1,131 matches
-
că dragul tău polițist White e un nenorocit de mardeiaș și atît? — Numai dacă tu comprende că ești gelos pe el. Dumnezeule! Privește! Ray Dieterling și tatăl lui. Ed se ridică În picioare. Inez se ridică și ea, cu ochii scînteind. Preston spuse: — Raymond Dieterling - fiul meu, Edmund. Edmund, vrei să ne prezinți tinerei doamne? Inez, direct către Dieterling: Domnule, este o plăcere să vă Întîlnesc. Am fost... de fapt sînt o mare admiratoare a dumneavoastră. Dieterling Îi luă mîna. — Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
bărbat, al treilea, cu chipiu și o plăcuță cu număr prinsă pe reverul hainei, asigurîndu-i că are el grijă de mașină și Încercînd să obțină un bacșiș, dar Carlos Îi spuse că are el singur grijă și Își Încrucișară privirile scînteind de ură. Dar individul insistă, cerînd să i se plătească un bilet pentru parcare. Susan deschise poșeta și-i căzură biletele de avion, pudriera, ochelarii de soare și rujul În tub de aur. Ridică ochelarii, toți se aplecară să ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se strecură lângă el și îi șopti: Nu aș fi zis niciodată. —Ce să zici? — Tu. Un socialist sushi, îl necăji ea, jucându-se cu părul. Pupilele lui s-au dilatat, făcându-i ochii aproape negri, și o privire a scânteiat între ei. Peste cincizeci de minute, Trix a intrat din nou în birou, cu punga de sushi la cea mai mare distanță posibilă de corpul ei. Astăzi ce ți s-a mai întâmplat? întrebă Jack. Ai fost luată ostatică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
aduc speranța vieții sau presimțirea morții. Înainte de nuntă, Alkestis era limpede, mai luminoasă ca aerul delphic, dar peste atelajul tras de un leu și un mistreț al pretendentului ei flutura umbra fatalității (I, p. 189). O dată săvârșită însoțirea, iubirea reginei scânteie ca un chivot (I, p. 188). Apăsat de umbra prevestirii fatidice, Admetos rătăcește prin pădurile negre în încercarea de a înlătura sentința și se confruntă cu îngerul morții într-o noapte mult mai neagră decât noaptea (I, p. 190). El
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Tomás cel cumsecade și loviturile lui sub centură. — Se numește Clara, am spus. — Știu. Clara Barceló. — O cunoști? — Toată lumea cunoaște cîte o Clara Barceló. Cum se numește contează mai puțin. Am rămas În tăcere o bucată de vreme, uitîndu-ne cum scînteia focul. — Ieri seară, după ce m-am despărțit de tine, i-am scris o scrisoare lui Pablo, zise Bea. Am Înghițit În sec. — Logodnicului tău, sublocotenentul? De ce? Bea scoase un plic din buzunarul bluzei și mi-l arătă. Era Închis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-mă În față, m-am Întors spre un perete din metal și lumină care se repezea către mine cu toată viteza. În ultima clipă, un trecător din spatele meu mă trase Îndărăt și mă smulse din calea autobuzului. Am contemplat fuzelajul scînteind la cîțiva centimetri de fața mea, o moarte sigură defilînd la o zecime de secundă. CÎnd mi-am dat seama de cele petrecute, trecătorul care Îmi salvase viața se Îndepărta pe o trecere de pietoni, o simplă siluetă Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Nastasia Filippovna continua să râdă și nu pleca, dând impresia că o lungea cu bună intenție. Nina Alexandrovna și Vera se ridicaseră și ele de pe locurile lor și, speriate, tăcute, așteptau să vadă până unde se va ajunge; ochii Variei scânteiau, dar asupra Ninei Alexandrovna toate acestea aveau un efect dureros: tremura și părea că va leșina imediat. Dacă-i așa, atunci o sută! Chiar astăzi aduc o sută de mii! Ptițân, ajută-mă, o să te procopsești și tu cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
le exprime, chiar dacă ar fi fost dorințele cele mai capricioase și mai inutile pentru dânsa. Și acum era parcă isterizată, se agita, râdea febril, bolnăvicios, mai ales la obiecțiile ridicate de Toțki, care era alarmat. Ochii ei negri începură să scânteieze, pe obrajii palizi se arătară două pete roșii. Expresia posomorâtă și dezgustată de pe chipurile câtorva musafiri îi ațâța, poate, și mai mult această dorință zeflemitoare; poate, îi plăcuseră tocmai cinismul și cruzimea ideii. Alți oaspeți erau convinși că ea urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
înfuriat la culme. — Aici numai cravașa-i bună, altfel n-o scoți la capăt cu creatura asta! spuse el aproape tare. (Se pare că și înainte fusese confidentul lui Evgheni Pavlovici.) Fulgerător, Nastasia Filippovna se răsuci spre el. Ochii ei scânteiau; se repezi la un tânăr absolut necunoscut, care stătea la doi pași de ea și avea în mână un baston subțire din nuiele împletite; i-l smulse și îl plesni din răsputeri pe ofițer, pieziș, peste obraz. Totul se petrecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în cursul dimineții, se cufundase într-un somn greu pe patul lui, încă nehotărându-se să desfacă unul dintre cele trei plicuri, iarăși avu un vis apăsător și iarăși veni la el aceeași „criminală“. Ea îl privi iarăși cu lacrimile scânteindu-i pe genele lungi, iar îl chemă cu ea și el se trezi iarăși, ca mai înainte, amintindu-și chinuitor chipul ei. Ar fi vrut să plece pe loc la ea, dar nu putu; în sfârșit, aproape disperat, desfăcu scrisorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de aceea ținea acum să-și ridice fruntea și mai sus în fața lor, să-i eclipseze prin bunulgust și bogăția toaletei și: „N-au decât să strige, să fluiere dacă vor avea curaj!“. Numai gândindu-se la asta ochii ei scânteiau. Avea un vis tainic, pe care nu-l spunea cu voce tare: spera că Aglaia sau vreo persoană trimisă de ea anume se va afla incognito în mulțime, la biserică, privind și văzând totul, și de aceea se pregătea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ritmul ei vital. Războaiele se nasc dintr-o tensiune vitală, pe care, la rândul lor, o măresc. Dar numai în intensitate, nu și în durată. Caută națiunile longevitatea? Cine ar putea-o spune?! Sânt însă unele cu destin genial, care scânteiază definitiv și efemer, ca poeții. Ele preferă gloria longevității și sânt necruțătoare cu rezervele lor de viață. Numai culturile mediocre se supraviețuiesc, fiindcă n-au trăit niciodată. Dacă Franța îndură o carență și de multă vreme se desfată inconștient în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
șaretă. Ridică degetul a luare-aminte. — Și fac exact atâtea ture câte le ceri. Se uită spre Rufus, care surâde neîncrezător. — Niciodată la fel, rostește cu hotărâre. Își împreunează apoi liniștit mâinile pe piept, iar puzderia de stele de pe chenarul mantiei scânteiază scurt, aruncând lumini vii și strălucitoare. Revine cu pași măsurați în dreptul puilor. Când i-am luat de la muma lor, am folosit un cal cât mai iute cu putință, și i-am mutat după aceea pe alți cai, odihniți, care mă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din pleoape, ca orbit de atâta bogăție de culori. Alături de el, romanul se lasă pradă unui dulce miraj. De-ar fi cu putință ca înaintea lui să se afle Mariamne, înveșmântată în țesătura asta lucioasă, asemănătoare unui fagure de miere, scânteind în mii de nuanțe...! Deschide ochii și oftează. Se scutură înciudat, încercând să alunge năluca unei fericiri imposibile. Nu se poate apropia de altar gândindu-se la Mariamne. Acolo nu au voie să stea decât oameni caști, cu sentimente cinstite
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dintre Sumatra și Port-au-Prince, tratezi cu englezii, la căpitănia portului Darwin ești Înregistrat drept Kurtz și de-acum devii Kurtz pentru toată lumea - și Jim Cânepă pentru indigeni. Dar Într-o seară, În timp ce fata te alintă În cerdac și Crucea Sudului scânteiază ca niciodată, vai, cât de diferită de Ursa Mare, tu Înțelegi: ai vrea să te Întorci acasă. Numai pentru puțină vreme, ca să vezi ce-a mai rămas din tine prin locurile acelea. Iei șalupa cu motor, ajungi la Manila, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
unii cu picioarele goale, alții În teniși. Mă izbi imediat altarul: pretos velhos, caboclos cu pene multicolore, sfinți care ar fi putut semăna cu niște căpățâni de zahăr, dacă n-ar fi fost dimensiunile lor pantagruelice, Sfântul Gheorghe cu platoșa scânteind și cu mantia purpurie, sfinții Cosma și Damian, o Fecioară străpunsă de spade și un Crist de un hiperrealism nerușinat, cu brațele desfăcute ca Mântuitorul din Corcovado, dar În culori. Lipseau așa-zișii orixás, dar li se simțea prezența pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu staniol sau cu foițe de metal, bineînțeles de aur și de argint, și de un oarecare efect, pentru că fiecare dintre aștrii luminători era direct Însuflețit de flăcările unui trepied cu jăratic. Deasupra baldachinului atârna din tavan o stea uriașă, scânteind de pietre prețioase sau fabricate din sticlă. Tavanul era Îmbrăcat În damasc albastru-deschis, presărat cu stele mari, argintii. În fața tronului, o masă lungă Împodobită cu palmieri, pe care era depusă o spadă, și chiar În fața mesei un leu Împăiat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mi-am dat seama la care anume clienți ciudați făcea aluzie În ziua aceea, În mina de la München. La masă ședea Bramanti, Îmbrăcat ceremonios Într-o tunică purpurie cu broderii verzi, o rasă albă cu franjuri de aur, o cruce scânteind pe piept, și pe cap având un fel de mitră, Împodobită cu un panaș alb cu roșu. În fața lui, cu o sobrietate hieratică pe figuri, vreo douăzeci de persoane, tot În tunici purpurii, dar fără podoabe. Toți purtau pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În sfirșit, Tom și cu mine ajungem acasă. Mă uit la ceas. E 3.15. Am trei sferturi de oră ca să mă fac mai frumoasă decît am fost vreodată. La patru fără cinci, am terminat. Noii mei cercei de cristal scînteiază În lumina lămpii, simt pe piele moliciunea noului pulover, care-mi face talia să arate cum n-am mai văzut-o de luni Întregi, iar decolteul, fără falsă modestie, e de-a dreptul spectaculos. Pantofii cu toc Îmi conferă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-l privească. De două săptămâni, sahibii au intrat în oraș numai cu patrule militare. Femeile și copiii lor se află la Fortul Gobind Garh. De ce se plimbă băiatul ăsta, privind nenorocirea din jur, detașat, ca un turist? Cupola Templului Auriu scânteiază peste acoperișurile pline de funingine. Ignorând reacția pe care o stârnește, Pran se îndreaptă spre templu. Prin tot orașul, amintiri. Incendii, jafuri. După bancă, a urmat oficiul poștal. Secția de poliție. Magazinele englezilor din bazarul Hall. Albi morți în urma bătăilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lumea; cerne din cer pulberi de făină; a pus apelor podișor de argint; a pus crengilor mănuși de puf alb; a pictat cerul cu nori de leșie; a oprit soarele să mai privească pământul; ape înghețate de cristal; covorul argintiu scânteind în mii de luminițe; copacii cercelați cu flori de gheață; fulgii ca niște steluțe înghețate rotindu-se în cercuri largi, legănându-se în valuri albe, transparente; fulgii căzând pieziș pe toboganul vântului; ninge cu fulgi mari ca de vată; fulgi
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
munte, care își înalță piscurile printre norii albicioși din văzduhuri. Și iată că, acum suntem chiar jos, la temeliile acestui templu al naturii. Privim în sus; dar ochii noștri coboară umiliți, orbiți fiind de strălucirea piscurilor albe de calcar, ce scânteiază sub luminile de aur ale soarelui, parcă ar fi un diamant al timpului, ori o mândră stea polară. La poalele muntelui, ținuturile păduroase înfășoară goliciunea de calcar cu o mantie verde, de smarald. Câtă forfotă, câtă viață ascund aceste păduri
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
eu, cu dânșii, în fața Curții Marțiale, ca complice. Și acolo m-am lepădat de ei, ca de lepră, și am tăgăduit, agățîndu-mă cu disperare de viața asta rușinoasă! Iar ei au tăcut și nici măcar nu m-au disprețuit. Secera morții scânteia în fața lor și ei n-au clipit din ochi... Apoi, când s-a citit amenințarea spânzurătorii, au strigat toți trei, într-un glas, acolo, înaintea Curții, "trăiască Boemia", în vreme ce eu tremuram ca un biet cerșetor, de milă. Ba, ca să dovedesc
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gând. Pe urmă se ridică de pe scaun, își tîrî picioarele și se lungi în pat... Îndată ce puse capul pe pernă, avu senzația că trupul i-a amorțit. În schimb, creierii porniră într-o goană sălbatică. Mii de frânturi de gânduri scânteiau în aceeași secundă, se ciocneau, se amestecau, se înlănțuiau. Și printre ele, ca un bondar roșu, bâzâia de ici-colo, când mai tare, când în șoaptă și mereu sub forme noi, obsesia că, în noaptea aceasta, trebuie să se sfârșească, negreșit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spatele ei, duse mâna la cozoroc, zâmbind jenat. Peste câteva clipe Marta ajunse în fața lui Apostol. Purta o bluză albă dantelată și o pălărie mică, de sub care se zbârleau cârlionții castanii. Îi erau obrajii aprinși, și în ochii de veveriță scânteia o veselie nestăpânită. ― Rodovica a umplut orașul c-ai sosit azi-noapte, ciripi ea, apropiindu-se. Te-am așteptat să vii, dar am pierdut răbdarea și iată-mă! Vorbea tot ungurește și cu atâta plăcere, că buzele-i puțin cărnoase tremurau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]