1,560 matches
-
-ne viitorul. 23. Spuneți-ne ce se va întîmpla mai tîrziu, ca să știm că sunteți dumnezei, faceți măcar ceva bun sau rău, ca să vedem și să privim cu toții. 24. Iată că nu sunteți nimic și lucrarea voastră este nimic, o scîrbă este cine vă alege pe voi. 25. Am sculat pe cineva de la miază-noapte, și vine de la răsărit, el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi și-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul. 26. Cine a vestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
intră în sine însuși și n-are nici minte, nici pricepere să-și zică: Am ars o parte din el în foc, am copt pîine pe cărbuni, am fript carne și am mîncat-o: și să fac din cealaltă parte o scîrbă? Să mă închin înaintea unei bucăți de lemn? 20. El se hrănește cu cenușă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-și mîntuiască sufletul, și să nu zică: "N-am oare o minciună în mînă?" 21. Ține minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
parcă așteptând să-i dau vreo explicație. Gândind că după ce-și va fi satisfăcut curiozitatea își va vedea de drum, miam văzut de treabă. - Băi, te faci că nu mă vezi? Ce-s eu, muscă? Sau ți-o fi scârbă să stai de vorbă cu unul ca mine?! Hă? - Nu, domnule, ce vă face să credeți asta? - Vă știu eu pe voi, ăștia! Sunteți boieri, vă pute de la oamenii de rând! Ia să-mi spui tu mie, de-a cui
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
De fapt nu revoluționarii aceștia de tinichea sunt de vină ci noi ăștia care nu scuturăm de pe noi păduchii care s-au tot înmulțit an de an și caută să ne năpădească. Nici n-o să mai scriu mai departe. O scârbă imensă mi se urcă precum o apă grea în suflet și tare mi-e că voi vomita pe tastatura asta. La câți bani mi-au mai rămas după plata facturilor și medicamentelor, nu-mi mai pot permite alta, deși costă
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
a se închide, m-am dus la prefectura poliției să-mi puie viza franceză. Acolo mi s-a spus: "À demain!" M-am plâns la ghișeu, m-am zbătut și am spus o minciună: "Mon père est mort!" Mi-era scârbă de minciuna mea. Eram așa de deprimat, că m-au crezut, dar nu erau de vină, nu era șeful care trebuia să iscălească. În orice caz, să aștept... Am așteptat două ore, învîrtindu-mă năuc împrejurul unei bănci rotunde din mijlocul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
bănuitoare o Ioanei. Atunci izbucnesc certuri puternice ca și odinioară, constat că nimic nu s-a schimbat și că păcatul n-a avut cel puțin meritul de a o potoli puțin. Cu infinită ciudă, îi simt despotismul, și mi-e scârbă de mine că nu am avut curajul să mă degajez, să plec. Plimbarea pentru câteva ceasuri la Cavarna devine obligatorie, căci îmi permite să cred că mai am oarecare libertate (așa de umilă, că-mi dam seama de asta), și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
astfel de lucruri. N-am nici o îndoială că acum, după ce Ioana l-a părăsit, este aproape consolat. Va fi găsit la dispoziție o teorie bine făcătoare. Și la dânsul e mai grav, căci știe precis că a fost părăsit cu scârbă, deci amorul lui propriu e rănit. Probabil că acum spune cu aceeași inepuizare, altcuiva, istorii cu strigoi, evenimente amuzante din cine știe care secol sau cu jovialitate reface isprăvile lui de copil inventiv în obrăznicii. Să mă chinui atât pentru un motiv
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
durată (Ioana poate fi mințită în dragoste?), și dacă voi vedea că nu mă pot vindeca singur, cu toate că de data aceasta voi fi sigur că Ioana mă așteaptă fidelă, iar celălalt a dispărut definitiv din viața ei (prea îi e scârbă de el), mă voi întoarce din nou. Deabia atunci va trebui să suport toate consecințele, căci, afară de moarte, nu va exista nici o putință de salvare. Toată greutatea este să nu-mi fie milă ca de obicei. Orice discuție îi produce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să i se întîmple toate nenorocirile, ca să fiu răzbunat. În astă seară, la Cavarna, o femeie vopsită și cu pretenții de a fi la modă mi-a făcut semn să o urmez. M-am dus după ea, cu toate că mi-era scârbă de scările strâmbe pe care am urmat-o, de încăperea murdară, unde nu voiam să mă uit la nimic mai precis, de frică să nu văd gângănii, și mai ales să nu văd trupul dizgrațios și impudic ofe-rindu-se. De ce am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și dedesubtul ei, perișor mătăsos, creț! Și tot mecanismul în funcțiune! -R!... I-am dat o palmă. După o liniște lungă, Ioana rostește răspicat: - Așa ceva nu se uită niciodată! Nici eu nu voi uita niciodată gestul meu. Îmi va fi scârbă de el, orice s-ar mai întîmpla în viitor, chiar dacă aș afla că Ioana este și mai vinovată. Abia acum remarc: Ioana și-a făcut sprîncenile subțiri, artificiale. Desigur, tot madame Pitpalac a învățat-o să și le facă așa
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prea cinstită, ca să nu ți se pară gesturile acestea oribile, chiar dacă inteligența ta are toate curajurile. Te văd acum: suferi în orice moment, nu atât din milă pentru mine - ai dreptate, în dragoste n-are ce căuta mila - cât din scârba că ți s-a putut ție întîmpla așa ceva. Ești umilă în orgoliul tău. Iubita mea orgolioasă, mi-e dor de buzele tale fierbinți (,fierbinte" nu este pentru tine, pasionată, un cuvânt convențional?) și de toate principiile înrădăcinate în tine, orice
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu capul ras, care se zvârcolea între ei, într-un mod caraghios, precum o marionetă scheletică. Când fură la doar câțiva pași de Balamber, îl lăsară să meargă, dar el se prăbuși chiar între picioarele calului său. — Se pare că scârba asta de om știe încotro au fugit! exclamă unul dintre ei. înfrânându-și calul, Balamber îl cercetă preț de o clipă pa om: purta pe el o rasă murdară dintr-o țesătură roasă, distrusă și desfăcută în câteva locuri. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se aruncă la pământ și porni să se rostogolească și să se zbată, scrâșnind din dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut, o rugăciune înfrigurată. Chiar și Khaba, care încă strângea sabia în mână, se dădu un pas înapoi și la fel făcu și Balamber. Acesta îl fixa stăruitor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu rubine și pandantivul de aur - cu siguranță, rodul unor precedente furtișaguri - ce îi atârna la gât. Purta o bluză soioasă de in, fără mâneci, și pantaloni mulați, îmbibați de noroi și pătați de sânge - sângele Flaviei, gândi ea cu scârbă - strânși pe picior cu șireturile sandalelor. în grădină, Hippolita îl văzuse privind-o ironic, auzise râsul său batjocoritor, însă acum atitudinea sa părea a fi cu totul alta: își apăsa coasta - acolo unde îl rănise daga lui Cilonus - cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și instalase cortul la Rădăuți. Mâncau gheare de găină și se scuipau, luându-se la harță. Când Își ridicau coada, li se vedea fundul roșu ca un fier Încins. „Așa o să ajungem dacă ne boim“, conchise bătrâna, Îndepărtându-se cu scârbă de cortul unde alături de maimuțe se afla și un piton. Femeile de la oraș Își sulemeneau fața, de aceea gura lor aducea cu fundul de maimuță. Ajunse la senectute, În loc să se ducă la biserică, cotoroanțele creșteau câini, pisici și alte lighioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Evlampiei o atrăgea ca un magnet. Țâțele pe care Mașa-Mașa le mai simțea În mână se Învârtoșaseră În aerul Încărcat de tot felul de miasme, palpitând și lovindu-se de abdomen. „Cum aș putea pune mâna pe așa ceva, gândi cu scârbă Mașa, sunt ca la armăsar...“ Erau trei: două lungi ca niște falusuri și o a treia de forma unei pâlnii. La capătul ugerului stăteau agățate trei perechi de pungulițe, ce se umflau și dezumflau În ritmul respirației, asemenea unor foale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de curviștină Încât a ajuns să Îi fie frică de fete. — Serios? Ei, eu Îmi aduc aminte de ceremonia ta de confirmare, spuse Sammler. Ai fost foarte silitoare. Am fost impresionat că studiai ebraica. — Doar o fațadă, unchiule. Eram o scârbă mică și-a dracului, serios. — Oare. În retrospectivă lumea exagerează atât de mult. — Nici tata, nici eu nu l-am Îndrăgit vreodată pe Wallace. L-am Împins spre mama și asta a fost ca și cum l-am condamnat pe viață. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
o îndrăgea cu-adevărat. Stai liniștită, i-a spus Irene. Dacă pune piciorul în barcă, piciorul ăla o să fie plin de sânge. Hei, a strigat Drew. Eu credeam că sunteți prietene. Prietene ! a exclamat Irene. Ha ! Femeia aia e o scârbă de clasa întâi. Am vorbit cu ea la telefon și mie mi s-a părut în regulă. Drew i-a zâmbit lui Mary copilăros. Surâsul lui era în dezacord cu ridurile din jurul ochilor. Mary s-a străduit să-i răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
meu. La iubirea ei Să-mi fac ucenicia Râvnesc parfumul vieții Unei femei Trecute de 30 de ani Speriată Când prima literă din Numele ei Pică Dă-mi Doamne femeia Care să mă întărească În ispită Să mă scape de scârba De a fi viu. Elena MITITELU <biography> Semnătură de autor: Elena Mititelu Data și locul nașterii: 25 Septembrie 1950, Oșești, Vaslui, Colaborări la reviste: „Făclia”, „Meridianul”, „Învățătorul vasluian”, „Ecouri literare”, „Floare albastră” - Vaslui, „Românașul” - Iași; Debut literar: În revista Liceului
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cu putere la dreaptă și la stînga. Luă de pe foc un ibric verde emailat, cu mîner, și-i mai umplu o ceșcuță. — Ticăloșii? Ha, lasă prostiile! rîse el nervos, Întorcîndu-se spre mine. Lumea e rea, e tare rea. Mă apucă scîrba. Le las să-și facă mendrele În schimbul unei taxe. TÎrfele naibii! Nu le-ar angaja nimeni pentru nimic În lume. Atunci de ce dracu’ nu-și văd de ale lor, să cîștige ele un ban și apoi să iasă din mocirlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
întâmplă acum. 23% dintre români îl cred pe Ceaușescu, acum, la anul de grație 1999, cel mai mare conducător din secolul XX. Vin unii ca noi și trimit un fax de la Oxford la revista 22 sau la Dilema, scuturați de scârbă. Popor, scriu ei a pustiu ( Cine naiba dintre nostalgici citește 22-ul și Dilema? Eu mă includ în acești ei, altfel aș fi ipocrită.), să-ți fie rușine! De ce ai nostalgia dictaturii? Puteai tu, popor, să mergi la Oxford, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Dacii break negre, curăței, în costum sau în taior, cu cravate. Aveau unghiile curate și miroseau a BOB sector IV. Ne priveau și pe mine, și pe „sclifosiții ăia de plozi de la MF3” cu o doză de dispreț asociat cu scârbă. Cel mult aruncau peste umăr: - Fără comentarii, tovarășa! Ați făcut o jumate de normă. Și ieri v-a plecat un copil cu patru cartofi în sân. Ce, credeți că nu știm tot? Nu știm ce vorbiți cu ei când credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Votați Rațiu” în fața PNȚCD. Știi de ce nu am zis nimic? Fiindcă nu i-am smuls părul din cap la timp, fiindcă nu i-am trântit ouăle de păduchi pe birou. Fiindcă, vezi Doamne, mai mult decât s-o ocolesc cu scârbă n-am făcut. Ei toți erau clonele lui Ceaușescu, iar noi eram țucălarii lor o dată ce i-am lăsat să se ușureze, de câte ori au vrut, pe demnitatea noastră. Mă rog, sau pe drăcia aia abstractă despre care citiserăm noi în cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
începu să plângă: —Sanis! ce să facem noi cu fata asta? De două-trei ori pe săptămână fuge sara de-acasă... Se duce și se întâlnește c-un străin. E nebună; nu știu cum nu se gândește că eu am să mor de scârbă... Sanis! ar trebui să te gândești ce-i de făcut... Eu stau cu mânile încrucișate și nu știu ce să mai fac. Degeaba am vorbit, degeaba i-am bătut capul! Strigă la mine și nici nu vrea să știe. Tu te chinuiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îi... Când a vrea el, tot are să ne ploaie!... Și el ce-a făcut? a râs? — Nu. El a dat așa din cap, și s-a dus mâhnit la curte... Ce să-i faci? Boier, boier, da’ are și el scârbă!... Hm! Așa-i! Hai la bordei! adăogi moșneagul făcând semn de îndemn cu capul. Trecură printre coșere, printre mormane de pleavă și ciucalăi - și bubuitul de vânt al vânturătorilor scăzu. Niță ridică ochii și zări în ușa bordeiului numai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]