3,443 matches
-
faci. Iar de la o vărstă încolo,chestia cu „totul e să vrei ” ,rămâne doar lozincă. Situația nu pare absolut deloc, atât de roză. Pe de o parte îl caută mafioții și sigur n-o să-i fie moale că le-a rostogolit monarhii umflați forțat la burtă, iar pe cealaltă, a distrus mașina și marfa dinăuntru ,în care așa inopinant,mai răsăriseră și niște droguri albe,impresionant de lucitoare. Și nu de la neoane ! Îi era rușine să mai dea ochii cu Răzvan
VIATA LA PLUS INFINIT (4) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382911_a_384240]
-
de porumb pentru animale. Apoi îi dă o parte din boabe Cristinei să le împrăștie păsărilor. -Pui, pui, pui!... strigă fetița voioasă dând de mâncare orătăniilor care se strecurau printre picioarele ei. Un boboc de rața se opintește și se rostogolește căzând în șanțul cu apă.Cristina îl scoate și-l șterge cu rochița ei, apoi îl sărută strângându-l la piept. -Ce prostuț ești, spuse ea, dacă nu eram aici ce făceai?... și-l așează într-un lighean departe de
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL II de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382942_a_384271]
-
mamă plecată din țară ... Copiii vin la bibliotecă și discută cu părinții pe Skype”. Revin cu mare respingere : se mizează pe înduioșarea firească a tuturor când este vorba de copii, ca să se acopere gravele neîmpliniri, cronice, de decenii, din BNaR, rostogolite în același mod în care Politicienii Români au rostogolit până azi, din 1859 toate gravele probleme ale României, scoasă din Întunericul Turco-Fanariot și aruncată direct, fără tranziție direct într-o Modernitate, care nu putea fi decât strâmba și care a
Agonia continuă și programată a Bibliotecii Naționale a României, la 60 de ani de la înfiinţare! Dezvăluirile unei bibliotecare( III ) [Corola-blog/BlogPost/92751_a_94043]
-
discută cu părinții pe Skype”. Revin cu mare respingere : se mizează pe înduioșarea firească a tuturor când este vorba de copii, ca să se acopere gravele neîmpliniri, cronice, de decenii, din BNaR, rostogolite în același mod în care Politicienii Români au rostogolit până azi, din 1859 toate gravele probleme ale României, scoasă din Întunericul Turco-Fanariot și aruncată direct, fără tranziție direct într-o Modernitate, care nu putea fi decât strâmba și care a mers continuu strâmb. Despre problemele cărei comunități ? Am mai
Agonia continuă și programată a Bibliotecii Naționale a României, la 60 de ani de la înfiinţare! Dezvăluirile unei bibliotecare( III ) [Corola-blog/BlogPost/92751_a_94043]
-
printr-un efort susținut și o muncă grea, tânjesc după ,,acasă’’, fiind mistuiți de dor? Cred că acesta este răspunsul, dar mai cred că uneori cei de departe își zdrobesc în colțul ochiului o lacrimă care încearcă să li se rostogolească pe obraz de Paști, de Crăciun sau ori de câte ori este vreun eveniment însemnat în viața lor, iar cei de acasă sunt cu adevărat departe. Cu ocazia lansării volumului său de poezie Apofaze (pe 7 martie 2013 la Muzeul Literaturii Române) dar
Din viața unui om oarecare – pagini de jurnal [Corola-blog/BlogPost/93315_a_94607]
-
pe harta peninsulei confirmă fantezia lor. Din cele aproape șaptesprezece mii (!) de festejos taurinos care se înregistrează anual în Spania, doar cincisprezece la sută au loc în arene, cu intrare pe bază de bilet. Majoritatea manifestărilor de acest gen se rostogolește zgomotos direct pe străzile localităților aranjate fotogenic, în straie de sărbătoare. De când s-a inventat corida au existat și encierros - denumirea dată curselor ocazionate de mânarea vitelor către sau dinspre arena destinată luptei „oficiale”. Ele s-au cristalizat ca alternativă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93381_a_94673]
-
nu este adoptată de Luchian „ori de câte ori este vorba de un tablou efectuat în Franța”, așa cum a lansat G. Oprescu această teorie în cartea sa „Scrieri despre artă”. Picturi semnate, localizate și datate de Luchian contrazic această concluzie care s-a rostogolit de-a lungul anilor și a fost preluată de mai multe generații fără un studiu aprofundat. Perioada franceză este cuprinsă între anii 1891-1893. Tabloul „Femeie lucrând la malul unei ape” este semnat și datat S. LUCHIAN / PARIS 92 , „Ultima cursa
Vindecări miraculoase Ștefan Luchian (1868 – 1916) [Corola-blog/BlogPost/93422_a_94714]
-
față. — La Damietta ai fost rănit? Îl Întrebă Dante, forțându-se să nu-și ferească ochii. Ostentația aceea Îl deranja. Oare cârciumarul credea că Îl impresionează cu mizeriile lui? De parcă nu ar fi văzut și el oase sfărâmate și capete rostogolite În praf, la Campaldino. — Nu, messere. La Acri a Început moartea să mă urmărească. Dar am văzut bine Damietta, În călătoriile mele. — E adevărat că zidurile ei sunt Împodobite cu o mare poartă din piatră albă, Încununată de patru lei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe prăvălia următoare. Dedesubt, Negrii, dezorientați, avuseseră un moment de nesiguranță, suficient ca să Îi permită să ajungă pe ultima prăvălie. Se aruncă la pământ În spatele grupului, care abia În clipa aceea Îi pricepu stratagema, pornind către dânsul cu lăncile. Se rostogoli o vreme. Nu mai era sprinten, ca pe vremuri, se gândi el cu teamă, În timp ce se ridica În picioare, Îndurerat. Privi În jur, Încercând să se orienteze prin beznă. Observă o umbră enormă, În stânga, care se năpustea asupra lui. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante, care Începu să alerge disperat de-a lungul malului, cu picioarele poticnindu-se În apa joasă și ridicând stropi de noroi. Alergă până la extenuare, auzind În urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să simtă cum i se taie răsuflarea, În timp ce un junghi ascuțit Îi prinsese stomacul. Poate că urmăritorii erau mai tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cum simțurile pierdeau bătălia cu mirajul. Apoi, dintr-o dată, ceva Îl readuse brusc la realitate, dându-i puterea de a se smulge din acea frenezie a iubirii. Auzi un zgomot metalic sec și, la picioare, văzu cum un obiect se rostogoli pe dușumea: era una din brățările Antiliei. Se aplecă să o ridice, lăsând veșmintele să cadă Îndărăt În cufăr. Extraordinara greutate a obiectului Îl impresionă. Femeia aceea trebuie că știa cu adevărat secretul fabricării aurului, dacă Își putea permite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cel tânăr făcu semn să se facă liniște. Tătărușii, care până atunci se tot învârtiseră în jurul înalților oaspeți împungându-i cu voioșia caracteristică vârstei, își vârâră ascultători iataganuțele la brâu. — Fraților! - glăsui tătarul, și acest cuvânt, rostit cu putere, se rostogoli ca o chezășie peste stepă. Fraților! Am ascultat aici vorbele pline de miez ale acestui preaînțelept dunărean mazilit și timpanul meu obosit de vuietul vaietelor și-ai vânturilor a vibrat tresărind la zvonurile retoricii! Mare lucru, fraților! De zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de atâtea povești, ba, într-un colț, mai la fereală, și doi turci, afumați bine, cercând a măsura și mereu căzând peste el, niște postav. Din când în când, peste toți și peste toate, dinspre încăperile luminate ale hanului, se rostogolea ca buzduganul din altă poveste vocea groasă, puternică a Stăniloaiei, hangița: Că parcă nu v-aș ști eu, ’r-ați ai dracu’ de mitocani! Episodul 24 îN LEGĂTURĂ CU UNELE PROBLEME îNTÂMPINATE DE POVESTITORII SECOLULUI AL XVII-LEA în toată această celestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de pod de unde vor controla mult și bine ținuturile din jur. Nu ți-e cald? - întrebă într-o doară Cosette. Drept răspuns Broanteș își dezbrăcă repede surtucul. în mișcarea emoționată, bruscă, un nasture de alamă abia aținat se rupse, se rostogoli pe podea, ocoli tălpile trandafirii ale Cosettei, trecu printre picioarele trainice ale unui fotoliu, se auzi duruind pe sub pat, ieși la iveală plin de scame și se opri lovindu-se cu un clinchet de un lighean. Din lighean zbură o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și toți, inclusiv cei doi călugări, îl ascultau neclintiți. Am descălecat, m-am apropiat de el: încă mai sufla. Atunci i-am înfipt sabia în burtă, i-am despicat-o și când i-am scos mațele, din ele s-a rostogolit în zăpadă ordinul „Sf. Gheorghe” cu eșarfă și vreo trei nasturi. Lupul dracului, de flămând ce era, îl mâncase pe bietul Korolev cu uniformă cu tot! — Bună ziua! - spuse atunci pan Bijinski, ce intrase neobservat de nimeni. Jupânul Macek e acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
știu dacă ai avut vreodată sentimentul acesta - cum, pâș, pâș, vine senzualitatea. „Doamne, am șoptit, aibi milă, nu mă lăsa s-o iau razna, scapă-mă, arată-mi o cale!” Și-atunci, din senin, din înaltul tăriilor cerești s-a rostogolit un huiet năpraznic și-am auzit o voce grozavă tunând: „La muncă!” N-am pregetat o clipă; mi-am pus un șorț, am dat la găini, am slobozit vacile, am udat și măturat curtea, am săpat în grădină, am plantat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai mulți bani decât ar putea cheltui într-o mie de vieți, dar continuă să riște să ajungă la pușcărie numai ca să mai adauge câteva zerouri la conturile lui bancare. — „Călărețul care încearcă să încalece două cămile ajunge să se rostogolească pe jos“, spune proverbul. — Tata sare de pe una pe alta ca un apucat, dar, în ziua când va cădea, noi, mama și cu mine, vom suporta consecințele; și pe noi banii nu ne-au interesat niciodată. Zilele astea m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
le era imposibil să-l oprească; și când, în sfârșit, nobilul animal se împiedică pentru prima dată, ajuns la capătul puterilor, nu mai erau decât vreo șapte sute de metri până unde începeau dunele. Atunci Gacel Sayah sări de pe cămilă, se rostogoli în nisip, se răsuci ca o pisică și, la rândul său, o luă la goană, străbătând cam două sute și ceva de metri cu arma în mână, pentru ca apoi să se întindă cât era de lung pe o movilă de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
coșmarul acela douăsprezece ore de perfuzii neîntrerupte și masca de oxigen Îmi Înăbușea strigătele ca un capac pe o oală care fierbe doctorul vocea lui albă tifon tavan și zăpadă am pierdut pulsul copilului și moașele masîndu-mi burta brațele lor rostogolindu-se ca niște făcălețe pe pielea Întinsă gata să plesnească screme-te, screme-te, screme-te forcepsul masca de oxigen schimbată cu cea de cloroform vino somn ori vino moarte la ora cinci dinspre ziuă În salonul gol pe Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se repetă totul mereu crezi că ai scăpat și te Întîlnești tot cu tine ocolul cel mai lung e calea cea mai scurtă spre casă fîlfîit de aripi a zburat o pasăre sau e balotul acela de cîrpe care se rostogolește pe treptele noului complex alimentar are și față pămîntie stafidită aidoma capetelor mici supte În ele conservate cu curara la Muzeul Antipa nu mumiile nu mumiile au demnitatea faraonică a morții materializate bătrîna asta beată cu labele ei legate-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
covorul și de a-l arunca peste balcon cu cameră cu tot. Acum poți vedea atît de clar palmele tale ca niște cupe de Înghețată făcînd Înconjurul unui scuar - o Învălmășeală de concavități, urme lăsate de un fruct ce se rostogolește lent, spre corpusculii gustativi și nerăbdarea lor ațîțată... E fără Îndoială o imagine aceasta, o imagine fără idee, un somn fără sens, o sete fără obiect. Iată, am atins pătratul șotronului, am chipul unei respirații reci care se Întretaie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
asemeni unui viol, „trage-i-o pînă-n gît, paștele măsii de curvă!“ Își aude unul, cu tuleiele abia mijite, vocea Înfundată În beregată și ploaia Începe să se deșire, cnuturi lovesc În dreapta și-n stînga. Trupurile se ridică, recad, se rostogolesc ca ciorchinii de struguri. Prin pînza de apă umbre, țipete, rîsete, fluierături. Nisipul se Învolbură, apoi rămîne mut, neclintit, cum dintotdeauna deșertul. Și deodată singură, atît de singură Încît simți În tine cum se mișcă diavolul, cum ți se umflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de noapte, în depărtare. Îmi treceau prin minte numai marșuri, nici un psalm. O nimica toată, aș putea spune acum, dar mi se umpluseră hainele, părul de ele și, când am început să plâng de frig, au început să mi se rostogolească pe față, odată cu lacrimile. O singură dată am vrut să-i dau valiza Adélei. Apoi m-am răzgândit. Acolo unde începea șirul de vile, un brad cu crengile tăiate continua să se țină în rădăcini. În vârful lui ardea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
drept, cu un singur cartuș, dar casierițele astea au mâna sigură. Amintiți-vă de frații dumneavoastră gemeni. Poc-poc-poc. Nici unul nu a trecut pe alături. Lacrimile lui promit. Au apărut de teamă. Nu îndrăznește nici să tresară, ca să nu i se rostogolească pe față. Cu toate că e plin de riduri, și-ar găsi căi din belșug. Domnișoara e rudă cu ea? — Doamna - îi spun. Doar temporar. Sunt fiica ei împuternicită. Dar numai cu această ocazie. Liniște. — Beți-vă coniacul. Înghite. — Știți ce-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
te rog mult. Am văzut cum se înălța genunchiul lui tata și am strigat-o pe mama să coboare de pe scări. Plângea și nu m-a auzit, iar genunchiul lui tata îi atinsese deja bărbia. A țipat și s-a rostogolit în jos pe scări. Am ajuns la ea chiar când a atins podeaua. Sângele îi curgea deja pe la colțurile buzelor. Când m-am uitat în sus, tata nu mai era, și de vreme ce n-a trecut pe lângă mine, m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]