1,812 matches
-
întinsă, Alerg după voi, ca-ntr-o horă încinsă Și vreau să vă chem la o dulce agapă... Rămân singură iară, cu stropii de apă. Cu ei, azi, obrazul mi-l spăl de roșeață, Îi sorb ca pe-o rouă sclipind în verdeață Un gând mă-nfioară, că blânda caldură, Topește ce-i vrajă, nervura ei pură. Topește în mine ce-i fibră și gând, Sărutu-i sigiliu pe chipu-mi plăpând Și lacrima-mi curge, ca miez de lumină, Iubirea-mi ce-
PE FLORI DE VERBINĂ de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 760 din 29 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348893_a_350222]
-
Acasa > Stihuri > Anotimp > STELUȚE DE GHEAȚĂ Autor: Ionel Davidiuc Publicat în: Ediția nr. 762 din 31 ianuarie 2013 Toate Articolele Autorului Azi, înc-o Iarnă-adun în viață! E aspru gerul, ca-n Gerar. Privesc steluțele de gheață, Sclipind strident pe trotuar. Cu gândurile, fug acasă, Chem amintirile din ceață Copilăria mea frumoasă, Stă sub steluțele de gheață! Un foc în soba-ngrămădită De cinci copii, de dimineață, Prea tare nu era-ncălzită Precum, steluțele de gheață! Pe geamuri, desenam cu
STELUŢE DE GHEAŢĂ de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 762 din 31 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348909_a_350238]
-
castan își face o brățară. Mulțumită își privește bunica și o roagă să-i mai arate o dată singurul ei dinte de aur, pe care aceasta îl plimbă peste buza de sus, dintr-o parte a gurii într-alta și dintele sclipește așa de frumos în lumina soarelui și o face să râdă... Iar despre bunicul, își amintește doar prezența aceea atât de agreabilă și de tăcută. Acum, când privește în urmă și se gândește la bunici, vede că au rămas înregistrate
NISIPURI de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 749 din 18 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348859_a_350188]
-
cap era alb ca neaua și lung cam de un centimetru. Pe barbă avea părul de aceeași culoare și de aceeași lungime. Părul de pe cap și cel de pe barbă se întâlneau și formau de jur-împrejurul feței un cerc. Era mătăsos și sclipea ca zăpada sub razele soarelui. Dar ochii? Doamne, ce ochi! Albaștri. Niciodată nu am văzut la oameni o așa culoare. Era un albastru ca al albăstrelei plină de rouă, când o ating razele soarelui dimineața... Sau ca al cerului când
BLÂNDEŢEA ŞI RADIAŢIILE FEŢEI ŞI OCHILOR LUI IISUS HRISTOS de IOANA STUPARU în ediţia nr. 762 din 31 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348914_a_350243]
-
un albastru ca al albăstrelei plină de rouă, când o ating razele soarelui dimineața... Sau ca al cerului când este senin sau... sau... Era un albastru pătruns, care te pătrunde totodată. Ceea ce vedeam era mai presus de cuvinte. Ochii lui sclipeau și radiau, dar erau totodată senini și blânzi. De acolo, din tablou, se uita la mine fix, senin și cu o liniște imensă. Privirea lui, albastrul din ochii lui, fața lui, toate radiau și mă pătrundeau. Treceau prin mine și
BLÂNDEŢEA ŞI RADIAŢIILE FEŢEI ŞI OCHILOR LUI IISUS HRISTOS de IOANA STUPARU în ediţia nr. 762 din 31 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348914_a_350243]
-
la ceafă. Pe sub basmaua albastră avea o altă basma albă, căreia nu i se vedea decât o margine de jur-împrejurul feței. Era foarte frumos aspectul pe care îl dădea marginea albă, pe lângă basmaua albastră. Cristi avea părul bălai și mătăsos, care sclipea ușor. Amândoi aveau ochii albaștri, care pentru mine erau foarte importanți. Erau de un albastru aprins, senin și clar. Aveau o privire blândă care îmi făcea bine. Aveam diferite treburi de făcut și de fiecare dată ei se aflau lângă
BLÂNDEŢEA ŞI RADIAŢIILE FEŢEI ŞI OCHILOR LUI IISUS HRISTOS de IOANA STUPARU în ediţia nr. 762 din 31 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348914_a_350243]
-
iubirea și nădejdea, din care se hrănește însetat de absolut. Se înalță spre bolta iubirii , iar acolo se cufundă în limpezimea celui mai distins sentiment. Adăpost îi sunt stelele pe genele cărora își așterne visele și dorintele și prin care sclipește în acorduri tremurătoare, cununat cu eternul. În poemele sale răsăritul se îngemănează cu asfințitul, fiindcă soarele sub ale cărui raze își odihnește sensurile este chiar lumina sfântă, țesută și brodată din firul credinței. Doar iubirea îi este focul ce mocnește
TRAIAN VASILCĂU, CĂLĂTORUL NEMĂRGINIRII de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1580 din 29 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348946_a_350275]
-
din ce în ce mai îndepărtat. Abia apoi își puse întrebarea:,,Ce se întâmplă?” Realiză într-un târziu că a fost pierdută din sanie și acum era cufundată în noianul de zăpadă. Noaptea își despletise deja fuiorul, iar în acel întuneric înfricoșător albul ce sclipea deasupra pământului o orbea parcă, o făcea să-i lăcrimeze ochii. Zgomotul fulgilor de nea răsuna în inima sa împletind un fir de teamă peste alaiul visului de mai înainte. Ea care era așa fericită, atunci când era alături de alesul ei
MOVILA MIRESII, SATUL MEU, RĂDĂCINA MEA... de CORNELIA VÎJU în ediţia nr. 407 din 11 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346742_a_348071]
-
și bărbații din jurul focului. Chipuri pe care le știam din fiecare vară. Care aveau un zâmbet, o privire, o vorbă bună sau un gest mângâietor pentru mine. Se auzea respirația cailor mari și puternici, siluete întunecate în noapte. Se vedeau sclipind ochii câinilor care mă întâmpinau lătrând care mai de care, până mă înconjurau, făcând o horă în jurul meu. Erau „câini - lup de munte”, cum îmi spusese „omul frumos”. Mari toți, cu ochii imenși. Își întindeau capul sub mânuța mea și
LUNA ŞI MAGUL de DOR DANAELA în ediţia nr. 416 din 20 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346785_a_348114]
-
uita la mine, dar toți mă priveau. Eram prea mică să înțeleg că a fost o clipă unică a vieții. Aerul cald al nopții de vară, focul care cuprindea cu sete, dar mângâietor, lemnele, cununa de flori dintre care una sclipea de câte ori o priveam, parcă stabilind o legătură tainică, de dincolo de fire, așezată pe cap la întoarcere de magul care mă privea din când în când cu acel surâs de o bunătate inefabilă, atotcuprinzătoare, cu multe întrebări, dar și așteptări, în
LUNA ŞI MAGUL de DOR DANAELA în ediţia nr. 416 din 20 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346785_a_348114]
-
transformă iubirea lui în pleavă Și tânăra fecioară-ajunse sclavă Căci pajul ei, ca un păgân mințise. II ...Era trecut de-amiază. Încetinel se coborî îngândurat feciorul Cu fața arsă, cu turma după el Brăzda poteci înseninându-și dorul Cu ochi sclipind, și-n mână un inel. Se-opri în drum. În liniștea turbată Un lung convoi preumblă prin cetate ...De printre toți, un trandafir cu pată Îi face-un semn în zarea-ndepărtată. Se-apropie cu teamă... Răzbate de printre colbul
SUNAMITA de CĂTĂLIN VARGA în ediţia nr. 507 din 21 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/346928_a_348257]
-
bucurie - la săniuțe au înhămat niște câini. Aleargă, se îmbulzesc râzând... Pe derdeluș s-a adunat armată... Abia găsindu-și câte unul rând, Să coboare în brațe cu câte o fată. Seara, la ferestre, în ramuri de brad, Lângă cadouri, sclipind de beteală, Lumânări și becuri de multe nopți ard... Că-i vremea când nimănui nu dăm socoteală. Românul petrece cu străini și neamurile lui, Cum datina e peste tot în Lume. E 25 decembrie; e Nașterea DOMNULUI, Iar în vremea
DECEMBRI de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346980_a_348309]
-
l-am rugat să-mi traducă versurile, iar el a început să-mi spună o poveste. De fapt, de unde își trage izvorul cântecul acesta atât de ciudat. Este vorba de o fetișcană neasemuit de frumoasă, cu părul de aur ce sclipea în soare, cu ochii precum floarea de in, ochi, în tăul cărora te pierdeai privindu-i, începe a povesti moș Vasea. Pe fată o chema Sonia. Era atât de gingașă, de parcă venea dintr-o altă lume. Zilnic, își petrecea timpul
MARMURA VIE de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 397 din 01 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/347014_a_348343]
-
atinge cu-a ei geană. Simțind a mea teamă, la ea să zbor...mă cheamă. O urmez tăcută iar vântul cu-a sa boare Plutirea-mi dăruiește și-a inimii candoare! Zăresc, ascunsă-n nori... o treaptă luminoasă. Mătasea rochiei sclipește sub bolta frumoasă; Ajung la capăt și privesc cu ochii plini de rouă Grădina fermecată, ce-aș dărui-o vouă... Secunda de pe urmă s-a prefăcut în sunet! Ceru-ntunecat strigă cu-al său tunet Și-alungă vis adânc, care
ŞOAPTA SECUNDEI de DOINA THEISS în ediţia nr. 891 din 09 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346277_a_347606]
-
vibrează ce-i duios, curg doinele de dor, La voi, e putred, găunos, un sentiment de-amor. . . La noi, ce-i simplu-i căutat, de preț e armonia, La voi și portu-i demodat, iubiți grandomania. . . La noi, sunt minți care sclipesc, le-a șlefuit amarul, La voi, ce-aveți, a cumpărat, cu ochi de drac, dolarul. La noi, te simți prea fericit, când spui că: ,,Sunt acasă!”, La voi, pierdut e acest ,,mit”, dacă e plin pe masă. . . La noi, mai
LA VOI ŞI...LA NOI de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 662 din 23 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346357_a_347686]
-
clipă, După efort, tu mă alinți, Cu trosnete, din încheieturile, ARMĂTURILOR. Întotdeauna când plec de la tine, Soarele mă-ntâmpină zâmbitor, E întuneric la tine, Dar tu îmi zâmbești, Prin gurile de galerii. Ochii tăi sunt minuscule firicele, De aur care sclipesc în LUMINA, Lămpii de carbid, La tine totul e splendid. Ești frumoasă ca o zână, Iar eu te iubesc așa cum ești, Ești iubită frumoasă mină. În pieptul tău bat mii de inimi, De oameni, de perforatoare, Sau de diferite motoare
DRAGOSTE ETERNĂ de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/346462_a_347791]
-
te subjugă cu farmecul noptii. Sărutul ei este șoapta neterminată din căușul palmei. Pe gene se ofilesc umbre dulci din clipirea luceferilor ascunși în bolta limpede. Carul Mic duce poveri de doruri nestinse ... tăceri nevindecate în negura vremurilor pierdute. Stelele sclipesc..licurici prinși de perdeaua cerului senin. O cometă grăbită trece pe neașteptate învăluind în strai de azur liniștea nopții. Ți-a tulburat gândul. Obosit iți culci obrazul pe Steaua Nemuririi.. Spiritul nopții iți mângâie fruntea și iți înseninează somnul. Surâsul
STELE ÎN OCHI de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/346475_a_347804]
-
Rămâi, a mea frumoasă pasăre albastră! Nu mai pleca acolo, departe... în apus! Te doresc aievea, să îmi fii Mireasă Făr'a ta iubire, eu voi fi... distrus!" Luna ne zâmbește privind prin fereastră Din cerul plin de stele, ce sclipesc sublim. Spre ele-acum se-nalță o pasăre albastră. Este... visul nopții, în care ne iubim. D. Theiss Referință Bibliografică: Corole albastre / Doina Theiss : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1105, Anul IV, 09 ianuarie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014
COROLE ALBASTRE de DOINA THEISS în ediţia nr. 1105 din 09 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/346509_a_347838]
-
la lumină, Iulia deschide fereastra, admirând minunata priveliște ce i se așterene în cale. Lăsase deoparte gândurile ce o bintuiseră toată ziua. Auzise cândva vorbindu-se despre frumusețea Văii Jiului, dar ceea ce vedea acum, întrecea orice descrierere. Apele Jiului înspumate sclipeau în soarele dupămiezii, de parcă pietre nestemate ar fi purtat pe crestele valurilor. Cu ce furie izbea apa pietrele mari, puse parcă anume în calea ei, spre a-i verifica rezistența în competiție. Pădurile cu foșnetul lor, freamătul apei încorsetată în
CALATORIA de FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348270_a_349599]
-
de cântec neîntrerupt. Este un vuiet de verde abil Ce cutremură liniștea somnoroasă E un tărâm de speranță, un tril De dimineață aurie, luminoasă. E inundație de alb, de argint În ramurile de soare înfometate Care în țipăt de patimi sclipind Se leagănă lin, neînduplecate. Este un fluviu de culori ce curg În arterele mele pulsatorii viscolite De dragoste, de pânda în amurg A răzvrătirilor, spre clipe fericite. Ascunsă între rozalbele petale Mă pomenesc rugându-mă-n neștire Intre tufe de
BEATITUDINE de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 815 din 25 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345401_a_346730]
-
ODATĂ Autor: Boris Mehr Publicat în: Ediția nr. 820 din 30 martie 2013 Toate Articolele Autorului Era odată 1. Era odată un păstor care avea un fluier fermecat. Nimic nou până aici. Păsările zburau mai vioi, munții încărunțeau zâmbind, Stelele sclipeau mai cochet, dar păstorul Cânta doar pentru un anumit trandafir Răsărit prin minune alături de alte flori obișnuite. Și fluierul păstorului încânta câmpia, pădurea, Doar trandafirul nici nu se clintea, Îi mai cădea câte o petală, parfumul său Se răspândea în
ERA ODATĂ de BORIS MEHR în ediţia nr. 820 din 30 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345489_a_346818]
-
ODATĂ Autor: Boris Mehr Publicat în: Ediția nr. 820 din 30 martie 2013 Toate Articolele Autorului Era odată 1. Era odată un păstor care avea un fluier fermecat. Nimic nou până aici. Păsările zburau mai vioi, munții încărunțeau zâmbind, Stelele sclipeau mai cochet, dar păstorul Cânta doar pentru un anumit trandafir Răsărit prin minune alături de alte flori obișnuite. Și fluierul păstorului încânta câmpia, pădurea, Doar trandafirul nici nu se clintea, Îi mai cădea câte o petală, parfumul său Se răspândea în
ERA ODATĂ de BORIS MEHR în ediţia nr. 820 din 30 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345490_a_346819]
-
răului numaidecât ! Tatăl ei simțind pericolul, încercă să-i domolească, să câștige timp „Stați , măi oameni , cu Dumnezeu, nu vă pierdeți cu firea!„ Acum, când soarele părea a tămădui tristeți sau îndoieli , iar pârâul parcă abia zămislit, își șerpuia visele sclipind în razele fierbinți , peste pietricele argintii și verzi , ca de jad, acum, Ana era fermecată de spectacolul naturii. Doar tatăl încolțit din toate părțile simțea tensiunea momentului urcând până-ntr-atât încât știa că, deși pierde controlul, trebuia să păstreze
OGLINDA VENEȚIANĂ de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2244 din 21 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376789_a_378118]
-
punctele de reper, am aruncat câțiva biscuiți și o sticlă cu apă în rucsac și am pornit cu nerăbdare către Petrăhăițești. Am trecut cu pașii ușurați de griji pe lângă o pășune sănătoasă, cu miros puternic de fân cosit, pe care sclipeau ca două bijuterii de abanos doi cai superbi, numai fibră, și am intrat în răcoarea pufoasă, cu miros de ciuperci, a pădurii. Senzațiile înălțătoare a unei lumi pline de magnetism m-au năpădit deodată, de-a valma, așa încât, până am
NICOLETA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1420 din 20 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376820_a_378149]
-
din larg se vedeau feeric. Șoseaua dintre Venus și Saturn era iluminată ca un loc de promenadă, distanța dintre cele două stațiuni fiind relativ mică, de nici un kilometru. Vama Veche se profila spre orizont, la granița cu Bulgaria, unde luminile sclipeau deasupra apei ca niște licurici. Doar o linie imaginară și câțiva metri de apă despărțeau cele două țări. Ștefan le-a promis că le va duce la Albena și la Nisipurile de Aur, dar nu știa cu ce mijloc de
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2333 din 21 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376780_a_378109]