1,294 matches
-
cu ochii lor nevăzuți și că sânt gata să se arunce toți deodată asupra mea. În plase învălătucite, dese până la alb lăptos, pândeau alții, mult mai mari decât cei alergători și cu labe scurte, musculoase. Într-un cui strâmb și ruginit erau înfipte pagini rupte dintr-o carte cu figuri geometrice. Gaura neagră care se căsca în scaunul lustruit mișuna și ea de o viața larvară. Ca un gest de suprem curaj, închideam ușa și puneam cârligul de sârmă. Stăteam în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Bucăți de carne putredă, fâșii de piele, tendoane uscate le mai atârnau de oasele galbene. Rînjindu-și dinții, cu ochii scurși pe obraz, cu coastele vizibile printre zdrențele care fluturau pe ei, tronau în mijlocul camionului, statuie ecvestră a disperării. O lance ruginită, cu vârful însîngerat și prapur cusut cu sârmă de aur, se legăna în mâna cavalerului. Ușori ca fulgul, săriră din camion, se îndreptară la pas spre gardul de la stradă, peste care trecură atât de lent, încît zborul lor prin aer
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bronz înnegrit, popor de omuleți tuciurii, din ce în ce mai mici pe măsură ce urcam. Cu cartiere muncitorești, ca niște prăjituri din care nu ai mușca. Bucureștiul cu triaje CFR pline de stive de cherestea, grămezi de cărbuni și mormane de țevi, profile și pompe ruginite, șpan și magneți. Cu gări cu ceasuri rotunde și locomotive cu aburi, gări mirosind mereu a cocs, usturoi și păcură, gări din care se preling șine încălecate, dispărând pe sub viaducte și pasarele și, inevitabil, "pe sub podul Gram". Bucureștiul cu depozite
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șteargă de parcă n-ar fi fost niciodată. Brațul Esterei, pe care-l strângeam acum sub al meu, avea să dispară. Marile Jocuri luau sfârșit. Ajunse în fața Garoafei, ne-am oprit, privind doar înainte. Ușa magaziei putrezise aproape complet. Lacătul mare, ruginit, atârna pe poartă ca un sigiliu. Mi-a fulgerat prin minte că, după spusele lui Egor, acolo trebuia să fie REM-ul. Ideea mi s-a părut mai absurdă ca niciodată. Garoafa mormăia repede ceva, probabil pe țigănește, tinînd palmele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
străbătut acel drum ca dintr-un singur pas - și brusc m-am regăsit față-n față cu magazia dărăpănată în care se găsea REM-ul. Fără să ezit nici o secundă, am scos cheia de aur și am împlîntat-o în lacătul ruginit. Așa cum mă așteptasem, se potrivea perfect, se răsucea voluptuos, ca în unt. Am aruncat lacătul cât colo și-o clipă m-am sprijinit cu fruntea de ușa stacojie. Am întredeschis-o și am intrat. Mă aflam într-o cameră de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rezistase anilor, mi-a stat inima când am văzut-o. Deși aveam pantofi noi, am luat-o peste pământul înțelenit până am ajuns la ușa pe care-o știam atât de bine. Lacătul era pus, dar nu era încuiat, atârna, ruginit și buretos, de belciugele lui. Am deschis ușa și-am privit înăuntru. Sub pânzele de păianjen, grele și pline de insecte mișunătoare, se vedeau în penumbră unelte vechi: târnăcoape, lopeți, bucăți ciudate de tablă, o nicovală, fiare răsucite, scoabe, toate
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aflase blocul, frumos nivelat, fu înconjurat cu un gard de beton și scândură, iar în incintă se plantară brazi. Muzica serială a lui Schonberg și Webern le pria, așa încît ramurile lor de cetină se lungiră curând, aplecîndu-se peste Dacia ruginită și înconjurînd cu acele lor cafenii blocul de plexiglas în care dormea burta enormă a sintetizatorului, deopotrivă cu cei doi specialiști japonezi, care începuseră să chelească. Zi și noapte, muzica mugea și vuia, vibra și tiuia acaparator. Saxofonistul și Elena
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se opri pe trotuarul din fața casei și-și scoase absent bascul din buzunarul macferlanului. Rămase câteva clipe cu bascul în mână, privind cum cei trei lucrători de pe acoperiș se pregăteau să zvârle în curte fâșiile mari, aproape pătrate, de tablă ruginită. Își potrivi bascul, trăgîndu-l ușor pe frunte. Apoi căută cu ochii un loc pe unde ar putea traversa strada, printre băltoace și noroiul amestecat cu ulei negru pe care-l lăsaseră camioanele. Ultimul camion, încărcat cu giurgiuvele, fierărie și blocuri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în poală. Tânărul stă o vreme alături, cu mâinile sprijinite stângaci pe genunchi. O derută a rămas îngropată în privirea lui translucid-albastră, așa cum, sub sutele de metri de apă trans parentă, poți, în zilele senine, să întrezărești - mișcătoare umbră - carcasa ruginită a unei corăbii, încrustată cu scoici pietrificate și înlănțuită de alge verzi și roșii. Și deodată, scoate cea mai sinceră dintre exclamații : — O, Doamne-Dumnezeule ! Ce-o să se aleagă de această țară dacă într-o bună zi vom ajunge să dăm
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Îmi privesc talpa, dar nu am o talpă, e un fel de capăt al unei țevi, țeava de la centrala termică În spatele căreia ne jucam cu puțele cînd eram copii, vine prin ea un vuiet Îngrozitor și uneori iese un abur ruginit. Mă agăț de țeavă, care e mai mult o bară fixă, Îmi iau avînt și, cu picioarele În unghi drept față de trup, execut foarte corect o răsucire. Aterizez iar pe scenă, nu am versurile, trupa freacă instrumentele, e clar că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fi procurate -, despre anumiți doctori care tratează anumite boli și despre anumiți meșteri care fie Îți pot face o antenă specială cu care poți vedea Campionatul Mondial de fotbal la televiziunea iugoslavă, la vară, fie Îți repară mașina, o Dacia ruginită. Se vorbește cu cuvinte urîte, deși tu Îți semnalezi prezența cu pistolul cu capse, un Colt cu țeava scurtă, pare autentic, pe care tatăl Monicăi ți l-a adus, ambalat Într-o pungă de hîrtie maro, din America, unde a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lui. SÎnt În bocancii Depeche Mode, În blugi și În geaca neagră cu mîneci maro și mi se pare că nimic nu s-a schimbat, parcă nici nu am fost plecat. Trecem prin curtea plină de leagăne și de balansoare ruginite, ca să-i salutăm pe băieții din cartier. E frig (și ceață, un pic) și miroase a pește prăjit, a ceapă prăjită, a improvizații culinare nefericite, de la ferestrele blocurilor vine o lumină caldă, domestică. Băieții din cartier stau pe masa de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dorința de a renaște și a-și recăpăta farmecul. Terenul care se întindea de cealaltă parte era părăsit, cu excepția câtorva case răzlețe, construite după război. În cea mai mare parte, terenul era impracticabil și fusese botezat „Țara Pustie“. Pe lângă gardurile ruginite care mărgineau drumul, creșteau cele mai urâte bălării; iarba încolțită printre pietrele mobile era fleșcăită și tristă, iar petele strălucitoare care împestrițau dalele pătrate de granit păreau a fi mai curând simptomul unei boli postindustriale. Când George a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
meu, dar mai mult este nevoie pentru pământul ars de soare, pentru câmpuri, plante, pentru oameni. Apa este viață! Noroc că francezii știu să irige bine, deși am văzut multe terenuri cu iarba aproape uscată, mulți copaci cu frunzele deja ruginite, parțial uscate. După ce simt că m-am răcorit suficient, îmi pun pelerina. Este bine de știut pentru orice pelerin că în rucsacul său trebuie să existe neapărat o pelerină, cât mai lungă și mai rezistentă. Drumul pe care merg este
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
acum ocazia să constate că se înșelase amarnic. Țintele nu erau de fapt decât niște plăci de metal gros (și prin urmare grele) și stăteau rezemate de perete la capătul unor prăjini lungi, tot de metal. Arătau atât de jalnic, ruginite și lovite de cine știe câte mii de gloanțe, încât nici nu se mai distingea dacă pe ele fuseseră pictate cândva cercuri concentrice sau siluete umane. Locotenentul-major le-a explicat că trebuiau ținute în așa fel încât să iasă prin deschizătura de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
asfaltare a străzii din toată istoria ei începând de la înființarea primei vămi și până în zilele noastre. Și gurile de gaz metan și-au arătat utilitatea din plin. Pregătirile pentru asfaltare au început cu aducerea unui cuptor rudimentar, de fier, vechi, ruginit și probabil foarte greu. Cu ce să-l asemuiesc? Să zicem cu un dulap masiv, lătăreț, înalt cam de un stat de om (sau poate de un stat de copil?); un focar dedesubt, care se racorda la gura de gaz
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
treceau, roată după roată, deja departe de Steaua Română, prin spatele casei lui Vintilă. Printre roțile în mișcare vedeai zidul de cărămidă, de culoare galben-cenușie, înalt cât două case și, peste zid, o bună parte din parcul de rezervoare. Goale, ruginite și câteva dintre ele turtite de bombele americane... Rar de tot, câte o garnitură trecea de casa lui Mihalcea, și mai niciodată nu ajungeau tampoanele ultimului vagon din garnitură să se proptească în tampoanele ruginite din capul liniei moarte. Chiar
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
deja se foia, într-un nor de rumoare, strivind gazonul de jur împrejurul estradei și pe toată întinderea terenului, îndreptându-se spre ieșire. Rareș! Rareș! striga de undeva Felicia, cu lacrimi în glas. Dar primii din mulțime treceau deja prin dreptul tampoanelor ruginite. Sporovăind, mulțimea o cotea pe strada Avram Iancu, pe care o ocupa dintr-un gard într-altul. Din mers cineva îl înghionti pe Rareș în umăr și în clipa următoare altcineva din urmă îl călcă apăsat pe toc, lăsându-l
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
corectăm câte ceva? De la un băiat atât de serios și prieten atât de bun al revistei așteptăm să ne scrie mai multe... Hei, Rareș!... Ce mai era de făcut într-o vacanță lungă de-o vară?... Rareș se cățăra pe tamponul ruginit și cămașa îi ieșea din pantaloni în timp ce se răsucea să se așeze cu fața la teren. Nu era nimeni. Nici stolul de grauri zburând pe deasupra terenului și nici Radocea nu-l striga de lângă stâlpul porții. Un nor negru se ridica peste acoperișul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cine știe ce câmp nenorocit, plin de smârcuri împuțite. Treceau pe lângă movile vechi de zgură, maronii, aproape conice, brăzdate dinspre vârf către bază de albii miniaturale săpate mărunt, șerpuit prin zgrunțuri de apa ploilor din ultimii ani. Ici și colo zăceau colaci ruginiți de sârmă ghimpată. Și casele din margine tot nu se iviseră. În schimb se auzea deslușit clopotul de la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. O mizerie, toată armata asta! trăgea concluzia Cipri, scârbit. Eu unul, dacă pic la admitere, fug
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ani, de acele mici piese de metal numite chei; admițând că metalul lor este indestructibil, ele trebuie că zac și în ziua de astăzi pe undeva (de nu cumva au fost date la topit), în legături de chei, între timp ruginite, agățate în cui, pe tocuri de ușă, undeva prin pivnițe sau prin poduri; astfel că și cheile de la casă pe care doamna din fotografie, cea din dreapta, adică mama mea, le-a lăsat unei vecine în vârstă așteaptă cine știe în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
am putut stăpâni, m-am repezit la marginea peronului, am luat o piatră și am aruncat-o în geamul ceasului făcîndu-l țăndări. Mă așteptam să se oprească și minutarul, dar nu s-a întîmplat așa. Ploaia ajungea acum pe limbile ruginite, se distingea un scâncet metalic pe care înainte nu-l auzisem, iar aspectul ceasului m-a crispat și mai mult. M-am dus în sala de așteptare și, căutîndu-mi un loc cât mai ferit, deoarece ploaia pătrundea pe alocuri prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Mă străduiam de aceea să nu mă clatin. După o vreme a dispărut toropeala. M-am întors, dar paiațele de paie nu mai erau acolo. Am ocolit toată miriștea și nimic... În noaptea următoare am dat parcă de o poartă ruginită și încuiată. M-am chinuit destul de mult s-o împing, s-o forțez. În zadar. Era înțepenită zdravăn. Și tocmai în gaura cheii își făcuse pânza un păianjen, așa că nu puteam vedea ce era dincolo. Dar, spre uimirea mea, am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aminte că la pantoful meu stâng tocul era rupt într-o parte și am controlat încă o dată urmele. După asta n-am mai avut nici o îndoială. La toate, semnul se vedea foarte clar. M-am dus din nou până la poarta ruginită unde am constatat că urmele o luau în altă direcție. Aveam o senzație stranie. Mergeam pe urmele mele într-o direcție cu totul necunoscută mie, unde nu fusesem niciodată. Uitasem oare? Priveam în jur cu atenție, dar nu recunoșteam nimic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a tăcut de tot, m-am sculat și am plecat orbecăind, la întîmplare. Am nimerit în niște mărăcini din care abia m-am descurcat să ies. Într-una din nopțile următoare am aflat, în sfârșit, ce se ascundea dincolo de poarta ruginită. Și n-o să vă vină să credeți ce-am visat. Era o mare! Am găsit poarta deschisă, bălăbănindu-se în bătaia vântului. Am făcut câțiva pași și m-am pomenit pe un țărm. Luna strălucea, dezvăluindu-mi o plajă cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]