4,482 matches
-
în teasc, durerea curgea tulbure în potir, Petru își bea furtuna, și furtuna aducea altă furtună. Taci, puiule, nu mai plânge, ăsta este păcatul părinților! Dumnezeu nu dă mai mult decât putem duce! Mamă, nu mă mai minți, m-am săturat să mai inventez sfinți, cârpe pentru sperietori am adunat toată viața. Mi-ai povestit atâtea minuni, minunea noastră când vine ? Sfântul Stelian are grijă de copii, pe mine de ce m-a sărit rândul? E atât de simplu să pui totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se face că-i întinde o mână, altcineva îi arata sensul în sfârșit; când nu se mai aștepta, a primit și coordonatele lui Dumnezeu. (Copăcel, puiule, copăcel! În arenă s-a făcut strigare și pentru tine, îngerii la trapez fac saturi mortale fără plasă.) Următorii doi pași: în poarta casei așteptarea era un fel de exfoliere a amintirilor, părinții culegeau viță de vie în cer. Încă unul: prin inimă, se trecea o singură dată, ce era mai mult fotografii suprapuse. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru vii, să clipești blițuri în zori, să amesteci nuanțe, să numeri pe sărite, să schimbi priorități, să desenezi etichete, să-ți dai demisia sau să ridici piatra cu mâna lui Dumnezeu. Petru în fiecare seară motiva incompatibilități: M-am săturat să fiu amăgit sau amenințat cu Dumnezeii personali. Bunica a reușit să și-l apropie, tata, mama, frații, sergentul, doctorul Chelemen, nenea Matei îl purtau ca pe o fotografie uzată printre altele. Drumul spre cimitir Dumnezeu, cu cizme de gumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
apropie, tata, mama, frații, sergentul, doctorul Chelemen, nenea Matei îl purtau ca pe o fotografie uzată printre altele. Drumul spre cimitir Dumnezeu, cu cizme de gumă pășește în urma căruței; drumul spre biserică Dumnezeu, desculț, face cărare în iarbă. M-am săturat! Toată viața proprietarii lui Dumnezeu l-au asmuțit asupra mea ca pe un câine turbat. Doamne, dacă tu ești tatăl meu, atunci fii tatăl meu împotriva tatălui lor; tata nu a știut cum este să fie puternic fără să ridici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
spate crucea neputincioșilor, lui Petru, după ce a învățat pașii, pe umeri i-a crescut o grindă. Mântuitorul s-a înălțat din semnul păcatului, Petru, tot mai mut, într-o orizontală de umbră: Plec acolo unde cerul crește singur, m-am săturat să car în spate proptele pentru livezile zmeilor. Plec, nu vreau să împart cu nimeni șotronul. Acolo, Dumnezeu îmi va deschide ușă în icoană. Credința, fie și cât un grăunte, mută munții din loc. Petru își imagina mânăstirea ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșmintele regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc la curțile principilor antici; fiind primit cu dragoste de ei mă satur cu acea hrană care solum doar ea este făcută pentru mine și pentru care m-am născut; nu mă rușinez a vorbi cu ei și a-i întreba de motivațiile acțiunilor lor; iar ei îmi răspund cu bunăvoință; și timp
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșminte regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc în străvechile lăcașuri ale oamenilor de demult; fiind primit cu goste de ei, mă satur cu acea hrană care solum 2 este făcută pentru mine și pentru care m-am născut. Nu mă rușinez a vorbi cu ei și a-i întreba de cauzele faptelor lor. Iar ei, cu omenia lor, îmi răspund; vreme de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dar cum polonezii au memoria scurtă în privința binefacerilor, trebuie să se revină mereu la acest procedeu: într-un cuvînt, republica Polonia este ca vasul Danaidelor: regele cel mai generos va răspîndi în van binefaceri asupra ei, căci n-o va sătura niciodată. Totuși, cum un rege al Poloniei are multe favoruri de făcut, poate să se descurce cu resurse obișnuite, nefiind obligat a acorda mai mult decît atunci cînd are nevoie de familiile pe care le îmbogățește. A treia întrebare a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
facțiuni și tirani; revoluțiile frecvente și permanente îi obligară pe principi să construiască citadele pe înălțimile orașelor, pentru a mulțumi, în acest mod, spiritul neliniștit al locuitorilor acestora. Din acele timpuri barbare și pînă azi, fie că oamenii s-au săturat să se distrugă între ei, fie, mai degrabă, pentru că suveranii au, în țările lor, o putere mai despotică, nu se mai vorbește așa de mult de instigări și revolte, și s-ar putea spune că acest spirit de neliniște, care
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
acolo spre Țara Codrului... Știu și eu cînd l-au lichidat pe Blidaru. Au trîntit securiștii un chef ca la cîștigarea unui război! Trei zile le-au cărat vin, slănină și cîrnați Geiger și Baumgartner și tot nu i-au săturat. Eram numai urechi. Nu Înțelegeam: cum putuseră niște inși izolați să țină piept regimului stăpînitor pretutindeni? Și iată că se putuse. Mă temeam ca nu cumva tata să se oprească din povestit, fiindcă rar i se Întîmpla să se atingă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nu Înainte de a arunca asupra prințesei un blestem mare: să-și coasă Vilma cămașa de mi reasă, cu Îngăduința de a Împunge cu acul doar de șapte ori pe an. După alții, i se lăsase putere pentru o singură Împun sătură, una singură, și aceea cu păcat greu, numai În ziua de Paști. Iar fără această cămașă cusută gata, Vilma să nu se poată mărita. A mai azvîrlit părintele vîndut două anateme: să nu se poată spăla și pieptăna fata lui
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În orășelul Kempten din Bavaria unde nu s-a simțit deloc la largul ei. Măruntă fiind, așezarea se um plea pe zi ce trece de șvabi sătmăreni. Aceleași văicăreli de acasă, aceleași obsesii, bîrfele și chiar mutrele de altădată. Se săturase. Îmi scria că cel mai frumos an din viața ei fusese 1990, cînd știa că va lăsa totul În urmă și cînd noutățile pentru 178 O vară ce nu mai apune ea Începuseră cu drumurile sub orice pretext, la București
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de unde venea. Am trecut ușor în fața lui, să-l privim. Pe masă, un opaiț. Cu fruntea în mâini, bărbatul murmura cânta -, acum auzeam numele Lui Iisus repetat mereu și mereu. Într-un târziu, a părut că ne vede. "Încălziți-vă, săturați-vă", ne-a spus cum și unde, am fi întrebat noi dar nu îndrăzneam. A întins brațele, ne-a luat de mâini, ne-a spus să ne ținem și noi unul de altul, de mâini, și a început să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
iarăși la locul bisericii și, în timp ce fetița începu să cânte, am împărțit-o tuturor. Acum vă așteptați, cred, la o minune. Dar n-a fost nici o minune. Nu atunci. Am dormit , prima dată după atâta vreme, afară. Nu ne mai săturam de aer, parcă-l mâncam, când îl respiram. Ne-am trezit în zori. Zori cenușii, pustii și triști. Dar eram afară ! Eram vii ! Trăiam ! Nu știu ce și-au spus tata și vecinul, dar s-au apucat să caute prin dărâmături. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
care le vedeau la colegii lor de la alte școli; ce atâta învățătură : să știe să se "descurce" în viață spuneau părinții lor și s-o facă mai bine decât ei. E și asta o școală, nu?!) Cine sunt eu ? Se săturaseră de joc, se recunoscuseră fiecare și tocmai când să-și scoată legătura de la ochi, cineva strigă : Hai încă o tură și după aceea la masă, că vi s-o fi făcut foame !" "Asta-i simplu ! Ești cabanierul ! Nici nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce să vezi ! Pe inul alb ca zăpada erau câteva bucățele pătrate de pâine albă câte una pentru fiecare. "V-am adus ceva de la biserică!" Bătrânul le spusese dimineață să meargă la biserică, fiindcă așa se cade, duminica să se sature cu trupul și sângele Lui, dar parcă nici nu-l auziseră și alergaseră toți în poiană, râzând, strigând. Atunci cabanierul îi spusese câinelui, care se luase pe poteca după el : "Tu stai aici și păzește copiii!" Iar câinele se întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cerut niște apă și, cum am putut, m-am tras lângă fântână și am scos cu chiu, cu vai oleacă de apă. Dar ție nu-ți era sete? Ba da, dar vouă vă era mai sete decât mie. Și te săturai tu, dacă am fi băut noi?! Păi, uite, asta nici nu mi-a trecut prin minte. V-am văzut că v-ați potolit setea și nu știu cum, dar m-am simțit împăcat, mângâiat, plin de bucurie, ca atunci când plouă... Poți spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nici valurile nu se mai auzeau, se făcea liniște, tot mai liniște, o liniște dulce, cum nu mai simțisem vreodată, cu atâta bucurie și blândețe și cald în inimă... și tot dulce era în cerul gurii, "ca și cum gura mea se sătura cu bucate alese" (cam așa sunau cuvintele psalmistului pe care mă căznisem să le învăț la școală) nu-mi bătusem capul să înțeleg despre ce era vorba, dar acuma vedeam și eu cum adică e dulcele mai presus de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să mai faci, chiar dacă te vindeci ?!" Mă gândeam că într-o zi i s-o face milă unuia, să mă omoare și așa, pâine vedeam tot mai rar, bani nu-mi mai aruncaseră demult, care cum trecea mă înghiontea... se săturaseră să mă vadă... eram ca o piatră în drumul lor... de la o vreme nici nu mă mai uitam la apă... ce folos ?! Măcar țineam ochii închiși, să nu-i mai văd, poate că nu mă mai văd nici ei... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
verișorul lui era pe undeva, pe malul nu-știu-cărei-ape și era om mare de se temea și Împăratul de el... Așa că rămăsese vorba așa, "unchiu' meu". Și cine avea un "unchi" mai frumos ca al meu ! Când ne strângeam și ne săturam de joacă și mai vorbeam și noi, așa, între noi, toți se lăudau ba cu mama, ba cu tata, ba cu frații, eu... cu unchiu'. Nu că nu mi-ar fi plăcut mama și tata erau așa buni din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
început să mă legene... mă mângâia din când în când ușurel pe cap și cum nu încăpeam, că mulțimea se tot strângea în jur, i-am strâns în brațe picioarele și mi-am pus capul pe genunchii lui. Nu mă săturam uitându-mă la el ! Cred că știa toate prostiile pe care le făcusem și asta, cu scara -, dar nu era dojană în ochii lui, era ca un soare blând care mă scălda cu totul și eram bucuros și liber că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Și eu nu eram decât un biet măgar... Cât de buni trebuie să se fi făcut oamenii, care-l vedeau și-l ascultau și-l atingeau pe Rege... Oamenii pe care el îi vindecase, le înviase pe cei dragi, îi săturase cu hrană și le umpluse inima cu învățătură... fiindcă, îmi spuneam, era mai ușor să devii tu însuți lumină când semeni la făptură cu Regele făcut din lumină... Când am ajuns în oraș, m-au lăsat liber și regele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mergem în cer). Da, de acolo venea lumina. M-am așezat cu fereală, dincolo de deal, să nu se supere Regele când o să iasă, ca să-L aștept. Ei, da, mi-era și foame, și sete, dar știam că am să mă satur când o să vină el. Dacă o să vrea să-L duc în cer ? Am să stau aici să-L aștept. Eu știu drumul, așa că o să-L aștept. Aici. Într-un târziu, am simțit miros de soare, de miere și flori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
jur, culorile străluceau cum nu știam să mai fi văzut vreodată ! Ce verde era iarba, ce smălțuite în toate culorile și parfumate erau florile ! Ba chiar și cerul era altfel, puteai gusta lumina , lumina care curge ca apa, te puteai sătura cu lumina și, cu cât te săturai, cu atâta ți-era mai sete de lumină, așa cum te poate sătura și înseta numai bucuria... lumina aceea care strălucește ca bucuria... poate chiar e bucuria de adevărat, fiindcă, uite, acolo e El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai fi văzut vreodată ! Ce verde era iarba, ce smălțuite în toate culorile și parfumate erau florile ! Ba chiar și cerul era altfel, puteai gusta lumina , lumina care curge ca apa, te puteai sătura cu lumina și, cu cât te săturai, cu atâta ți-era mai sete de lumină, așa cum te poate sătura și înseta numai bucuria... lumina aceea care strălucește ca bucuria... poate chiar e bucuria de adevărat, fiindcă, uite, acolo e El, prietenul nostru ! Până la urmă chiar așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]