mai tainic
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
în picioare, neștiind ce să mai facă. Învățătoarea se desprinse cu greu și se întoarse către cei doi veri. I se adresă lui Dănuț : Cine te-a-nvățat cîntecul ăsta ? Dănuț, văzînd că ceva nu e în regulă, dădu bucu ros vina pe văru-său. — El. — Dar pe tine cine te-a-nvățat cîntecul ăsta ? — Unchiu’ Dumi, răspunse Cristi cu curaj, știind că nu i se poate zice nimic - unchiu’ Dumi doar nu l-a învățat prostii ! Lui Dănuț îi plăcea foarte
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
obiect oarecare, însoțită de un sunet mai puternic sau mai slab sau printr’o simplă atingere a buzelor imprimate pe un obiect. De obiceiu se înțelege prin cuvântul de sărutare atingerea reci procă a buzelor, exprimând iubirea și afecțiunea amo roasă. Sărutările mai sunt însemnate și prin aceea că prezintă următorul fenomen fizic : buzele acelora cari se sărută, formează prin întinderea lor un spațiu gol, care, deschizându-se deodată, lasă aerul să se precipite într’însul, dând naștere unui sunet quasi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
sălciile plângătoare. *** Terenul nostru de sport era situat pe șesul pârâului Buhai, având pe el iarbă cât păr în barba spânului, în schimb, existau spini, bălării și denivelări din belșug. Acolo ne dezbârnam unghiile de la picioare alergând după o minge roasă și mereu dezumflată. La meciurile oficiale, cu arbitru dotat cu fluier, apărea o problemă greu de rezolvat: lipsa echipamentului adecvat și, atunci, recurgeam la paliative. Pentru că chiloții nu erau, pentru noi, fiii de țărani un accesoriu vestimentar uzual la acea
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Paștelui Natura își îmbrăca haina de primăvară colorată în verde-crud, presărată cu mirifice flori. Noi, copiii, eram bucuroși că scăpam de îmbrăcămintea groasă și peticită, de încălțările hârbuite, încărcate de obiele și ciorapi groși din lână, de căciuli decolorate și roase, de mănuși și fulare. Desculți, cu haine ușoare pe noi, zburdam în urma vitelor sau cârlanilor care ni se dădeau în grijă pentru păscut. Apropierea Paștelui la orizontul de timp îmi bucura sufletul. Părinții îi pregăteau sosirea cu întreaga dăruire. Pereții
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
români <endnote id="(299, p. 247)"/>. În 1909, Radu Rosetti ajunge la o concluzie similară : „fanatismul religios” ar fi o „simțire cu deosebire necunoscută românului” ; mai mult decât atât, românii „suferă de lipsă de sentiment religios”. De aceea, „printre nume- roasele acuzațiuni aduse de evreimea din țară și din străinătate asupra românilor, nu este poate nici una care să fie atât de neîntemeiată ca aceea de intoleranță religioasă”. Cei care dau dovadă de intoleranță, fanatism și „exces de sentiment religios” ar fi
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
sfânt, astfel că numai „sărdăria” (oastea călare) locală l-a scăpat din mâinile sătenilor. El a fost Învinuit că ar fi făcut anumite vrăji, punând „scârnăvii la ușa bisericii” : „niști petici de pămătuh”, „alte petici de pânză de sucman”, „chiperi roși”, „niște păr”, „scârnă de câine” și „niște cenușă di ce di cămeși” <endnote id="(814, p. 30)"/>. La Începutul secolului XX (pe la 1905- 1906), În vestul Rusiei au fost răspândite manifeste prin care oamenii erau ațâțați să participe la pogromuri
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
merge drum de fier, precum se știe dară nu se știe încă c-am luat bilet de-a trie, c-am plecat de dimineață cu un taler și doi groși și de gât cu blonda Milly c-ochi albaștri, buze roși! ............................... Fugaces labuntur anni! Potsdam, aprilie 1945, puternic bombardament britanic, provocând daune grele centrului istoric. Potsdam, 17 iulie-2 august 1945, Cecilienhof, locul unde Stalin, Churchill (din 28 iulie Clement Attlee) și Truman au decis soarta a milioane și milioane de oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
c)l)reți. Unii c)l)reau pe o parte a calului, sfidând primejdia.” Câteva zile mai târziu, În pustietatea Iudeei, „un mucegăi albicios acoperea porțiuni din peisaj - totul albit - lepr) - Încrust)ri de blesteme - brânz) veche - fragmente de stânci - roase, cu forme neregulate - numai gunoaie și rebuturi ale naturii - precum cele care se afl) dincolo de Poartă Jaffei - Întreaga Iudee pare s) fi adunat toate aceste gunoaie... Nu existau mușchi că pe alte ruine - lipsea farmecul ruinei - nu era ieder) - goliciunea
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
loc marcat și, de la o Înălțime care părea enormă, scândura leagănului se balansa În viteză pe deasupra feței celui culcat pe nisip. Trei ani mai târziu, fiind ofițer de cavalerie În armata lui Denikin, Iuri a fost ucis În lupta Împotriva Roșilor, În nordul Crimeii. L-am văzut la Ialta, mort, cu toată partea frontală a craniului Împinsă Înăuntru la impactul cu mai multe gloanțe, care-l loviseră ca placa de fier a unui leagăn monstruos, când, după ce o luase Înaintea detașamentului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
frontală a craniului Împinsă Înăuntru la impactul cu mai multe gloanțe, care-l loviseră ca placa de fier a unui leagăn monstruos, când, după ce o luase Înaintea detașamentului lui, atacase singur, cu un curaj nesăbuit, un cuib de mitraliere ale Roșilor. Astfel a fost domolită setea care l-a măcinat toată viața de a se comporta vitejește În bătălie, setea de acel ultim galop curajos cu pistolul pregătit sau cu sabia scoasă din teacă. Dacă aș fi fost În stare să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o cruce cioplită în lemn de stejar...În aer plutește aromă de busuioc și tămâie. Oștean de-al lui Vodă? întrebă bătrânul cu mirare. Străinul tace. Își scoate spada, o pune pe masă lângă o carte mare, groasă, cu coperte roase, ferecate. Îl scutură un fior, dinții îi clănțăne mărunt-mărunt. Se sprijină de speteaza unui scaun. Șuierul vântului, freamătul pădurii, tună... Ești bolnav, sângerat... îl căinează bătrânul cu blândețe și îl ia de mână, grijuliu, așezându-l pe laviță, lângă vatră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
strada I.L. Caragiale și pe care prietenul și colegul meu îl vizita din când în când. De câteva ori, prin 1958, am intrat și eu în acea casă, o casă de „foști”, cum mi s-a părut, cu vechi covoare roase și cu multe cărți, printre care, țin minte, o ediție Voltaire în 90 de volume. Am fost deci de mai multe ori în strada I.L. Caragiale, uneori însoțindu-l înăuntru pe prietenul meu, alteori așteptându-l afară, ca să nu deranjez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
foarte îngust, de vreo 3 m, si este pavat cu pietre. Pietrele sunt de mărime obișnuită, ca pe la noi, dar din loc în loc este câte o piatră mai mare (aproximativ 40 cm X 60 cm) ce este foarte lustruita și roasa. Se spune că aceste pietre sunt de pe vremea Mântuitorului. Pentru că El a călcat pe ele, de aceea se păstrează și astăzi. Pietrele s-au lustruit în timp deoarece milioane de pelerini au trecut peste ele. Din loc în loc drumul este
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]