1,552 matches
-
În povestea copacilor goi, Scârțâind într-o singură ușă, Este vorba de noi amândoi, Este vorba de foc și cenușă. Doi copaci fără frunze pe drum, După cum îi privește înaltul, Doi copaci prin sărutul de scrum, Aplecându-se unul spre altul. Nu mai suntem decât
TATIANA STEPA. N-A SEMĂNAT ÎN VIAŢĂ CĂRBUNE, A SEMĂNAT FLOARE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1703 din 30 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372223_a_373552]
-
munte, iar iubirea noastră nu se deranja de precaritatea condițiilor de cazare. Genny a scos toate lucrurile din geamantanele de carton și le-a aranjat în șifonierul de vârsta bunicilor noastre. Am observat că ușile nu se închideau complet și scârțâiau asurzitor când încercai să le închizi, din cauza degradării materialului din care erau confecționate, dar noi eram mulțumiți că nu aveam scurgeri de apă pe pereți, așa că am trecut cu vederea. După câteva ore de la sosire, ne-am obișnuit și cu
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376182_a_377511]
-
teamă, De nostalgii ce-s dureros de dulci, Ascultă depărtarea cum te cheamă La pieptul tău dorința să mi-o culci, M-aș pierde-n tine așa... ca într-o vară, Când timpul curge greu și obosit, Un greiere ce scârțâie-o vioară În grâul copt ce trebuie cosit. Ca ochii umezi, blânzi, de caprioară În adâncimea verde-a codrului, Că te doresc, la fel ca prima oară, Când mi-ai dat foc c-o șoaptă visului... E ora când ademenește
GABRIELA MIMI BOROIANU [Corola-blog/BlogPost/379601_a_380930]
-
de teamă,De nostalgii ce-s dureros de dulci, Ascultă depărtarea cum te cheamăLa pieptul tău dorința să mi-o culci,M-aș pierde-n tine așa... ca într-o vară,Când timpul curge greu și obosit,Un greiere ce scârțâie-o vioarăîn grâul copt ce trebuie cosit.Ca ochii umezi, blânzi, de caprioarăîn adâncimea verde-a codrului,Că te doresc, la fel ca prima oară,Când mi-ai dat foc c-o șoaptă visului...E ora când ademenește noaptea Fantasmele
GABRIELA MIMI BOROIANU [Corola-blog/BlogPost/379601_a_380930]
-
zbătut. Ceream apă deșertului, iar soarele s-a rușinat și s-a ascuns în tine. Am vânat vânătoarea ta și m-am ales cu un colț de pădure. Prinsă în jocul luminilor, n-am mai știut ce înseamnă întuneric. Lumea scârțâie viața, precum un afon vioara. Ciripeam și eu de pe un ram, iar copacul s-a scuturat de... frică. Încercam să strig într-un hău, pentru a-mi auzi multitudinea de voci, dar ecoul s-a spânzurat între timp. Oare cum
GÂNDURI CIUPITE de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1712 din 08 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374671_a_376000]
-
spre râu, Se-înghesuie frunze, spice de grâu Pe ramuri, în holde, toate dansează În ritmuri de brâu. Se joacă cu luna pe cer greu, de cleștar Doi nori întunecați, de sezon, Stelele fug, iute, spre Orion Și Carul Mare scârțâie iar, solitar, Stingher, monoton. Dar iată că ploaia acum se oprește Și vântul împrăștie norii. La drum din nou pornesc călătorii Și soarele la drum iarăși pornește: Plutind, vin zorii. -din volumul "Ghidușii de adolescent", 1985 - Referință Bibliografică: Furtuna unei
FURTUNA UNEI NOPŢI DE VARĂ (ANCESTRAL) de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2039 din 31 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379183_a_380512]
-
Acasa > Poezie > Delectare > LA CAFENEAUA ROZ Autor: Florica Gomboș Publicat în: Ediția nr. 1987 din 09 iunie 2016 Toate Articolele Autorului LA CAFENEAUA ROZ La cafeneaua roz obloanele scârțâie și seara se lasă, apăsând pe clanță... te-aștept la masa din colț... din prea mare dor cuvintele se-mprăștie și le pierd pe masa din cafeneaua roz și iarăși le adun... zac în mâna mea... mai vii? ****Flori Gomboș
LA CAFENEAUA ROZ de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1987 din 09 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379309_a_380638]
-
chênes dorment dans l’orée de la forêt - maternité 5.Un pumn de apă - și-n ciutura fântânii răsar stelele Un poing d’eau- et dans le seau de la fontaine se lèvent leș étoiles 6.Nuntă de aur - patul nu mai scârțâie căsnicia da Le mariage d’or- le lit ne grince plus le mariage oui 7.Se coc fructele - doar soacră-mea rămâne tot poama acra Leș fruits mûrissent- seulement mă belle-mère reste toujours pomme aigre 8.Începe școală - bunul duce
HAIKU 4 de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1474 din 13 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374197_a_375526]
-
Acasa > Poezie > Credinta > PRIVIND ÎN LARGUL ZĂRII Autor: Lucica Boltasu Publicat în: Ediția nr. 2209 din 17 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului E frig afară, gerul crapă piatra Și scârțâie zăpada sub picioare, În limbi de foc e îmbrăcată vatra Ce-mbie la un timp de reflectare. Trosnește lemnul prins de vâlvătaie, Iar inima-mi vibrează în neștire, Când a aprins Isus în ea văpaie, A pus atunci și-un
PRIVIND ÎN LARGUL ZĂRII de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2209 din 17 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374214_a_375543]
-
a dat o haină albă, nouă-n dar. Ne-a pus inel în deget, ce onoare, Din partea unui Fiu de Împărat! Răscumpărați, primit-am noi iertare Și de păcat El ne-a eliberat. E frig afară, gerul crapă piatra Și scârțâie zăpada sub picioare, În limbi de foc e îmbrăcată vatra, Ce-mbie la un timp de reflectare. Și meditez privind în largul zării, Prin ochiul de fereastră albăstruie, Căci nu aș vrea să dau cumva uitării Cât am făcut și
PRIVIND ÎN LARGUL ZĂRII de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2209 din 17 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374214_a_375543]
-
de seară, când soarele era deja apus, de departe se auzeau tălăngile vitelor ce veneau de la pășunat de dincolo de sat. Din câmp, plecau sinfonic semne și semne de agitație. Carele trase de boi ce se îndreptau pline spre hambarele caselor, scârțâiau parcă a jale pe ulițele satului pline de un praf nisipos în care te cufundai, rămânându-ți uneori urme pictate pe picioare. Carul bunicului, tras de cei doi boi imenși de culoare maronie cu o forță de urși, se odihneau
AMINTIRI DIN VERILE COPILĂRIEI de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1271 din 24 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374245_a_375574]
-
Mama nu ne lăsa. Zicea că oamenii sunt săraci și că nu au ce să ne dea. Avea dreptate. M-am dus și eu odată, și oamenii ne-au alungat. Eu nu m-am supărat. Mă delectam cu zăpada care scârțâia tare și sclipea în bătaia lunii. Unde sunt acum zăpezile? În dimineața Crăciunului ne trezeam într-un miros plăcut de sarmale, caltaboși și friptură. Pentru prima dată geamurile nu mai aveau flori de gheață pe ele. Mama nu dormea în
DRUMUL SPRE SUFLET SAU...FETIŢA CARE ŞI-A SĂRIT UMBRA de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1146 din 19 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362127_a_363456]
-
și își șoptește-n barbă: E tot pustiu, și e deja amiază!” Anemic, peste toate risipește un soare raze, parcă rușinate că și-au pierdut căldura, ca sedate de frigul ce treptat se întețește. În aer sună triste alăute, cri-cri-uri scârțâite la-ntâmplare, vreo câțiva greieri, cântă fiecare, prohodul lui și-al frunzelor căzute *** Ciclul "Toamna" Volumul "Surori metrese timpului" Referință Bibliografică: În parc, Răpciune / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1763, Anul V, 29 octombrie 2015. Drepturi
ÎN PARC, RĂPCIUNE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1763 din 29 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378658_a_379987]
-
a plasării acestora în grupele corespunzătoare: Cine face așa? zgomote din natură vântul, foșnetul frunzelor, ploaia etc.; zgomote din contexte familiare copiilor un pix scăpat din mână, un geam spart, o foaie de hârtie strânsă în mână, o ușă care scârțâie etc.; Cine vorbește așa? (voce masculină/feminină, de copil, de persoană în vârstă, de persoană veselă care râde/supărată care plânge/dezamăgită care oftează) etc. 9.1.2. Repere în formarea/exersarea, la copilul preșcolar, a ipostazei de codificare și
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/1425_a_2667]
-
degradat spre cenușiu). Care este simbolul memorabil, unde e marea poezie în aceste versuri care adună și învârt asemenea detalii?: „Dormeau adânc sicriele de plumb / Și flori de plumb și funerar vestmânt - / Stam singur în cavou... și era vânt... / Și scârțâiau coroanele de plumb. // Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, și-am început să-l strig - / Stam singur lângă mort... și era frig... / Și-i atârnau aripile de plumb.” Simbolul se vede cu ochiul liber: singurătatea individului
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
plăcea izba aceea, departe de cartierele elegante din Boiarsk. Mizeria lor era mai puțin bătătoare la ochi pe străzile cotite, înecate în zăpadă. Și-apoi, era așa de bine, la întoarcerea de la școală, să urci treptele vechi de lemn care scârțâiau sub pași, să străbați antreul întunecos, ai cărui pereți din bârne erau acoperiți cu o blană groasă de promoroacă, și să împingi ușa grea, care ceda cu un icnet scurt foarte viu. Iar acolo, în încăpere, puteai să stai o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
celălalt, pitit în mine, a tăcut de tot... Apoi, poticnindu-mă de perna pe care o dădusem pe jos în timpul agitației mele, m-am apropiat de fereastră. O semilună foarte îngustă brăzda cerul. Stelele delicate, înfrigurate, răsunau ca zăpada ce scârțâia sub pașii unui somnambul care traversa curtea. Aerul rece îmi calma obrazul tumefiat. Sunt rus, am spus eu pe neașteptate, cu jumătate de glas. 2 M-am vindecat datorită unui trup tânăr, de o senzualitate încă naivă. Da, în ziua
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bărci, ale căror margini s-ar fi apropiat la loc deasupra capului ei. Intensitatea privirii mele o ținea să nu cadă în acrobația ei prin ceața dimineții. În clipa următoare, am văzut-o mergând pe mal. În liniște, nisipul umed scârțâia ușor sub pașii ei... O femeie de care eram atât de apropiat, cu un sfert de oră în urmă, se îndepărta. Am simțit o durere cu totul nouă pentru mine: o femeie se îndepărta, rupând legăturile nevăzute care ne uneau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
chipul palid, părul care era, acum îmi dădeam seama, de o nuanță roșcată foarte deschisă. Nu zâmbea și mă privea în tăcere. Nu-mi mai aminteam ce voiam să-i spun când ascultam, cu o clipă mai înainte, nisipul umed scârțâindu-i sub tocuri. „Te iubesc” ar fi fost o minciună de nerostit. Fusta ei neagră șifonată, brațele ei subțiri, ca de copil, erau de ajuns ca să biruie orice „te iubesc” din lume. Să îi propun să ne revedem în ziua
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu mi-am părăsit adăpostul decât ca să merg după pâine și să mă spăl. Mă întorceam imediat, mă lungeam, mă cufundam într-o amorțeală febrilă, pe care doar fluierăturile de la ora închiderii o întrerupeau pentru câteva minute. Poarta cea mare scârțâia în ceață, iar lumea se reducea la zidurile de piatră poroasă, pe care puteam să le ating îndepărtându-mi brațele în cruce, la luciul geamurilor de la ușă, la liniștea sonoră pe care o auzeam parcă sub dale, sub trupul meu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bărci. O fetiță, cu fruntea lipită de geam, privea oglinda palidă a unui bulevard inundat. Trăiam atât de intens dimineața aceea tăcută dintr-un mare apartament parizian de la începutul secolului... Și dimineața aceea dădea, în șir, în alta, cu pietrișul scârțâind pe o alee aurită de frunzișurile de toamnă. Trei femei, în rochii lungi de mătase neagră, cu pălării mari, împodobite cu voaluri și cu pene, se îndepărtau, ca și cum ar fi dus cu ele clipa aceea, soarele ei și aerul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
purces spre Alba-Iulia, locul adunării. Cei din Împrejurimi au renunțat la călătoria cu trenul și s-au Îndreptat spre oraș pe jos și cu căruțele. Era o dimineață rece, de iarnă. Pe o parte a șoselei se duceau spre Alba-Iulia, scârțâind prin făgașul zăpezii, căruțele românești, buchete de chiote și bucurie, iar pe cealaltă parte se retrăgea armata germană izgonită din România, tun după tun... La Alba Iulia, nu a fost chip să mai pătrundă cineva În sala adunării. Poporul care
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
reformele. Atunci băieții din băcănii și ateliere de meseriași părăsiră pacinica lor ocupație, pentru a se boieri în notari comunali, învățători rurali, arhivari, paraarhivari - o generație nenumărată de logofeți fără învățătură și fără seriozitate morală, cari nu știau decât a scârțâi două slove pe hârtie, deveni elementul domnitor în România și pepiniera actualilor roșii. Astăzi există, după calculele ingenioase ale d-lui A. V. Millu, aproape patruzeci de mii - o armată mai mare decât cea permanentă - de asemenea logofeți din cari
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
nu concep că aș putea fi și al altcuiva... Și asta deși, în ultima vreme, mintea ta e din ce în ce mai întunecată. Îți ascunzi gândurile de mine și asta mă sperie. Abatele se așeză la rândul său pe pat, făcând scândurile să scârțâie lung. ― Mi-e teamă, Aloim... ― Asta știu. Aș fi mai liniștit însă dacă ai putea să-mi spui de ce anume te temi? Ce poate să fie atât de cumplit, încît să te sperie dincolo de vorbe? Doar nu ți-ai întîlnit
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
unui deal, unde erau abandonate lopeți și roabe primitive și de unde clonele extrăgeau nisipul ce purta în el prețiosul austral. Din cala imensei mașinării, coborâră două utilaje imense, complet robotizate, dar conduse de operatori umani aflați în cabina transportorului. Coloșii scârțâiră pe șenilele lor vechi și începură să muște din deal desprinzând bucăți imense de sol pe care le transportau apoi cu zgomot undeva, în măruntaiele lor. Crey privea când la soldați, când la giganticele excavatoare, și întreba din minut în
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]