936 matches
-
camerei cu vitrine de porțelanuri din apartamentul unde suferise Întemnițarea Împreună cu Shula-Slawa. Nesfârșite ore literale În care ești mâncat pe dinăuntru. Mâncat pentru că lipsește coerența. Poate ca pedeapsă pentru că nu ai reușit să găsești coerența. Sau mâncat de dorul de sacralitate. Da, du-te și găsește-o când toată lumea ucide pe toată lumea. Când a fost ucisă Antonina. Când el Însuși a fost supus la omor lângă ea. Când În el și În alți șaizeci sau șaptezeci, despuiați și după ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
titlu-metonimie), tratează despre Palingenezie. în adâncul ființei umane se ascund sumedenie de eu-uri rătăcitoare în timp și-n spații. Această populație de invarianți psihologici se regăsește în metafora constitutivă a "cutiei cu bătrâni", recompunerea arhetipală a omului din protoplasma sacralității. Ipostazele în care aceasta se actualizează în profanul mundan sunt repertoriate cu acribie arhivistică, dosarul rezultat fiind o colecționare a fantasmelor secretate de un imaginar debordant, cu rădăcini în arta medievală a misterului. Decodarea impune o perfectă circularitate agnostică: "IN
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
spirituală în favoarea pragmatismului. Mitropolitul Dosoftei o numea pe Sfânta Parascheva „podoaba bisericii noastre” un „izvor al harurilor”, prezența ei la Iași, concretizându-se doar în binefaceri. Abuzurile îndelungate și chiar lipsa de etică a mai marilor Bisericii nu au alterat sacralitatea acestei instituții în viziunea poporului român care a căutat mereu refugiu cu umilință și patimă între pereții ei pe care erau pictate figurile sfinților care, fără a etala frumusețe, etalau adevărul suferințelor pământești, realitatea vieții religioase a românului care nu
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
nu mai era cu adevărat atent la ceea ce spunea. Sub copacul lui se constituiseră două tabere de adepți fervenți: una dintre ele era absolut convinsă că maimuțele trebuiau eliminate pentru a-l salva pe Baba al Maimuțelor și atmosfera de sacralitate a mănăstirii; cealaltă era furioasă că aceste animale sacre vor fi astfel umilite și alungate din căminul lor de drept. Liniile de bătălie fuseseră trasate și toți cei care aveau vreo legătură, chiar și întâmplătoare, cu disputa, se simțiseră obligați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
invadator și respirația câinelui care se vârâse la locul lui, sub divan. Începeam să mă obișnuiesc cu întunericul și să disting formele mobilelor, bibelourile negre și profilul șemineului pe perete. Părea un altar închis. Pentru că pe întuneric casa avea o sacralitate a ei și o delăsare a ei. Ea exista în absență, exista mult mai mult. Ultima oară o târâsem pe divan. Nu ne privisem niciodată. M-am aplecat să caut locul în care între brațul divanului și spătar își înăbușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Hristos înseamnă și îndumnezeirea naturii. Sunt sigură că, pe când tu îți lipeai obrazul de cireș și pe când îmi sărutam eu mărul, habar nu aveam nici unul de mistica ortodoxă teoretizată de o figură splendidă cum e, de pildă, Lossky, dar percepeam „sacralitatea” vitei, a grâului, a prunilor. De aici și poanta aia simpatică: să ne ia ungurii Ardealul, dar să ne lase prunele! Tratamentul „tandru” era rezervat de bunicul animalelor, dar în cazul străbunicii domnea, cum îți spuneam, democrația biosferei: „Hai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
voluptate !" Poezia lui Charles Baudelaire Harmonie du soir Armonia serii este de asemenea exemplară ca magie și inițiere orfică. Incantația datorită melodicității excepționale, însoțită de mișcarea ritualică suitoare, poartă cu perfectă logică internă către inițierea într-un mister, cel al sacralității și perenității iubirii: E ceasul când pe lujer în seara ce se stinge, Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și zvonuri și arome se-nvălmășesc ușoare; Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și freamătă-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
descifrezi ce-am spus,/ Căci pana-mi are-o taină și scrie cu nespus." Or, taina de dezlegat aici este următoarea: "desăvârșirea este o sclavie, dar este cea mai pură". Pentru că armonia este o finitudine, dar iubirea o transmută în sacralitate și inefabil. Prin urmare, Hafiz postulează un adevăr fundamental: pentru a înțelege ceea ce creează un văz transcendental este nevoie de un ochi cu deschidere afină. Poemele lui Hölderlin se află pe crestele gândirii de unde nu coboară niciodată. Prin excelență, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
flăcări când tot ce poetul atinge cu strunele se află în armonie" cu omul și cu toată firea. Spiritualitatea greacă a fost modelatorul liricii lui Friedrich Hölderlin. Sub semnul apolinicului, poezia sa serbează, în gesturile largi ale amplelor ritmuri grecești, sacralitatea naturii și a vieții: Crestele ne învață legile lor sfinte... Vreau să vă cânt graiuri ale cerului, pe toate și să vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt, pentru ca în noi Geniul divin să cânte acordul maiestuos, ordinea divină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este justiția ei. Restul e literatură. Poetul este justițiarul axiologic al Ființei. Experiența poetică nu este pur estetică, nu doar celebrează existența, ci prin faptul că transformă poetul, lumea, cititorul, ne schimbă identitatea spirituală, este etică. Etică în sens de sacralitate, pentru că orice creație este sacră. Așa fiind, justiția poetică este o etică neiertătoare. Ce rezistă dintr-un poem supus probei de foc a justiției poetice ? Ea condamnă la dezgust și uitare tot ceea ce Eminescu numește "mlaștină" și "bâiguit nărod". Justiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
trecând peste pragul morții, de unde Enkidu vorbește cu Ghilgamesh, despre oroarea lumii de dincolo. Unind astfel, pe de o parte, eroarea umană și moartea ca destin ineluctabil, cu răutatea cerului, cu intervenția nefastă a șarpelui, iar pe de altă parte, sacralitatea prieteniei și catharsisul cântului epopeea sumero-babiloniană dezvoltă parametrii esențiali ai răspunsului omului de a fi destinat morții Sein zum Tode, cum se va exprima după șase milenii Martin Heidegger. Considerându-se de aceeași natură cu zeii, pentru egiptean, precum scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
împotriva curentului, deși știa că e scurs la vale, era salvarea lui, dovadă că și nereușita face parte din sensul vieții. Conștient că există ca nimicnicie veritabilă, ca nonsens dovedit, ca absurd demonstrat, a oferit cu atât mai mult, convingerea sacralității vieții. Sunt un nimeni important râdea el de propriul avatar. Dacă ar fi mers la fiecare dintre profesori acasă, scria Gustav mai departe, ai fi crezut că lumea e un bâlci în care zadarnic vrei să te distrezi pentru că hidoșenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
purtați bolnavii și apoi aranjați în ordine, pe rânduri. Intre timp, toți cântă, se roagă cu o evlavie și o intensitate pe care o citesc ușor pe fețele și în gesturile lor. Nu găsesc cuvinte pentru a descrie solemnitatea și sacralitatea acestor momente și gesturi ale credincioșilor. Bolnavii aceștia, veniți în grupuri organizate din diferite dieceze ale Franței sau din alte țări, purtați în cărucioarele sau pe tărgile lor, mi se par a fi Isus ajutat de Simon din Cirene să
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
propuneri de opere care au un tot mai pronunțat caracter sincretic. Simple glume, uneori, sau evidente sclipiri de geniu, alteori, aceste opere readuc în actualitate mai vechea noțiune de Artă, cu un conținut nou însă, în care deplasarea accentului de la sacralitatea hegeliană la profanitatea consumerismului este prima ce frapează. Articulată inițial la interferența dintre genurile tradiționale ale artei, paradigma sincretismului aspiră de o vreme la universalitate: de la arte plastice s-a trecut la arte vizuale, iar acum asistăm la tatonări, la
CATALOG Sincretismul artelor 1 by D. N. Zaharia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_941]
-
Pe mal, Împăratul îi trimisese pe soldații germani, care vegheau stând într-un cerc tăcut. Comandantului lor, lacul nemișcat, înconjurat de păduri adânci, îi evoca ritualurile zeilor săi aflați departe, dincolo de fluviul Rhenus; împărți ordine oamenilor săi cu o anumită sacralitate, iar aceștia se supuseră, cuprinși de aceeași emoție misterioasă. Ma-ne-djet se afla lângă punte, pustie, fără lumini. Luna nu se ridicase încă de după buza craterului, dar lumina cerul. Marea corabie de aur îi capta reflexul pe dale, balustrade, metopele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În ceea ce privește faptul că sunt unul în celălalt, cu toate că sunt două lumi paralele, se pot da drept exemple toate necuvântătoarele și toată Existența, pentru că în spatele tuturor se găsesc dragostea, puritatea și sfințenia Divinității. În timp ce acestea sunt niște chestiuni obișnuite, ele ascund sacralitatea, religiozitatea, cu care am fost creați cu toții. Mircea Eliade ne spune în conferința de la Saint-Cloud din anul 1956 că atunci când noi reflectăm sau ne rugăm unei necuvântătoare găsim în ea sacrul, „ganz andere”, care ne ține sufletul pur în Cosmosul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe unul din micile tronuri din Încăpere, nespus de palid. După o clipă, poetul șezu și el În fața sa. — Căiește-te... mortifică-ți cruzimea dinaintea umilei noastre măreții, și vei redeveni fiul nostru... murmură cardinalul. Orice urmă a ipocritei sale sacralități se făcuse nevăzută. Acum apărea drept ceea ce era pe dinăuntru: un politician angajat Într-un duel cu un adversar neînduplecat. Pierduse prima ciocnire și Încerca să Își adune forțele pentru a ataca din nou. — Și apoi, ce te-a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o deosebește de celelalte pietre. Pentru cei cărora o piatră li s-a arătat sacră, realitatea sa imediată se preschimbă însă în realitate supranaturală. Cu alte cuvinte, pentru cei care au o experiență religioasă, întreaga Natură se poate înfățișa ca sacralitate cosmică. Cosmosul, în totalitatea sa, poate deveni o hierofanie. Omul societăților arhaice tinde să trăiască în sacru sau în preajma obiectelor consacrate cât mai mult timp. Tendința este lesne de înțeles: pentru "primitivi", ca și pentru omul tuturor societăților premoderne, sacrul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
desparte cele două modalități de experiență, sacră și profană, citind capitolele privitoare la spațiul sacru și construcția rituală a locuinței omenești, varietatea experiențelor religioase ale Timpului, raporturile omului religios cu Natura și lumea uneltelor, consacrarea vieții înseși a omului și sacralitatea pe care o pot dobândi funcțiile sale vitale (hrană, sexualitate, muncă etc.). Va fi suficient să ne amintim ce anume au devenit cetatea sau casa, Natura, uneltele sau munca pentru omul modern și areligios ca să ne putem da seama de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
experiența profană a Lumii. Nu vom stărui asupra nenumăratelor schimbări pe care experiența religioasă a Lumii le-a suferit de-a lungul timpului. Este limpede că sistemele de simboluri și cultele legate de Pămîntul-Mamă, de fecunditatea umană și agrară, de sacralitatea Femeii și altele nu s-au putut dezvolta spre a alcătui un sistem religios bogat articulat decât datorită descoperirii agriculturii; este tot așa de limpede că o societate preagricolă, specializată în vânătoare, nu putea percepe în același mod și cu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
altele nu s-au putut dezvolta spre a alcătui un sistem religios bogat articulat decât datorită descoperirii agriculturii; este tot așa de limpede că o societate preagricolă, specializată în vânătoare, nu putea percepe în același mod și cu aceeași intensitate sacralitatea Pămîntului-Mamă. Deosebirea de experiență este dată de diferențele de economie, de cultură și de organizare socială, adică de Istorie. Și totuși, există între vânătorii nomazi și agricultorii sedentari o asemănare de comportament care ni se pare cu mult mai importantă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
socială, adică de Istorie. Și totuși, există între vânătorii nomazi și agricultorii sedentari o asemănare de comportament care ni se pare cu mult mai importantă decât deosebirile: și unii și alții trăiesc într-un Cosmos sacralizat, fac parte dintr-o sacralitate cosmică, manifestată atât în lumea animală, cât și în lumea vegetală. Ajunge să comparăm situațiile lor existențiale cu aceea a unui om al societăților moderne, care trăiește într-un Cosmos desacralizat, ca să ne dăm seama cât de mare este deosebirea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
acestui concept (cunoscut în gândirea filozofică și științifică încă din Antichitate) reprezintă o altă temă, pe care nu ne propunem s-o abordăm. Subiectul cercetării noastre este experiența spațiului, așa cum este ea trăită de omul religios, de omul care respinge sacralitatea Lumii, asumând doar o existență "profană", purificată de orice presupoziție religioasă. Această existență profană nu se întîlnește niciodată în stare pură. Oricare ar fi gradul de desacralizare a Lumii la care a ajuns, omul care a optat pentru o viață
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Vom întîlni exemple și mai clare în acest sens: sanctuarele, care sânt "Porți ale Cerurilor", locuri de trecere între Cer și Pământ. Adesea nu este nici măcar nevoie de o teofanie sau de o hierofanie propriu-zise: un semn oarecare poate arăta sacralitatea unui loc. "Legenda spune că vrăjitorul care a întemeiat El-Hemel la sfârșitul veacului al XVI-lea s-a oprit să înnopteze lângă izvor și a înfipt un băț în pământ. A doua zi a vrut să-l ia și să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sau i se dă drumul unui animal domestic - de pildă un taur -, apoi este căutat după câteva zile și sacrificat în locul unde este găsit. Aici va fi ridicat altarul, iar satul va fi construit de jur-împrejur. În toate aceste cazuri, sacralitatea locului este arătată de animale: oamenii nu au așadar libertatea de a alege locul sacru; ei nu fac decât să-l caute și să-l descopere cu ajutorul unor semne misterioase. Aceste câteva exemple înfățișează diferitele mijloace prin care omul religios
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]